E târziu, deșertăciune,
E târziu să vii să-mi spui
"Dă-i pierzaniei durerea
Iar tu vino înapoi."
Ori tu nu-nțelegi că viața-mi
E facută să o-nchin
Purităților din stele
Și durerilor din mâl?
...Când te vad să-ți cer un sfat
Mă jignești atât de bine
Dar te-ascult, te cred cu ochii
Și te stric apoi râzând,
Cânt iubirile din flaut
Și-ți trimit unde în gând
Și tot sper c-ai să mă păsui,
C-ai să mă pricepi la rând.

Să-ntâlnești, deșertăciune,
Un amor, mai multe chiar,
Să te-nsângerezi nevrut
Și să picuri mângâiată
De-al destinului avânt
Nedreptatea-ti făurită
Și zădărnicia stând.
Mai apoi ai să-nțelegi
Că din dragoste nu pierzi:
Că întinzi hotarele sufletului, soarelui,
Că te duci oriunde-n spațiu
Și apari oricând in timp.