Suflet slab, înger căzut în dizgrație
Șoaptele-ți sunt moarte, neștiute, rămase
Așa pentru veșnicie. Cine ești?
Sau ce-ai fost… colț zămislit de stea, umbră amuțită,
Sunet neauzit. Moartea te acoperă, fără a ști ce te acoperă.
Tu, suflet al umanității, ești spectru, fără scop, fără neclintire
Te-ai dus, fără suspine, fără freamăt, am uitat de tine
Noi, nebunii…
Vei reveni, tu oare, sau ai găsit un loc mai bun unde te adapi ?