Mulțumesc pentru viziuni negre și priveliștile mărețe în care toți ne înecam spulberați amarnic de visele tale perfecte și textele tale albe. Trupurile noastre rupte cad pe pământ sfânt. Dar sălbatic, suferința noastră cade mereu în aceleași învolburate ape negre. Înecații alunecă încet spre abis, iar viii se înalță din el doar ca să moară. Visează binecuvântarea, la suprafața însă-i așteaptă doar un cer închis.
Încă o dată mulțumesc, mi i-ai predat exact in mână.
Grăbiți-vă copiii mei, haideți!






Erai tu Dumnezeul nostru sau doar unul dintre noi?
Atât de diferit deși plutești pe aceleași ape scârboase.
Inexplicabil fascinați de luminița ta rosie care promitea pământuri tari.
Ne-ai făcut sa credem.
Fă ce vrei cu noi, copii ai tăi, du-ne în orice direcție, fă-ne sa plutim altundeva.
Căci stim ce ne-așteptă aici.
Calcă pe trupurile noastre și arată-ne calea.
Tu giuvaer tare în ape schimbătoare ca marea.
Cuvântul tău și vom muri, copii ai tăi, la mâna ta, de partea ta.





Exact in mână.

Osândiții fără speranță, știu doar că îi doare. Si ce dacă nu duce nicăieri calea mea?
Orice e mai bun decât iadul, chiar și un altul. Movila morților îmi formează mie tronul în mijlocul apelor tale învolburate. Pământul meu tare. Stau deasupra lui lucind sângeriu, giuvaer nestemat. Ei visează doar dincolo de durerea lor; eu arăt direcții iar ei mor:
la comanda mea, de partea mea. Lumea e ce aleg eu să fie.

Grăbiți-vă copiii mei, haideți!