Icoană

Pășești mărunt înspre altar,
Supus, ca Lui să te închini,
Și-aștepți mereu și în zadar,
Cuvântul glasului divin...
Căci tu, român pierdut de casă,
Vorbești cu El în alte limbi,
Și-nstrăinarea te apasă,
Când știi că Prutul îți e zid.
Privești mereu înspre-o icoană:
E Maica și cu Pruncul Său;
Și plângi gândind la a ta țară,
Icoană fără Dumnezeu.
Al sorții pictor te-a uitat
Și Maica-i singură și tristă,
Iar tu, țăran însingurat,
Îngenunchiezi sub mâna-i tot întinsă...