Visul secund a fost să fim departe,
Din când în când să ne vedem mai răi,
Să-mi fie milă de arginții tăi,
Să mă privești ca pe-o senină moarte.

Visul secund… Pe urmă nu mai numeri,
Uităm uimiți mereu același timp.
Când am fost îngeri somnoroși sub nimb,
Și lin purtam alți îngeri triști pe umeri.

Am mai putea să credem în povești,
Dar nici un duh n-a dovedit că este.
Dorind să fii, abia că nu mai ești.

Și cum să porți nepedepsit aceste
Iubiri care se sparg ca niște cești
Când bat cocoșii orelor pe creste?

Din volumul “Ape cu plute”, 1975