Meditatie postmortem


Miracolul mortii m-a aruncat
in lantul transparent
al unei lumi inexistente.
Si strig:
Vreau libertate!...
intr-un mediu fara rezonanta.

Cine-ar putea zdrobi
lanturile infinitului vid
spre a-mi reda libertatea
unui univers uman,
in care se poate numara totul
sau trasa o linie a orizontului?

Nu mai am un trup,
dar se pare ca inca sunt om,
caci continui sa vreau.
Si strig: Vreau!

Vreau sa mai pot trai un 2001,
sau sa visez un 2100...
Vreau o oglinda!
Nu mi-am mai vazut chipul demult.
Vreau o forma pentru constiinta
ca sa pot sa-mi imaginez ca vorbesc cu un om.

Vreau sa ma ridic de pe orizontala
si sa-mi indrept pasii spre casa.
Vreau sa ating caldura unor buze de iubit
si sa imi odihnesc fruntea pe inima lui.

Vreau, inca il vreau!
Dar el e acolo,
pasind perpendicular
pe pieptul meu,
clatindu-mi ochii
cu lacrimile sale,
iar eu...sunt aici,
la doi metri sub pamantul
pe care l-am urat atat,
si care abia acum
a invatat sa ma iubeasca!