„Pe de o parte tu, cu o jumătate de rană
Pe de altă parte eu, întregind suferințe...”

Dan Tristian – „Azi”






îmi plecai atât de des
încât gările ochilor mi-au îmbătrânit
înainte de vreme,
anchilozate în cicatrici indezirabil desperecheate
de lacrimi

cu sufletul răsfrânt îmi ștergeam prelung,
una câte una,
genele aburite de îngrijorarea repetatului abandon
în tăcere

cuvintele nu-mi erau de nici un folos

printre punctele de suspensie defineam întregul
din punctul de vedere
al rănii