vom mai vorbi, nu-i așa,
despre îngeri
ne vom mai certa despre cer
vom trece
pe tâmple cuvântul
departe, înalt într-un zbor
târziu înțeles fără voie
purtat peste țărm printre nori
colorați înadins de-ntristare
ca florile-acestea... în roz

ne vom mai pierde în noapte
vom mai adormi peste zi
în brațe cu alte iluzii
chemate pe nume la fel
în șoaptă...
sădind în uitare
rodul tăcerii de-un ceas
între două săruturi fugare
bun-găsit, bun-rămas

prea simplu, nu-i așa,
prea frumos
prea multe cuvinte de sare
aripi fără rost scrijelind în cetate
pe ziduri cărări spre adânc...
Înțelegi?!
copilă ce-mi ești,
de viu au venit să mă-ngroape
ca florile-acestea... în roz.