Sunt zâmbetul ce se topește-n tristețe
sunt lumina care nu există-n întuneric
o piramidă răsturnată de copil titanic
pe drumul către vii sau morți
mă desprind
prin rimele inexistente
ale unu cifru
și tot eu mă spulber în zare
printre culorile apusului
și mi se pare
că viața doare

mă dezleg de nodurile unor spasme
și mai plutesc o dată până-n miezul zilei
unde tronează comod iubirea
doar ca să apun și ca să răsar
și ca să apun...