Poemul de dragoste înflorește din lumina ochilor tăi,
Din estetica urâtului,
Din dialectica angelică,
Din nimic.
ÃŽnscrie-mi numele eteric pe care doar buzele tale il rostesc
În templul cu pereți moi de carne
Al buzelor tale,
Numele meu pe care ți l-am încredințat spre păstrare.
Strigă-mă până când sunetul își va topi înțelesul
Și va părea calp și o să te îndoiești de mine si vei rătăci
Și am să te fi sărutat cândva în trecut
Numai o dată.

Eram strâmtorat și străveziu, gândurile cenzurate
Îmi atârnau flasc la capătul firelor
Reflexelor condiționate care se pierdeau undeva
ÃŽn cetate.
Stroboscopice lumini
Năvăleau în subconștientul meu
Ferfenițat ca un ziar, prin care te priveam în tramvai
Adulmecând parfumul tău discret -
Ca un copoi de modă veche,
Și te înțelegeam printre rânduri