printre ierburi pe sub lespedea oarbă a pământului
mugeam ca niște șerpi surprinși la o cununie
ne transpirau mâinile
ni se făcea dintr-o dată o sete cumplită
în timp ce iarba devenea laptoasă
se înălța agățându-se de gâtul copacilor
ca într-o procesiune fără să ținem seama de învelișul timpului
ne domesticeam simțurile înfulecând nisip
niște femei lungi
(atât de lungi că nu le zăream
atât de lungi că nu le auzeam plânsul)
încercau să ne crească pe brațele lor suple
făceau eforturi cumplite să ne înțeleagă agonia
ne murmurau cuvinte lăptoase
își înfigeau în gurile noastre de plumb sânii abia înfrunziți

dintr-o depărtare un bătrân în care locuiau toate vocile
guița înspre miază-noapte
și noi sugeam nepăsători
învelindu-ne cu ploaia abia mulsă