Florile de colt se-mprietenira
cu lacrima ferestrelor inalte ,
asezate paralel cu inima ta ,
din ea respirau teii in ritmul clipei
iar umbrele verii erau vise plecate ,
ti le-am pus mai devreme in glastre reci
in care nu-ncapu si sufletul meu deplin
dar care se straduiau sa-ti fure din farmec
in noptile rare cand cerul te mangaia
cu inc-o vesnicie din pieptul
sau de poet saltimbanc ,
erai ca o zana de lapte , promisa vietii
cu mai mult de trei miriade
de cercuri vibrand , inima ta
nu cunostea cifrele si-ti lunecau in par
doar acele doruri impartasite
la marginea stelelor zilei .
Acum ai ramas cu florile de colt ,
mangaiata de vestedul auriu al lacrimei ,
mai mult croita dupa chipul si asemanarea
cetatii in care ne-am uitat ruga
decat linie lunga , matematic asezata
pe tremurul nostru spre ceruri ,
acum si norii zambesc cu floare de colt
caci ne-au casatorit ploile lor
cu inima ramasa la facerea clipei , amor !