O cutie de rezonanță, un trup de pasăre
golit de viscere
și degetele tale, de-alungul sârmelor
de aramă, mai lungi decât orice pedeapsă,
atingând sunete, fire de nisip.

Cu ce drept crezi că ești altfel decât
ceilalți oameni ?

Treptele ajung la carapacea unei catedrale
îngropate în pământ și tu cobori treptele,
îmbătrânind, mimând muzica.

Până când se sparge cancerul nopții,
împroașcă pupila
cu o lumină scurtă și fără capăt.