S-a cobirît tot cerul în adîncuri
De cînd tu ai apus.
O ultimă stea te mai încearcă
De respus.
Mutele taine ascunse sub ape
S-au dezgolit.
Valurile sorb cerul în ele,
Invalid.
Ce rămîne-n uitarea de toamnă?
Doar frunzele.
Totul este negare de spațiu.
Fug umbrele.
Pe cărări doar de timp știute
Te mai caut.
Dezgolesc tarîna de sub ierburi
Tivite cu aur.
Liniștea porților închise
În orașe pustii
Þi-aduce lumea refugiată
ÃŽn poezii.
În rest, nimicul bîntuie gîndul
Din care tu
Ești scos din mine poate de-o veșnicie
Pîn la amu.
Somnul e teafăr, însă trăirea
S-antors pe dos.
Orbita rămîne clepsidra de timp
Cînd ochiul e scos.
Eu te mai caut și te cint uneori
Cu versul absent.
Sentimentul zace apatic pe-o dungă
De sînge-abstinent.
Golurile umplute de cîntec
Te mai ning.
Cu toatte religiile dispărute
Cu tine-n Olimp.
Apoi este liniște, totul se scurge
Fără remușcări.
Nu mai ești pentru nimeni nimic.
Labirint de plecări.
Hipnotic, suspinul doar taie
ÃŽn miocard.
Lacrimile, le-am pus ca semne de carte
Flori, la presat.