Ochii tăi


Mi s-au înfipt adânc în suflet
Ca un pumnal cu două lame:
Lungi, verzi-albastre și strălucitoare.
Să-l sparg în zidul din dreapta
și să-l arunc în mare?
Să-l bag adânc ’năuntru pân’ la prăsele oare?
Nu! Am să-l las așa cum este.
Cu vremea n-o să doară tare,
Vor fi doar răsuciri de vise
Și năluciri întâmplătoare.
..............................................
Mă-ntreb de-aș fi putut să mă feresc?
Pe naiba! As fi alergat să-l întâlnesc!
Of Doamne! Atunci... de ce vorbesc?