Coase ruptura de pe
Al șaptelea cojoc al Babei Dochia
Cu firul firav al vieții
Atârnând în acul Frumoasei din pădurea adormită...

Îndreaptă-ți privirea către infinitul albastru
Și pune-ți o imposibilă dorință
Apoi mușcă din mărul morții
La care Albă-ca-Zăpada poftește...

Și prefă-te subit în pulbere magică,
Când ceasul a trebuit să bată douăsprezece
Și las-o pe Cenușăreasa prințului ei...

Fii tu pasărea flămândă după meiul
Lui Hansel și Gretel, dar ocrotește-le destinul...

Fă timpul reversibil și savurează
La cină lupul care nu a mai apucat
Iezii caprei să-i devoreze...

Arată-te sub forma unui stejar
Din care Pinocchio să fie cioplit,
Și dăruiește-i suflarea vieții...

Fă-mă să cred că ești ca mine
Imită-mi respirația sacadată,
Roșeața din ochii abisali,
Vocea spartă și ecoul lovindu-se de nimic...

Închipuie-ți o poveste
Și lasă-mă să mor ca-n basme...