Și iar și-a scos capul la iveală
Ea, octombrie
Luna ce a uitat să ardă în foc
Chipurile de pe străzi s-au ascuns
De ea, octombrie
Următoarea după septembrie!
Până și fragul pădurii a amuțit
Zumzetul albinelor nu se mai aude
Doar vuietul vântului
Prin luncă alergând
Se arată în lungul și latul
Ce se arată cuprins
De muza ce stă în sufletul meu,
În al tău și
Luna lui octombrie.
Mă simt stingheră
Aș mai vrea să simt
Parfumul lemnului ros
ÃŽn care eu am crescut
Prin spațiul literelor
Ce le-am așezat pe tăbliță ani de-a rând.
Crucifixul îmi stă în
Peretele dinspre răsărit
Și cu ochii mici
Încă mai caut acel răsărit
Cu care îmi încântam
Diminețile de odinioară.
Cufărul amintirilor e închis
Cu un lacăt ce a ruginit
De când copil nu mai sunt!
Cu suflu de aur
Am să-mi aștern în rând
Cuvintele necuvitătoarei octombrie.
Labirintul iar mi se arată fără capăt!
Fantasma ochiul și l-a închis
In bârlogul ei
Șade la căldura focului încins
Lasând octombrie
Să-mi cutreiere în gând.