statuile trecătorilor se țin de braț
înspre ele
au zâmbete încremenite a salut
în privire o afecțiune vicleană
ca a unei rude cerându-ți împrumut
echivalentul în praf al secundelor

fiecare ceas este un ou cu arc
roțile dințate rup gălbenușul amintirii
fecundându-se până când se egalizează
temperaturile
lumilor viilor și morților
și pielea dintre ele crapă
autoanulându-se

în palma tâmplelor de piatră
se rup din pântec semințe de timp
crește un fruct demoniac
pe dinăuntru
iar coaja are pulsul nefiresc
al creatorului în piatră

mâna și dalta respiră aritmic
într-o duplicitate existențială
structural nepereche
lenevind în umbrele învelișului îndepărtat
rebuturile genului uman

nefolosirile
se risipesc în vidul memoriei
pietrarul cel mai priceput
este cel care nu lucrează
dăruind speciei migratoare
putința neprețuită
a inexprimabilului

ouatul cometic
populează cercurile imaginare
ale semenilor
care îl acuză că dălțile lui sunt vrăjite
temându-se de ceea ce îi farmecă
îl închid
în netăiere în neșlefuire

cuvântul
nu poate despărți negânditul
nimic nu poate fi numit cu adevărat
scormone în lucruri înțelege însă nu crede
că semnele sale nu duc nicăieri
vorbește de unul singur
pierzându-și mințile

piatra lui este inima lui
inima lui este muntele lui
împietritul e visul și ora
taie în trupu-i
fragmente de suflet
taumaturgic

nu mai știe
la ce folosește dalta
nici măsurători
nu mai știe să facă
râde de el însuși când își amintește
că mai de mult a crezut
că există statui

ce-nalt e abisul
ne-mpietritului idol