Înainte stăteam la o casă,
De pe str. Vieții, nr 13.
Era micuță, fără geamuri sau etaj,
Iar acoperișul era slab

ÃŽntr-o zi m-am mutat
În cealaltă parte a orașului -
Chiar drumul a fost dificil.
Cand treceam străzile
Cât p-aci să mă lovească mașini
Care merg pe fericire.
Nu m-au nimerit.
Însă am fost strivit de câteva ori
De niște camioane mari, grele
Care utilizau tristețe.
Așa am pierdut pe drum
Tot ce luasem cu mine,

Acum stau pe str. Morții, nr 6.
E o clădire mare, un fel de azil
(de bătrâni, de bolnavi, ce vrei tu),
Chirie n-avem,
La fel cum n-avem nici cheia de la ușă,
Și stăm aici închiși.
Căldura e mare, simti că arzi,
Căci toți țipăm unii la altii,
O hărmălaie, o nebunie, dar...
Pană la urmă ție ce îți pasă?