La finele anului 2012 a apărut antologia cenaclului „Atitudini” / Casa de Cultură „I. L. Caragiale" Ploiești „natură în mișcare cu infantă / flamingo și fără măr” la Editura Premier din Ploiești. Coordonatorul proiectului a fost domnul Gelu N. IONESCU, în timp ce redactor de carte a fost domnul Marian DRAGOMIR. Volumul s-a bucurat de o prefață realizată de profesorul, istoricul și criticul literar Ieronim TÃRARU.
Antologații, membrii cenaclului “Atitudini”: Martin CULCEA, Camelia Iuliana RADU, Gelu Nicolae IONESCU, Gabriel-Vincențiu MÃLÃESCU, Călin DERZELEA, Daniela SPERLEA, Marian DRAGOMIR, Alexandra Cristina IONIȚÃ, Andreea MARICENSCHI, Cristi-Ana POPESCU, Roxana SPERLEA, Ion TEREANU, George PAȘA, Valentin IRIMIA, Dănuț ROTARU, Ioan Vintilă FINTIȘ, Laura ION, Silvian DAVID și Filip KOLLO, au încercat să proiecteze cu ajutorul versurilor trăiri personale cât și sentinente cu un caracter gnomic.
„Fiind, de multă vreme, un cititor de poezie despre care am și scris (sine ira et studio, pentru că m-am oprit numai la aceea în care m-am regăsit) și am publicat mai multe texte, mi s-a făcut propunerea de a alcătui un cuvânt de întâmpinare la antologia de față. Propunerea mă onorează; realizez însă o anume dificultate de a-i răspunde: nu cunosc (decât într-unul sau două cazuri) creația de până acum a poeților cuprinși în această carte, încât nu mă pot aventura în considerații critice asupra revenirii sau devenirii motivelor, sensurilor și imagisticii ei; pe de altă parte, potrivit regulilor (nescrise, dar unanim acceptate) întocmirii unei antologii de versuri, fiecărui autor care figurează în ea i se rețin (selectiv) doar câteva texte poetice, care nu pot alcătui, desigur, temeiul unor evaluări estetice generalizatoare sau individualizatoare. Din aceste pricini, încerc, în cele ce urmează, să schițez doar un tablou de ansamblu al imaginarului poemelor din prezenta antologie.
În mod evident, unii din autorii versurilor cuprinse în antologie au o experiență poetică îndelungată, cu urmări însemnate în planul artistic, alții abia au încălecat Pegasul, cu dorința expresă de a-1 struni bine într-un zbor avântat. Evit însă pe cât pot încadrările generaționiste (de altfel, nici nu știu care din poeții la care mă refer aici sunt congeneri) și am în vedere numai anumite afinități tematice și stilistice observate în poemele în discuție.
Constat că, vorbind la modul general, o parte din versurile antologate poartă caracteristici ale creației lirice a optzeciștilor, iar o altă parte din aceste versuri ține de aspirațiile douămiiștilor, care încearcă să se definească poetic altfel decât cei dintâi, într-o posibilă nouă paradigmă ce pare a anunța chiar apusul postmodernismului. Voi căuta să argumentez mai jos această afirmație, citând din versurile cuprinse în antologie. Nu înainte însă de a spune că douămiiștii stau încă destul de bine alături de optzeciști, cel puțin prin faptul că relația tuturor cu lumea de azi nu este deloc pașnică, toți manifestându-se contestatar, direct și mai adesea implicit, la adresa establishment-ului social-cultural actual și dovedindu-se profund nemulțumiți că, în contemporaneitate, poezia, care are din ce în ce mai puțini receptori, tinde să rămână fără destinatari, fiind, se spune, amenințată să dispară, deși - se vede cu ochiul liber - cei care o creează, continuă neosteniți să spună tot ceea ce au de spus, tot ceea ce vor să comunice prin ea, semn că nu cred deloc în declinul și prorocitul sfârșit al ei.” (Prefață - Ieronim TÃTARU)