agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-06-05 | [This text should be read in romana] | „Dragă domnule Teodor Dume, Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie. Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...) Poezia, câtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat. Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-a lungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni.” Gheorghe Grigurcu „ Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil. El impune în poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți de azi.(...)" Daniel Corbu, Glonţ dorinţa şi ţintă privirea În rondul memoriei se dă tonul emoţiei, complicând itinerariul deja problematic, pestriţ-divers, al celor vrute şi mai puţin vrute. Într-un fel, se petrece un soi de concurs între mai multe aspecte proprii lui însumi/însuşi. Rostogolind trăiri mai vechi dar rămase la fel de proaspete, Teodor Dume insistă să dea o formă paşnică materiei cândva învârtoşate. În felul său magic şi sensibil, iniţiind şi susţinând propria Călătorie în jurul unei lacrimi (Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2024). Cartea se vrea, şi credem că reuşeşte, să fie o construcţie solidă, reunind selectiv fapte lirice strânse de-a lungul anilor. Începând cu modul de percepţie al cadrului existenţial: „e mult prea devreme/ sau poate mult prea târziu/ să-mi părăsesc viața/ și să ating colțul cerului/ cu buzele însângerate de macii crescuți/ pe coapsele unei femei satisfăcute/ sau poate ar trebui să mai învăț/ câte ceva/ din primul sărut/ când ochii îmi erau umiliți de întunericul din interiorul/ unui adolescent insistent/ aflat la primul oftat// nu nu sunt o victimă/ ci poate doar un complice// mă uit în ochii ei și învăț/ învăț să rostesc cuvântul/ pe care/ nu l-am spus de multă vreme/ e ca mersul pe apă/ căderi scufundări și atât ...// nu nu vreau să cred/ că-mi pot înlocui viața/ aerul e toxic și lumea din jurul meu/ mă înghiontește cu privirea/ și timpul se întoarce împotriva mea// e mult prea devreme sau poate/ mult prea târziu/ să ridic ancora/ prinsă în cadavrul aceluia/ care am fost/ la ceasul în care/ am depus peste lacrimi și suferință/ o coroană de flori roșii/ mă uit în ochii ei și văd o singurătate/ ce s-a sinucis din dragoste întârziată// știu că e mult prea devreme/ sau poate mult prea târziu/ să trec dincolo gardul de sârmă ghimpată/ să mă aplec Teodor Dume / Călătorie în jurul unei lacrimi pe genunchi la mormântul ei/ și să strig Doamne!// și mai știu că și singurătățile/ iubesc ca și oamenii” (Viața, un gard de sârmă ghimpată). Esenţele se împacă în congruenţe menite să ne înfioare, greutatea ca de plumb a aerului traversează ceasul timid al respiraţiei. Pentru că imediat vine acest trasor vidia: Negociere pentru un loc în cer: „o parte din mine/ este gravată pe degetul lui Dumnezeu/ cealaltă parte negociază cu moartea/ când își mișcă degetul Dumnezeu/ îmi promite iertarea/ iar moartea/ în goliciunea trupului său/ se face că plouă/ și atunci/ întunericul coboară până la marginea zilei/ și vindecă tot ceea ce era de vindecat”. Conjuncturile şi ipostazele pe care le descoperim la această ardere continuă a lui Teodor Dume înteţesc părerea că avem de-a face cu un tur de forţă în ciuda turbulenţelor inerente momentelor dificile de compromis dublat de sinceritate: „azi stau faţă în faţă cu mine/ pentru a-mi putea da seama/ cât sunt adevăr/ cât minciună şi/ cât sunt eu/ ceea ce înseamnă/ că fac parte din lumea/ lucrurilor ce încă respiră// azi voi învăţa cât/ să dau vieţii/ cât morţii şi cât să/ las lui Dumnezeu/ apoi/ mai am de făcut/ un singur drum/ unul singur// poarta o voi lăsa întredeschisă/ să intre toţi rătăciţii pământului/ şi când moartea/ mă va căuta pe acasă/ eu/ voi fi departe/ departe// departe ...” (Faţă în faţă cu mine). Poetul aflat aşadar la un moment dat într-o expectativă a cunoaşterii, pe care o reconsideră în mod intermitent, de câte ori apare câte un factor catalizator, cum frumos zice Între două respiraţii: „pe aici n-a mai trecut nimeni// sub buzele grinzii crăpate de timp/ singurătățile sufocă tăcerea/ la ora când toate/ umbrele adorm/ sub piele/ e multă tristețe/ curge înspăimântător/ ca o clepsidră/ cu vieți/ Teodor Dume / Călătorie în jurul unei lacrimi picură ultimul fir/ timpul exersează/ prin mine/ se plimbă tăcut Dumnezeu/ printre coastele strivite/ de singurătate/ picură liniștea// nu mai e nimeni// mă agăț de culoarea cerului/ aerul s-a rarefiat/ timpul sinucigaș de cuvinte/ îneacă umbrele/ din trupul dezbrăcat/ pornește un nou început// urmele adâncite pe margini/ vorbesc de o trecere// tălpile miros a iarbă// între cele două respirații/ se joacă un copil”. În mod sigur, ne punem întrebarea care este misterul lacrimii invocate de autor, de unde apare ea, unde se îndreaptă într-un sistem de referinţă răsturnat, invers. Iar explicaţia vine decis şi elegant: Din inima mea a evadat o lacrimă: „niciun simptom și nici o durere// căzută în mine și zdrobindu-se ca o piatră/ liniștea imortalizează tot ceea ce am fost/ ca un orb îmi pipăi cicatricea/ și mă strig încet/ nu- mi răspunde nimeni/ mai strig o dată și încă o dată/ din când în când îmi privesc neputința/ ca pe o clonă de lut/ orbul din mine se roagă lui Dumnezeu/ o furtună de cuvinte nerostite/ se înalță înspre cer/ iedera îmi acoperă văzul/ printre jaluzele/ o margine de soare/ îmi lovește obrazul/ mă încumet să mă târăsc/ într-un colț/ de sub umbra lămpii/ un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea// e ultima insultă pe azi// o, Doamne!/ am lacrimi pe suflet și sunt trist/ mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine/ ca să-mi pot pregăti sufletul ...”. Iar panta ideatică se dezvoltă, creşte în intensitate, pe măsură ce ne adâncim în îndeletnicirea de a explora conul timpului, dând frâu liber simţirii cu toate valenţele de care se arată în stare: „Ştiu că o să plec în locul în care/ Dumnezeu îşi prepară/ cafeaua de unul singur/ pentru o felie de pâine o să- l rog/ să mă lase seară de seară/ să-l spăl pe picioare înainte de culcare/ şi dacă va fi să cinăm şi să/ dormim împreună/ Teodor Dume / Călătorie în jurul unei lacrimi dimineață/ mă voi preface că am visat/ şi îi voi spune că l-am văzut încotit/ pe marginea patului/ cum din palmă îmi hrănea moartea/ cu bucăți de carne rupte din mine/ şi o să-i mai spun că/ cel care îi ştergea lacrima/ din colțul ochiului/ eram eu/ cel de înainte de a ne cunoaşte” (Eu, Dumnezeu și lacrima din colțul ochiului). Metafora triumfă, la Teodor Dume, imaginea roade ecranul iar ideea tresaltă, inimă în toată regula. Poezia reprezentată la nivel de necesitate clară, trăită solemn, uneori crâncen – şi ireversibil. Daniel MARIAN Universul lacrimă construit metaforic din poeme De câțiva ani îl urmăresc cu atenție pe Teodor Dume pe rețelele de socializare. Poemele lui mi-au atras atenția și ulterior am aflat și despre biografia sa impresionantă. O nouă carte cu titlul sugestiv Călătorie în jurul unei lacrimi continuă saga poetică a cărții Tata îmi vorbește prin lacrimi. Am încercat să fac o legătură cu Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, deși e o mare diferență, pentru că se referă la modul cum trebuie condus un principat, dar în acest volum „învățăturile” reprezintă o realitate interioară și în același timp o încărcătură sufletească care poate defini relațiile umane și legătura puternică între tată și fiică. „Lacrima” devine o temă principală și capătă o conotație specială. Dacă în cartea precedentă lacrima reprezenta o trecere prin această lume plină de tristețe, amărăciune și bucurii văzută prin ochii unui copil care și-a descoperit maturitatea mult prea devreme, în acest volum registrul se schimbă: un dialog imaginar cu fiica lui care i-a schimbat destinul și modul de a alege esențialul dintr-o viață cum numai un bărbat poate înțelege această lume, unde lacrima poate fi văzută ca o explozie a bucuriei: „tot ceea ce vreau e încă un răgaz / în care să pot / să-i spun fiicei mele / că am iubit-o de când / i-a zâmbit lui Dumnezeu” (Călătorie în jurul unei lacrimi). Acest dialog tată - fiică se referă și la o moștenire spirituală, care cuprinde tot ce a acumulat și modul cum a trăit alături de mama care l-a zămislit și l-a crescut. Acest sentiment i-a lăsat o urmă adâncă în suflet. Astfel a înțeles că această dragoste necondiționată trebuie transmisă mai departe prin câteva repere metaforice, dintre care menționez: Teodor Dume / Călătorie în jurul unei lacrimi „ștergarul alb / în care / mi-am uitat copilăria - / singurul suvenir de la mama - / îl port la piept / și mă prefac uneori / că o văd / ținându-mi capul pe genunchi ...” (Ștergarul în care mi-am uitat copilăria). Credința în Dumnezeu vine ca o confesiune și astfel se naște înțelegerea că viața are cursul ei și convingerea că odată, cândva, va sta la dreapta tatălui. În câteva versuri se descarcă o energie dată de acceptarea acestei super puteri: „Am o rană cusută cu fire / din sângele lui Dumnezeu / prin care / dacă aș vrea să mă uit / aș vedea lumea / de dincolo de mine” (Rană cusută cu fire din sângele lui Dumnezeu). În același poem aduce un omagiu mamei sale plin de căldură: „aș vedea-o pe mama / cum din sânul ei mic / alăptează un înger” și femeia fiind un miracol, puterea de a naște continuând un lung lanț de vieți trăite aici pe acest pământ. Tristețea uneori este percepută ca o moștenire, ca o urmă adâncă în inimă și de care nu poți scăpa. Câteva versuri sună ca o rugăciune, o dorință de a se pregăti pentru înfruntarea acestui sentiment: „o, doamne! / am lacrimi pe suflet și sunt trist / mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine / ca să-mi pot pregăti sufletul ...” (Din inima mea a evadat o lacrimă). Complexitatea universului lacrimă, propus de Teodor Dume, poate genera mai multe interpretări și metafora devine o metaforă multiplă. Lacrima în sine nu reprezintă numai tristețe ci și puritate, pentru că fizic lacrima curăță ochiul de impurități, precum și răspunde la toate emoțiile puternice, ca și cum energia unui sentiment se transformă într-o picătură mirifică. Majoritatea poemelor sunt descriptive, au o poveste în poveste raportată la trăirile momentului și modul cum o spune declanșează cititorului momente emoționante. Un Teodor Dume / Călătorie în jurul unei lacrimi cititor atent de poezie se poate chiar regăsi în unele poeme, care îmbracă toate formele de exprimare poetică. Fără îndoială că autorul și-a descoperit stilul poetic care îl reprezintă și prin care reușește să transmită toată frumusețea vieții trăite într-un mediul al cărților și al culturii în general. Succes autorului și aștept cu nerăbdare alte cărți! Nicolae TOMA |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy