agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-06 | [This text should be read in romana] |
Rongleza (sau romgleza) este struțo-cămila limbii române, în tranziția de la ea însăși spre ea însăși. Adică stadiul intermediar dintre două momente evolutive ale limbii române.
Fenomenul nu e nici nou, nici îngrijorător. Ba e chiar puțin derizoriu, dacă e să-l comparăm cu agresiunea mai mult sau mai puțin programată la care a fost supusă, de la formarea ei încoace, “limba vechilor Cazanii”. În țările Române această agresiune s-a manifestat încă de pe vremea fanarioților, când toate instituțiile, cu limbajul aferent, aveau denumiri grecești. Cu excepția pătrunderii unor cuvinte noi și a unor forme flexionare ale verbelor (zaharisit, caterisit, hirotonisit, afurisit, chivernisit), nimic n-a tulburat identitatea limbii române în bazele ei latine. Maghiarizare, rusificare și efecte perverse A urmat “importul” masiv de limbă franceză și toată lumea bună a început să vorbească pe nas, după moda franceză, adusă de la Paris de “ai noștri tineri”. Vasile Alecsandri s-a amuzat copios pe seama acestui mimetism ridicol, care i-a inspirat, în celebrele “Chirițe”, radiografia înaltei societăți a vremii. În scurtă vreme Bucureștiul a devenit “micul Paris” și a rămas așa până la ocupația rusească din 1947. Limba română a devenit mai flexibilă, mai nuanțată, căpătând, paradoxal, un plus de identitate. În paralel, în Transilvania, autoritățile austro-ungare au încercat deznaționalizarea populației românești, prin maghiarizarea numelor și “exmatricularea” limbii materne din instituții. N-au reușit decât să-i învețe ungurește pe români (ceea ce a fost un câștig cultural), limba autohtonă rămânând aceeași, cu unele îmbogățiri lexicale. Iar în Rusia țaristă, în anul 1867 - anul în care diplomatul american Gheorghe Pomuț (sic! – era român din Transilvania) îl convingea pe țarul Alexandru al II-lea să vândă Alaska Statelor Unite - limba română era interzisă, prin lege, în toate școlile din Basarabia. Toate aceste agresiuni împotriva identității naționale s-au soldat cu... marea Unire de la 1918. Și maghiarizarea, și rusificarea forțată s-au soldat, deci, cu “efecte perverse”. Execuție forțată După al doilea război mondial, Uniunea Sovietică nu s-a mai mulțumit cu eliminarea limbii române din instituții, a trecut direct la “execuție”, mutând populația românească în Siberia sau în alte regiuni ale imperiului și aducând în locul ei grupuri rusofone. Pe termen scurt, această rusificare brutală pare să fi avut succes, cel puțin în Bucovina sovietică, unde populația românească a devenit minoritară. Pe termen lung urmările sunt totuși imprevizibile, căci e greu de controlat unde poate duce diseminarea, chiar în eșantioane mici, pe un vast teritoriu, a unei limbi viguroase și longevive. “Viol” sau internaționalizare? Și acum să ne întoarcem la bolovanul de sare care omoară copilul, ca să folosim analogia cu “Povestea prostiei omenești” a lui Creangă. Bolovanul de sare este, în cazul de față, limba engleză (agresorul), iar copilul e limba română (victima). Adică, vezi Doamne, legiunile lexicale ale limbii engleze ne-au înconjurat din toate părțile, iar biata limbă română se predă fără luptă, ba chiar se lasă violată de cuceritori. La o analiză lucidă a fenomenului, constatăm că e vorba de al patrulea val de internaționalizare a comunicării verbale. Primul s-a manifestat prin expansiunea limbii latine, pe vremea Imperiului Roman, apoi a limbilor spaniolă și portugheză, pe vremea Conquistei din Lumea Nouă (secolele XV-XVI) apoi a limbii franceze în Europa, în secolele XVIII-XIX. Conjunctura istorică a făcut ca astăzi să dea tonul, în comunicarea verbală, limba engleză, propagată în lume prin filiera americană. Principalul purtător al acestei “expansiuni” este limbajul IT. Ronglezii și puriștii “Bolovanul de sare” a împărțit lumea lingviștilor și a suporterilor în două tabere: cosmopoliții și puriștii, primii fiind de partea “bolovanului”, ceilalți susținând cauza “copilului”. Și unii, și alții, își merită cu prisosință proverbul românesc cu câinele care moare de drum lung... Excesul de conservatorism, ca și cel de cosmopolitism anglofil dau naștere la parodii lingvistice. Una dintre ele este struțo-cămila de care vorbeam la început: rongleza. Ca și francofilia de pe vremea lui Alecsandri (vezi lingurision și furculision), rongleza e un produs semidoct al celor care nu cunosc suficient nici limba română, nici limba engleză. Să le fie de bine, căci “ronglezii”nu constituie un motiv de îngrijorare, oricât s-ar chinui să ne convingă de acest lucru puriștii. În frunte cu domnul Pruteanu, vajnicii scutieri ai limbii române s-au gândit să voteze în Parlament o lege de consevare a terminologiei, la fel de ridicolă ca și limba rongleză. De la această lege până la puriștii Școlii Ardelene, cu ale lor gât-legău (cravată), nas-ștergău (batistă) și de-perete-frecătoriu (chibrit), nu mai era decât un pas. Care, din fericire, nu s-a făcut. Între timp, Academia Română a găsit o soluție salvatoare: a editat o nouă gramatică a limbii române, în care “nici un” și “nici o” se scriu împreunat. O strategie fără obiect Există două strategii de luptă împotriva poluării limbii române: prin declarație de război, sau prin asimilarea toxinelor. Am semnalat, în această scurtă analiză, ambele aspecte. Subliniem, încă o dată, că termenul “poluare” nu prea are acoperire în acest context, din cel puțin două motive: în primul rând pentru că limba unui popor nu trăiește într-un mediu virtual sau aseptic; în al doilea rând nu e corect să calificăm apriori drept toxină sau factor poluant ceea ce este străin unei limbi și exercită, într-un fel sau altul, presiuni asupra ei. Deci, dacă e să reluăm problema poluării lingvistice, e bine s-o facem sub rezerva că vitalitatea unei limbi se testează prin puterea de asimilare a elementelor străine și prin deschiderea pe care o are spre acestea. Limba română este un exemplu redutabil de vitalitate fiind, poate, componenta cea mai rezistentă a identității noastre ca nație. Și asta nu ține nici de nivelul intelectual, nici de cei șapte ani de acasă, nici de conștiința națională. E un fenomen uimitor, dar spontan și natural ca respirația. JURNALUL NATIONAL, 31.03.2006 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy