Istoria Cotrocenilor este parte integrantă a istoriei naționale, cu implicații și rezonanțe care au depășit de aproape 400 de ani granițele Romaniei.
Înainte de a deveni reședință domnească, la sfârșitul secolului al XVIII- lea, Cotrocenii reprezentau o zonă din vecinătatea Bucureștilor, cu păduri dese ale Codrilor Vlăsiei, terenuri agricole și un sat de țărani liberi. Satul și "moșia" sunt atestate documentar pentru prima dată într- un hrisov domnesc datat 27 noiembrie 1614 sub forma Cotroceni. Ele au existat și înainte de 1600, deoarece primii proprietari pe care- i menționează documentele- Stoica, Preda și Istfan- susțin că, înainte de a deveni temporar proprietatea domnească a lui Mihai Viteazul, ei au stăpânit Cotrocenii.
Semnificația cuvântului Cotrocean derivă fie de la numele unui vechi proprietar, fie de la termenul arhaic- a cotroci- a(se) ascunde, datorat unor posibile locuri de refugiu din zona împădurită. Istoria acestei zone este, însă, impresionant de veche, săpăturile arheologice din anii 1980 scoțând la lumina zilei fragmente de unelte din neolitic. De asemenea, la temelia bisericii Cotroceni s- au descoperit, în vara anului 1977, fragmente de vase din ceramică aparținând culturii Glina III(1800- 100 î.Hr.).
La 10 iunie 1660, zona Cotrocenilor devine proprietatea lui Șerban Cantacuzino, ca răsplată pentru serviciile aduse domnitorului Gheorghe Ghica(1659- 1660).
Șerban Cantacuzino, după dispute cu vechii proprietari, își însușește moșia, aflată la "jumătae de ceas" de București, în 1671, la care adaugă, în 1679, zona "din deal", care va deveni, peste aproape două secole, parcul și grădina palatului regal.
Renumele și strălucirea Cotrocenilor încep cu domnia lui Șerban Cantacuzino(noiembrie 1678- 28 octombrie 1688). Familia Cantacuzinilor s- a stabilit în Þările Române în primele decenii ale secolului al XVII- lea, întemeind prin Constantin Cantacuzino ramura familiei din Þara Românească, iar prin Gheorghe Cantacuzino pe cea din Moldova. Familia descindea din Ioan al VI- lea, unul din primii împărați ai Imperiului Bizantin. După căderea Constantinopolului(1453), Cantacuzinii au luat drumul pribegiei dincolo de hotarele Bizanțului.
Ca majoritatea domnitorilor Þărilor Române, Șerban Cantacuzino a avut vocație de constructor. Între 1679- 1681 s- au construit la Cotroceni, sub directa supraveghere a domnitorului, mănăstirea, casele domnești, casele egumenești, chiliile călugărilor ș.a., înconjurate de o incintă ale cărei ziduri masive confereau ansamblului aspectul unei cetăți.
Realizarea construcțiilor de la Cotroceni- primele după înscăunarea sa- a fost încredințată lui Mihai Cantacuzino, fratele ctitorului, cel care a supravegheat ridicarea multor edificii și în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
În circa doi ani, biserica și clădirile învecinate au fost ridicate în întregime. Primul catastif al mănăstirii, datând din 1681, cuprindea moșiile, clăcașii, robii țigani, venituri din văile orașelor, ocnelor de sare și pădurilor, diverse privilegii, ca și lista obiectelor de preț și a altor bunuri de valoare date mănăstirii de ctitorul ei Șerban Cantacuzino.
Biserica de la Cotroceni, cel mai important edificiu al ansamblului de construcții medievale, a reprezentat un un monument de referință pentru arhitectura și arta românească de la confluența secolelor al XVII- lea și al XVIII- lea, o bijuterie arhitectonică a estului european.


va urma