agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-17 | [This text should be read in romana] |
Virgulina
N-ar trebui sa umble-n libertate travestitii astia, tipa ragusit tipa cu aer indoielnic de eleva, tinuta strâns de doi gealati in uniformele negre de Politia metroului. Parul rosu smuls ii atârna pe bluza ciclam, pe care pretinde ca i-a rupt-o aurolacul - de fapt bluza ii lasa umerii goi de când am vazut-o fugind pe scarile metroului urmarita de el. De ce mi-ai dat fa cu sprei, fir-i-a dracu? tipa baiatul deja nevazut, carat de politie spre o destinatie necunoscuta. Lasa-l dracu de sprei, uite tu ce mi-ai facut pe bluza!! Pasind prin baltoacele de bere varsate de el, bere Caraiman dintr-o sticla de plastic, isi recupereaza papucii, se incalta - adineaori si-aruncase din picioare incaltarile batându-se voiniceste cu atacatorul, dându-i la oua. Sa-i strânga dracu, sa-i duca undeva! tipa acum tropaind cu toacele in bere. Pe bancile mânjite ale metroului, câtiva barbati zâmbesc absenti: fata cu gleznele incinse de brataruse, care stia sa se bata asa de strasnic si mai avea-n poseta si spray-ul paralizant, nu parea sa aiba nevoie de ajutorul cuiva. Fata pe care mi-am ales-o mai nou drept muza, confundata cu stâlpul rece, circula de câteva saptamâni in fiecare dimineata in acelasi metrou cu mine, luându-l din aceeasi statie, pâna sa ajung s-o observ. çntr-o dimineata abia a catadicsit sa-mi raspunda, la intrebarea de dragul conversatiei: Zoriti la Facultate? Credeam ca s-a terminat! Nu la Facultate - a gâfâit ea urcând iute scarile statice de la metrou - la servici! Am urmarit-o pâna la firma ei, bombanind ca urcatul pe scarile statatoare imi irosea conditia fizica. Ătiu doar ca lucreaza la o firma in curtea mare de la Pumac, ca ii place sa poarte pantaloni si pantofi de sport, reduce la minim accesoriile stralucitoare, nu poarta nici verigheta, nici unghiile ojate, ceasul de pe mâna e prins cu o curea simpla din piele. Doua alunite in apropierea mandibulei ii aspresc fata prelunga. Are raceala unei frantuzoaice, sa zicem a unei normande, fumatoare de placere de tigari Light, pe care le-a scos pe furis din gentuta alba si a fumat aproape una intreaga azi dimineata, in statia autobuzului pe care nu-l lua niciodata, pentru o suta de metri pâna la firma ei; a ramas probabil aici pentru a-mi studia aerul stupid voyeurist. Când i-am spus totusi ca-mi face impresia ca ma urmareste, ea mi-a raspuns, cu vocea aceea profunda de ventriloc, ca vorbesc prostii, si s-a repezit pe scarile de la metrou depasindu-ma. Dimineata urmatoare, parca pentru a amâna momentul cunostintei, a aparut la intâlnire insotita. Dupa obceiul meu de pieton al lui Delleda (medicul meu de familie a ajuns de mult la concluzia ca ma obsedeaza acel personaj), am adunat doar material pentru conversatia de a doua zi: e clar ca fugea de mine, de când se simtise urmarita. De ce fugi, i-as fi spus, sunt chiar atât de odios? Se vede ca nu se vroia transformata intr-un personaj, chiar intr-unul transfigurat, in care s-ar mai fi recunoscut vag. Nu stiu ce m-a facut sa mi-o inchipui in chip de artista: poate privirea ei filtrata pe deasupra imaginilor (imobila ca un tablou de Madona, impresie intarita de sprâncenele pensate), poate prespalatii si gentuta alba de pe-un umar, buzele rasfrânte a dispret, care i se intredeschideau intr-o respiratie precipitata dând la vedere dintii rari, sau poate - mai ales - parul drept cu vârfurile indoite in coada de rândunica, pentru a caror schitare m-am simtit ispitit sa cumpar o trusa intreaga de creioane negre moi...Revenisem deci la pasiunea pentru desen din copilarie, de care reusisera o vreme sa ma lecuiasca iubirile mele trecatoare. Mai ales dimineata, toate femeile pareau sa ma depaseasca cu o anumita demnitate, cu un pas nu tocmai alert, pur si simplu elastic, dar care oricum nu le ingaduie sa zaboveasca asupra mea. Tot spre dimineata, pacanitul pe trotuar al unor tocuri-cui cum nu se mai poarta de câtiva ani de zile, nu ma lasa sa readorm. Daca m-as fi gândit mai insistent, probabil pacanitul ritmic m-ar fi proiectat chiar in alt timp, al strazilor pavate cu piatra cubica pe care descind din calesti, cu primul pas mai apasat, petrecaretii intârziati. Pe Bulevardul Socialismului zornaie de vreo douazeci de minute niste lanturi, ca si când as fi nimerit intr-un autobuz cu lanturile scoase atârnând. Era seara si treceam printr-un grup de tineri in mars fortat spre piata Constitutiei, pentru un concert rock, la care lanturile erau fireste accesorii obligatorii. Marsul dusese la blocarea oricarei circulatii de masini pe Bulevard de la cinci dupa-amiaza. Femeile dau impresia, atunci când merg pe strada, ca nu hoinaresc, ca stiu totdeauna incotro se indreapta. De ce v-o place dumneavoastra sa va chinuiti cu fetele astea inabordabile - nu stiti ca asta-i o nebuna? zâmbeste blajin batrânul de la gura de metrou, dupa mai multe zile in care am trecut pe lânga taraba lui cu ziare si carti de consum la fel de mecanic ca si diva inalta pe care o urmaream pe scarile rulante; de fapt ii ceream fetei asteia un lucru destul de nelalocul lui, sa faca conversatie degajata cu un necunoscut. Toata lumea putina din statie, aurolaci, vânzatori de ziare, eleve de liceu parea sa se hlizeasca stupid pe când Tudor injura de toti sfintii, injura cioranian neamul românesc, scuipa pe linia metroului, pe posterele electorale cu...in dimineata când pierduse de sub nas trenul. Sigur in el calatorea tipa pe care-o urmareste, compunându-si in minte un text spiritual cu care sa o abordeze. Sigur-sigur ea era in metroul care plecase ca o sageata, lui T. i se pare chiar c-a zarit-o, prin ultimul vagon, inalta, subtire si rece, ca bara de aluminiu de care ne tinem dimineata la opt continuând sa dormim, cu canadiana gris desfacuta lasând la vedere o bluza bleu gendarme. De ce nu ma lasati in pace? zisese in fine ieri, cu un ton nou usor speriat. Vreau sa nu-ti faci o impresie gresita despre mine - am vorbit repede, fara s-o privesc direct in fata - nu sunt nici vreun pervers, nici obsedat, sunt un tip civilizat care, pur si simplu, mi-esti simpatica, imi place de tine (anacoluturile chiar au farmecul lor, nu-i prima data când spun asta) Vroiam sa ne cunoastem mai bine la o cafea. Nu, multumesc, a grait, privindu-ma de la inaltimea ei in fata, cu niste ochi mici alungiti, numai pupila. Nu, sau nu acum? Ea tocmai se despartise de prietenul ei, in statia Eroilor. Iar dupa intâlnirea asta, cum spun, am pierdut-o de sub nas. Nu stiu nici eu de ce insist sa atrag atentia unei fete frumoase, dar de o frumusete atât de rece incât, pentru a-i scrie povestea imaginara, imbogatita dupa obiceiul meu cu desene schitate, a trebuit azi-noapte sa recuperez, din multele borcane cu pixuri mostenite de la A., unul negru, sau sa ma multumesc a scrie doar in computerul de la birou, unde negrul era culoarea "automata". Puteam sa-i spun andreea, cu un nume comun; dar A. era una singura, bruneta mignona despre care se soptea ca ar fi iubita boss-ului nostru, a lui don Ramon. Tudor zice ca se soptea, de fapt se putea spune in gura mare, si numai la auzul lui vorbele sa ajunga cu intensitatea unei soapte. Femeii lui Ramon am sa-i spun mai departe Virgulina, dupa rolul din spectacolul de absolvire a Institutului de teatru. Virgulina, deci, il suna pe mobil pe bossulet in momentele cele mai imposibile, sa zicem dimineata dupa ce intra in sedinta de zece, ori seara când paginile de ziar trebuiau sa plece in tipografie, si la fel de inevitabil ca si telefonul ei era schimbarea de stare a lui Ramon. Dupa bip-ul ei scurt, boss-uletul revenea in sala de sedinte remontat, cu mâinile afundate in buzunarele pantalonilor, se afunda in scaunul ministerial lungindu-si picioarele pe sub masa, intr-o poza de adevarat macho. Normal ca, la sedinta de dimineata, poza asta facea nota discordanta printre oamenii fara nici un chef de vorba. Don Ramon remontat de gagica ar fi vrut subiecte care sa distreze, sa ne transpuna la sedinta de dimineata in atmosfera de la "Junimea", unde "Anecdota primeaza". Probabil devenise si T. prea rigid, de când resursele lui de spirit se epuizau intr-un roman despre nimic anume. Desi Ramon sustine ca problema lui sunt inca sabloanele Rompres-istice. çnnebunea si don Ramon dupa ora patru, când dintr-o pagina trebuia, intr-o ora maximum, sa intindem doua, sau un articol sa-l raschiram pe toata pagina...Iar boss-uletului brusc nu-i mai placea nimic. Ce are sefu, ii lipsesc femeile? se soptea febril pe culoare. Va arat eu femei!! urla don Ramon din biroul prezidential. Daca vrei femei, dom' profesor, le-aduc aicea la Externe, da zburati pe chestia asta toti! Umblând sa ma linistesc dupa dusul rece din biroul boss-ului, chiar ajunsesem sa cunosc fiecare rist al pardoselii de pe coridorul sinistru de la etaj (fireste un coridor mult mai sinistru decât la parterul nostru, unde bântuiau femeile de serviciu, portarul, administrativul, figurile lipsite de complicatii). Picsul negru care-mi inghetase intre degetele batute desena inconstient linii si tinte pe peretii zugraviti in fiecare primavara. Sa nu te mai prind, dom' profesor, ca desenezi pe pereti, ca-ti pun coifu-n cap si vermorelu-n mâna, graia Ramon imbunat. Credeam ca as fi avut nevoie de un concediu intreg pentru a incepe sa-l privesc pe boss-ulet cu un fel de compasiune. Constat acum ca, intr-o jumatate de noapte in care am scris cu furie si o dupa-amiaza in care el a ramas undeva deasupra in starea de personaj, deja din figura lui demonizata a ramas vie doar buza de jos iesita in afara si nasul ca un cartof (oricât ar fi de cliseizate imaginile acestea), partile cele mai carnoase de pe fata lui rasa tot timpul impecabil. Deci furia mea era tot copilaroasa. "Ăefa" nevazuta, pe care il banuiam ca ar fi vrut s-o aduca peste sectia noastra linistita, nu putea sa mi se impuna decât ca un caz, studiat pe zeci de pagini de roman "a tiroir". Trebuia sa fie o tipa cu parul moale, cel mai probabil negru, cu fundul scos in evidenta de niste blugi tociti, putin machiaj, voce inasprita de tigarile pe care le poarta tot timpul in sân...Portretul ei, la care lucrez mental de vreo câteva saptamâni, s-a conturat atât de puternic, pe la cinci intr-o dimineata ploioasa, incât a trebuit sa-mi astâmpar sexul cu o partida scurta de masturbare; dupa asta, bine inteles la servici pot sa-l privesc senin pe Ramon, cu sentimentul ca tocmai am facut-o cu Virgulina lui. Nu stii sa saluti când trece-o doamna, boule? La vorba asta rostita de glasul tunator al marelui Direttore, m-am cocosat ca un lovit in testicule. Eram deci de câteva ore bune la aniversarea lui. Dom' director se autostimula aruncând pe peretii albi puncte luminoase, captând lumina neoanelor pe lama sabiei primita cadou de ziua lui. Pâna sa ingân un sarumâna Virgulina trecuse pe alt coridor, zâmbind absenta unui gând (daca doamna lui Ramon poate fi suspectata ca ar avea vreodata gânduri), imbujorata de alcool. Ramânând singura cu zilele in casa plina de oglinzi, fara acces la biroul cu calculatorul, fara nici un animal de casa (fiindca don Ramon dovedea vederi talibane in privinta femeilor, ele nu trebuiau sa-si ia o slujba, sa se distreze, sa se socializeze), unii spun ca Virgulina incepuse s-o ia razna, deci habar n-am daca la asta ii face bine sa bea alcool. Dupa perioada zisa inofensiva, in care doar il suna pe Ramon la birou la ore imposibile, când am cunoscut-o trecuse intr-o noua faza a depresiei, incepând sa-si vopseasca parul negru in culori tari, albastru, portocaliu, lila, si sa si-l prinda cu cordele negre, mari cât o bluza. çn tinuta asta iesea prin cartier dupa zece seara, pâna târziu in noiembrie. Exact ca un copil, fiindca asta si era, nu se aventura dincolo de aleea dintre blocuri, pe care papucii ei de casa stârneau nisipul cu pietricele microscopice, pe urma in vestibulul apartamentului de la etajul unu isi scotea papucii si ii plesnea cu zgomot sa-i scuture de nisip. Virgulina, despre care luni de zile am crezut ca nici nu ma remarcase, se dadea acum la mine intr-un stil agresiv, propriu femeilor trecute de o anumita etate. M-a oprit intr-o dupa-amiaza pe coridoarele sinistre de la etaj, ca sa-mi spuna, modelându-si buzele ridate intr-un zâmbet dulce ca smochina, ca ea a decis sa nu mai citeasca nimica pâna n-o sa apara romanul meu. Redactia se cam golise, eram practic singuri la etaj, intre usile de lemn lacuit cascate spre birourile cu calculatoare oarbe. Nu mi-a venit in minte ceva mai inteligent decât râsul care-mi strepezeste fata: Pai eu zic sa cititi, ca nu se stie când...Frustrarile familiare se domolesc in Biblioteca, barul cel nou din Militari, pe care amicul meu T. il descoperise intr-o zi, revoltat ca in perioada concediilor de vara toti colegii de la ziar isi permiteau sa-si incarce bateriile intr-un concediu departe de mizeria orasului, numai el...çn cârciuma cu pereti din carti butaforice (atât de realist reprezentate totusi incât trebuise sa ne izbim de câteva ori in pereti ca sa vedem ca nu era decât tapet), fiecare masa din lemn lustruit avea placheta ei, pe care stau scrise mare si agresiv, cu caractere gotice, virtutile berii asa cum le intelesese patronul: o placere mai ieftina decât femeia, s.cl. Eu, care mi-am purtat iubirile mele trecatoare prin toate cârciumile vechi ale Bucurestiului, intârziind sa ajung la cele noi mai kitsch-oase, beam in sfârsit o bere cu Tonia si cu printul Brâncoveanu (bautor de vodca, se lasase totusi corupt la o bere), sarbatorind reintâlnirea intâmplatoare. Pai, tinere - tuna printul mai volubil ca niciodata - eu am crezut ca mata ai mai multa minte, decât sa umbli cu femei din astea! Eu pe dânsa am cunoscut-o in Turcia! Tonia ridica din sprâncene, el isi trece incântat limba peste buza de sus, pregatindu-se de o poveste mai lunga: Dupa ce m-am pensionat si mi-am permis o excursie fara nevasta, fara catel, fara purcel, in Turcia la Antalya - in pretul camerei de hotel intra si-o femeie curatica. çn prima seara: vin eu la unspe la hotel, fac baia buna de seara, pe urma ies cu un pahar de whiskey in balcon, sa admir Bosforul, cu toate luminile alea aprinse. Era o seara calda, pe strada zgomot ca ziua, am cam uitat si de bautura si de notiunea timpului - când m-am intors si eu in camera trecuse de miezul-noptii. Sting veilleusa, ma vâr in pat, incep sa-mi intind toate oasele - si deodata simt la picioare pe sub patura ceva cald - domn'e, sa nu crezi acuma c-am uitat cum e un trup de femeie, dar pur si simplu fata asta m-a luat asa, pe neasteptate, am zis ca mi se opreste inima asta operata odata, e mult de-atunci, si nici nu mi-a mai facut probleme corazonul...Dumneata nu-ti aduci aminte ca era sa ma omori, pasare de noapte ce esti, bulbul (privighetoare in turceste), scorpie splendida... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy