agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-03 | [This text should be read in romana] | Submited by mark kraft
Înainte de-a ne muta în curtea aceasta, locuisem mulți ani de-a rîndul în Comorofca, la două sute de pași de aici. Așa era mama: se muta dintr-un loc, de îndată se simțea că bîrfelile încep să prindă rădăcini. Și încă, în ultimii zece ani, am trecut numai prin două mahalale; dar, cînd eram mic, se întîmpla să ne mutăm de două, de trei ori pe an.
Trebuie, oare, să vă mai spun ce prilej de înfrigurate bucurii erau pentru mine aceste schimbări de cartier? Nici chiar Paștele sau Crăciunul nu mi se păreau împrejurări atît de însemnate. Am cunoscut astfel mahalalele și ulițele cele mai caracteristice ale orașului nostru: pe cea rusească, pe cea evreiască, grecească și țigănească. Peste tot am făcut cunoștință cu moravuri și cu obiceiuri noi. Mama, care pățise atîtea în viața ei, de cîte ori îmi vestea sărbătoarea unei mutări – nou prilej de necazuri pentru ea – îmi spunea: - Fiecare nație se roagă lui Dumnezeu în felul ei, dar toate îl batjocoresc la fel. Orice mutat o costa pe mama trei zile de lucru – fără să mai vorbim de oboseală, stricăciuni și alte neplăceri. Toate aceste neajunsuri o umpleau de mîhnire. Cu cîteva săptămîni înainte de termen, cutreiera împrejurimile, cu nasul în vînt, pentru a zări enigmaticul afiș. Cuvintele „ de închiriat ” le deslușea ca și cum ar fi știut să citească. Pleca dis-de-dimineață, venea pe înserate și nu-mi aduc aminte să se fi întors vreodată fără să găsească locuința voită și fără s-o fi arvunit. Ajunul mutării era o zi grea, cînd se curățau cele două odăi, care erau aproape întotdeauna părăsite de fostul chiriaș, într-un hal de murdărie de nedescris. Opărea cu apă clocotită tot ce era lemnărie, ca să stîrpească ploșnițele, scotea nenumăratele cuie înfipte în pereți, astupa cu săpun și pucioasă crăpăturile zidurilor și găurile șoarecilor, văruia pereții de două ori și lipea pe jos. Prefera totdeauna „ casă cu pămînt ”, fiindcă nu avea încredere în scînduri, care ascund cuiburi de ploșnițe. În fine, în ziua sorocită, avea loc plăcuta călătorie în urma căruței cu bagaj, cînd mama ducea cu multă grijă cele două frumoase lămpi ale noastre, iar eu ceasul deșteptător, singurele lucruri pe care mama nu le mai împacheta, în urma unui mutat buclucaș, memorabil pentru mine, cînd a găsit lămpile făcute cioburi și deșteptătorul stricat. Aveam doisprezece ani; ne mutasem în noua noastră locuință, într-o zi ploioasă de aprilie. Seara, tîrziu, după ce așezasem lucrurile de bine, de rău, mama, sleită de puteri, se lăsă să cadă pe marginea patului, în tinda care slujea și de bucătărie, și-mi spuse: - Așa, băiatu’ mamii! Am făcut-o și pe asta…. Ne-am coborît o treaptă mai jos….Iată-ne și în Comorofca, cea vestită prin „ cuțitarii ” ei. Dumnezeu să ne apere de rele! Dar a trebuit să viu aici, ca să economisim doi lei pe lună din chirie. Asta face douăzeci și patru de lei pe an, tocmai cît costă un rînd de haine pentru tine. Vezi, să fii cuminte, dragul mamii, cum ai fost și pînă acum. În mahalaua asta, lumea e rea; să nu te împrietenești cu nimeni. Oamenii se omoară între ei, iar copiii își sparg capetele și își rup bruma de haine care le mai au pe dînșii. Să nu te joci cu ei și nici să nu iei parte la încăierările lor: aș muri de supărare. Mama era pe atunci foarte strîmtorată. În urma unei răceli, căpătată iarna trecută, zăcuse la pat mai bine de o lună și își cheltuise toate economiile. Dar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, cînd s-a însănătoșit, a găsit o parte din „ casele ” ei luate de alte spălătorese. Din pricina aceasta, rămînea fără lucru o săptămînă pe lună, ceea ce însemna că trebuie să ne restrîngem peste măsură, căci mama nu voia să aibă nici un leu datorie la băcan și nici să se împrumute cu un „ braț de lemne ” sau cu o „ sită de mălai ”, pe care totdeauna uiți să le dai înapoi. Afară de asta, ținea să mă îmbrace curat și să nu mă lase niciodată desculț. Cu toate că eram, cum se spune „ cu dăsagii în spinare ”, făcea dînsa în așa fel lucrurile, că găseatotdeaunaun proprietar care s-o primească cu copilul ei „ cuminte ” și cu cele șase găini ouătoare, pe care „ le ținea închise ”. Fiindcă pentru mama, afară de mine, bucuria vieții sale erau găinile și puii pe care îi hrănea cu fărîmituri și resturi de pîine ce la aducea de la „ casele ” ei, precum și numeroasele flori de sacsii, pe care le îngrijea dimineața și seara, vorbind totdeauna cu ele, lăudîndu-le pentru frumusețea lor sau întrebîndu-le despre pricina tristeții lor inexplicabile. O dată pe lună, moș Dumitru și, la fiecare șase luni, moș Anghel, veneau să ne vadă, aducîndu-ne ce puteau și dînșii: lemne, mălai, fasole, dovlecei, cartofi, vin și țuică. Unchiul Anghel, mai bogat, o întreba pe mama dacă are nevoie de bani, dar ea răspundea veșnic: - Nu, frate, mulțumesc lui Dumnezeu. Omul cînd e muncitor și sănătos, nu duce lipsă de cele trebuincioase. Aceasta era starea noastră, cînd ne-am mutat în Comorofca, dar starea Comorofcei era mai rea, chiar decît a noastră. Înfățișarea mahalalei s-a schimbat puțin în ultimii zece ani. Pe atunci era un fel de maidan țigănesc și, totodată, singura mahala în care poliția nu îndrăznea niciodată să pătrundă noaptea. Eu nu știam nimic din toate astea, dar am aflat cum stau lucrurile chiar din ziua instalării noastre. Vecina din dreapta, o prietenă din copilărie a mamei, precum și buna văduvă care ne închiriase cele două odăi, veniră să ne ajute, luară masa cu noi și povestiră tot ce trebuia, ca să mă pună la curent cu viața de mahala. Ele o plînseră pe mama: - Păcat, biată Joițo, că ai ajuns aici! E adevărat că n-ai fată mare, și nici flăcău care să se bată pentru ibovnicele din mahala. Dar aici e un loc tare rău, ca să crești un copil, chiar cînd e cuminte, ca al tău. Închipuiește-ți, dragă, că puștanii noștri se mîndresc să urmeze pilda celor mari; la treisprezece ani, fumează, se îmbată, dezvirginează codancele și scot cuțitul pentru o nimica. Toată ziua aceea n-au făcut decît să descrie mahalaua, iar mama, temîndu-se să nu aud lucruri care „ nu erau pentru copii ”, își încrunta sprîncenele și nu înceta să facă femeilor semn cu cotul, ori cu piciorul, ca să tacă. Dar ceea ce m-a făcut să ciulesc urechile și mi-a deșteptat curiozitatea, a fost atunci cînd, seara, la ceai, au început să vorbească pe șoptite cu vecinii noștri din stînga. Stam prea departe ca să pot auzi bine și nu voiam să fiu indiscret, ca să n-o supăr pe mama. Cele două cumetre holbau ochii și luau o înfățișare îngrozită, își mușcau buzele, oftau și dădeau din cap. Cuvintele” mama Anastasia ”, „ Codin ” „ biata femeie ”, „ bătăuș” reveneau fără încetare în povestirile lor. Am înțeles că un om rău, numit Codin, ieșise din închisoare; că omul acesta era spaima mahalalei, căuta cearta unora și altora și dădea cu cuțitul. În seara aceea, m-am culcat îngrozit; mult timp n-am putut să adorm. Pereții răspîndeau un miros sănătos de var proaspăt, dar din pardoseală – acoperită cu un strat prea gros de lut și balegă – se ridica o duhoare nesuferită, care îmi făcea greață. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy