Cuvintele se întorc lovite, arse pe-alocuri cu țigara sau înroșite de vânt, mi se așază la picioare zdrențuite, cu palmele lipsă și ochii scoși. Tac. Aș fi preferat să urle Urlați o dată le strig, mi-ar fi de ajuns o bucățică de sunet să le pot alunga iluzoriile siluete muribunde, scălâmbe, dar cred că simt asta, sau poate că într-adevăr cineva le taie și limba, așa că păstrează aceeași tăcere care le agață de viață, până când cedez mormăind cum că eu nu am studii de medicină și la medicină legală nu am prea învățat, oricum nu cred că m-ar fi ajutat mare lucru, mormăi cu resturi de cuvinte printre dinți, le iau în brațe pe toate și le arunc de-a valma în cadă. O baie bună nu strică niciodată, apa este cam rece, le simt frigul descompunându-le dar eu tocmai asta urmăresc, știu un tip care asamblează cuvinte second hand numai litere să-i duc. De la el m-am ales cu o dragoste ceacâră, un ochi verde și altul căprui, dar se vede numai dacă te uiți de foarte aproape și cum puțini mai privesc cuvintele-n ochi zilele astea... Abia când le aduc din nou pe pat, le întind cearceafuri curate albe, încep să le dau cu tot felul de gânduri pe vânătăi, să le acopăr tăieturile cu tăieturi de-ale mele, abia atunci unele dintre ele încep să plângă. Iar dacă nu ați auzit niciodată cuvinte plângând nu veți înțelege de ce le las acolo și mă împleticesc înspre bucătărie, deschid frigiderul și îmi pun, cu mâinile șiroindu-mi de litere, un pahar de gin.
Să nu mă întrebați niciodată de unde vin, cine le mutilează. Din când în când însă, dacă dați peste vreo amărâtă durere ori vă împiedicați de un sărut șchiopătând, ridicați de pe jos un copil lovit sau mai știu eu ce constelație oarbă, trimiteți-mi-le vă rog, nu știu dacă le veți face față singuri.



Imagine: Sandra Hanna Segal (Hanelle)