Angelo-i și Draco-j, fiecare cu un polonic în mână, mestecau alene în cazan.
- O fi de ajuns ?
- Pentru câte suflete se nasc azi, ajunge. Ba mai rămâne un pic și pentru mâine.
Le venea rândul ca sufletiști de serviciu o dată la câteva sute de ani. Lui Draco-j chiar mai rar, Dracii sunt mai numeroși decât Angelii. Rolul lor era simplu - trebuiau să pregătească ingrediente pentru sufletele ce urmau să se nască în ziua respectivă. Angelo-i punea un vârf de compasiune, Draco-j un polonic de răutate. Angelo-i turna o lingurință de ambiție, Draco-j vărsa un castron întreg de orgoliu. Și tot așa - talent, toleranță, altruism... lene, ranchiună, nepăsare, invidie, lăcomie... Fiecare ingredient avea o nuanță distinctă, dar ca o caracteristică generală, cele provenite din Rai erau mult mai deschise la culoare. Inteligența avea un regim aparte. Fiind considerată o calitate și nu un defect, făcea parte din setul angelic, cu o nuanță albastru deschis. Dar în scurt timp, toată lumea a constatat că, în combinație cu atributele malefice, le multiplica acestora efectele. Numai că era deja prea târziu pentru a mai schimba ceva. Și cum inteligența, ca și toate celelalte ingrediente angelice, era disponibilă în cantități mici, a devenit aproape inexistentă în combinație cu toleranța sau cu altruismul. De aici proverbe gen "Prost da' bun". Cum Dracii aduceau cantități zilnice de câteva ori mai mari decât Angelii, conținutul cazanului era destul de întunecat.

De câteva milenii bune, Raiul era în criză. Inițial, Dumnezeu dotase cele două tabere cu rezerve egale de ingrediente. Dar la un moment dat, Draco 1, inventatorul bursei, dăduse o lovitură de geniu. Crescând câteva zile în șir cantitățile trimise la cazan, a simulat că vrea să pună mâna pe Atlantida, pe atunci continentul cu populația majoritară pe glob. Angelo 1, nevrând să cedeze controlul unei poziții atât de importante, a supralicitat și în câțiva ani, populația Atlantidei ajunsese să fie formată din îngeri cu chip de om. Științele și artele atinseseră o dezvoltare fără precedent. Se părea că Pământul își găsise rasa superioară pentru care fusese creat de Dumnezeu. În acel moment, Draco 1 a scufundat întreg continentul și astfel, o bună parte din rezervele Raiului au fost pierdute în apele oceanului pentru totdeauna. În particular, așa au apărut delfinii.
Implicațiile au fost multiple. După cum știți, la trecerea în neființă a unui muritor, sufletul lui trece mai întâi printr-o poartă asemănătoare celor din aeroporturi, unde are loc trierea, în funcție de media atributelor. Operația e supravegheată în mod formal de un Angelo și un Draco, dar cântărirea e atât de exactă, încât până în prezent n-a avut loc nicio contestație. Odată ajuns în Rai (sau în Iad), Consiliul Angelic (sau Consiliul Draconic) poate hotărî fie transformarea sufletului într-un Angelo (sau Draco), fie recuperarea ingredientelor în vederea refolosirii lor. Cum în Rai nevoia de atribute este permanentă și cum, ca în orice Consiliu de conducere, predomină rațiunea față de alte criterii, foarte puține suflete ajung Angeli. Excepție fac muritorii favoriți ai unor consilieri influenți. E un lucru unanim acceptat, inclusiv în Rai, că în perioadele de criză apar mugurii corupției. În schimb Consiliul Draconic, neavând o nevoie atât de acută de completare a rezervelor, își permite mai des să transforme în Draci sufletele cu rele mari la activ. Așa s-a ajuns ca Iadul să domine nu numai financiar, dar și ca schemă de personal.

Angelo-i era conștient de efectele crizei, dar tot ce putea face era să mestece cât mai puțin, cu speranța că mixtura, fiind neomogenă, vor apărea și suflete în care bunătatea să dovedească răutatea... Cu o asemenea tactică și cu un polonic de noroc, puteai spera ivirea pe lume, în ziua respectivă, a unui geniu.
Draco-j privea amuzat cum colegul lui simula rotirea polonicului. Și lui îi convenea metoda. Creșteau șansele apariției unor pedofili, hoți de talie internațională, criminali în serie... Ba, cu trei stropi de noroc -inteligență, voință și egocentrism- apariția unui mic dictator era certă. Marii dictatori apăreau rar, suma atributelor obligatorii e mai mare decât cea necesară unui geniu.
În partea de jos a cazanului era o canea, pe unde cădea o cantitate aleatorie de mixtură, la apariția unui nou suflet. Cei doi priveau cu interes fiecare strop picat din canea, după cantitatea și culoarea mixturii puteau estima caracterul sufletului receptor. Destinul lor era strâns legat de al muritorilor născuți în ziua respectivă. Își treceau în CV realizările acestora ca și cum ar fi fost ale lor. Deși acțiunile erau oficial interzise, de multe ori trișau și interveneau în viețile oamenilor. De aici, denumirea neoficială de înger păzitor, respectiv drac împielițat.

Piic! Din canea căzu o pleașcă destul de mare, în care se distingeau ceva inteligență, multă nepăsare și o enormă lăcomie. Draco-j își frecă mâinile, mulțumit. Apăruse pe lume un viitor magnat al finanțelor, a cărui lipsă de scrupule va face mai mult rău decât un criminal în serie.
Pic! Angelo-i și Draco-j oftară la unison. Cu un strop atât de mic, omulețul va fi cu siguranță o persoană ștearsă, care va trece prin viață ca o umbră, fără a lăsa nimic în urmă.
Pic!
Pic!
Pic!
Piiic! Angelo-i surâse larg, nuanța arămiu deschisă indica un violonist de excepție. Dar Draco-j, vesel, îl înghionti cu putere, arătându-i pe tabel locația sufletului receptor - un trib din Africa de mijloc. Șansele ca sufletul respectiv să bucure inimile a mii de oameni, într-o sală de concert, erau ca și inexistente.
Supărat, Angelo-i răspunse la ghiont cu un brânci energic, împingându-l pe acesta înspre cazan. Șocul avu efect asupra canelei, din care se scurse o cantitate mare de mixtură închisă la culoare. Angelo-i încremeni, iar Draco-j scoase un răcnet de entuziasm.

Era 20 aprilie 1889. Ziua în care s-a născut Adolf Hitler.