agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-16 | [This text should be read in romana] |
8.20. gata. e oficial de aseară am intrat în the brotherhood of toothless. dintele meu a sucombat. a murit de bătrînețe. ca un cardiac în somn. n-a zis nimănui ce are de gînd. s-a desprins ușor fără să supere pe nimeni. r.i.p. l-am înmormîntat cu toate onorurile. am stors o lacrimă dar mi-am zis că acum e într-o lume mai bună. oare unde se duc dinții cînd mor? în grădina edenului cu extract de parodontax.
8.30. tot răul înspre bine. ura. nu mai vorbesc ca ion cristoiu. damn. vorbesc ca iliescu. colegii mă sperie îmi spun ce am de tras de acum înainte. cică să nu aleg materiale ieftine să mă orientez și eu spre ceramică+metal. o să mi se umfle fața ca o minge de baschet și-o să mă doară ca și cum te-a lovit cineva în testicule. partea bună e că mi-am găsit o ocupație în timpul concediului. i love you guys. 9.50. raidul zilnic la cpu. nada. nimic nici măcar o muscă resuscitată. șeful iar m-a încălțat. duminică la ora 11 alegeri la pnl. după experiența de sîmbăta trecută cînd am stat două ore la alegerile psd cred că înțeleg de ce mi se refuză eliberarea unui permis de port armă. dă doamne pe lume o ploaie cu spume să curgă șiroaie să facă pîraie pnl-ul să-ntoarne. sau așa ceva. mă gîndesc să dau un anunț la matrimoniale. 30 de ani multilateral dezvoltat policalificat la locul de muncă în curînd grizonat caut femeie de aceeași vîrstă care să urască sporturile nautice și în general tot ce ține de litoral fără un dinte cu care să împart golul din dantură eventual pînă cînd moartea ne va despărți. 10.30. merg pe stradă cu frică să nu mi se vadă dintele lipsă. în mine crește o senzație de hidoșenie o simt în spinare ca o cocoașă. cocoșatul de la episcopia romanului. 11.05. mă gîndesc sînt singur și ca orice om singur ar trebui să mă apuc să colecționez ceva. poate am să colecționez urmele avioanelor de pe cer. 11.30. mă piș pe el telefon. mi s-a bușit acumulatorul și se descarcă numai cînd nu te aștepți. deh am un telefon cu personalitate pentru că tot ce ține de mine are personalitate. iar mă sună șeful și-mi zice că a văzut nu știu pe unde trei ambulanțe în trombă. bine că nu erau în trompă. am să scriu un roman care se va chema povestea steriletului. în fiecare zi cînd îmi fac raidul de spital mă întîlnesc pe holuri cu colegă. de vreo cinci ani mi se laudă că și-a pus sterilet. a fost odată ca niciodată un sterilet stingher. la naștere ursitoarele i-au prorocit că va ajunge în vaginul unei ziariste. mă a dracului ursitoare. am să-mi iau și eu să văd poate mi-or ursi niște bani pe card până mîine. 12.10. taman cînd dintele meu și-a dat obștescul și previzibilul sfîrșit mi se face poftă să mănînc carne de om. la salonul 306 sau grădina zoologică cum îi spunem noi au adus pe unul ars pe 90% din suprafața corpului. l-au înfășurat în comprese umede. tot timpul m-am întrebat de ce carnea de om nu miroase la fel ca cea a altor animale. dacă aș avea un prieten pe nume eric sigur ar spune we have no choice we have to kill kenny. 12.35. îmi vine să urlu pe stradă reparăm umbrele. sau hai la var cum strigau țiganii prin sat cînd eram mic. zilele mele fără ea sînt ca niște dinți care ies din alveole. colac peste pupăză noaptea nu pot să dorm. din cînd în cînd mai apare imaginea uneia sau alteia din trecut pe care n-am uitat-o complet. apare că trupul unui turist surprins de o avalanșă găsit după un an. 13.00. vibe o.clock. mă bag la scris. la noapte am întîlnire cu un păianjen cu o briză ușoară și cu zîna măseluță. dacă îmi joc cum trebuie cărțile poate mă însor. i love you guys.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy