Pe câmp, trei dintre cele șase personaje rosteau ignorându-se unul pe altul același cuvânt neînțeles, uitat și redescoperit de fiecare dată. Al patrulea, cel mai sărac, cel atât de sărac încât își purta provizia de apă în palmă, cel atât de sărac încât își cultiva grâul pe gură, secera silabele uimit de foșnetul lor.
De fapt, era un câmp de abur și cei doi îndrăgostiți, în fardul lor difuz, îi limitau orizontul la marginea albastră a pleoapelor.