Noe s-a trezit. Injectat, amețit, nu mai știe de el. Simte că-l dor toate părțile corpului, și în vârful capului i se adună o senzație de vomă. Ochii îl dor, fiecare fir de păr îl deranjează.
Respiră, și în coșul pieptului nu intră aer. Parcă se adună doar fum și cenușă în el. Caută disperat, cu ochii roșii, cu mâna tremurândă, o pastilă. Un fir de praf. O țigară. Alcoolul din sticla de lângă el avea scrum de țigară în el, și pe gura sticlei se vedea o picătură de sânge.
Pe Noe îl doare piciorul și nu știe de ce. Dă pătura puțin la o parte, și vede că pantalonul e sfâșiat, și că e sânge în tot patul. Un cuțit i-a vegheat somnul. Îl ia de-acolo și pornește în căutarea unei salvări.
În dulapul de la bucătărie, între vasele cu cafea și zahăr, găsește o biluță. O ia și o ține în palmă. Pentru că e atât de mică, uneori îi vine greu să creadă că îi aduce liniștea și fericirea. Uneori crede că visează, e imposibil ca 2 fire de praf să îi facă atât de bine.

Îi sângerează nasul, dar nu e nimic. O să-l usture 2 secunde, și apoi îi trece. Își aprinde, tacticos, o țigară. Trage fumul adânc în plămâni, se așeză pe canapeaua murdară de sânge și-și pune picioarele pe măsuța de cafea de lângă pat. Dă peste sticla cu alcool - nici el nu mai știe ce a combinat acolo - și începe să râdă. La știri, îl arăta pe cel mai bun prieten al lui. Arestat pentru posesie de droguri.
Cu superioritatea omului care știe mai bine, trage fumul în plămâni și-l scoate rotocoale, pe gura larg deschisă. Are o expresie tâmpă, dar el crede că e mai bun ca mine. Ușor, ușor, cade. Adoarme. Simte și se conectează. E în lumea lui. Ochii i se cască, gura rămâne larg deschisă. Scrumul îi cade pe haine și pe rana de la picior. Nu simte nimic, își visează propriul vis.

Era o vreme în care numele lui era Virtute. Simplu, ascet și cinstit, credea în ceva mai presus de el și respecta regulile și principiile unei societăți pe care o credea ideală. Toți erau răi și pervertiți, până la os se scăldau în ignoranță și răutate. Femeile se vindeau pe bani, bărbaților nu le mai plăceau femeile. Copiii de 12 ani sau marinarii jegoși din porturi făceau obiectul atracției pentru mulți dintre tații și soții respectabilei comunități. Nu se mai făceau acte de caritate. Se jefuiau magazine și bătrâne ziua în amiaza mare. Dacă îndrăzneai să te ridici și să îți spui cuvântul, a doua zi toată părțile corpului tău își spuneau cuvântul, fiecare din alt canal.
Noe era amărât, încerca să schimbe oamenii și să-i facă mai buni, să le spună că nu e frumos să-și omoare părinții sau să-și alunge copiii, nu e bine să se culce cu vecinul sau vecina, nu e bine să furi mașina altuia, dar pe Noe nu-l asculta nimeni. Toți îl credeau nebun, pentru că el nu făcea ca ei.
Noe nu dormea noaptea, pentru că era îngrijorat. Vorbea cu Dumnezeu și-l întreba, pentru că îi păsa de toți nebunii din orașul lui. Dumnezeu îi zicea că timpul lui nu a venit, dar să aibă răbdare. Noe credea că va fi bine.

Într-o miercuri seara, Dumnezeu i s-a arătat și i-a zis lui Noe să-și construiască o arcă mare, mare, cât să încapă toate vietățile pământului în ea. Noe s-a speriat puțin, dar Dumnezeu a râs și i-a zis "Va ploua puțin." "Păi de ce nu mă pui să-mi cumpăr o umbrelă?" "Bine, atunci va ploua puțin mai mult. Ascultă-mă. Spune-le nebunilor să vină cu tine pe arcă. Vreau să inund pământul." "De ce?" "Nu mai suport să vad cât greșiți. Ați umplut pământul de teroare, lacrimi și durere. Până și iarba plânge în urma voastră."
Noe s-a întristat, dar a început să-și facă arcă. L-au ajutat și fiii lui, chiar dacă-și ziceau că e nebun. Prietenii lui aruncau cu pietre în el. Îl considerau idiot.

A terminat arca și în noaptea aceea, Dumnezeu i s-a arătat iarași. I-a spus să își ia ce are nevoie și să se urce pe arcă. Va ploua 40 de zile în continuu. Noe a fugit pe la rude și prieteni, le-a zis să vină cu el, dar erau prea beți și au râs iarăși de el. Fiii săi l-au urmat, târând cu ei sticle și damigene.
În arcă îi așteptau toate animalele pământului.
A început să plouă, furtuna s-a dezlănțuit peste orașe. Noe a văzut cum tot ce a cunoscut vreodată moare în ploaia asta sălbatică. Prieteni, rude, clădiri.
A început să plângă și să țipe la Dumnezeu. Dumnezeul lui nu mai era bun și drept.

Noe striga în cadă, agitând pumnii către o forță nevăzută. Dușul era pornit, și el era în cadă cu păpușile și jucăriile de pluș ale fiică-sii. În jurul căzii era o baltă mare, și cred că vecina de jos îi bătea în ușă. El strigă și se lupta cu cineva, iar dușul îi turna apa în cap. Nu-l răcorea cu nimic, iar el se credea salvatorul lumii.
Fiică-sa stătea speriată, în ușă. Strângea la piept o sticlă goală - Noe îi luase toate păpușile.