agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-12 | [This text should be read in romana] | Submited by Jack Spiner La malul lacului fusese trasă încă o barcă. Cei doi indieni stăteau și așteptau. Nick și tatăl lui se așezară la pupa bărcii, indienii o împinseră în apă, și unul din ei urcă și trecu la rame. Unchiul George se instală la pupa bărcii venite din sat. Indianul cel tînăr împinse barca în apă și urcă în ea ca să vîslească. Cele două bărci o porniră în întuneric. Nick auzea furelieții celeilalte bărci scîrțîind în negură, mult înaintea lor. Indienii tăiau apa cu lovituri repezi de vîslă. Nick se lăsase pe spate, și tatăl lui îl luase de umeri. Pe apă era rece. Indianul trăgea la rame din greu, dar cealaltă barcă se auzea mereu înaintea lor în beznă. — Unde mergem, tăticule ? întrebă Nick. — În sat, la indieni. E o femeie acolo, tare bolnavă. — Aha. Tăcu. Cînd ajunseră în cealaltă parte a golfului, hârca din sat era sus, pe mal. În întuneric, unchiul George își fuma trabucul. Indianul cel tînăr le trase barca pe țărm. Unchiul George le dădu celor doi indieni cîte-o țigară de foi. Depărtîndu-se de mal, trecură printr-o pajiște scăldată în rouă, mergînd după indianul cel tînăr, care ținea în mînă un felinar. După aceea intrară în pădure și o apucară pe o cărăruie care ducea către drumul buștenilor, și de aici în sus, înspre munți. Pe drumul buștenilor era mult mai multă lumină, deoarece copacii fuseseră tăiați de o parte și de cealaltă a drumului. Indianul cel tînăr se opri, stinse felinarul, și apoi o porniră cu toții mai departe. La o cotitură, le ieși înainte un cîine lătrînd. Ceva mai încolo se zăreau luminile colibelor unde trăiau indienii care munceau la pădure. O ceată de cîini se repezi la ei. Cei doi indieni îi alungară, în fereastra primei colibe din marginea drumului pîlpîia o lumină. O bătrînă stătea în pragul ușii, cu o lampă în mînă. Înăuntru, pe o laviță de lemn, zăcea o tînără indiană. De două zile se chinuia să nască. Toate babele din sat încercaseră să-i dea o mînă de ajutor. Bărbații, ca să n-o mai audă gemînd și văitîndu-se, ieșiseră în drum și stăteau acolo în întuneric și fumau. Cînd Nick și cei doi indieni intrară în colibă după tatăl lui și după unchiul George, femeia țipa de durere. Zăcea pe lavița de jos, și pătura se rotunjea peste pîntecele ei enorm. Capul îi era întors spre perete. Bărbatul ei zăcea pe o laviță suprapusă. In urma cu trei zile se tăiase rău la picior cu securea. Fuma din lulea, în odaie mirosea greu. Tatăl lui Nick spuse să se pună apă la încălzit, și pînă să se încălzească apa vorbi cu Nick. — Femeia asta trebuie să nască, Nick. — Știu, spuse Nick. — Nu știi. Ascultă ce-ți spun. Acuma ea trece prin așa-numitele chinuri ale facerii. Pruncul vrea să se nască; și ea vrea să-1 nască. Toți mușchii i se încordează ca să dea naștere pruncului. Cînd țipă, asta se-ntîmplă. — Înțeleg, spuse Nick. În clipa aceea, femeia țipă. — Oh, tăticule, nu poți să-i dai ceva ca să nu mai țipe ? întrebă Nick. — Nu. N-am nici un anestezic, zise tatăl său. Dar țipetele ei n-au nici o importanță. Și eu nici nu le aud, pentru că n-au nici o importanță. Bărbatul, pe lavița de sus, se întoarse cu fața la perete. Femeia din bucătărie îi făcu semn doctorului că apa s-a încălzit. Tatăl lui Nick intră în bucătărie șt turnă într-un lighean cam jumătate din apa din ceainicul cel mare. În apa rămasă în ceainic puse cîteva lucruri pe care le scoase dintr-o batistă. — Astea trebuie să fiarbă, spuse el, și începu să-și spele mîinile în apa caldă din lighean cu o bucată de săpun adusă din sat. Nick privea mîinile tatălui său, care se frecau una pe cealaltă cu săpunul, în timp ce-și spăla mîinile cu grijă și temeinic, tatăl lui îi vorbea. — Vezi, Nick, pruncii se nasc de obicei cu capul înainte, dar uneori nu se întîmplă chiar așa. Și atunci se ivesc o mulțime de complicații pentru toată lumea. S-ar putea să fie nevoie s-o operez pe femeia asta. Aflăm noi repede dacă e nevoie sau nu. Cînd fu mulțumit de felul în care-și spălase manile, se duse în cealaltă încăpere și se apucă de treabă. — Nu vrei să dai la o parte pătura aia, George ? zise el. N-aș vrea s-o ating. Mai tîrziu, cînd începu să opereze, unchiul George împreună cu trei indieni o ținură pe femeie să nu se miște. Femeia îl mușcă pe unchiul George de braț, și unchiul George zise „Putoare afurisită !", și indianul cel tînăr, care vîslise în barca unchiului George, începu să rîdă. Nick ținea ligheanul, ca taică-său să-1 aibă la îndemînă. Operația dură multă vreme. Tatăl lui ridică pruncul și-1 plesni cu palmele, ca să-1 facă să respire, și-1 dădu apoi bătrînei indiene. — Vezi, Nick, e băiat, zise el. Cum îți place munca de infirmier ? Nick spuse: — Merge. Se uita în altă parte, să nu vadă ce face tatăl lui. — Așa. Acuma-i în regulă, zise tatăl lui, și puse ceva în lighean. Nick nu se uită să vadă ce e. — Și acuma, zise tatăl lui, să facem si cîteva cusături. Dacă vrei, poți să te uiți ; dacă nu vrei, nu te uita. O să cos tăietura pe care am făcut-o. Nick nu se uită. De mult îi pierise orice curiozitate. Tatăl lui termină și se ridică. Unchiul George și cei trei indieni se ridicară și ei. Nick duse ligheanul în bucătărie. Unchiul George își privi brațul. Indianul cel tînăr, amintindu-și despre ce e vorba, zîmbi. — O să-ți pun niște apă oxigenată, George, zise doctorul. Se aplecă peste femeie, care stătea acum liniștită, cu ochii închiși. Fața îi era foarte palidă. Habar n-avea ce i se întâmplase și nici ce e cu pruncul. — Mîine dimineață vin din nou, zise doctorul îndreptîndu-se din mijloc. Pe la amiază o să vină infirmiera din St. Ignace și o să ne-aducă tot ce-avem nevoie. Era înfierbîntat și vorbăreț ca jucătorii de fotbal în vestiar, după joc. — Operația asta e bună pentru revista medicală, George, spuse el. Să faci o cezariană cu briceagul și să coși rana cu un fir subțire de undiță de vreo trei metri... Unchiul George stătea în picioare, rezemat de perete, și-și privea brațul mușcat. — Ce mai încolo-ncoace, ești cineva, asta-i, zise el. — Și acuma, să vedem ce mai face și fericitul tată. De obicei suportă foarte greu poveștile astea, spuse doctorul. Trebuie să recunosc însă că a fost de ajuns de liniștit. Dădu la o parte pătura, pe care indianul și-o trăsese peste cap. Cînd își trase mîna, era umedă. Se urcă pe marginea laviței, cu lampa într-o mînă, să vadă ce s-a întîmplat. Indianul zăcea cu fața la perete, își tăiase beregata, de la o ureche la cealaltă. Sîngele se adunase într-o băltoacă în locul în care trupul îndoise scîndura laviței sub greutatea lui. Capul i se odihnea pe brațul stîng. Briciul, deschis, cu tăișul în afară, căzuse pe pătură. — George, ia-1 pe Nick afară, zise doctorul. Nu mai era nevoie. Cînd tatăl lui, cu lampa în mînă, mișcase capul indianului, Nick, din pragul bucătăriei, văzuse limpede ce e pe lavița de sus. Începea sa se facă ziuă cînd o porniră pe drumul buștenilor înapoi, spre lac. — Îmi pare foarte rău, Nick, că te-am luat cu mine, zise tatăl lui, căruia îi pierise tot entuziasmul postoperator. Îngrozitor prin cîte te-am făcut să treci. — Întotdeauna nasc femeile atît de greu ? întrebă Nick. — Nu, asta se întîmplă foarte, foarte rar. — Dar el de ce s-a omorît, tăticule ? — Nu știu, Nick. Cred că n-a putut suporta ce se întîmplă. — Și mulți bărbați se omoară, tăticule ? — Nu prea mulți. — Dar femei ? — Aproape niciodată. — Chiar niciodată ? — Ba da. Cîteodată. — Tăticule... — Da. — Unde s-a dus unchiul George ? — Vine și el, n-avea nici o grijă. — Tăticule, e greu să mori ? — Nu, cred că e de ajuns de ușor. Depinde. Ședeau în barcă, Nick la pupă, tatăl lui vîslea. Soarele urca încet deasupra munților. Un pește sări, făcînd cercuri în apă. Nick încercă apa cu mînă. În răcoarea pătrunzătoare a dimineții, i se păru caldă. Ședea la pupa bărcii, tatăl lui vîslea, și în dimineața care se ridica pe lac era foarte sigur că n-avea să moară niciodată. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy