agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-28 | [This text should be read in romana] | Puterea izbânzii șchioapătă în incompatibilitatea realizării, amestecându-se cu umbre în așteptarea utopiilor vremii, a răfuielilor adevărate.Imersiunea în străfundul ființei te provoacă la confruntarea cu sinele, la descoperirea cauzelor neîmplinirilor, a tuturor lucrurilor ce formează vastul raport interuman, când totul funcționează anapoda, într-o etică răsturnată. Refuzul eului de a intra în grota întunecată, puterea de a privi lucrurile în simplitatea pânzelor de păianjen programate să ucidă, generează încercări disperate de a nu estompa propriile noastre limite.. În săptămâna următoare Adela încercă să-și continue activitatea în atelier dar fără prea mult elan. Deocamdată nu simțea lipsa Valentinei profesional, însă simțea un regret, o tulburarea în suflet, ca lipsa unei mâini drepte, un haos în urechi dar și eliberarea de gândul că o putea pierde oricând. O stare confuză de care dorea să scape. Se obișnuise cu ea, cu foșnetul ce-l lăsa în urmă, cu dâra de parfum fin. ‘’Măcar de i-ar fi bine...de s-ar distra, fără a mai păți cine-știe-ce... Va trebui să o scot din acte, în fond pentru ce a lucrat și-a luat bani, iar de aici încolo nu-i mai aparține nimic. Sper să nu fie atât de ipocrită să aibă pretenție la beneficiu... care beneficiu ? Măcar să-mi ajungă banii să restitui împrumutul’’. - Sărut mâna, Adela ! își făcu apariția Strâmbaciu în primele zile din săptămâna următoare. Ce mai faci ? Bine, bine ? - Aproximativ, lăsă să-i scape Adela, în doi peri. Îi era greu să discute cu el. Știa de ce venise. - Unde e Vali? Repetă imediat întrebarea care-l ardea. - In Italia, Ion. In Italia, răspunse scurt Adela. - Ohoo...da’ are gusturi fata asta... a terminat Romania... a plecat pe alte meleaguri... rânji cu gura lui largă ivită dintre firele neîngrijite de păr dintre mustață și bărbă. Adela se abținu să nu-l pună la punct. O durea totuși apropourile frivole la adresa Valentinei, despre care știa că nu sunt adevărate. - Vali a plecat cu iubitul ei Aurel, într-un concediu binemeritat. Adevărat este că nu și-a ales foarte bine momentul...dar... - Și tu ce faci acum ? Þi-am spus eu, că pe Vali nu poți pune bază. - Da? Chiar nu-mi amintesc...dimpotrivă ai zis că ai face treabă dacă ne-ai avea... - Da... dar cu tine, la pachet...miji în râs bărbatul. - Încerc să supraviețuiesc, zise Adela serios. O să-mi caut pe altcineva, nu-i nimeni de neînlocuit. Nu se sfârșește pământul fără o persoană, anume. - Am venit să te invit la masă, la barul meu, Adela. Acum. - Nu știu dacă pot merge, sau dacă am dispoziția necesară, răspunse Adela, strângându-i-se piele pe corp la oroarea pe care trebuia să o suporte și mental și fizic, fiind conștientă de tirul de întrebări și povețe plicticoase, la replicile referitoare Valentinei și la prevestirile lui bolnăvicioase. - De ce să nu poți merge ? Ce voi nu mâncați la amiaz ? Mereu mă refuzi. E cam nepoliticos. Insist. - Cu o condiție: fără să vorbim despre Vali. - S-a făcut, răspunse Ion neașteptat de repede și de convingător. Se lăsă convinsă și pentru a vedea odată barul, dându-și seama că oricum nu va scăpa de acest supliciu și pentru a-i da prilejul să se infatueze prin realizările lui. Un lăudăros nimic nu apreciază mai mult decât auditoriu. La 12 fix, veni cu mașina lui murdară în fața atelierului. - Nu, Ion. Mergem cu mașina mea pentru că, după, mai am treabă prin oraș și-mi trebuie mașina, se scuză Adela. - Te duceam eu...unde aveai treabă... - Nu. Replică Adela pe tonul ei scurt și convingător, alte insistențe fiind de prisos. Barul, într-o curte veche, nu chiar central dar aproape, arăta destul de bine: intim, frumos aranjat, cochet. Încă de la intrare, multe perechi de ochi se ațintiră asupra lor. Adela purta o rochie de tercot, de culoare roșu-grena, mulată, fermecătoare, cu vreo treizeci de nasturi lucitori, ce șerpuiau pe cusătura de la mijlocul spatelui, dintre decolteul în formă de V și șlițul lung ce dezgolea destul de mult picioarele, care deși plinuțe erau foarte apetisante, iar șoldurile curbate se legănau odată cu unduirea șerpuitoare. Cu deosebită încântare, Ion Strâmbaciu o conducea de după umeri, ca pe un trofeu, privind atent, spre a reuși să culeagă impresia pe care o lăsa în local. Mai erau câteva astfel de perechi, pentru masa de prânz. Câte un bărbat grizonat, dându-și întotdeauna importanță în fața partenerei, uneori foarte tânără, pe care ținea neapărat să o impresioneze. Ocupară o masă destul de retrasă și intimă, cu o vază cochetă ce avea un aranjament floral deosebit. Bărbatul făcu uz de politețe exagerată, aranjându-i scaunul. Imediat veni o fată, căreia îi comandă câte 5o g de o băutură fină de damă, cu alcool redus, câte o friptură, salată, cafea. Fură serviți ireproșabil. Ochii bărbatului sclipeau, cuprinși de un foc magic. Apoi roti capul pentru a se saluta cu obișnuiții localului. - Salut Ioane ! Ce mai faci ? - Ioane iubim o fetească ? - Domn’ Strâmbaciu, ai achiziționat ceva nou ? - Ion, am o vorbă cu tine ! El răspundea cu emfază, pe rând, pentru a nu pierde nimic din spectacol. Un bărbat, între două vârste se apropie de masa lor și după ce-și înrinseră mâinile, în semn de salut,rosti cu îndrăzneală: - Domn’ Ion, nu-mi faci și mie cunoștință cu doamna ? Nu am mai văzut-o pe aici. - E amanta mea, răspunse repede și destul de apăsat. - Ai vrea tu, mai rosti intrusul râzând. Adela foarte surprinsă, aruncă o privire plină de fulgere către Strâmbaciu și întinse mâna noului venit. - Adela, mă numesc, Adela Ionescu. Iar domnul Strâmbaciu este un amic foarte spiritual. A glumit, bineînțeles. Nu sunt amanta nimănui. - Știu, doamnă... îl cunosc bine, spuse acesta luându-i mâna în ambele mâini ale sale mari și calde, sărutându-i-o de mai multe ori și păstrând-o mai multe decât ar fi fost cazul unui salut, cu o privire lascivă în decolteul. Nu mă inviți, mă și pe mine, la masa ta ? - Nu mă, am de discutat ceva cu doamna, fără martori, spuse cam încurcat Strâmbaciu. - Bine mă, bine. Vezi să nu uiți de treaba aia... Sărut mâinile, doamnă Adela și sper că mai treceți pe aici, ne vom mai vedea. Adela nu răspunse nimic, doar în gândul ei: ''eu sper că nu’’. - Pentru ce Ion ai făcut asemenea gafă???... intenționată, răutăcioasă... Auzi, amantă... Vezi că nu mi-a mers deloc. Știi bine că nu-i așa și că nu va fi niciodată. - Pentru că am vrut să scap de el, Adela. Trebuie să-ți fac cunoscute câteva persoane influente din oraș, zise acesta, trecând repede pe lângă morala femeii. Singură, așa...n-o să faci nimic. Nu așa se fac afacerile. Adela nu era deloc suprinsă de propunere. Auzise și ea și mai știa de pe la Nedelcu, despre astfel de povești, cu cine a luat masa și cum se fac afaceri, când și unde. - Ai dreptate, Ion. Dar ce trebuie să sacrific? - Depinde...uneori mult, alteori puțin, alteori orice... dar întotdeauna câte ceva...spuse tărăgănat. - Orice...însemnând cât? Ce ? Ca în târg: ce dau și ce capăt ? - Depinde ce înțelegi tu, prin orice. - Bine...bine. Când urmează să-mi prezinți pe acei oameni influenți și cine sunt ? - Cine să fie...edilii orașului. Politicienii. Aici este locul unde se întâlnesc seara. In barul meu. E plin de politichia orașului seara, aici. Vii și tu, seara și s-a rezolvat. - Am să vin cu Doru. - Eu te sfătuiesc, nu cu Doru. Doar singură vei avea trecere. Dacă vii cu bărbat-o după tine... mi-e că nu te bagă nimeni în seamă. - Aha... deci, o femeie căsătorită nu are trecere. - Ba da, da’ nu cu bărba-so după ea. Așa se fac afacerile, nu cum vrei tu să faci. N-ai să reușești niciodată. - S-ar putea să ai dreptate. A doua zi insistă din nou să i-a masa împreună și abia ținu piept, valurilor de insistențe și în zilele ce urmară, la fel. - Ziceai că vii seara la mine la bar, Adela. - Nu-mi amintesc să fi promis solemn, Ion. - Dar ai fost de acord cu propunerea. - Asta nu însemnă că trebuie să mă și conformez. - Ești fraieră, rosti cam nervos. - Merci de compliment, răspunse Adela, la fel de iritată. În aer începu să plutească o furtună mocnită. - Stau cam prost cu lovelele, Adela. - Și ? Ce propui ? întrebă Adela trecându-i prin gând unde bate. - Să-mi plătești chirie pe mașini. - Gata ? S-a terminat perioada de grație ? Cât vrei chirie, Ion? Întrebă destul de calmă. - Depinde de tine. Dacă faci înțelegerea cu mine, din alte puncte de vedere, mai puțin sau chiar deloc... Dacă nu... - Dacă nu...ce? Adică ce înțelegere ? - Să fii amanta mea, public, propuse omul cu tupeu, ca și când nu era mare lucru. - Asta presupunând ce ? continuă Adela să-i facă jocul, pentru a vedea până unde merge intenția bolnavă a acestui om, fără scrupule. - Să mergi cu mine ziua sau seara, la restauratul meu sau la altul, să luăm masa împreună, să plecăm împreună în weekend-uri sau în concediu. - Și cum rămâne cu familiile noastre, Ion ? Tu te descurci? - Eu ???... Ha...Eu fac ce vreau. Nu mă întreabă pe mine nevastă-mea sau copiii unde mă duc sau cu cine, atâta timp cât au de toate acasă și stau ca trântorii. Lu’ fiu-miu ăla mare i-am dat și lui o afacere pe mână. Ce, n-am și eu drept la viață ? - Dar ea... soția ta, n-are? Sau are și ea pe cineva...pe altul. - Ha, ha, ha...începu să râdă. Nevastă-mea să aibă pe cineva... Imposibil. Are 120 de kg și îmbracă doar capoate și papuci. Cine se uită la ea ? Și ei nu-i place nimic decât să mănânce. - De ce nu divorțezi...dacă nu-ți mai place de ea ? Era cât pe ci să divorțezi pentru Vali. - Aiurea... nu divorțam eu deloc. Pentru copii, nu pentru ea, nu divorțez eu. Și pe urmă și pentru ea că ar muri de foame fără mine. Și e mai frumoasă viața între amanți, rosti cu sclipiri în ochi, încercând să se apropie cu scaunul de Adela. Aceasta îl împinse cu mâinile și-i făcu semn să se îndepărteze, ca și cum ar vrea să oprească o ofensivă, să înlăture obstacolul. - Rămâi acolo ! Stai acolo, Ion ! - M-am gândit io...e cel mai bine așa, pentru amândoi. Bărbat-o n-o să zică nimic. Tu ești descurcăreață. Perplexă, Adela începu să râdă nervos, în biroul ei unde se aflau, ca de o glumă proastă. Ion începu să râdă și el, puțin. Apoi brusc, Adela se opri din râs și-l întrebă tăios și cu toată răutatea de care era înstare: - Ce te face să crezi că te accept ca amant ? - Dacă nu pentru că sunt și eu bărbat prezentabil, măcar pentru ceea ce am făcut pentru tine și voi mai face în continuare, în afaceri.Și de ce nu? Cu ce-i mai bun fraieru’ ăla de bărbat-o decât mine? - Ion, te rog să încetezi cu astfel de invective și comparații la adresa soțului meu ! - Ha...ha...începu acesta și mai răutăcios. Îți pierzi timpu' cu unu’ care nu-i bun de nimic. Cu un papă-lapte. - Dacă nu încetezi chiar acum, te rog să pleci, sueră Adela foarte nervoasă. - Nu cred că vrei. - De ce nu crezi? Ai o impresie foarte bună despre tine. Dacă nu pleci, te dau eu afară, acum. - Dacă plec, plec cu mașini cu tot, rânji Strâmbaciu și mai răutăcios. - Ieși afară... ! Ieși afară, canalie, imediat ! se răsti Adela plină de furie. Mâine să vii să-ți iei mașinile și pe mă-ta ! Ieși !!! țipă aceasta de se opriră fetele din cusut. În același timp se îndreptă spre ușă, o deschise larg și făcea gesturi disperate cu mâna intrusului pentru a ieși, ca și cum ai dori să scoți aerul viciat dintr-o încăpere. - O să-ți pară rău. Mâine vin să-mi iau mașinile. Și se ținu de cuvânt. A doua zi, la ora opt dimineața, se înființă cu trei hojmalăi și începură să demonteze mașinile. Adela împreună cu fetele se uitau lung și deșirat dar nimeni nu schiță nici un gest pentru a-i opri. De fapt din partea unei persoane de categoria lui Strîmbaciu se aștepta la orice. Chiar îi spusese lui Doru: - De mâine s-ar putea să nu mai am mașinile de cusut. Și îi povesti în mare ce s-a întâmplat. Doru furios, după ce lăsă să-i scape câteva înjurături, cu voce joasă, spuse: - Poate în acest fel vei fi obligată să renunți la atelier, care nu-i de noi. M-am convins de ceva vreme. - Și iar rămân șomeră... și din ce dăm împrumutul înapoi ? - Facem, alt împrumut. Fac eu împrumut la bancă. - Bravos... ! Și ce-am realizat? Nici măcar experiență în domeniu. Își aminti discuția în timp ce privea cum erau scoase din atelier mașinile. Era mult mai simplu decât la montat. Nu mai schimbă nici un cuvânt cu Strâmbaciu dar nici el nu arăta interes pentru acest lucru. Până la sfârșitul programului, atelierul fu eliberat, fetele făcură curat. Mai aveau vreo două săptămâni din contracul de manoperă, îi rămăsese confecții neterminate care trebuiau neapărat confecționate, altfel nu-și primea banii, deloc. Așa era stipulat în contract. Sub acest nou eșec, care de fapt nu o afecta atât de mult, deoarece nu ieșise încă din șocul celui anterior, Adela se gândi serios dacă să renunțe la atelier sau nu. Deocamdată nu știa ce va face, situația era incertă iar ea nu era capabilă să discearnă. Le spuse fetelor să stea acasă până la sfârșitul săptămânii, adică două zile, după care va hotărî ce era de făcut. Se trezi într-o stare și mai dificilă, atelierul deveni o povară, dorea să stea cât mai puțin acolo. Nici la stand nu găsea relaxare sau măcar puțină liniște. Era în centru și în fiecare clipă putea să se ivească cineva cunoscut, care să o întrebe cum îi merg afacerile... Luă mașina și plecă singură, fără țintă, ieși din oraș. Îi plăcea să șofeze, pur și simplu, găsea relaxare în a se întrece cu șoferii pe șosea. Trecu pe lângă un mic baraj de la marginea orașului, opri mașina și se duse lângă parapet, pe pod. Își aruncă ochii spre luciul verde-închis al apei, un verde dur și rece, cu unduiri molcom-liniștitoare, care parcă te îmbiau. ''Ce liniște o fi în adâncul ei. Curios cât de simplu este să te arunci de pe acest parapet, în această apă anostă... Nimeni nu te poate opri. Asta înseamnă de fapt libertatea de a alege: între zbuciumul vieții veșnic, atârnând de lanțuri grele ce le tot tragi după tine, știind că la capătul drumului n-ai nici o satisfacție...încăpățânându-te să crezi că vei reuși și eliberarea din strânsoarea zalelor, eliberarea de tonele de greutăți. La un moment dat te saturi și te eliberezi, te descătușezi... Dacă mă gândesc bine... nici nu am pentru ce mă zbate atât, pentru ce trăi... Doru ?... mi-e atât de greu să mă gândesc acum iar de mine mi s-a făcut silă... Însă, cum o fi impactul cu apa ? Brrr...’’ se scutură dintr-o dată cu ochii fixați pe luciul apei. Se simți trasă ușor de umeri înapoi. - Doamnă, vă e rău ? auzi în ceafă glasul liniștitor, al unui bărbat. - Nu... de ce...? întrebă nedumerită, ca trezită din somn. - Așa mi s-a părut. V-am văzut legănându-vă lângă parapet, destul de aplecată înspre apă. Mi-era frică să nu cădeți în lac. - Nu... nu mie rău... nu cred... Admiram apa doar. - Și totuși... Vă duc acasă ? Sau în oraș ? - Nu, eu sunt cu mașina. - A... sunteți cu mașina ? Atunci vă conduc la mașină, spuse destul de convingător, bărbatul. Adela ridică ochii curioasă pentru a vedea cine avea grijă, așa, spontan de ea. Nu prea era obișnuită cu așa ceva. O izbi culoarea ochilor lui, verzi-metalici, melancolici, asemănători cu luciul apei ce-i rămase în priviri, părul grizonat ușor, nu foarte înalt față de ea dar lat în umeri. ''Ce bărbat frumos, rosti în gând. De unde o fi apărut ? Ãsta a crezut că eu am vrut să sar peste pod... dar, chiar am vrut?’’ și se lăsă condusă la mașină. - Merg în urma dumneavoastră, dacă nu vă supărați. - Nu mă supăr deloc, chiar îmi face plăcere, spuse Adela zâmbind. După câteva curbe, de la intrarea în oraș, în vâltoarea circulației, nu-l mai văzu în urma ei. În fața blocului, înainte de a coborî, îi atrase atenția o hârtie lucioasă de pe torpedou: era o carte de vizită pe care scria: ''Advocat Mihai Mărgineanu’’ și două numere de telefon. ''Hm... un advocat e bun oricând...să-l păstrăm...nu se știe când avem nevoie... El este bărbatul care m-a salvat de la înec’’. Până lunea hotărî împreună cu Doru și familia Cosma, o soluție de urgență, să cumpere niște mașini de cusut casnice electrice și după ce va termina contractul de manoperă, să închidă atelierul. Zis și făcut. În două săptămâni termină lucrul, pentru croitorese făcut demersuri în vederea șomajului. va urma |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy