agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-16 | [This text should be read in romana] | Flavia se ridică cu lacrimi în ochi, de pe fotoliul de răchită și plecă la bucătărie. De câte ori își amintea această clipă, aceeași durere o încerca de fiecare dată. '' Nu mai vreau să-mi amintesc, gândi femeia.Parcă a mai stat ploaia''. Se îmbrăcă, își puse pelerina de ploaie și cizmele de cauciuc în picioare și plecă pe pășune, unde sub un acoperiș, special amenajat de soțul ei, stăteau 4 vaci. Le luă pe rând și le duse să pască iarba care se găsea încă din abundență și le priponi de niște stâlpi făcuți de Waleed. Apoi se întoarse în casă pentru a pregăti mâncare copiilor și soțului ei care trăgea de timp prin oraș, pentru a se întoarce odată odată cu copiii. - Helloo...mather... se auzi glasul zglobiu al copiilor intrând furtunos pe ușă. - Mama azi am primit un 10 la compunere, se lăudă Estelle. Doamna m-a pus să-mi descriu mama. - Ce încântare, răspunse Flavia sărutându-și fiica. Estelle era înaltă, blondă și cu ochi albaștri, varianta feminină a lui Helmut. În sfârșit gena ariana despre care tot vorbea neamțul își făcuse prezența. Fetița putea fi foarte ușor confundată cu olandezele. - Ce avem la masă? întrebă repezit Brahim, mezinul familiei, aruncându-și cât colo ghiozdanul. Băiatul era un amestec dintre Flavia și Waleed, măsliniu cu părul negru și creț, cu o mutriță haioasă, interesantă. Foarte inteligent, uluitor chiar. ''Seamănă cu tata'' , se lăuda mereu Walled. - Hellooo... pe mine nu mă sărută nimeni? își făcu loc pe ușă și bărbatul. Flavia le ieși în întâmpinare și îi sărută pe toți, pe rând, cu multă dragoste. După ce mâncară, fiecare își urmă programul: copiii o jumătate de oră la computer, fiecare în camera lui iar după lecții alergau cât îi țineau picioarele prin pășune sau prin toată ferma. Părinții rămaseră în bucătăria spațioasă care era lângă camera de zi. Se sfătuiau, pălăvrăgeau despre ieri sau despre mâine. - Ce ai făcut Flavia azi? - Nimic, aproape nimic dragul meu, pentru că ploaia nu a stat de loc. Mi-am depănat amintirile. - Și precis ai plâns, o dojeni bărbatul blând. Nu vreau să te mai știu tristă, iubita mea soție. - Pentru prima dată Waleed nu am plâns, doar m-am întristat puțin. Am fost să duc vacile pe pășune, unde trebuie să mergi să le schimbi locul, eu le-am legat de teamă să nu se rătăcească. Acasă vorbeau în limba română, deoarece și Waleed o cunoștea. El a stat 10 ani în Romania, timp în care a învățat ingineria horticolă, în orașul de la poalele Cibinului, terminând-o cu brio. Trăit în lumea arabă, a fost constrâns să se refugieze în Europa pentru că nu și-a mai găsit locul printre ai lui. Tatăl său, medic evreu, s-a căsătorit cu o siriancă, lucru foarte rar întâlnit în Golful Persic, deoarece toți arabii au armele îndreptate înspre Israel. La începutul căsătoriei au locuit în Israel, unde tatăl său a fost marginalizat și hulit din această pricină. Apoi s-au mutat în Siria unde s-a întâmplat același fenomen dar de data aceasta cu mama lui. În cele din urmă familia s-a stabilit în Emiratele Arabe, unde au găsit mai multă înțelegere, o țară cosmopolită. Nu au dat naștere decât unui singur copil pentru a nu pătimi prea multe ființe atrocități, doar pentru că s-au născut. Waleed era un bărbat potrivit de statură, cu tenul măsliniu, amintind de întinderi de apă cu soare mult, cu ochii negri ca mura coaptă, cu aspect plăcut, înclinând spre slab. - Cine mă iubește primește ceva... se îmbățoșă bărbatul întinzând botul spre Flavia, după ce au rămas singuri în bucătărie. Flavia întoarse privirea cu afecțiune spre soțul său. - Leid iar ai cheltuit fără rost... - Cadou pentru soția mea nu este niciodată fără rost, spuse acesta desfăcând o cutiuță în care strălucea ceva galben. Era un lanț de aur pe care-l desfăcu și-l așeză la gâtul soției sale. - Mulțumesc Leid, dar puteam să stau în seră sau pe pășune și fără... Ce ce ocazie? - Ia gândește-te ce zi e mâine... - N-am uitat Leid este ziua în care ne-am cunoscut, acum 12 ani. Cei doi soți se îmbrățișară, bărbatul făcând ceva efort pentru a cuprinde bustul solid al femeii. - Va trebui să invităm mai des și noi vecinii la câte o sindrofie, că ei ne invită mereu, făcu remarca Flavia. - Dorința ți se va împlini, spuse Aladin din lampa fermecată. O s-o facem luna viitoare când or veni părinții mei pe la noi, iubito, răspunse Waleed bine dispus. Deși stăteau destul de departe de vecini, cei câțiva fermieri care stăteau în acest ținut, comunicau între ei, făceau câte o întrunire sau se invitau reciproc la masă. Astfel petreceau împreună cel puțin câte o zi pe lună, toate familiite reunite, cu pisică, cu copii și cățel. va urma |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy