I
SPADE ȘI ARCHER

Falca lui Samuel Spade era prelungă și osoasă, iar bărbia un "V" proeminent sub "V" ul mai mobil al gurii. Nările curbate formau un alt "V" mai mic. Ochii galben cenușii erau orizontali. "V" ul, trăsătura caracteristică a feței, se regăsea și în sprâncenele groase ce se înălțau din două cute gemene de deasupra nasului coroiat; părul castaniu desehis îi atârna pe tâmplele înalte și plate, adunându se pe frunte. Semăna cu un mefisto blond și simpatic.
― Ce i, scumpo? o întrebă el pe Effie Perine.
Effie era o fată bronzată și deșirată, pe care rochia crem de lână subțire se lipea de parcă ar fi fost udă. Avea ochi căprui, vioi pe fața luminoasă și băiețoasă. Închise în cele din urmă ușa, se sprijini de ea și zise:
― A venit o fată care vrea să te vadă. O cheamă Wonderly.
― O clientă?
― AÈ™a cred. Merită s o vezi, în orice caz. E nimicitoare.
― Invit o să intre, scumpo, răspunse Spade. Invit o să intre.
Effie Perine deschise din nou ușa, intră în celălalt birou și, fără să ridice mâna de pe clanță, spuse:
― VreÈ›i să intraÈ›i, domniÈ™oară Wonderly?
― MulÈ›umesc, răspunse o voce, dar atât de stins încât nu se auzi decât datorită pronunÈ›iei foarte limpezi, È™i o tânără femeie trecu pragul. ÃŽnaintă lent, cu paÈ™i prudenÈ›i, uitându se la Spade cu ochii ei de cobalt, timizi È™i cercetători. Era înaltă, subÈ›ire È™i mlădioasă, fără nici o angulozitate. Avea trupul drept, sânii fermi, gambele lungi, mâinile È™i picioarele înguste. Taiorul, în două nuanÈ›e de albastru, i se asorta intenÈ›ionat cu ochii. De sub pălăria albastră ieÈ™ea un păr ondulat, roÈ™u-închis; buzele pline erau de un roÈ™u aprins. DinÈ›ii albi luceau în semiluna unui zâmbet timid.
Spade se ridică, se înclină È™i îi arătă cu o mână vânjoasă fotoliul de stejar de lingă birou. Spade avea un metru optzeci. Din cauza umerilor căzuÈ›i È™i curbaÈ›i, trupul îi părea aproape conic ― un trup pe cât de lat pe atât de îndesat ―, iar haina cenuÈ™ie, proaspăt călcată, nu i venea prea bine.
― Vă mulÈ›umesc, murmură încet domniÈ™oara Wonderly È™i se aÈ™eză pe marginea de lemn a fotoliului.
Spade se cufundă în scaunul său rotativ, îl întoarse cam un sfert spre ea și îi zâmbi politicos. Zâmbea fără să și deschidă buzele. Toate "V" urile de pe față i se alungiră. Răpăiala clapelor, sunetul subțire al clopoțelului și huruitul înfundat al carului mașinii de scris a lui Effâe Perine răzbătură prin ușa închisă. Undeva, într un birou din apropiere, o mașină alimentată de un motor vibra surd. Pe biroul lui Spade o țigară moale se consuma într o scrumieră de aramă, plină de mucurile altor țigări moi. Grămăjoare strâmbe de scrum cenușiu, căzut de la țigări, zăceau pe fața galbenă a biroului, pe sugativa verde și pe hârtiile răspândite. O fereastră cu perdea crem, deschisă vreo douăzeci sau douăzeci și cinci de centimetri, lăsa să pătrundă din curte un curent aducând un vag miros de amoniac. Scrumul de pe birou tremură și alunecă încet.
Domnișoara Wonderly urmări grămăjoarele cenușii care tremurau și alunecau. Avea o privire neliniștită. Stătea pe marginea fotoliului. Își sprijinea picioarele de podea, ca și cum ar fi fost gata să se ridice. Mâinile, înmănușate în negru, i se încleștaseră în poală de o poșetă neagră și turtită. Spade se lăsă pe spate în scaunul său și o întrebă:
― Ei, ce pot face pentru dumneavoastră, domniÈ™oară Wonderly?
Fata îl privi și își ținu răsuflarea. Înghiți în sec și spuse grăbit:
― AÈ›i putea...? M am gândit... M am... Cum să vă spun....
Își mușcă buza inferioară cu dinții ei strălucitori și tăcu. Doar ochii întunecați mai vorbeau, implorându l.
Spade zâmbi, dădu din cap ca și cum ar fi înțeles o, dar amabil, de parcă n ar fi fost ceva serios la mijloc.
― Ce ar fi să mi povestiÈ›i totul de la început, pe urmă vedem noi ce i de făcut. E mai bine s o luaÈ›i de la începutul începutului.
― S a întâmplat la New York...
― Da.
― Nu È™tiu unde l a întâlnit. Vreau să spun că nu È™tiu în ce loc anume l a întâlnit la New York. E cu cinci ani mai mică decât mine... are doar È™aptesprezece ani... È™i frecventam alte cercuri. Nu cred c am fost vreodată foarte apropiate, aÈ™a cum ar trebui să fie surorile. Tata È™i mama sunt în Europa. Vestea are să i distrugă. Trebuie s o aduc acasă, înainte de reîntoarcerea lor.
― Da, spuse Spade.
― Se reîntorc în prima zi a lunii viitoare.
Ochii lui Spade se luminară.
― Atunci avem două săptămâni la dispoziÈ›ie.
― N am È™tiut ce a făcut până ce n am primit scrisoarea ei. Am fost disperată. Buzele îi tremurară. Mâinile frământau poÈ™eta neagră din poală. ― De frică să nu fi făcut vreo prostie, am ezitat să anunÈ› poliÈ›ia, dar la urmă, temându mă să nu i se fi întâmplat ceva, mi am zis că e cazul s o anunÈ›. N am avut cui să cer un sfat. N am È™tiut ce să fac. Ce puteam să fac?
― Nimic, fireÈ™te, răspunse Spade, dar apoi a sosit scrisoarea ei.
― Da, È™i i am telegrafiat, cerându i să se întoarcă acasă. Am telegrafiat aici, la post restant Era singura adresă pe care mi o dăduse. Am aÈ™teptat o săptămână, dar n am primit nici un răspuns, nici un cuvânt de la ea. Iar data la care urmează să se întoarcă tata È™i mama se apropie tot mai mult. AÈ™a c am venit la San Francisco s o caut. I am scris că vin. N ar fi trebuit să i scriu, nu i aÈ™a?
― Poate că nu. Nu i întotdeauna uÈ™or să È™tii ce i de făcut. AÈ›i găsit o?
― Nu. N am găsit o. I am scris c am să trag la hotelul St. Mark È™i am rugat o să vină să stăm de vorbă, chiar dacă nu are chef să se întoarcă acasă cu mine. Dar n a venit. Am aÈ™teptat o trei zile, dar degeaba, nu mi a trimis nici măcar un rând.
Spade își clătină capul de mefisto blond, se încruntă plin de înțelegere și își strânse buzele.
― A fost oribil, spuse domniÈ™oara Wonderly, străduindu se să zâmbească. N am mai putut răbda să stau aÈ™a, s o aÈ™tept, fără să È™tiu ce i se întâmplase, ce i s ar fi putut întâmpla. Renunță la tentativa de a zâmbi. O trecu un fior. ― Singura adresă pe care mi a dat o a fost la post restant. I am scris o altă scrisoare È™i ieri după amiază m am dus la oficiul poÈ™tal. Am aÈ™teptat acolo până ce s a întunecat, dar n am dat ochii cu ea. M am dus din nou azi dimineață, dar tot n am văzut o pe Corinne. L am văzut, în schimb, pe Floyd Thursby.
Spade dădu din nou din cap. Încruntătura dispăru. În locul ei apăru o expresie de atenție încordată.
― N a vrut să mi spună unde se află Corinne, continuă ea disperată. N a vrut să mi spună decât că sora mea era bine È™i mulÈ›umită. Cum să l cred? Ar fi trebuit să mă aÈ™tept la un asemenea răspuns din partea lui, nu?
― Desigur, confirmă Spade. S ar putea să fie însă adevărat.
― Sper să fie adevărat. Sper din tot sufletul! exclamă ea. Dar nu mă pot întoarce acasă, fără ca măcar s o fi văzut, fără ca măcar să i fi vorbit la telefon. Floyd n a vrut să mă ducă la ea, A pretins că sora mea nu vrea să mă vadă. Nu mi vine să cred. Mi a promis c are să i spună că m a văzut È™i o s o aducă ― dacă ea va accepta ― astă seară, la hotel. A mai spus că era sigur că n avea să vină. A promis, pe de altă parte, c are să vină el dacă ea n are să vrea. Floyd...
Se întrerupse și își duse brusc mâna la gură în clipa când se deschise ușa.
Bărbatul care o deschisese făcu un pas înăuntru și spuse:
― O, iertaÈ›i mă!
Își scoase grăbit pălăria cafenie și dădu să se retragă.
― PoÈ›i să rămâi, Miles, îi spuse Spade. Intră. DomniÈ™oara Wonderly, vi l prezint pe asociatul meu, domnul Archer.
Miles Archer intră din nou în birou, închise ușa, o salută pe domnișoara Wonderly cu o înclinare a capului și îi zâmbi însoțindu și gesturile cu o mișcare vag politicoasă cu pălăria. Archer era de o înălțime mijlocie, bine clădit, lat în umeri, cu ceafa groasă; fața i roșie și jovială, cu fălci masive, era încununată de un păr tăiat scurt și încărunțit. Arăta de peste patruzeci de ani, cu zece ani mai în vârstă ca Spade.
― Sora domniÈ™oarei Wonderly a fugit de la New York cu un oarecare Floyd Thursby, spuse Spade. Perechea se află aici, în oraÈ™. DomniÈ™oara Wonderly l a văzut pe Thursby È™i are întâlnire cu el astă seară. Floyd poate c are s o aducă cu el pe sora domniÈ™oarei Wonderly. Probabil că n are s o facă. DomniÈ™oara Wonderly vrea să i găsim sora, s o luăm de la Floyd È™i s o aducem acasă. Se uită la domniÈ™oara Wonderly. ― Nu i aÈ™a?
― Da, rosti ea confuz.
Jena ei, care se topise treptat în urma zâmbetelor, a asentimentelor și asigurărilor binevoitoare ale lui Spade, reveni îmbujorându i fața. Se uită la poșeta din poală și o ciupi nervos cu degetele înmănușate.
Spade făcu asociatului său un semn cu ochiul. Miles Archer înaintă și rămase în picioare lângă colțul biroului. În timp ce fata se uita la poșetă, o măsură din priviri. Ochii lui mici și căprui alunecară admirativ și îndrăzneț de la chipul ei plecat, spre picioare, apoi din nou spre chip. Se uită la Spade și simulă un fluierat de admirație.
Spade săltă două degete de pe brațul scaunului, într un gest scurt de prevenire și spuse:
― N o să avem nici o neplăcere cu afacerea asta: O să trimitem pur È™i simplu pe cineva astă seară la hotel să l urmărească pe Floyd la plecare È™i să se È›ină scai de el până ne conduce la sora dumneavoastră. Dacă vine însoÈ›it de ea, È™i o convingeÈ›i să se întoarcă acasă împreună cu dumneavoastră, cu atât mai bine. Dacă nu ― dacă n o să vrea să l lase nici după ce a văzut c am descoperit o ― ei bine, atunci găsim noi o cale să rezolvăm situaÈ›ia.
― Mda, zise Archer. Avea o voce aspră, groasă.
Domnișoara Wonderly ridică repede privirea spre Spade și își încreți fruntea între sprâncene.
― Oh, dar să fiÈ›i prudenÈ›i! Vocea îi tremura uÈ™or, iar buzele articulau nervos cuvintele ― Mi e o frică de moarte de Thursby, e în stare de orice. Corinne e atât de tânără, iar faptul c a adus o aici de la New York mi se pare un gest atât de grav... E în stare... E în stare.... să i facă ceva!
Spade zâmbi și lovi încet brațele scaunului.
― LăsaÈ›i asta pe seama noastră. Știm noi cum să ne purtăm cu el.
― Dar îl credeÈ›i în stare? insistă ea.
― Există întotdeauna o astfel de posibilitate, răspunse Spade cu un ton judicios. Dar puteÈ›i avea toată încrederea c o să ne ocupăm.
― Vă rog să mă credeÈ›i că am toată încredederea în dumneavoastră, răspunse ea grav, dar vreau să vă previn că e un om primejdios. Vă spun sincer că i în stare de orice. Nu cred c ar ezita s o... s o omoare pe Corinne, dacă își închipuie că în acest chip se salvează. ÃŽl credeÈ›i în stare?
― Sper că nu l aÈ›i ameninÈ›at?
― I am spus doar atât, că nu vreau decât s o iau acasă pe Corinne înainte să se întoarcă părinÈ›ii È™i să afle de fuga ei. I am promis că n am să le suflu o vorbă despre ce s a întâmplat, cu condiÈ›ia însă de a mă ajuta, È™i că dacă n are să mă ajute, o să aibă tata, desigur, grijă ca Floyd să È™i primească pedeapsa. Nu... nu cred că mi a dat prea mare crezare.
― Poate împiedica scandalul dacă se căsătoreÈ™te cu ea? întrebă Archer.
Fata roși și răspunse jenată:
― Floyd are nevastă È™i trei copii în Anglia. Corinne mi a scris, ca să mi explice de ce a fugit cu el.
― Indivizii de teapa lui au întotdeauna nevastă È™i copii, zise Spade, deÈ™i nu întotdeauna în Anglia. Se aplecă, luă un creion È™i un bloc de hârtie. ― Cum arată Floyd?
― Oh, are vreo treizeci È™i cinci de ani, e înalt ca dumneavoastră È™i brunet de la natură, sau foarte bronzat. Are păr negru È™i sprâncene dese. VorbeÈ™te cam tare, chiar strident È™i e o fire iritabilă È™i nervoasă. Lasă impresia că i... în stare de acte violente.
Spade, care nota pe blocul de hârtie, o întrebă fără să ridice capul:
― Ce ochi are?
― AlbaÈ™tri cenuÈ™ii, apoÈ™i, dar asta nu i semn de slăbiciune. Și... a, da, mai are o gropiță adâncă în bărbie.
― E subÈ›irel, de talie obiÈ™nuită sau foarte voinic?
― Atletic. E lat în umeri, merge drept È™i are, cum se zice, o alură hotărât militară. Când l am văzut azi dimineață purta un costum gri deschis È™i pălărie gri.
― Cu ce se ocupă? întrebă Spade È™i lăsă creionul jos.
― Nu È™tiu. N am nici cea mai vagă idee.
― La ce oră vine să vă vadă?
― După ora opt.
― Foarte bine, domniÈ™oară Wonderly, o să fie cineva acolo. Ne ar ajuta dacă...
― Domnule Spade, n aÈ›i putea veni chiar dumneavoastră sau domnul Archer? ÃŽntinse mâinile într un gest de implorare. ― N aÈ›i putea să vă ocupaÈ›i chiar unul din dumneavoastră? Nu vreau să spun că cel pe care l aÈ›i trimite n ar fi capabil, dar ― vai! mi e foarte teamă de ce i s ar putea întâmpla Corinnei. Mi e teamă È™i de Floyd. VreÈ›i să vă ocupaÈ›i dumneavoastră? Știu... È™tiu că are să coste mai mult, fireÈ™te. Deschise cu gesturi nervoase poÈ™eta È™i puse pe biroul lui Spade două bancnote de o sută de dolari. ― Ajunge?
― Da, răspunse Archer. Am să mă ocup chiar eu.
Domnișoara Wonderly se ridică și îi întinse impulsiv mâna.
― Vă mulÈ›umesc! Vă mulÈ›umesc! exclamă ea. Apoi dădu mâna È™i cu Spade È™i repetă: Vă mulÈ›umesc!
― N aveÈ›i pentru ce, îi răspunse Spade. Cu plăcere. Ne aÈ›i veni oarecum în ajutor, dacă v aÈ›i întâlni cu Thursby la parter, sau v aÈ›i lăsa văzută în tovărășia lui în hol, la un moment dat.
― Am s o fac, le promise ea È™i mulÈ›umi din nou celor doi asociaÈ›i.
― Și nu vă uitaÈ›i după mine, o preveni Archer. FiÈ›i fără grijă, am să vă zăresc.
Spade o întovărăși pe domnișoara Wonderly până la ușa de la coridor. Când se întoarse în birou, Archer dădu satisfăcut din cap spre bancnotele de o sută de dolari și mârâi încântat:
― Cad bine, spuse el. Luă una, o împături È™i o vârî în buzunarul vestei. ― Mai aveau surori în poÈ™etă.
Spade băgă și el în buzunar cealaltă bancnotă, apoi se așeză.
― N o zăpăci prea rău, zise el. Ce părere ai despre ea?
― Nostimă! Și mi spui să n o zăpăcesc! Archer chicoti, dar era o chicoteală tristă. ― Poate c ai văzut o tu, primul, Sam, dar eu am vorbit cel dintâi cu ea. Vârî mâinile în buzunarele pantalonilor È™i se suci pe călcâie.
― Ai să dai de dracu cu fata asta, ascultă mă pe mine. Spade zâmbi crud, dezvelindu È™i dinÈ›ii până în fundul gurii. ― EÈ™ti deÈ™tept, nu?
Începu să și răsucească o țigară.


II
MOARTEA ÎN CEAÞÃ

Telefonul sună în întuneric. După ce sună de trei ori, arcurile patului scârțâiră, degete moșmoniră pe noptieră, un obiect mic și tare căzu cu zgomot înfundat pe covor, arcurile scârțâiră din nou și o voce bărbătească spuse:
― Alo... Da, eu sunt la telefon... Mort?... Da... ÃŽntr un sfert de oră. MulÈ›umesc.
Un întrerupător păcăni È™i o lustră albă, atârnată de trei lanÈ›uri aurite în mijlocul tavanului inundă cu lumină încăperea. ÃŽn picioarele goale È™i îmbrăcat într o pijama cu carouri verzi È™i albe, Spade se aÈ™eză pe marginea patului. Se strâmbă la telefonul de pe noptieră È™i luă de alături un pachet de foiÈ›e cafenii È™i o pungă cu tutun Bull Durham. Un curent de aer rece È™i ceÈ›os suflă prin cele două ferestre deschise, aducând de È™ase ori pe minut geamătul surd al sirenei de la închisoarea Alcatraz. Un deÈ™teptător strident ― cocoÈ›at nesigur pe un colÈ› al volumului Cazuri criminale celebre din America, de Duke, pus cu coperta în jos pe noptieră ― arăta ora două È™i cinci minute.
Degetele groase ale lui Spade răsuciră cu atenÈ›ie o È›igară, cernură un strat subÈ›ire de fire cafenii în foiÈ›a îndoită, îl neteziră pentru a fi uniform la capete È™i lăsară o mică scobitură la mijloc; apoi, degetele mari răsuciră marginile foiÈ›ei în sus È™i în jos È™i le apăsară cu arătătoarele; după care, atât degetele mari cât È™i celelalte alunecară spre capetele cilindrului de foiță pentru a l È›ine drept; pe urmă, Spade linse marginea foiÈ›ei; strânse cu degetul mare È™i cu arătătorul de la mâna stângă capul È›igării, în timp ce degetul mare È™i arătătorul de la mâna dreaptă netezeau lipitura umedă; apoi degetul mare È™i arătătorul de la mâna dreaptă răsuciră la rândul lor vârful È›igării È™i o ridicară cu celălalt capăt spre buzele lui Spade. Detectivul luă bricheta de nichel îmbrăcată în piele de porc, care căzuse jos, o aprinse È™i se ridică din pat cu È›igara arzând în colÈ›ul gurii. ÃŽÈ™i scoase pijamaua. BraÈ›ele, picioarele, trupul ― toate netede È™i solide ― umerii puternici, rotunjiÈ›i È™i căzuÈ›i făceau ca trupul să i semene cu al unui urs. Cu trupul unui urs bărbierit. Spade n avea păr pe piept, iar pielea îi era moale È™i trandafirie ca a unui copil.
Se scărpină la ceafă și începu să se îmbrace. Își puse un tricou chilot alb, subțire, ciorapi gri, jartiere negre și pantofi maron închis. După ce și înnodă șireturile, ridică receptorul, chemă Gladstone 4500 și comandă un taxi. Îmbrăcă o cămașă albă cu dungi verzi, își puse un guler alb, moale, o cravată verde, costumul gri purtat în aceeași zi, un pardesiu larg de tweed și o pălărie gri închis. Soneria de la stradă sună în timp ce își vâra în buzunar tutunul, cheile și banii.
În punctul unde Bush Street domină Stockton Street, înainte de a începe să coboare către Chinatown, Spade plăti cursa și se dădu jos din taxi. Ceața subțire, lipicioasă și pătrunzătoare a nopților din San Francisco estompa strada. La câțiva metri de locul unde Spade coborâse din mașină, un grup mic de oameni se uita pe o alee. Două femei și un bărbat priveau și ei pe alee de pe celălalt trotuar. La ferestre se vedeau chipuri.
Spade traversă strada, trecu printre porțile cu grilaje ce se deschideau spre niște scări urâte și pustii, se apropie de parapet, își lăsă mâinile pe marginea lui umedă și se uită în jos, pe Stockton Street. Din tunelul de dedesubt țâșni un automobil huruind asurzitor, ca tras din pușcă, și dispăru. Nu departe de gura tunelului, în fața unui panou cu reclame de filme și de benzină, peste drum de un intrând dintre două magazine, stătea pe vine un bărbat. Își aplecase capul până aproape de trotuar ca să se poată uita pe sub panou. Se sprijinea cu o mână pe pavaj, iar cealaltă o încleștase de rama verde a panoului într o poziție caraghioasă. Alți doi bărbați stăteau stânjeniți la celălalt capăt al panoului și trăgeau cu ochiul printre cei câțiva centimetri dintre panou și clădirea alăturață. Clădirea din cealaltă parte a panoului avea un calcan alb cenușiu și dădea pe terenul din dosiul panoului. Pe calcan clipeau lumini și printre el se mișcau umbre de oameni.
Spade se îndepărtă de parapet și o luă pe Bush Street până la aleea unde se afla grupul de bărbați. Un polițist în uniformă mesteca gumă așezat sub o placă emailată pe care era scris: Buritt Street cu litere albe pe fond albastru închis. Ridică brațul și întrebă:
― Ce cauÈ›i aici?
― Sunt Sam Spade. Mi a telefonat Tom Polhaus.
― A, da. PoliÈ›istul coborî braÈ›ul. ― Nu te am recunoscut la început. Ei bine, uite l colo... Arătă cu degetul mare peste umăr. ― Urâtă afacere.
― Destul de urâtă, recunoscu Spade È™i o luă pe alee.
Pe la jumătatea ei, nu departe de intrare, se afla o ambulanță întunecată. În spatele ambulanței, la stânga, aleea era blocată de un gard înalt până la piept, făcut din stinghii grosolane, bătut orizontal. Dincolo de gard, solul întunecat cobora abrupt, până la panoul de jos, de pe Stockton Street. O porțiune de vreo trei metri din gard fusese ruptă la un cap și atârna bălăbănindu se. La cinci metri în josul pantei ieșea din pământ un bolovan turtit. Într o scobitură dintre bolovan și pantă zăcea pe spate Miles Archer. Doi oameni erau aplecați asupra lui. Unul ținea îndreptată spre mort o lanternă. Alți oameni cu lanterne urcau și coborau panta.
Unul dintre bărbați îl salută pe Spade:
― Salut, Sam! È™i se urni în sus, spre alee, în timp ce umbra îl preceda pe pantă. Era un tip înalt, burtos, cu ochi mici È™i deÈ™tepÈ›i, cu buze groase È™i atât de prost bărbierit încât obrajii păreau întunecaÈ›i. Pantofii, genunchii, mâinile È™i bărbia îi erau pline de noroi cafeniu. ― Mi am închipuit că vrei să l vezi înainte de al lua de aici, spuse el È™i trecu peste gard.
― ÃŽÈ›i mulÈ›umesc, Tom, zise Spade. Ce s a întâmplat?
Spade își sprijini un cot de stâlpul gardului și se uită la oamenii de dedesubt, răspunzând cu o înclinare a capului celor care îl salutau.
Tom Polhaus se bătu pe partea stângă a pieptului cu un deget murdar.
― L a È›intit drept în inimă... cu ăsta. Scoase un revolver gros din buzunarul hainei È™i îl întinse lui Spade. ÃŽn crestăturile de pe faÈ›a revolverului se infiltrase noroi. ― Un Webley. O armă englezească, nu?
Spade își luă cotul de pe stâlpul gardului, se aplecă să privească arma, dar n o atinse.
― Da. Un revolver automat Webley Fesbery. Exact. Calibrul 38, trage opt gloanÈ›e. Nu se mai fabrică tipul ăsta. Câte s au tras?
― O singură pilulă. Tom se bătu din nou pe piept. ― Trebuie să fi fost mort când a căzut peste gard È™i l a rupt. Ridică arma plină de noroi. ― CunoÈ™ti revolverul?
― Am mai văzut arme Webley Fosbery, recunoscu Spade, fără să manifeste vreun interes deosebit, apoi vorbi repede: A fost împuÈ™cat aici sus, nu? ÃŽn timp ce stătea unde stai tu, cu spatele la gard. Cel care l a împuÈ™cat stătea aici. ÃŽl ocoli pe Tom până ajunse în faÈ›a lui, apoi ridică braÈ›ul cu degetul arătător îndreptat spre pieptul poliÈ›istului. ― îl împuÈ™că, Miles cade pe spate, se loveÈ™te de gard, trece prin el È™i se rostogoleÈ™te până îl opreÈ™te bolovanul.
― Exact, răspunse Tom încet, strângându È™i sprâncenele. Flacăra armei i a pârlit haina.
― Cine l a găsit?
― Shilling, poliÈ›istul care își făcea rondul. Cobora pe Bush Street È™i tocmai când a ajuns aici, a întors o maÈ™ină, farurile au luminat până sus È™i Shilling a văzut vârful rupt al gardului. Atunci s a suit să se uite È™i l a găsit.
― Ce i cu maÈ™ina care întorcea?
― Nici cea mai mică informaÈ›ie în privinÈ›a ei, Sam, Shilling nu i a dat atenÈ›ie, neÈ™tiind că i ceva în neregulă. Spune că n a ieÈ™it nimeni de aici în timp ce urca de pe Powell Street, căci ar fi văzut. Ar mai fi o ieÈ™ire, singura, pe sub panou, prin Stockton Street. Nimeni n a ieÈ™it nici pe acolo. CeaÈ›a a înmuiat pământul È™i nu se văd decât urmele lăsate de Miles când a alunecat pe pantă È™i cele ale revolverului care s a rostogolit.
― A auzit cineva împuÈ™cătura?
― Pentru numele lui Dumnezeu, Sam, de abia am venit. Trebuie s o fi auzit cineva, rămâne însă să l găsim. Se întoarse È™i își trecu un picior peste gard. ― Vii jos să l vezi până nu l ia?
― Nu, răspunse Spade.
Tom se opri călare pe gard și se uită îndărăt ia Spade cu ochi mici și mirați.
― L ai văzut, spuse Spade. Ai văzut tot ce aÈ™ fi putut să văd È™i eu.
Tom, cu privirea ațintită asupra lui Spade, dădu sceptic din cap și trecu peste gard.
― Avea revolverul la È™old, spuse el. N a tras cu el. Pardesiul era încheiat. ÃŽn buzunare am găsit peste o sută È™aizeci de dolari. Avea o misiune, Sam?
După o clipă de ezitare, Sam recunoscu.
― Ce misiune?
― Avea însărcinarea să urmărească un tip numit Floyd Thursby, zise Spade, È™i îl descrise pe Thursby aÈ™a cum i l zugrăvise domniÈ™oara Wonderly.
― De ce l urmărea?
Spade băgă mâinile în buzunarele pardesiului și clipi apatic spre Tom. Tom repetă nerăbdător:
― De ce l urmărea?
― Poate fiindcă era englez. Nu È™tiu ce învârtea exact. Am încercat să descoperim unde locuieÈ™te. Spade rânji vag, scoase o mână din buzunar È™i îl bătu pe Tom pe umăr. ― Nu mi cere prea multe. Vârî din nou mâna în buzunar. ― Am s o anunÈ› eu pe soÈ›ia lui Miles. Se întoarse È™i plecă.
Tom se strâmbă, deschise gura, o închise fără să vorbească, își drese glasul, renunță să mai se strâmbe și spuse cu voce blândă și răgușită:
― Groaznic, să termine aÈ™a. Miles avea păcatele lui, ca noi toÈ›i, dar avea, desigur, È™i multe calități.
― AÈ™a e, recunoscu Spade cu voce inexpresivă È™i își continuă drumul pe alee.
Spade dădu un telefon dintr un drugstore deschis toată noaptea, la colțul lui Bush Street cu Taylor Street.
― Scumpo, spuse el după ce comunică telefonistei numărul cerut, Miles a fost împuÈ™cat... Da, e mort... Nu te enerva... Da... Va trebui să i comunici Ivei... Nu. Să mă ia dracu dac am s o fac eu. O las pe seama ta... Fii aÈ™a de drăguță... Și spune i să nu vină pe la birou. Spune i c am s o văd... Hm... în curând... Da, dar nu mă angaja cu nimic... Bravo È›ie. EÈ™ti un înger. La revedere!


Deșteptătorul strident al lui Spade arăta ora patru fără douăzeci când aprinse lustra. Aruncă pălăria și pardesiul pe pat, intră în bucătărie, apoi se întoarse în dormitor cu un pahar de vin și o sticlă mare de rom Bacardi. Își turnă un pahar și l bău în picioare. Puse sticla și paharul pe masă, se așeză pe marginea patului în fața lor și își răsuci o țigară.
Băuse al treilea pahar de Bacardi și tocmai își aprindea a cincea țigară când răsună soneria de la stradă. Arătătoarele deșteptătorului erau la patru și jumătate. Spade suspină, se sculă de pe pat și se îndreptă spre aparatul telefonic de lângă ușa camerei de baie. Apăsă butonul care deschidea ușa de la stradă. Mormăi: "La dracu!" Rămase în picioare, se strâmbă la cutia neagră a telefonului, respirând neregulat, în timp ce o roșeață urâtă i se întindea pe obraji.
Auzi hârâitul și zdrăngănitul ușii liftului, apoi cum se deschide și se închide pe coridor. Spade suspină din nou și se îndreptă spre ușa care da pe coridor. Pași grei, călcând înfundat răsunară pe podeaua acoperită de covor, pașii a doi bărbați. Sam se lumină la față. Deschise repede ușa.
― Salut, Tom, spuse el detectivului înalt È™i burtos, cu care discutase pe Burritt Street; apoi: Salut, locotenente ―, celui de lângă Tom. IntraÈ›i.
Cei doi îl salutară din cap, fără să vorbească și intrară. Spade închise ușa și îi conduse în dormitor. Tom se așeză la capătul sofalei, lângă ferestre. Locotenentul se așeză pe un scaun lângă masă. Locotenentul era un tip voinic, cu cap rotund, cu păr cărunt, tăiat scurt și cu fața pătrată, cu mustață căruntă, tăiată și ea scurt. Avea înfiptă în cravată o monedă de aur de cinci dolari, iar la rever o emblemă mică și complicată, bătută cu diamante, insignele anumitor societăți secrete.
Spade aduse două pahare de vin din bucătărie, le umplu cu Bacardi, le împărți celor doi și se așeză pe marginea patului. Pe fața lui placidă nu se citea curiozitate. Ridică paharul și spuse:
― Succes la crime! Apoi îl goli până la fund.
Tom goli și el paharul, îl puse pe podea, lângă picior și se șterse la gură cu degetul arătător, plin de noroi. Se uită lung la piciorul patului, încercând parcă să și amintească ce i sugera vederea lui. Locotenentul își privi paharul vreo zece secunde, sorbi, apoi se uită la Tom cu ochi duri și atenți. Tom se foi jenat pe sofa și, fără să ridice privirea, întrebă:
― Ai anunÈ›at o pe soÈ›ia lui Miles, Sam?
― Mda, răspunse Spade.
― Cum a primit vestea?
― Nu È™tiu cum reacÈ›ionează femeile, spuse Spade È™i clătină din cap.
― La dracu, nu È™tii! răspunse încet Tom.
Locotenentul își lăsă mâinile pe genunchi și se aplecă. Ochii lui verzi îl pironiră pe Sam cu o expresie ciudat de rigidă, ca și cum focarul lor ar fi fost o problemă de mecanică, putând fi modificat doar prin apăsarea unei pârghii sau a unui buton.
― Ce fel de armă ai la tine? întrebă el.
― N am armă. Nu mi plac prea mult armele. FireÈ™te, am câteva la birou.
― AÈ™ vrea să văd una, spuse locotenentul. N ai din întâmplare vreuna pe aici?
― Nu.
― EÈ™ti sigur?
― Caută. Spade zâmbi È™i flutură paharul gel. RăscoleÈ™te toată hardughia, dacă vrei. N am să protestez... dacă ai ordin de percheziÈ›ie.
― Oh, ce dracu, Sam! protestă Tom.
Spade își puse paharul pe masă și se ridică, înfruntându l pe locotenent.
― Ce pofteÈ™ti, Dundy? întrebă el cu o voce la fel de aspră È™i de rece ca È™i ochii lui.
Locotenentul Dundy își deplasă privirea pentru a l menține pe Sam în focarul ei. Doar privirea i se mișcă însă. Tom își mută iar greutatea pe sofa, răsuflă adânc pe nări și se smiorcăi.
― Nu vrem să È›i facem necazuri, Sam.
Spade, ignorându l pe Tom, se adresă lui Dundy:
― Ei, ce pofteÈ™ti? Spune pe față. Cine dracu te crezi, intrând aici È™i încercând să mă tragi de limbă?
― ÃŽn regulă, spuse Dundy înfundat, stai jos È™i ascultă.
― Am să stau jos sau în picioare, cum dracu mi o plăcea! zise Spade fără să se clintească.
― Pentru Dumnezeu, fii de înÈ›eles, îl rugă Tom. Ce sens are să ne certăm? Dacă vrei să È™tii de ce n am vorbit pe față, e fiindcă atunci când te am întrebat cine e Thursby ăla, m ai repezit È™i mi ai spus că nu mă priveÈ™te. Nu te poÈ›i purta aÈ™a cu noi, Sam. N ai dreptul È™i nici n ai ce câștiga. Trebuie să anchetăm.
Locotenentul Dundy sări în picioare, se apropie de detectiv și își înălță fața pătrată spre cea a lui Sam.
― Te am prevenit că într o bună zi ai să calci pe alături, zise el.
Spade zâmbi disprețuitor și ridică din sprâncene.
― Fiecare calcă uneori pe alături, răspunse el cu blândeÈ›e batjocoritoare.
― Þi a venit rândul.
Spade surâse și clătină din cap.
― Nu. Mie îmi merge de minune, mulÈ›umesc. ÃŽncetă să mai surâdă. Buza superioară îi tresări în partea stângă. Ochii i se îngustară È™i deveniră posaci. Vocea îi răsună la fel de înfundat ca a locotenentului. ― Nu mi place treaba asta. Ce căutaÈ›i aici? Ori îmi spuneÈ›i, ori ieÈ™iÈ›i afară È™i mă lăsaÈ›i să mă culc.
― Cine i Thursby? întrebă locotenentul.
― I am spus lui Tom tot ce È™tiam despre el.
― I ai spus lui Tom al dracului de puÈ›in.
― Fiindcă È™tiu al dracului de puÈ›in.
― De ce l urmăreai?
― Nu l urmăream eu, ci Miles. Pentru simplul motiv că ne a cerut un client, care ne a plătit cu bani buni, americani, să l urmărim.
― Cine i clientul?
Vocea și chipul lui Spade deveniră din nou placide. Zise pe un ton de reproș:
― Știi cu nu È›i pot spune, până ce nu discut mai întii cu clientul.
― Ori îmi spui acum, ori de nu, ai să spui la tribunal! se răsti Dundy furios. E o crimă la mijloc, nu uita.
― Se poate. Dar să È›i mai spun ceva È™i să nu uiÈ›i, scumpule. Am să vorbesc sau nu, doar dacă am chef, ce dracu! N am mai plâns de mult fiindcă mă urăsc poliÈ›aii.
Tom se sculă de pe sofa și se așeză la piciorul patului. Fața lui neglijent bărbierită și murdară de noroi era obosită și plină de riduri.
― Fii înÈ›elegător, Sam, îl rugă el. Dă ne o mână de ajutor. Cum vrei să aflăm ceva despre asasinarea lui Miles, dacă nu ne spui ce È™tii?
― Las o pe seama mea, îi răspunse Spade. Am să mi îngrop singur morÈ›ii.
Locotenentul Dundy se așeză din nou și își puse mâinile pe genunchi. Ochii îi erau două discuri fierbinți și verzi.
― AÈ™a m am gândit È™i eu. Zâmbi eu o satisfacÈ›ie sumbră. ― Chiar d asta am venit să te vedem. Nu i aÈ™a, Tom?
Tom mârâi, dar nu rosti nici un cuvânt. Spade îl urmări precaut pe Dundy.
― Chiar asta i am spus È™i lui Tom, continuă locotenentul. I am spus: "Tom, mi se pare că Sam Spade e în stare să È™i spele rufele murdare în familie". Chiar aÈ™a i am spus.
Prudența din privirea lui Spade se topi. Ochii i se posomorâră de plictiseală. Se întoarse spre Tom și l întrebă cu nepăsare evidentă:
― Ce l roade pe amicul tău?
Dundy sări în sus și îl bătu pe Spade în piept cu două degete.
― Asta mă roade, spuse el, străduindu se să articuleze cât mai limpede fiecare cuvânt È™i subliniindu le importanÈ›a ciocănind în pieptul lui Spade cu vârful degetelor. ― Thursby a fost împuÈ™cat în faÈ›a hotelului său la treizeci È™i cinci de minute după ce ai părăsit Burritt Street.
Spade îi răspunse, străduindu se și el să fie la fel de limpede:
― Ia È›i labele blestemate de pe mine!
Dundy își retrase degetele cu care ciocănea, fără să se simtă însă vreo schimbare în glasul său:
― Tom spune că erai aÈ™a de grăbit, încât nici măcar nu te ai oprit s arunci o privire asociatului tău.
Tom bombăni drept scuză:
― Ce dracu, Sam, ai È™ters o în mare grabă.
― Și nici nu te ai dus acasă la Archer s o anunÈ›i pe soÈ›ia lui, spuse locotenentul. Am telefonat, È™i am nimerit peste fata de la biroul tău care ne a spus c ai trimis o pe ea.
Spade recunoscu printr o mișcare a capului. Fața îi era atât de calmă, încât părea stupidă.
Locotenentul Dundy ridică spre Spade cele două degete îndoite, le coborî repede și zise:
― ÃŽn zece minute ai avut timp suficient să dai un telefon È™i să vorbeÈ™ti cu fata. ÃŽn alte zece minute te ai dus acasă la Thursby ― stă pe Geary Street, aproape de Leavenworth, aveai vreme destulă, nu È›i trebuia mai mult de un sfert de oră. ÃŽnseamnă deci că ai dispus de zece sau cincisprezece minute până să apară.
― De unde È™tiam eu unde stă? întrebă Spade. Și cum puteam să È™tiu că s a dus direct acasă după ce l a omorât pe Miles?
― Știai ce È™tiai, replică Dundy încăpățânat. La ce oră ai ajuns acasă?
― La patru fără douăzeci. M am mai plimbat, reflectând la situaÈ›ie.
Locotenentul își clătină capul rotund.
― Știm că nu erai acasă la ora trei È™i jumătate. Am încercat să te găsim la telefon. Pe unde te ai plimbat?
― Până dincolo de Bush Street È™i îndărăt.
― Te a văzut cineva când te...
― Nu, n am nici un martor, spuse Spade È™i râse încântat. Stai jos, Dundy. Nu È›i ai băut încă paharul. Dă mi l pe al tău, Tom.
― Nu, mulÈ›umesc, Sam, spuse Tom.
Dundy se așeză, fără să dea atenție paharului cu rom.
Spade și l umplu pe al lui, îl bău, puse pe masă paharul gol și își reluă locul pe marginea patului.
― ÃŽmi dau seama în ce situaÈ›ie mă aflu, spuse el privind prietenos de la un poliÈ›ai la celălalt. ― ÃŽmi pare rău că m am enervat, dar aÈ›i dat buzna peste mine, aÈ›i încercat să mi smulgeÈ›i o declaraÈ›ie È™i m aÈ›i scos din sărite. Moartea lui Miles m a afectat, iar voi, deÈ™tepÈ›ilor, mai faceÈ›i È™i pe nebunii. E în regulă, È™tiu cum stau lucrurile.
― Lasă asta, zise Tom.
Locotenentul nu vorbi.
― Thursby a murit? întrebă Spade.
ÃŽn vreme ce locotenentul ezita, Tom spuse:
― Da.
― Și ai putea să È™tii la fel de bine ― presupunând că nu È™tii ― că înainte de a muri n a apucat să spună nimic, zise Dundy.
Spade își răsuci o țigară. Întrebă fără să ridice ochii:
― Ce vrei să spui? Crezi că am È™tiut?
― Vreau să spun exact ce am spus, îi replică Dundy brutal.
Spade ridică privirea spre el și îi zâmbi, cu țigara răsucită într o mână și cu bricheta în cealaltă.
― Nu eÈ™ti încă gata să mă arestezi, Dundy? întrebă el. Dundy se uită la el cu ochi duri È™i verzi, dar nu i răspunse. ― Atunci, zise Spade, n am nici un motiv special ca să mi pese de părerea ta. Nu i aÈ™a, Dundy?
― La dracu, fii om înÈ›elegător, Sam, zise Tom.
Spade duse țigara la buze, o aprinse, pufăi și râse.
― Bine, am să fiu om înÈ›elegător, Tom, îi promise el. Cum l am omorât pe acest Thursby? Am uitat.
Tom bombăni dezgustat. Locotenentul Dundy zise:
― A fost împuÈ™cat în spate de patru ori, cu o armă de calibrul 44 sau 45, de pe trotuarul de vizavi, când se pregătea să intre în hotel. Nimeni n a văzut, dar aÈ™a se bănuieÈ™te.
― Și purta un Luger într o teacă la subsuoară, adăugă Tom. Nu s a tras cu el.
― Ce È™tiu cei de la hotel despre Thursby? îl întrebă Spade.
― Doar c a stat acolo o săptămână.
― Singur?
― Singur.
― Și ce aÈ›i găsit asupra lui? Sau la el în cameră?
Dundy își supse buzele și întrebă:
― Ce crezi că puteam găsi?
Spade descrise un cerc nepăsător cu țigara lui moale.
― Ceva care să vă spună cine era, ce învârtea. AÈ›i găsit?
― Am crezut că ne poÈ›i spune tu.
Spade se uită la locotenent; ochii lui galben cenușii trădau o candoare aproape exagerată.
― Nu l am văzut în viaÈ›a mea pe Thursby, nici viu, nici mort.
Locotenentul Dundy se ridică, vădit nemulțumit. Tom se ridică și el căscând și întinzându se.
― Am întrebat ce aveam de întrebat, zise Dundy, încruntându se. Avea ochi duri, ca niÈ™te pietricele verzi de râu. ÃŽÈ™i întinse buza cu mustață, articulând cuvintele cu buza inferioară. ― Þi am spus mai multe decât ne ai spus tu. E destul de corect. Mă cunoÈ™ti, Spade. Fie că l ai ucis sau nu, am să mă port corect cu tine, È™i am să te ajut. Nu cred că te aÈ™ învinui prea mult pentru... dar asta n o să mă împiedice să te dau pe mâna justiÈ›iei.
― Destul de corect din partea ta, răspunse calm Spade. Dar m aÈ™ bucura, dacă È›i ai bea paharul.
Locotenentul Dundy se întoarse la masă, ridică paharul și îl goli încet. Apoi spuse:
― Noapte bună, È™i îi întinse mâna.
Și o strânseră ceremonios. Tom și Spade și o strânseră și ei ceremonios. Spade îi conduse până la ușă. Apoi se dezbrăcă, stinse lumina și se culcă.


III
TREI FEMEI

Când Spade ajunse la agenție a doua zi dimineața la ora zece, Effie Perine stătea la biroul ei și deschidea corespondența. Deși bronzată, fața ei băiețoasă era palidă. Lăsă jos teancul de plicuri și cuțitul de tăiat hârtia și spuse:
― E acolo. Vorbi încet È™i prevenitor.
― Te am rugat să nu vină pe aici, îi reproșă Spade. Vorbi È™i el cu glas scăzut.
Effie Perine deschise larg ochii ei căprui și îi răspunse la rândul ei iritată:
― Da, dar nu mi ai spus cum s o fac. ÃŽÈ™i strânse puÈ›in genele È™i umerii îi căzură. Nu fi nesuferit, Sam, spuse ea obosită. Am stat cu ea toată noaptea.
Spade se apropie și o mângâie pe păr, netezindu i l de la cărarea de pe creștet în jos.
― Iartă mă, îngeraÈ™ule. N am...
Se întrerupse căci ușa de legătură dintre camere se deschise.
― Bună, Iva, spuse el femeii care o deschisese.
― Oh, Sam! exclamă ea.
Era o blondă puțin trecută de treizeci de ani. Cu cinci ani în urmă frumusețea chipului ei fusese desăvârșită. Trupul, deși greoi, era bine modelat și plăcut la înfățișare. Era îmbrăcată din cap și până în picioare în negru. Atât pantofii cât și pălăria lăsau impresia unui doliu improvizat. Vorbi, apoi se trase din prag și rămase în așteptarea lui Spade.
Detectivul își ridică mâna de pe părul lui Effie Perine și intră în celălalt birou, închizând ușa în urmă. Iva se apropie cu pași repezi și își înălță fața tristă pentru a fi sărutată. Îl îmbrățișă mai înainte ca el să schițeze un gest. După ce se sărutară, Spade încercă să se smulgă din brațele ei, dar Iva își îngropă fața la pieptul lui și începu să plângă.
Spade îi mângâie umerii rotunzi și îi spuse:
― Biata de tine. Vorbea tandru. Se uită pieziÈ™ È™i furios la biroul lui Miles aÈ™ezat față în față cu al său. ÃŽÈ™i întinse buzele într un rânjet de nerăbdare È™i întoarse bărbia ca să evite contactul cu vârful pălăriei ei. ― L ai anunÈ›at pe fratele lui?
― Da, a sosit azi dimineață. Cuvintele răsunau înfundat din cauza hohotelor È™i a hainei lui Spade lipită de buzele Ivei.
Spade se strâmbă din nou și își suci capul ca să se uite pe furiș la ceasul de mână. O ținea cu brațul stâng, strângându i umărul stâng. Manșeta se trăsese destul ca să se vadă ceasul. Era zece și zece.
Femeia se foi în brațele lui și își ridică iar chipul. Ochii ei albaștri erau umezi, rotunzi și cu cearcăne albe. Gura îi era umedă.
― Oh, Sam, gemu ea. Tu l ai omorât?
Spade o privi cu ochi mari. Bărbia osoasă i se lăsă în jos. Îi dădu drumul Ivei și se smulse din brațele ei. Se strâmbă la ea și își drese glasul. Iva rămăsese cu brațele ridicate, cum o lăsase Spade. Durerea îi împăienjeni privirea; făcu ochii mici sub sprâncenele ridicate.
Spade râse aspru și monosilabic: "Ha!" și se îndreptă spre fereastra cu perdeaua crem. Rămase neclintit, cu spatele la Iva, privind prin perdea în curte, până când femeia se apropie de el. Atunci se întoarse brusc și se duse la birou. Se așeză, își puse coatele pe birou, își prinse bărbia între pumni și se uită la Iva. Ochii lui gălbui străluceau între pleoapele strânse.
― Cine È›i a vârât în cap ideea asta grozavă? o întrebă el cu o voce rece.
― M am gândit... Iva duse o mână la gură È™i izbucni din nou în plâns. Se apropie de birou, călcând sigur, uÈ™or È™i graÈ›ios în pantofii ei negri mici, dar cu tocuri foarte înalte. ― Fii bun cu mine, Sam, îi spuse ea umil.
Spade râse de ea, cu ochii încă scânteind.
― "Mi ai ucis soÈ›ul, Sam, fii bun cu mine?" ÃŽÈ™i strânse pumnii È™i spuse: Sfinte Dumnezeule!
Iva începu să plângă tare, cu fața înfundată într o batistă albă. Spade se ridică și se apropie de ea pe la spate. O luă în brațe. O sărută pe ceafă, între ureche și gulerul paltonului.
― Ascultă, Iva, nu mai plânge. Figura lui Spade nu trăda nici un sentiment. Când Iva încetă, Spade își lipi gura de urechea ei È™i îi È™opti: ― N ar fi trebuit să vii astăzi aici, iubito. N a fost un gest înÈ›elept. Nu poÈ›i să rămâi. Ar trebui să fii acasă.
Iva se întoarse în brațele lui, cu fața spre el și îl întrebă:
― Vii astă seară?
― Nu, răspunse Spade È™i clătină încet din cap.
― Ai să vii în curând?
― Da.
― Cât de curând?
― De îndată ce am să pot.
O sărută pe gură, o conduse la ușă, deschise ușa și îi spuse: "La revedere, Iva", o împinse afară, închise ușa și se întoarse la birou. Scoase din buzunarul vestei tutun și pachetul de foițe, dar nu și răsuci nici o țigară. Rămase cu foițele într o mână, cu tutunul în cealaltă, privind melancolic spre biroul asociatului mort.
Effie Perine deschise ușa și intră. Ochii ei căprui erau neliniștiți. Îl întrebă nepăsătoare:
― Ce s a întâmplat? Spade nu i răspunse. Privirea lui melancolică nu se dezlipi de biroul lui Miles. Fata se încruntă, ocoli biroul È™i se apropie de Spade. ― Ce s a întâmplat? întrebă ea mai tare. Cum te ai înÈ›eles cu văduva?
― ÃŽÈ™i închipuie că eu l am ucis pe Miles, zise el miÈ™când doar buzele.
― Ca să te poÈ›i căsători cu ea?
Spade nu i răspunse. Effie îi luă pălăria de pe cap și o puse pe birou. Apoi se aplecă și i luă punga cu tutun și foițele din mâinile inerte.
― PoliÈ›ia crede că eu l am împuÈ™cat pe Thursby, zise el.
― Cine i Thursby? întrebă Effie desfăcând o foiță din pachet È™i umplând o cu tutun.
― Pe cine crezi că l am împuÈ™cat? Cum Effie îi ignoră întrebarea, Spade continuă: ― Thursby e tipul pe care trebuia să l urmărească Miles, la cererea domniÈ™oarei Wonderly.
Degetele ei subțiri terminară de răsucit țigara. O lipi, o netezi, e suci la capete și o vârî între buzele lui Spade.
― MulÈ›umesc, draga mea, zise el È™i o cuprinse de talia mlădioasă, odihnindu È™i obosit obrazul pe È™oldul ei; apoi închise ochii.
― Ai de gând să te căsătoreÈ™ti cu Iva? îl întrebă Effie, uitându se la părul lui È™aten deschis.
― Nu fi caraghioasă, mârâi el. Þigara neaprinsă se miÈ™că de jos în sus, e dată cu buzele.
― Iva nu crede că i caraghios. De ce să creadă... după felul cum te ai încurcat cu ea?
― AÈ™ vrea să n o fi cunoscut niciodată, zise el È™i suspină.
― Ai vrea acum. O notă de răutate se strecură în vocea fetei. Dar pe vremuri È›i a plăcut.
― Nu È™tiu cum să mă port cu femeile È™i nici ce să le spun, bombăni detectivul. Și pe urmă, nu mi plăcea Miles.
― MinÈ›i, Sam, zise fata. Știi că È™i eu o consider o târfă, dar cu un trup ca al ei aÈ™ ajunge È™i eu târfă.
Spade își frecă nerăbdător fața de șoldul ei și nu răspunse. Effie își mușcă buza, încreți fruntea, se aplecă să l vadă mai bine, și zise:
― O crezi în stare să l omoare?
Spade se îndreptă, își luă mâna de pe șoldul ei, și îi zâmbi. Zâmbetul lui Effie nu trăda decât amuzament. Spade își scoase bricheta și își aprinse țigara.
― EÈ™ti un înger, îi spuse el afectuos prin rotogoalele de fum, un înger care gândeÈ™te însă cam anapoda.
Effie zâmbi strâmb:
― A, da? Ce ai zice dacă È›i aÈ™ spune că scumpa ta Iva tocmai sosise acasă de câteva minute când m am dus s o anunÈ› la ora trei dimineaÈ›a?
― VorbeÈ™ti serios? Ochii detectivului se concentrară. Spade continuă să zâmbească doar cu buzele.
― M a È›inut la ușă până s a dezbrăcat sau a terminat cu dezbrăcatul. I am văzut hainele, acolo unde le a aruncat, pe un scaun. Sub ele avea pălăria È™i mantoul. Brasiera era deasupra, caldă încă. Mi a spus că dormea, dar minÈ›ea. Mototolise aÈ™ternuturile, dar cutele nu se presaseră încă.
Spade luă una din mâinile fetei și o mângâie.
― Scumpa mea, eÈ™ti o adevărată detectivă, spuse el È™i clătină din cap, dar nu l a ucis ea.
Effie Perine își smulse mâna.
― Târfa asta vrea să se mărite cu tine, Sam, zise Effie cu amărăciune. Spade făcu un gest de nerăbdare cu capul È™i cu mâna. Effie se încruntă la el È™i îl întrebă: ― Ai văzut o cumva aseară?
― Nu.
― Sincer?
― Sincer. Nu te purta ca Dundy, scumpo. Nu i genul tău.
― Te a căutat Dundy?
― Mda. El È™i Tom Polhaus au picat la mine acasă ca să bea ceva pe la patru dimineaÈ›a.
― ÃŽÈ™i închipuie, într adevăr, că tu l ai împuÈ™cat pe... cum-îl cheamă?
― Thursby. Dădu drumul la chiÈ™toc în scrumiera de aramă È™i începu să È™i răsucească altă È›igară.
― Și chiar își închipuie că tu l ai omorât? insistă ea.
― Dumnezeu È™tie. ÃŽÈ™i pironi ochii pe È›igara pe care o răsucea. ― Și au format o astfel de părere. Nu È™tiu cum am să reuÈ™esc să i conving să renunÈ›e la ea.
― Uită te la mine, Sam. Spade se uită la ea È™i râse, aÈ™a că o clipă pe faÈ›a ei se amestecară veselia È™i neliniÈ™tea. ― Mă îngrijorezi, spuse ea, iar chipul îi deveni iar serios în timp ce vorbea. ― ÃŽÈ›i închipui întotdeauna că È™tii ce faci, dar deÈ™teptăciunea are să È›i joace o festă È™i, într o bună zi, ai să È›i dai singur seama.
Spade suspină ironic și își frecă obrazul de brațul ei
― Asta spune È™i Dundy; scumpo, È›ine o pe Iva la distanță È™i reuÈ™esc eu să ies singur din celelalte încurcături. Se sculă în picioare È™i își puse pălăria, ― Șterge de pe ușă anunÈ›ul cu "Spade È™i Archer" È™i pune la loc unul cu "Samuel Spade". Mă întorc într o oră, sau am să È›i telefonez.


Spade trecu prin holul lung, zugrăvit în purpuriu al hotelului St. Mark și întrebă pe un dandy cu păr roșcat dacă domnișoara Wonderly era în camera ei. Dandy ul roșcovan plecă, apoi se reîntoarse și spuse, clătinând din cap:
― A plecat definitiv azi de dimineață, domnule Spade.
― MulÈ›umesc.
Spade trecu de biroul de primire și se îndreptă spre o nișă din hol unde, la un birou cu capac de mahon, ședea un tânăr grăsuț, îmbrăcat în haine închise. La marginea biroului dinspre hol se afla o prismă triunghiulară de mahon și de aramă cu inscripția: Domnul Freed.
Tânărul grăsuț se sculă, ocoli biroul și veni cu mâna întinsă:
― ÃŽmi pare extrem de rău, Spade, de ce am auzit c a pățit Archer, spuse el cu o voce obiÈ™nuită să È™i manifeste simpatia imediat È™i fără ostentaÈ›ie. Tocmai am citit în ziarul Call. A fost aici aseară, È™tii?
― MulÈ›umesc Freed. Ai vorbit cu el?
― Nu. Stătea în hol când am sosit aseară, devreme. Nu m am oprit. M am gândit că era în exerciÈ›iul funcÈ›iunii È™i È™tiu că vouă vă place să fiÈ›i lăsaÈ›i în pace când aveÈ›i treabă. Vizita lui de aici a avut cumva vreo legătură cu...?
― Nu cred, nu È™tiu încă. Oricum, n o să amestecăm hotelul în povestea asta, dacă e cu putință.
― ÃŽÈ›i mulÈ›umesc.
― N ai pentru ce. PoÈ›i să mi dai niÈ™te informaÈ›ii asupra unei foste cliente, È™i apoi să uiÈ›i că te am întrebat?
― Desigur.
― O anume domniÈ™oară Wonderly a plecat de la voi definitiv azi dimineață. AÈ™ vrea să cunosc unele amănunte.
― Hai să vedem ce putem afla, zise Freed.
Spade nu se clinti și dădu din cap.
― Nu vreau să se vadă că mă interesez.
Freed consimți și ieși din nișă. Ajuns în hol, se opri brusc și se întoarse la Spade.
― Aseară a fost de serviciu Harriman, ca detectiv al hotelului. L a văzut cu siguranță pe Archer. Să l previn să nu vorbească?
Spade îl privi pe Freed din colțul ochiului.
― Mai bine nu. Nu are nici o importanță atât timp cât nu se stabileÈ™te o legătură între prezenÈ›a lui aici È™i această domniÈ™oară Wonderly. N am nimic împotriva lui Harriman, dar îi place să trăncănească, È™i n aÈ™ vrea să creadă că e ceva la mijloc care trebuie È›inut secret.
Freed îi dădu dreptate și plecă. Se întoarse peste un sfert de oră.
― A sosit marÈ›ea trecută, declarând că vine de la New York. Nu avea cufăr, ci doar valize. Nu are trecute în nota de plată apeluri telefonice È™i nici nu pare să fi primit scrisori, asta presupunând fireÈ™te, că a primit oarecare corespondență. Din câte își aminteÈ™te cineva, singura persoană văzută în tovărășia ei a fost un bărbat înalt È™i brunet, de vreo treizeci È™i È™ase de ani. Clienta a plecat la nouă È™i jumătate azi dimineață, s a întors peste o oră, a achitat nota È™i a cerut să i se ducă valizele la maÈ™ină. Băiatul care i le a dus spune că era o maÈ™ină de turism marca Nash, probabil închiriată. A lăsat o adresă unde să i se trimită scrisorile ― hotel Ambasador, la Los Angeles.
― ÃŽÈ›i mulÈ›umesc, Freed, zise Spade È™i ieÈ™i din hotelul St. Mark.
Când Spade se întoarse la birou, Effie Perine se opri din bătutul scrisorii la mașină și îi spuse:
― A venit prietenul tău, Dundy. Voia să se uite la armele tale.
― Și?
― I am spus să revină când ai să fii aici.
― Bravo È›ie. Dacă se întoarce, lasă l să se uite la ele.
― A telefonat È™i domniÈ™oara Wonderly.
― Era È™i timpul. Ce a spus?
― Că vrea să te vadă. Fata ridică o bucată de hârtie de pe birou È™i citi nota scrisă cu creionul.
― Stă în blocul Coronet, pe California Street, apartamentul 1001. A zis să întrebi de domniÈ™oara Leblanc.
― Dă o încoa, zise Spade È™i întinse mâna.
După ce Effie îi dădu hârtia, Spade scoase bricheta, o aprinse, o apropie de foaie, și o ținu de un colț până când arse toată, afară de colțul care se chirci, se înnegri și se făcu scrum; apoi îi dădu drumul pe linoleum și o strivi sub călcâi. Effie îl urmărea cu o privire plină de dezaprobare. Spade rânji și i spuse:
― AÈ™a stau lucrurile, dragă, È™i plecă din nou.


IV
PASÃREA NEAGRÃ

Domnișoara Wonderly, îmbrăcată într o rochie de mătase verde, cu cordon, îi deschise ușa apartamentului 1001 din blocul Coronet. Era îmbujorată. Părul ei roșu-închis, cu cărare la stânga și lăsat pe tâmpla dreaptă în valuri neregulate, era nepieptănat. Spade își scoase pălăria și îi spuse:
― Bună dimineaÈ›a.
Zâmbetul lui făcu să răsară și pe chipul ei un zâmbet palid. Ochii, de un albastru aproape violet, își păstrau expresia neliniștită. Domnișoara Wonderly coborî capul și răspunse cu un glas timid și înăbușit:
― IntraÈ›i, domnule Spade.
Îl conduse pe lângă ușile deschise de la bucătărioară, baie și dormitor, până într un salon decorat în crem și roșu, și își ceru scuze pentru dezordine:
― Totul e alandala. Nici n am terminat cu despachetatul.
Își puse pălăria pe masă și se așeză pe o sofa de nuc. Spade se așeză și el în fața ei pe un fotoliu cu spătar oval, capitonat cu brocart. Domnișoara Wonderly se uită la degete, le strânse și spuse:
― Domnule Spade, trebuie să vă mărturisesc un lucru îngrozitor, absolut îngrozitor.
Spade îi zâmbi politicos, dar cum fata ținea capul în jos nu l observă și nu i răspunse.
― Povestea aia ― pe care v am spus o ieri ― a fost toată o invenÈ›ie, se bâlbâi ea, È™i înălță spre el o privire îndurerată È™i înfricoÈ™ată.
― A, despre asta e vorba? zise Spade vag. Nici n am dat mare crezare poveÈ™tii dumneavoastră.
― Atunci...? ÃŽn privirea ei uimirea se amestecă deodată cu jena È™i frica.
― Am crezut doar în cei două sute de dolari.
― VreÈ›i să spuneÈ›i...? Părea că nu È™tie ce vrea Spade să spună.
― Vreau să spun că ne aÈ›i plătit mai mult decât dacă ne aÈ›i fi spus adevărul, îi explică el blând, È™i destul de mult ca să pară adevărat.
Ochii i se luminară brusc. Se ridică un pic de pe sofa, se așeză la loc, își netezi fusta, se aplecă și îl întrebă nerăbdătoare:
― Și acum, aÈ›i mai fi dispus să...?
Spade o opri, ridicând palma. Partea superioară a feței i se încruntă. Partea inferioară zâmbi.
― Depinde, zise el. Nenorocirea, domniÈ™oară.... Vă cheamă Wonderly ori Leblanc?
Fata roși și murmură:
― De fapt, numele meu e O'Shaughnessy. Brigid O'Shaughnessy.
― Nenorocirea, domniÈ™oară O'Shaughnessy, e că mai multe crime ― fata clipi ― care au loc în acelaÈ™i timp pun în miÈ™care pe toată lumea, îi fac pe poliÈ›iÈ™ti să creadă că È™i pot îngădui orice È™i toată lumea devine greu de tratat È™i scump de plătit. Nu i...
Se opri, fiindcă ea nu l mai asculta, așteptându l să termine.
― Domnule Spade, spuneÈ›i mi adevărul. Vocea îi tremura, gata să devină isterică. Luase o expresie înspăimântată, iar în ochi i se citea disperarea. ― Eu sunt de vină... pentru tot ce s a întâmplat aseară?
― Nu, afară de cazul că sunt unele lucruri despre care nu È™tiu, spuse el ciătinând din cap. Ne aÈ›i prevenit că Thursby e primejdios. FireÈ™te, ne aÈ›i minÈ›it în privinÈ›a sorei dumneavoastră ca È™i în alte privinÈ›e, dar nu contează. Nu v am crezut. ÃŽnălță din umerii curbaÈ›i. ― N aÈ™ spune că i vina dumneavoastră.
― Vă mulÈ›umesc, zise ea foarte încet, È™i dădu din cap. Dar am să mă simt întotdeauna vinovată. Duse o mână la gât. ― Domnul Archer era atât de plin de viață ieri, atât de energic, de inimos È™i...
― ÃŽncetaÈ›i! îi ordonă Spade. Știa ce face. Sunt riscurile meseriei.
― Era... căsătorit?
― Da, se asigurase pentru zece mii de dolari, nu avea copii, iar novastă sa nu È›inea la el.
― Oh, vă rog, È™opti ea.
Spade ridică din nou din umeri.
― AÈ™a stau lucrurile. Se uită la ceas, se sculă din fotoliu È™i se aÈ™eză alături de ea pe sofa. ― N avem timp de pierdut cu asta acum. Vorbea prietenos, dar ferm. ― Un cârd de poliÈ›ai, de ajutori de procurori districtuali È™i de ziariÈ™ti se vântură de colo colo, căutând urme. Ce aveÈ›i de gând?
― Vreau să mă scutiÈ›i de... de toate astea, îi răspunse ea cu o voce subÈ›ire È™i tremurătoare. ÃŽl apucă timid de mânecă. ― Domnule Spade, au aflat de mine?
― Nu încă. Am voit să vă văd mai întâi.
― Ce au să creadă dacă află despre vizita mea la dumneavoastră... despre minciunile acelea?
― Au să devină bănuitori. D asta i am amânat până ce am putut să vă văd. M am gândit că poate nu i cazul să le spunem totul. Va trebui să inventăm o poveste care să le adoarmă bănuielile, dacă va fi necesar.
― Sper că nu vă închipuiÈ›i că am ceva de a face cu... cu crimele, nu?
Spade îi zâmbi și spuse:
― Am uitat să vă întreb. AveÈ›i într adevăr de a face cu ele?
― Nu.
― Atunci e bine. Și acum, ce spunem poliÈ›iei?
Fata se ghemui pe capătul sofalei și ochii îi tremurară între genele grele, ca și cum ar fi încercat și n ar fi reușit să și elibereze privirea de privirea lui. Părea mai mică, foarte tânără și oropsită.
― Trebuie neapărat să afle de mine? Mai degrabă mor, decât să îndur aÈ™a ceva, domnule Spade. Nu pot să vă explic acum, dar nu vreÈ›i să mă apăraÈ›i de ei, să nu fiu silită să le răspund la întrebări? Nu cred c aÈ™ fi în stare să rezist unui interogatoriu. Mai degrabă aÈ™ muri. VreÈ›i, domnule Spade?
― Poate, zise el, dar va trebui să È™tiu despre ce e vorba.
Fata îngenunchie în fața lui. Își ridică fruntea spre el. Era galbenă la față, încordată și temătoare, și și ținea mâinile strâns încleștate.
― N am dus o viață cinstită! strigă ea. Am fost o stricată, mai stricată decât vă puteÈ›i închipui, dar nu sunt complet stricată. UitaÈ›i vă la mine, domnule Spade. Vă daÈ›i seama că nu sunt complet stricată, nu i aÈ™a? Se vede, nu? Atunci, aveÈ›i, vă rog, puÈ›ină încredere în mine! Oh, sunt atât de singură, de îngrozită, È™i n am pe nimeni care să mă ajute, dacă nu mă ajutaÈ›i dumneavoastră. Știu că n am nici un drept să vă cer s aveÈ›i încredere în mine, când eu n am încredere în dumneavoastră. Vă asigur însă că am încredere, dar nu vă pot spune nimic. Nu acum. Mai târziu am să pot. Mă tem, domnule Spade. Mă tem să mă încred în dumneavoastră. Nu vreau să spun asta. Vă asigur că am încredere ― am avut încredere È™i în Floyd ― nu mai am pe nimeni, pe nimeni, domnule Spade. Mă puteÈ›i ajuta. AÈ›i spus că mă puteÈ›i ajuta. Dacă n aÈ™ crede că mă puteÈ›i ajuta, aÈ™ fi fugit chiar azi, în loc să vă chem. Dac aÈ™ crede că m ar putea salva altcineva, aÈ™ sta astfel în genunchi, ca acum? Știu că nu i corect din partea mea. FiÈ›i generos, însă, domnule Spade, nu mi cereÈ›i să fiu È™i eu corectă. SunteÈ›i puternic, plin de resurse, curajos. ÃŽmi puteÈ›i împrumuta È™i mie ceva din acea putere, din acele resurse È™i din acel curaj, sunt sigură. AjutaÈ›i mă, domnule Spade. AjutaÈ›i mă, fiindcă am mare nevoie de ajutor; iar dacă nu mă veÈ›i ajuta dumneavoastră, unde găsesc eu pe altcineva dispus s o facă? AjutaÈ›i mă! N am nici un drept să vă cer să m ajutaÈ›i orbeÈ™te, dar o fac. FiÈ›i generos, domnule Spade. Mă puteÈ›i ajuta. AjutaÈ›i mă!
Spade, care își ținuse răsuflarea în tot timpul acestui discurs, răsuflă adânc, scoase un lung suspin printre buzele strânse și îi spuse:
― N aveÈ›i nevoie de ajutorul nimănui. SunteÈ›i o artistă. O artistă excelentă. Cred că se vede mai ales în ochi, ca È™i în acel tremur din voce când spuneÈ›i: "FiÈ›i generos, domnule Spade".
Fata sări în picioare. Roși penibil, dar își ținu capul drept și îl privi pe Spade drept în ochi.
― O merit, zise ea. O merit, dar, vai! ― am aÈ™a mare nevoie de ajutorul dumneavoastră! Vă jur că am foarte mare nevoie. Iar minciuna a constat în felul cum am vorbit, È™i nu în ce aveam de spus. Se îndepărtă, renunțând să se mai È›ină dreaptă. ― E numai vina mea că acum n o să mă mai credeÈ›i.
Spade roși, se uită în jos la podea și murmură
― AÈ›i devenit primejdioasă.
Brigid O'Shaughnessy se duse la masă și îi luă pălăria. Se întoarse și rămase înaintea lui, cu pălăria în mână, fără să i o ofere, dar ținând o astfel, încât detectivul s o poată lua dacă dorea. Fața i se făcuse albă și i se alungise. Spade se uită la pălărie și întrebă:
― Ce s a întâmplat aseară?
― Floyd a venit la hotel la ora nouă È™i am plecat amândoi să ne plimbăm. Am propus asta ca să l poată vedea domnul Archer. Ne am oprit la un restaurant pe Geary Street, cred, ca să cinăm È™i să dansăm È™i ne am întors la hotel pe la douăsprezece jumătate. Floyd m a condus până la ușă È™i a plecat, iar eu am rămas înăuntru È™i l am pândit pe domnul Archer cum îl urmăreÈ™te pe stradă, de pe celălalt trotuar.
― ÃŽncotro s au îndreptat? Spre Market Street?
― Da.
― ȘtiÈ›i cumva ce făceau în apropiere de Bush Street È™i Stockton Street, unde a fost împuÈ™cat Archer?
― Nu i în vecinătatea locului unde locuia Floyd?
― Nu. Ar fi însemnat să se abată vreo zece străzi din drumul lui, dacă s ar fi îndreptat de la hotelul dumneavoastră către al lui. Și ce aÈ›i făcut după plecarea lor?
― M am dus la culcare. Iar azi dimineață, când am ieÈ™it să mi iau micul dejun, am văzut titlurile în ziare È™i am citit despre... È™tiÈ›i despre ce. M am dus apoi la Union Square, unde am văzut automobile de închiriat, am închiriat unul È™i am plecat cu el la hotel să mi iau bagajele. După ce am descoperit că s a răscolit ieri în cameră, mi am dat seama că trebuie să mă mut, È™i am găsit blocul ăsta ieri după amiază. AÈ™a c am venit aici È™i v am telefonat la birou.
― A răscolit cineva prin camera dumneavoastră de la hotelul St. Mark?
― Da, în timp ce mă aflam la biroul dumneavoastră, își muÈ™că buza. ― N am vrut să vă spun.
― Asta înseamnă că n am voie să pun întrebări?
Brigid dădu timid din cap. Spade se încruntă. Fata mișcă nițel pălăria în mână. Detectivul râse nerăbdător și spuse:
― Nu mi mai vânturaÈ›i pălăria în față. Nu m am oferit să vă ajut pe cât se poate?
Brigid zâmbi crispat, puse la loc pălăria pe masă și se așeză iarăși alături de el pe sofa.
― N am nimic împotrivă să mă încred orbeÈ™te în dumneavoastră, atât doar că n am să vă pot fi de nici un folos dacă n am idee despre ce e vorba. De pildă, trebuie să aflu cu ce se ocupa acest Floyd Thursby al dumneavoastră.
— L am întâlnit în Orient. Vorbea iar È™i se uita la un deget întins, cu cave desena opturi între ei pe sofa. ― Am venit aici de la Hong Kong săptămâna trecută. El... el mi a promis că mă ajută. A profitat de slăbiciunea mea È™i de faptul că depindeam de el ca să mă înÈ™ele.
― Cum să vă înÈ™ele? Brigid clătină capul È™i nu răspunse. Spade se încruntă nerăbdător È™i întrebă: De ce aÈ›i vrut să fie urmărit?
― Voiam să aflu cât de mult întinsese coarda. N a voit nici măcar să mi spună unde stă. Doream să descopăr cu ce se ocupă, cu cine se întâlneÈ™te, cam astfel de lucruri.
― El l a ucis pe Archer?
Brigid îl privi surprinsă.
― Da, desigur.
― Floyd avea un Luger la subsuoară. Archer n a fost împuÈ™cat cu un Luger.
― Avea È™i în buzunarul pardesiului un revolver.
― I aÈ›i văzut arma?
― Da. I am văzut o deseori. Știam că È›ine întotdeauna un revolver în buzunar. N am văzut o aseară, dar È™tiu că avea permanent un revolver în pardesiu.
― De ce atâtea arme?
― ÃŽÈ™i câștiga existenÈ›a cu ajutorul lor. La Hong Kong circula zvonul că venise acolo, în Orient, ca agent însoÈ›itor al unui jucător de cărÈ›i silit să părăsească Statele Unite, È™i că ulterior jucătorul de cărÈ›i dispăruse. Se spunea că Floyd È™tia ceva în legătură cu dispariÈ›ia lui. Eu habar n am. Nu È™tiu decât că era întotdeauna înarmat până în dinÈ›i È™i că nu se culca niciodată fără să întindă mai înainte pe covor, în jurul patului, ziare mototolite, ca nimeni să nu poată intra, pe tăcute, în camera lui.
― V aÈ›i ales un partener simpatic.
― Singurul gen de om care m ar fi putut ajuta, zise ea simplu, dacă ar fi fost loial.
― Dacă, într adevăr. Spade își prinse buza inferioară între degetul mare È™i cel arătător È™i o privi mohorât. Liniile verticale de deasupra nasului i se adânciră, adunându i sprâncenele. ― Cât de gravă e încurcătura în care aÈ›i intrat?
― Extrem de gravă.
― E vorba de o primejdie fizică?
― Nu sunt eroină. Nu cred că există ceva mai rău ca moartea.
― SunteÈ›i sigură?
― La fel de sigură cum sunt sigură că stăm aici, spuse ea cutremurându se; mă aflu într o primejdie de moarte, dacă nu mă ajutaÈ›i.
Spade își luă degetele de la gură și le plimbă prin păr.
― Cine vă închipuiÈ›i că sunt eu? zise el enervat. Nu pot face minuni din nimic. Se uită la ceas ― ziua se termină È™i nu mi daÈ›i nici o informaÈ›ie folositoare. Cine l a omorât pe Thursby?
Brigid duse o batistă mototolită la gură și vorbi prin ea:
― Nu È™tiu.
― DuÈ™manii dumneavoastră sau ai lui?
― Nu È™tiu. Ai lui, sper, dar mi e teamă... nu È™tiu.
― Cum vă închipuiaÈ›i că avea să vă ajute? De ce l aÈ›i adus aici de la Hong Kong?
Fata se uită la el cu o privire îngrozită și clătină din cap în tăcere. Pe fața trasă i se întipărise o expresie penibil de încăpățânată. Spade se ridică, vârî mâinile în buzunarele hainei și se strâmbă de sus la ea.
― E inutil, zise el violent. Nu pot să vă fiu cu nimic de ajutor. Nici nu È™tiu ce vreÈ›i de la mine. Nici măcar nu mi dau seama dacă È™tiÈ›i ce vreÈ›i de la mine.
Brigid lăsă capul în jos și începu să plângă. Detectivul scoase un mârâit animalic din fundul gâtlejului și se îndreptă spre masă să și ia pălăria.
― N o să vă duceÈ›i la poliÈ›ie? îl imploră ea cu voce scăzută È™i răguÈ™ită, fără să ridice privirea.
― Să mă duc la poliÈ›ie! exclamă el furios. Mă chestionează brutal de la patru dimineaÈ›a. Dumnezeu È™tie câte încurcături mi am pricinuit singur, refuzând să le răspund. Și de ce? Dintr o idee idioată că vă pot ajuta. Nu vă pot ajuta. N am să încerc. ÃŽÈ™i puse pălăria pe cap È™i o îndesă bine. ― Să mă duc la poliÈ›ie! Nu trebuie decât să stau frumos acasă, că dau ei buzna peste mine. Ei bine, am să le spun ce È™tiu, È™i va trebui să vă asumaÈ›i riscurile.
Brigid se sculă de pe sofa și rămase dreaptă în fața lui, deși genunchii îi tremurau; își înălță chipul cuprins de panică; nu reușea să și mai stăpânească tremurul mușchilor gurii și ai bărbiei.
― AÈ›i avut răbdare. AÈ›i încercat să mă ajutaÈ›i. Cred că n am nici o È™ansă È™i e de prisos. ÃŽi întinse mâna dreaptă. ― Vă mulÈ›umesc pentru ce aÈ›i făcut. Va trebui să mi asum riscurile.
Spade scoase iar din gâtlej un mârâit animalic și se așeză la loc pe sofa.
― Câți bani aveÈ›i?
Întrebarea o surprinse. Apoi își mușcă buza inferioară și răspunse forțat:
― Mi au rămas aproape cinci sute de dolari.
― DaÈ›i mi i.
Brigid ezită, privindu l timid. Spade făcu un gest de furie cu gura, cu sprâncenele, cu mâinile și cu umerii. Fata intră în dormitor și reveni imediat cu un teanc de bancnote. Spade le luă, le numără și zise:
― Sunt numai patru sute.
― A trebuit să păstrez o sută, ca să am din ce trăi, îi explică ea sfioasă, ducând o mână la piept.
― Nu mai puteÈ›i face rost de alÈ›ii?
― Nu.
― Trebuie să aveÈ›i ceva din care să scoateÈ›i bani, insistă el.
― Am câteva inele È™i niÈ™te bijuterii.
― Va trebui să le amanetaÈ›i, zise el È™i întinse mâna. Casa de amanet "Remedial" e cea mai bună, pe Mission Street È™i Fifth Street.
Brigid îl imploră din priviri. Ochii lui galben cenuÈ™ii erau duri È™i nemiloÈ™i. Fata vârî încet mâna în decolteu È™i scoase un sul subÈ›ire de bancnote, pe care îl lăsă în mâna lui întinsă. Spade le netezi È™i le numără ― patru de douăzeci de dolari, patru de zece È™i una de cinci. ÃŽi înapoie două de zece È™i cea de cinci. Restul le băgă în buzunar. Apoi se ridică È™i spuse:
― Am să plec să văd ce pot face pentru dumneavoastră. Am să mă întorc de îndată ce am veÈ™ti bune. Am să sun de patru ori ― lung, scurt, lung, scurt ― ca să È™tiÈ›i cine sună. Nu trebuie să mă întovărășiÈ›i până la ușă. Am să ies singur.
O lăsă în picioare în mijlocul camerei, uitându se după el cu ochii albaștri, uluiți.


Spade intră în camera de primire, pe a cărei ușă era scris: Wise, Merican & Wise. Roșcata de la tabloul de comandă al telefoanelor spuse:
― O, salut, domnule Spade.
― Salut, scumpo, îi răspunse el. Sid e înăuntru?
Rămase lângă ea cu o mână pe umăru i dolofan și în timp ce vâra o fișă în tablou, fata spuse:
― Domnule Wise, a venit domnul Spade. ÃŽnălță ochii spre Spade: IntraÈ›i.
O strânse de umăr în chip că a înțeles, traversă camera de primire, ajunse într un coridor slab luminat, îl parcurse până la capăt, unde se afla o ușă cu geam mat. Deschise ușa cu geam mat și intră într un birou, unde un bărbat scund, cu piele măslinie, cu fața ovală și obosită, cu păr rar și negru, îmbâcsit de mătreață, stătea la un birou uriaș acoperit cu maldăre de hârtie. Prichindelul vântură spre Spade chiștocul unei țigări de foi stinse și spuse:
― Trage È›i un scaun. AÈ™adar, Miles s a curățat aseară?
Nici fața lui obosită și nici vocea cam stridentă nu trădau vreo emoție.
― Mda, d asta am venit. Spade se încruntă È™i își drese glasul. ― Cred că va trebui să l dau dracului pe judecător, Sid. Pot să mă ascund ca un preot sau un avocat în dosul secretelor È™i identității sacrosancte ale clienÈ›ilor mei, sau nu?
Sid Wise înălță din umeri și și lăsă în jos vârful buzelor.
― De ce nu? O anchetă nu e o judecată. PoÈ›i oricum să încerci. Ai scăpat de alte belele mai urâte.
― Știu, dar Dundy devine tot mai obraznic, È™i poate că de data asta situaÈ›ia e cam încâlcită. Ia È›i pălăria, Sid, mergem să vedem pe cine trebuie. Vreau să fiu în siguranță.
Sid Wise se uită la hârtiile adunate pe birou și bombăni, dar se sculă de pe scaun și se îndreptă spre dulapul din perete, de lângă fereastră.
― EÈ™ti un ticălos, Sammy, spuse el È™i își luă pălăria din cuier.


Spade se întoarse la agenție la cinci și zece în acea după amiază. Effie Perine stătea la biroul lui și citea revista Time. Spade se așeză pe birou și o întrebă:
― Ceva nou pe aici?
― Nimic. Arăți de parcă ai fi înghiÈ›it o muscă.
Spade rânji mulțumit.
― Cred că ne aÈ™teaptă un mare viitor. Am fost întotdeauna de părere că dacă Miles se cară È™i moare, o să ne meargă mai bine. Nu uita să trimiÈ›i flori din partea mea!
― Am trimis.
― EÈ™ti un înger de nepreÈ›uit. Ce È›i spune intuiÈ›ia ta feminină astăzi?
― De ce?
― Ce impresie ai de Wonderly?
― ÃŽmi place, replică ea fără să ezite.
― Are prea multe nume, reflectă Spade. Wonderly, Leblanc, iar acum spune că cel adevărat e O'Shaughnessy.
― Nu mi ar păsa nici de ar avea toate numele din cartea de telefon. Fata e cinstită, È™tii bine.
― Mă îndoiesc. Spade îi clipi apatic lui Effie Perine. ― Oricum, a renunÈ›at la È™apte sute de dolari în două zile, È™i asta e perfect.
Effie Perine se îndreptă pe scaun și spuse:
― Sam, dacă fata asta a intrat în încurcături È™i tu o laÈ™i baltă, sau profiÈ›i ca s o storci de bani, n am să te iert niciodată, n am să mai am nici un fel de respect pentru tine, cât voi trăi.
Spade zâmbi nefiresc. Apoi se încruntă. Încruntătura era și ea nefirească. Deschise gura să vorbească, dar zgomotul ușii de la coridor îl opri. Effie Perine se ridică și trecu în celălalt birou. Spade își scoase pălăria și se așeză pe scaunul lui. Fata se întoarse cu o carte de vizită gravată cu numele: Mr. Joel Cairo.
― Tipul e straniu, zise ea.
― Fă i vânt atunci înăuntru, scumpo, spuse Spade.
Domnul Joel Cairo era un om brunet, cu oase mici și de înălțime mijlocie. Avea păr negru, neted, foarte lucios și trăsături de levantin. Un rubin pătrat, cu cele patru margini încadrate în diamante lungi, strălucea pe verdele închis al cravatei. Haina neagră, croită strâns pe umerii strâmți, stătea puțin întinsă pe șoldurile rotofeie. Pantalonii se lipeau de picioarele groase mai strâns decât era moda curentă. Purta ghetre cafenii. Þinea în mâna înmănușată cu antilopă o pălărie neagră, tare; înaintă spre Spade cu pași mici, afectați și săltăreți. Un val de parfum "Chypre" îl întovărășea.
Spade își salută din cap vizitatorul, îi arătă un scaun și îi spuse:
― LuaÈ›i loc, domnule Cairo.
Cairo se înclină ceremonios peste pălărie.
― Vă mulÈ›umesc, zise el cu o voce ascuÈ›ită È™i subÈ›ire, apoi se aÈ™eză. Se aÈ™eză cu un aer grav. ÃŽÈ™i încrucișă gleznele, puse pălăria pe genunchi È™i începu să È™i tragă mănuÈ™ile galbene.
Spade se balansă pe scaun și l întrebă:
― Ei, ce pot să fac pentru dumneavoastră, domnule Cairo?
Amabilitatea neglijentă a tonului, ca și mișcarea pe scaun erau replica exactă a aceleiași amabilități și mișcări care întovărășiseră întrebarea pusă cu o zi înainte lui Brigid O'Shaughnessy.
Cairo își întoarse pălăria, dădu drumul mănușilor înăuntru și o așeză cu fundul în sus pe marginea biroului, lângă el. Pe cel de al doilea și al patrulea deget al mâinii stângi sclipeau diamante, iar la mâna dreaptă purta un rubin care se asorta cu cel din cravată și cu diamantele înconjurătoare. Avea mâini moi și bine îngrijite. Deși nu erau mari, aspectul lor turtit și flasc le făcea să pară greoaie. Își frecă palmele și vorbi peste zgomotul ușor provocat de această mișcare:
― ÃŽngăduiÈ›i unui străin să vă ofere condoleanÈ›e pentru moartea nefericită a asociatului dumneavoastră.
― Vă mulÈ›umesc.
― AÈ™ putea să vă întreb, domnule Spade, dacă există, aÈ™a cum au sugerat ziarele, o oarecare ― hm ― legătură între nefericita întâmplare È™i moartea lui Thursby, survenită puÈ›in mai târziu?
Spade nu răspunse; păstră o atitudine impenetrabilă și hotărâtă.
Cairo se ridică și se înclină:
― Vă cer scuze. Se aÈ™eză la loc È™i își puse mâinile una lângă alta pe colÈ›ul biroului, cu palmele în jos. ― Am întrebat nu atât din pură curiozitate, domnule Spade. ÃŽncerc să recapăt un ― hm ― o piesă ornamentală care ― să spunem ― s a rătăcit. Am crezut È™i am sperat că mă veÈ›i ajuta.
Spade dădu din cap și înălță din sprâncene ca să i arate că i atent.
― Piesa ornamentală e o statuetă, continuă Cairo, alegând È™i pronunțând cu grijă cuvintele, È™i reprezintă silueta neagră a unei păsări.
Spade dădu din cap, cu interes și politețe.
― Sunt gata să plătesc, în contul proprietarului legal al statuetei, suma de cinci mii de dolari pentru recăpătarea ei. Cairo ridică o mână de pe colÈ›ul biroului È™i împunse în aer cu un arătător urât È™i cu unghia pătrată. ― Sunt gata să promit ― care e formularea? ― că nu se va pune nici o întrebare. ÃŽÈ™i lăsă la loc mâna pe birou, alături de cealaltă È™i zâmbi blând pe deasupra lor detectivului particular.
― Cinci mii de dolari sunt o groază de bani, comentă Spade uitându se gânditor la Cairo. Dacă...
Se auziră ciocănituri ușoare în ușă. Când Spade strigă: "Intră!", ușa se deschise destul ca să încapă prin ea capul și umerii lui Effie Perine. Secretara își pusese pălăria de fetru, mică și neagră, ca și paltonul cu guler de blană gri.
― Mai ai treabă cu mine? întrebă ea.
― Nu. Noapte bună. ÃŽncuie uÈ™a când pleci, te rog.
― Noapte bună, spuse ea È™i dispăru în dosul uÈ™ii care se închidea.
Spade se întoarse din nou în scaun cu fața spre Cairo și spuse:
― E o sumă interesantă. ÃŽi ajunse la urechi zgomotul uÈ™ii de pe coridor, care se închidea în urma lui Effie Perine.
Cairo zâmbi și scoase din buzunarul de la piept un revolver turtit, masiv și negru.
― VreÈ›i să fiÈ›i amabil, spuse el, să vă împreunaÈ›i mâinile la ceafă?


V
LEVANTINUL

Spade nu se uită la pistol. Își ridică mâinile, se aplecă pe spate în scaun și își împreună degetele la ceafă. Ochii lui, fără o expresie deosebită, rămăseseră ațintiți asupra feței întunecate a lui Cairo. Cairo tuși discret, în semn de scuză și zâmbi nervos cu buze care își pierduseră roșeața. Ochii lui negri erau umezi, timizi și foarte serioși.
― IntenÈ›ionez să vă percheziÈ›ionez birourile, domnule Spade. Vă previn că dacă încercaÈ›i să mă împiedicaÈ›i, am să vă împuÈ™c.
― N ai decât să percheziÈ›ionezi, spuse Spade cu o voce la fel de inexpresivă ca È™i faÈ›a.
― VreÈ›i, vă rog, să vă ridicaÈ›i? îi ordonă omul cu pistolul, îndreptând arma spre pieptul lat al lui Spade. Trebuie să mă asigur că nu sunteÈ›i înarmat.
Spade se sculă și împinse scaunul înapoi cu gleznele în timp ce și îndrepta picioarele. Cairo trecu în spatele lui. Schimbă arma din mâna dreaptă în cea stânga. Ridică pulpana hainei lui Spade și se uită dedesubt. Cu pistolul lipit de spatele lui Spade, îndoi mâna dreaptă peste pieptul lui Spade și îl pipăi. Fața levantinului se găsea la cincisprezece centimetri în spatele și sub cotul dregt al lui Spade.
Detectivul își lăsă brusc cotul È™i se întoarse fulgerător spre dreapta. Cairo își feri faÈ›a, dar nu destul de repede. Tocul drept al pantofului lui Spade strivi degetele picioarelor lui Cairo, încălÈ›ate în pantofi de lac, menÈ›inându l în direcÈ›ia loviturii cu cotul. Cotul îl pocni în osul obrazului, ameÈ›indu l atât de rău, încât ar fi căzut cu siguranță dacă nu l ar fi reÈ›inut piciorul lui Spade. Cotul lui Spade trecu de faÈ›a brunetă È™i uimită, se destinse È™i detectivul îl lovi peste pistol. Cairo scăpă arma în clipa în care îl atinseră degetele lui Spade. ÃŽn mâna detectivului, arma părea mică. Spade își luă piciorul de pe cel al lui Cairo, ca să se poată întoarce complet. ÃŽl strânse cu mâna stângă de revere ― cravata verde, cu ac de rubin, îi ieÈ™i peste încheieturile degetelor ― iar cu dreapta vârî arma capturată în buzunarul hainei sale. Ochii galben cenuÈ™ii ai lui Spade se întunecaseră. Pe figura sa impenetrabilă miji un zâmbet plictisit.
Cairo se strâmbă de durere și de furie. În ochii negri îi apărură lacrimi. Pielea lui avea textura plumbului lustruit, afară de obrazul înroșit de cotul lui Spade. Þinându l bine de revere, Spade îl întoarse încet și îl împinse până ajunse cu el în fața scaunului pe care stătuse mai înainte. Uluiala înlocui durerea pe fața plumburie. Spade zâmbi. Un zâmbet amabil, chiar visător. Ridică umărul stâng cu câțiva centimetri. Brațul îndoit urmă mișcarea umărului. Pumnul, încheietura, antebrațul, cotul și umărul păreau o singură piesă rigidă, acționată doar de umărul flexibil. Pumnul lovi fața lui Cairo, acoperindu i o clipă o parte a bărbiei, colțul gurii și obrazul între osul pomeților și al fălcii. Cairo închise ochii și căzu în nesimțire.
Spade întinse corpul inert pe scaun, cu mâinile și cu picioarele moi, cu capul bălăbănindu se pe spătar, și cu gura deschisă. Spade îi goli pe rând buzunarele, lucrând metodic, mișcând trupul inert când era nevoie și adunând grămadă pe birou conținutul buzunarelor. După ce îi întoarse pe dos și ultimul buzunar, Spade reveni la scaunul lui, se legănă și aprinse o țigară, iar apoi începu să cerceteze prada. O cercetă cu o minuție gravă și încet.
Mai întâi un portvizit mare, din piele moale și neagră. Portvizitul conținea trei sute șaizeci și cinci de dolari în bancnote americane de diferite mărimi; trei bancnote de cinci lire; un pașaport grecesc, plin de vize, purtând numele lui Cairo și fotografia lui, cinci foi de hârtie roz, extrem de fine, acoperite cu un scris ce părea arab; o bucată de ziar, ruptă neregulat, cu reportajul despre descoperirea cadavrelor lui Archec și Thursby; fotografia, tip carte poștală a unei femei brunete și drăgăstoase, cu ochi îndrăzneți, cruzi și cu buze lăsate; o batistă mare de mătase, îngălbenită de vreme și cam tăiată pe la cute; un teanc subțire de cărți de vizită, cu numele domnului Joel Cairo și un bilet, la stal, pentru acea seară la Teatrul Geary. În afara portvizitului și a conținutului său, mai erau: trei batiste de mătase, colorate viu și mirosind a "Chypre"; un ceas Longines de platină cu lanț de aur roșu, prins la un capăt de un breloc în formă de pară, dintr un metal alb; un pumn de monete americane, engleze, franceze și chineze; un inel cu vreo șase chei; un stilou din argint și onix; o pilă de unghii într o acoperitoare; un pieptene de metal într o teacă de piele; un mic ghid al străzilor din San Francisco; o chitanță de bagaje de la gara Southern Pacific; o cutiuță plină pe jumătate cu pastile violete; cartea de vizită a unui agent de asigurări din Shangai; patru foi de scris, cu numele hotelului Belvedere: pe una din ele erau scrise, cu litere mici și precise, adresele biroului și apartamentului lui Samuel Spade.
După ce examină cu atenÈ›ie aceste articole ― deschise până È™i capacul ceasului, să vadă dacă nu cumva e ascuns ceva înăuntru ― Spade se aplecă È™i apucă între degetul mare È™i arătător încheietura lui Cairo, pentru a i pipăi pulsul. Dădu drumul mâinii, se lăsă la loc pe scaun, își răsuci È™i își aprinse o nouă È›igară. ÃŽn timp ce fuma, faÈ›a lui, cu excepÈ›ia unor miÈ™cări întâmplătoare, uÈ™oare È™i fără sens ale buzei inferioare, rămase atât de calmă È™i de gânditoare, încât părea stupidă; când, în curând, Cairo gemu È™i bătu din pleoape, chipul lui Spade se îmblânzi, iar în ochi È™i pe buze îi încolÈ›i un zâmbet prietenesc.
Joel Cairo se trezi încet. Deschise la început ochii, dar trecu un minut până să și fixeze privirea într un punct din tavan. Apoi închise gura, înghiți în sec și expiră adânc pe nas. Își strânse un picior și își pipăi șoldul. Apoi își înălță capul de pe spătarul scaunului, se uită zăpăcit prin birou, îl văzu pe Spade și își îndreptă trupul. Deschise gura să vorbească, porni să spună ceva și își duse mâna la față, unde îl pocnise pumnul lui Spade și unde se înălța acum un cucui vinețiu. Cairo vorbi printre dinți, cu durere.
― AÈ™ fi putut să vă împuÈ™c, domnule Spade.
― Ai fi putut să încerci, recunoscu Spade.
― N am încercat.
― Știu.
― Atunci de ce m aÈ›i lovit după ce m aÈ›i dezarmat?
― ÃŽmi pare rău, zise Spade È™i zâmbi viclean, dezvelindu È™i dinÈ›ii, dar închipuiÈ›i vă uimirea mea când am aflat că oferta de cinci mii de dolari era o aiureală.
― Vă înÈ™elaÈ›i, domnule Spade. Oferta era È™i rămâne în picioare.
― Cum dracu? mirarea lui Spade era autentică.
― Sunt gata să vă plătesc cinci mii de dolari pentru a recăpăta statueta. Cairo își retrase mâna de pe faÈ›a învineÈ›ită È™i se ridică grav È™i din nou gata să discute afaceri. ― O aveÈ›i?
― Nu.
― Dacă nu i aici ― Cairo era sceptic, dar într un chip foarte politicos ― de ce aÈ›i riscat să vă rănesc grav, împiedicându mă s o caut?
― Crezi că sunt gata să las pe oricine să intre È™i să mă ameninÈ›e? Spade arătă cu degetul obiectele lui Cairo, adunate pe birou. Ai adresa apartamentului meu de acasă. Ai fost cumva acolo?
― Da, domnule Spade. Sunt gata să vă achit cinci mii de dolari dacă îmi înapoiaÈ›i statueta, dar, desigur, cred că e destul de firesc să încerc mai întâi să l scutesc pe proprietar, dacă e cu putință, să plătească o asemenea sumă.
― Cine i proprietarul?
Cairo clătină din cap și zâmbi.
― Va trebui să mă iertaÈ›i că nu vă răspund la această întrebare.
— Serios? Spade se aplecă È™i îi zâmbi cu buzele strinse. ― EÈ™ti la cheremul meu, Cairo. Ai intrat aici È™i te ai compromis destul ca poliÈ›ia să fie încântată să È›i pună tn cârcă crimele de aseară. Acum ori joci cum îți cânt eu, ori de nu...
Cairo zâmbi rezervat, dar de loc alarmat.
― Am întreprins unele cercetări destul de extinse asupra dumneavoastră înainte de a iniÈ›ia vreo acÈ›iune, spuse el, È™i mi s au dat asigurări că sunteÈ›i mult prea rezonabil ca să îngăduiÈ›i altor considerente să se interfereze cu relaÈ›iile de afaceri profitabile.
Spade dădu nepăsător din umeri.
― Unde sunt banii? întrebă Spade.
― V am oferit cinci mii de dolari ca să...
Spade plesni cu dosul degetelor portvizitul lui Cairo și zise:
― Nu i nimic înăuntru care să semene cu cinci mii de dolari. PromiÈ›i bani pe care nu i ai. Ai putea să vii să spui că mi plăteÈ™ti un milion pentru un elefant purpuriu, ce dracu!
― Vă înÈ›eleg, vă înÈ›eleg, spuse Cairo gânditor, făcând ochii mici. DoriÈ›i o garanÈ›ie a sincerității mele? ÃŽÈ™i pipăi buza inferioară învineÈ›ită. ― Un avans v ar conveni?
― S ar putea.
Cairo își duse mâna spre portvizit, ezită, o retrase și spuse:
― PrimiÈ›i, să spunem, o sută de dolari?
Spade luă portvizitul și scoase dinăuntru o sută de dolari. Apoi se încruntă și zise:
― Mai bine două È™i mai scoase o sută. Cairo nu spuse nimic. ― Prima dumitale presupunere a fost că am pasărea, continuă Spade cu voce fermă, după ce vârî în buzunar cele două sute de dolari È™i puse din nou pe birou portvizitul. E nefundată. Care i cea de a doua propunere?
― Că È™tiÈ›i unde se află, iar dacă nu È™tiÈ›i, dispuneÈ›i de mijloace pentru a o obÈ›ine.
Spade nici nu negă, nici nu i dădu dreptate. Părea aproape că n a auzit.
― Ce dovezi îmi oferi că omul dumitale e adevăratul proprietar?
― Foarte puÈ›ine, din păcate. Există totuÈ™i una: nimeni nu vă poate oferi o dovadă autentică a proprietății ei. Și dacă sunteÈ›i la curent atât cât presupun eu cu această afacere ― căci altminteri nu m aÈ™ afla aici ― vă daÈ›i seama că mijloacele folosite pentru a i se restitui statueta dovedesc că dreptul proprietarului asupra ei e mai justificat ca al oricui ― È™i în orice caz mai justificat ca al lui Thursby.
― Ce i cu fiica lui? întrebă Spade.
Cairo deschise ochii și gura de uimire, roși și țipă ascuțit:
― Nu el e proprietarul!
― A, da? zise Spade moale È™i ambiguu.
― E cumva aici, la San Francisco? întrebă Cairo cu o voce mai puÈ›in stridentă, dar totuÈ™i nervoasă.
Spade clipi leneș și îi propuse:
― Ar fi mai bine dacă am juca cu cărÈ›ile pe masă.
Cairo tresări și își recăpătă seriozitatea.
― Nu cred c ar fi mai bine. Glasul îi devenise suav. ― Dacă È™tiÈ›i mai multe ca mine, am să profit de informaÈ›iile dumneavoastră, ca È™i dumneavoastră, de altfel, de cei cinci mii de dolari. Dacă nu È™tiÈ›i nimic, atunci am făcut o greÈ™eală venind la dumneavoastră. Dacă aÈ™ proceda cum propuneÈ›i, ar însemna pur È™i simplu să fac o greÈ™eală È™i mai mare.
Spade dădu indiferent din cap și flutură mâna peste obiectele de pe birou.
― Sunt lucrurile dumitale. Apoi, în timp ce Cairo le vâra la loc în buzunare, îi spuse: Am căzut deci de acord că mi vei plăti cheltuielile necesare pentru a È›i reda această pasăre neagră È™i cinci mii de dolari când o voi găsi?
― Da, domnule Spade. Cu alte cuvinte, cinci mii de dolari, mai puÈ›in banii care v au fost avansaÈ›i ― în total cinci mii.
― ÃŽn regulă. E o propunere cinstită. FaÈ›a lui Spade era solemnă, cu excepÈ›ia câtorva cute în colÈ›ul ochilor. ― Nu mă angajez să omor pe nimeni È™i nici să comit spargeri, ci doar ca să È›i o restitui, dacă e cu putință prin mijloace cinstite È™i legale.
― Dacă e cu putință, recunoscu Cairo. Și faÈ›a lui era la fel de solemnă, cu excepÈ›ia ochilor. ― Și, în orice caz, cu discreÈ›ie. Se ridică È™i își luă pălăria. ― Dacă doriÈ›i să luaÈ›i legătura cu mine, stau la hotel Belvedere, camera 635. AÈ™tept cu încredere ca din înÈ›elegerea noastră să tragem amândoi profituri frumoase, domnule Spade. Ezită ― pot să mi iau pistolul?
― Desigur. Am uitat de el. Spade scoase pistolul din buzunarul hainei È™i i l înmână lui Cairo.
Cairo îndreptă pistolul spre pieptul lui Spade.
― Vă rog să puneÈ›i mâinile pe birou, zise Cairo cu seriozitate. Am intenÈ›ia să vă percheziÈ›ionez birourile.
― Să mă ia dracu, zise Spade. Apoi râse înfundat È™i spuse: Foarte bine. PercheziÈ›ionează le. N ai decât.


VI
UMBRA SCUNDÃ

O jumătate de oră după plecarea lui Cairo, Spade rămase singur, tăcut și încruntat la biroul său. Apoi spuse tare, cu tonul cuiva care înlătura o problemă:
― Ei, ce dracu, doar mă plătesc pentru asta.
Scoase dintr un sertar o sticlă cu cocteil Manhattan și un pahar de carton. Umplu paharul pe trei sferturi, bău, vârî sticla la loc în sertar, aruncă paharul în coșul de hârtii, își puse pălăria și pardesiul, stinse lumina și o apucă pe strada iluminată. Un tânăr scund, de vreo douăzeci, douăzeci și unu de ani, cu șapcă gri și pardesiu elegant stătea indolent la colț, lângă clădirea unde se afla biroul lui Spade.
Spade o luă pe Sutter Street spre Kearny Street, intră într o tutungerie și cumpără două pachete de tutun Bull Durham. Când ieși, tânărul era una din cele patru persoane care așteptau tramvaiul în colțul de vizavi. Spade își luă masa la restaurantul Herbert, pe Powell Street. La ieșirea din restaurant, la opt fără un sfert, tânărul se uita la vitrina unui magazin cu lenjerie, din apropiere. Spade se duse la hotelul Belvedere și întrebă la biroul de primire de domnul Cairo. I se spuse că domnul Cairo nu se afla la hotel. Spade plecă la Teatrul Geary, nu l zări pe Cairo în foaier și se postă pe trotuar în fața teatrului. Tânărul se fâțâia împreună cu alții pe lângă restaurantul Marquard, mai încolo, pe stradă.
La opt și zece apăru Joel Cairo, mergând pe Geary Street cu pașii lui mici, săltăreți și afectați. Păru că nu l vede pe Spade decât când detectivul îl bătu pe umăr. Nu arătă prea surprins și spuse:
― A, da, fireÈ™te, aÈ›i văzut biletul.
― Mda. Vreau să È›i mai arăt ceva. Spade îl întoarse pe Cairo spre trotuar, depărtându l niÈ›el de ceilalÈ›i care aÈ™teptau să intre la teatru. ― Băiatul cu È™apcă, de lângă restaurantul Marquard.
― Am să mă uit, murmură Cairo È™i își consultă ceasul. Ridică ochii spre Geary Street. Privi reclama unui teatru de vizavi, care îl prezenta pe George Arliss, costumat ca Shylock, apoi ochii lui negri alunecară până ajunseră să l privească pe băiatul cu È™apcă, cu chip palid È™i rece È™i cu sprâncenele ondulate, sub care se ascundeau ochii coborâți.
― Cine i? întrebă Spade.
Cairo îi zâmbi lui Spade.
― Nu l cunosc.
― M a urmărit prin oraÈ™.
Cairo își umezi buza inferioară și întrebă:
― CredeÈ›i c ar fi înÈ›elept atunci să l lăsăm să ne vadă împreună?
― De unde să È™tiu eu? replică Spade. Oricum ne a văzut.
Cairo își scoase pălăria și își netezi părul cu o mână înmănușată. Își puse cu atenție pălăria pe cap și spuse cu o candoare aparentă:
― Vă dau cuvântul meu că nu l cunosc, domnule Spade. Vă dau cuvântul meu că n am nimic de a face cu el. N am solicitat ajutorul nimănui, cu excepÈ›ia dumneavoastră, pe cuvântul meu de onoare.
― Atunci e unul din ceilalÈ›i?
― S ar putea.
― Am voit doar să È™tiu, fiindcă dacă ajunge să mă enerveze, s ar putea să fiu nevoit să l pocnesc rău de tot.
― ProcedaÈ›i cum credeÈ›i că e mai bine. Nu e prieten cu mine.
― Perfect. Se ridică deci cortina. Noapte bună, zise Spade È™i traversă strada, ca să ia un tramvai spre partea apuseană a oraÈ™ului. Tânărul cu È™apcă luă acelaÈ™i tramvai.
Spade se dădu jos din tramvai la Hyde Street și se îndreptă spre casa lui. Camerele nu erau prea rău deranjate, dar trădau clar c au fost percheziționate. Spade se spălă, își puse o cămașă curată, un guler proaspăt, ieși din nou, o apucă pe Sutter Street și luă alt tramvai, tot spre partea apuseană, Tânărul îl luă și el. La vreo șase străzi de blocul Coronet, Spade coborî și intră în vestibulul unei clădiri înalte și cafenii, cu apartamente. Apăsă în același timp pe trei butoane de sonerie. Broasca ușii de la stradă bâzâi. Intră, trecu de lift și de scări, o apucă pe un coridor lung cu pereții galbeni, spre dosul clădirii, găsi o ușă din spate încuiată cu o broască Yale și ieși într o curticică strâmtă. Curticica dădea într o stradă dosnică și întunecată, pe care Spade înainta vreo două blocuri. Apoi traversă California Street și se îndreptă spre blocul Coronet. Nu trecuse de nouă și jumătate.
Nerăbdarea cu care îl întâmpină Brigid O'Shaughnessy îi lăsă impresia că nu fusese complet sigură de venirea lui. Brigid îmbrăcase o rochie de mătase, într o nuanță de albastru, cunoscută pe atunci sub numele de ardoise, cu bretele de culoarea calcedoniei și cu ciorapi și pantofi de seară de asemenea ardoise. Salonul roșu și crem fusese aranjat și înviorat cu flori, puse în vase de ceramică pătrate negre argintii. În cămin ardeau trei bușteni mici cu scoarță aspră. Spade îi urmări cum ard, în vreme ce Brigid îi punea bine pălăria și pardesiul.
― Mi aÈ›i adus È™tiri bune? îl întrebă ea când se întoarse în odaie. NeliniÈ™tea răzbătea prin zâmbetul ei, È™i își È›inu respiraÈ›ia.
― Nu va trebui să anunțăm nimic care n a fost anunÈ›at public între timp.
― PoliÈ›ia nu va afla de mine?
― Nu.
Suspină fericită și se așeză pe sofaua de nuc. Se destinse la față și își destinse și trupul. Îi zâmbi cu ochi plini de admirație.
― Cum aÈ›i reuÈ™it? întrebă ea mai mult cu mirare decât curiozitate.
― La San Francisco poÈ›i cumpăra sau obÈ›ine aproape orice.
― Și n o să aveÈ›i neplăceri? Vă rog, staÈ›i jos. ÃŽi făcu loc pe sofa.
― Nu mă deranjează anume neplăceri, spuse el fără să È™i dea prea mare importanță.
Spade se îndreptă și rămase în picioare lângă cămin, de unde o studie, o cântări și o judecă fără să se prefacă că n o studiază, că n o cântărește sau că n o judecă. Brigid roși ușor la felul lui sincer de a o examina, dar păru mai sigură de ea ca înainte, deși o timiditate care o prindea nu i dispăruse încă din priviri. Spade rămase în picioare până când deveni limpede că intenționa să ignore invitația ei de a lua loc alături; apoi se îndreptă spre sofa.
― Nu sunteÈ›i exact genul de persoană cum pretindeÈ›i, nu i aÈ™a? o întrebă el în timp ce se aÈ™eza.
― Nu sunt sigură că înÈ›eleg ce vreÈ›i să spuneÈ›i, zise Brigid cu voce stinsă È™i privindu l nedumerită.
― O purtare de È™colăriță, îi explică el, vă bâlbâiÈ›i, roÈ™iÈ›i È™i aÈ™a mai departe.
Brigid roși și îi răspunse grăbită, fără să se uite la el:
― V am spus azi după amiază c am dus o viață imorală, mai rea decât vă puteÈ›i închipui.
― La asta mă refeream, zise el. Mi aÈ›i spus acelaÈ™i lucru, pe acelaÈ™i ton azi după amiază. E un discurs învățat pe dinafară.
O clipă, Brigid păru încurcată, gata să izbucnească în lacrimi, apoi râse și spuse:
― Foarte bine, atunci, domnule Spade. Nu sunt de loc genul de persoană cum pretind. Am optzeci de ani, sunt incredibil de răutăcioasă È™i sunt forjatoare de profesie. Dacă e o poză înseamnă că a evoluat o dată cu mine, aÈ™a că nu vă aÈ™teptaÈ›i să renunÈ› complet la ea, nu?
― Oh, e în regulă, o asigură el. Atât doar, că n ar mai fi în regulă, dacă sunteÈ›i cu adevărat nevinovată. N ajungem nicăieri.
― N am să fiu nevinovată, îi promise ea cu o mână pe inimă.
― L am văzut pe Joel Cairo astă seară, îi spuse Spade pe un ton de parcă ar fi făcut o conversaÈ›ie politicoasă.
Veselia se șterse de pe chipul ei. Ochii, ațintiți pe profilul lui, deveniră temători, apoi precauți. Spade își întinsese picioarele și se uita la labele încrucișate. Figura lui nu trăda că se gândește la ceva. Se așternu o pauză lungă înainte ca Brigid să l întrebe neliniștită:
― ÃŽl... îl cunoaÈ™teÈ›i?
― L am văzut astă seară.
Spade nu ridică privirea și continuă pe tonul unei conversații ușoare.
― Se ducea să l vadă pe George Arliss.
― VreÈ›i să spuneÈ›i c aÈ›i vorbit cu el?
― Doar un minut sau două, până a sunat de ridicarea cortinei.
Brigid se sculă de pe sofa și se apropie de cămin ca să întețească focul. Schimbă puțin poziția unui ornament de pe consolă, traversă camera ca să ia o cutie de țigări de pe o masă dintr un colț, îndreptă o perdea și se întoarse la locul ei.. Fața îi era acum destinsă și calmă. Spade îi zâmbi pieziș și îi spuse:
― SunteÈ›i o bună actriță. Excelentă.
Figura ei nu se schimbă. Îl întrebă calm:
― Ce a spus?
― ÃŽn ce privință?
Brigid ezită:
― Despre mine?
― Nimic.
Spade se întoarse ca să i aprindă țigara cu bricheta. Ochii îi străluceau pe chipul impenetrabil de diavol.
― Ei bine, ce a spus? îl întrebă ea, aproape în glumă.
― Mi a oferit cinci mii de dolari pentru pasărea neagră.
Brigid îl privi fix, rupse cu dinții vârful țigării și, după ce i aruncă lui Spade o privire alarmată și rapidă, se uită în altă parte.
― Sper că n o s o porniÈ›i din nou prin cameră, ca să ațâțaÈ›i focul È™i să aranjaÈ›i lucrările, nu? o întrebă el leneÈ™.
Fata izbucni într un râs limpede și vesel, dădu drumul țigării morfolite într o scrumieră și se uită la el cu ochi limpezi și veseli.
― N am s o fac, îi promise ea. Și ce i aÈ›i spus?
― Că cinci mii de dolari sunt o groază de bani.
Brigid zâmbi, dar când detectivul o privi grav, în loc să mai zâmbească, zâmbetul ei deveni vag, confuz și în curând dispăru. În locul lui apăru o expresie de nedumerire și jenă.
― Desigur că nu aÈ›i luat în consideraÈ›ie oferta, spuse ea.
― De ce nu? Cinci mii de dolari sunt o groază de bani.
― Dar, domnule Spade, mi aÈ›i promis că mă veÈ›i ajuta. ÃŽl apucă de braÈ›. ― Am avut încredere în dumneavoastră. Nu puteÈ›i... Se întrerupse, își luă mâinile de pe mâneca lui È™i le strânse convulsiv.
Spade zâmbi prietenos ochilor ei tulburați.
― Hai să nu încercăm să vedem cât de mult aÈ›i avut încredere în mine, spuse el. V am promis să vă ajut, dar n aÈ›i pomenit nimic de o pasăre neagră.
― Dar ar fi trebuit să fi È™tiut ― căci altminteri nu mi aÈ›i fi pomenit de ea. Acum È™tiÈ›i. Nu... nu puteÈ›i... să vă purtaÈ›i aÈ™a cu mine. Ochii ei de un albastru de cobalt deveniră rugători.
― Cinci mii de dolari, spuse el pentru a treia oară, sunt o groază de bani.
Brigid își înălță umerii, apoi mâinile și le lăsă să cadă cu un gest de resemnare.
― E adevărat, recunoscu ea cu glas posomorât È™i stins. E mult mai mult decât v aÈ™ putea oferi eu vreodată, dar trebuie să vă implor să fiÈ›i loial cu mine.
Spade râse. Un râs scurt și destul de amar.
― Asta i bună, spuse el, mai ales când vine de la dumneavoastră. Ce mi aÈ›i oferit în afară de bani? Mi aÈ›i destăinuit ceva? Ceva din adevăr? Vreun indiciu ca să vă pot ajuta? AÈ›i încercat să mi cumpăraÈ›i loialitatea doar cu bani. Ei bine, dacă i pe tocmeală, de ce să nu mă adresez celui care îmi oferă mai mult?
― V am dat toÈ›i banii pe care îi am. ÃŽn ochii ei încercănaÈ›i cu alb apărură lacrimi. Vocea îi deveni răguÈ™ită È™i vibrantă. ― M am dat pe mâna dumneavoastră, v am spus că fără ajutorul dumneavoastră sunt complet pierdută. Ce să vă mai ofer? Se apropie deodată de el pe sofa È™i strigă mânioasă: ― Pot să vă cumpăr cu trupul meu?
Fețele le erau la câțiva centimetri depărtare. Spade îi luă fața în mâini și o sărută pe buze brutal și disprețuitor. Apoi se trase înapoi și spuse:
― Am să reflectez.
Era încordat și furios.
Brigid rămase stupefiată, așa cum o lăsaseră mâinile lui. Spade se sculă și zise:
― Ce dracu! Istoria asta n are nici un sens. Făcu doi paÈ™i spre cămin, se opri, privi înfuriat buÈ™tenii ce ardeau È™i scrâșni din dinÈ›i.
Brigid nu se mișcă. Spade se întoarse spre ea. Cele două linii verticale de deasupra nasului se adânciseră între cutele roșii de pe frunte.
― Nu dau doi bani pe cinstea dumneavoastră, îi spuse el încercând să se stăpânească È™i să vorbească liniÈ™tit. Nu mă interesează ce È™mecherii faceÈ›i, sau ce secrete aveÈ›i, dar aÈ™ dori să fiu convins că È™tiÈ›i ce urmăriÈ›i.
― Știu ce urmăresc. Vă rog să mă credeÈ›i că È™tiu, cu atât mai mult cu cât...
― DovediÈ›i mi! îi ordonă el. Sunt dispus să vă ajut. Deocamdată, am făcut tot ce am putut. La nevoie, am să continui orbeÈ™te, dar nu pot s o fac dacă nu am mai multă încredere în dumneavoastră decât am acum. Va trebui să mă convingeÈ›i că È™tiÈ›i perfect despre ce e vorba, că nu bâjbâiÈ›i cu speranÈ›a că totul se va rezolva de la sine.
― Nu puteÈ›i să mai aveÈ›i puÈ›ină încredere în mine?
― Ce înseamnă "puÈ›ină"? Și ce aÈ™teptaÈ›i?
Brigid își mușcă buza inferioară și se uită în jos.
― Trebuie să vorbesc cu Joel Cairo, zise ea aproape neclar.
― PuteÈ›i să l vedeÈ›i chiar astă seară, răspunse Spade, uitându se la ceas. Spectacolul se termină în curând. ÃŽl putem găsi la telefon la hotelul lui.
Brigid ridică ochii alarmată.
― Dar nu poate veni aici. Nu vreau să afle unde stau. Mă tem.
― Atunci la mine acasă, propuse Spade.
Brigid ezită. Își frământă buzele, apoi întrebă:
― CredeÈ›i c are să vină? Spade încuviință cu o miÈ™care a capului. ― Foarte bine! exclamă ea È™i sări în sus, cu ochi mari È™i strălucitori. ― Mergem chiar acum!
Intră în cealaltă cameră. Spade se duse la masa din colț și trase fără zgomot sertarul. Înăuntru se găseau două pachete de cărți de joc, un carnet de notat punctele la bridge, un tirbușon de aramă, o bucată de sârmă roșie și un creion de aur. Închise sertarul și tocmai își aprindea o țigară când se întoarse Brigid; avea o pălărie mică neagră și un mantou de blană gri; ținea în mână pardesiul și pălăria lui.


Taxiul trase în spatele unei mașini negre care se afla chiar înaintea ușii de la stradă a apartamentului lui Spade. Iva Archer era singură la volan. Spade își scoase pălăria pentru a o saluta și intră în clădire împreună cu Brigid O'Shaughnessy. În hol se opri lângă una din bănci și spuse:
― VreÈ›i să aÈ™teptaÈ›i o clipă? N am să întârzii.
― ÃŽn perfectă regulă, zise Brigid O'Shaughnessy È™i se aÈ™eză pe o bancă. Nu vă grăbiÈ›i.
Spade ieși și se îndreptă spre mașină. Cinci deschise portiera, Iva i se adresă repede:
― Trebuie să È›i vorbesc, Sam. Pot să vin la tine? Era palidă.
― Nu acum
Iva scrâșni și îl întrebă brutal:
― Cine i fata?
― N am decât un minut la dispoziÈ›ie, Iva, zise Spade, cu răbdare. Ce s a întâmplat?
― Cine i fata? repetă ea, arătând cu capul spre uÈ™a de la stradă.
Spade își întoarse privirea de la ea și se uită de a lungul străzii. În fața unui garaj, la primul colț, un tânăr, scund, de douăzeci sau douăzeci și unu de ani, cu șapcă și pardesiu gri, elegant, stătea sprijinit de un zid. Spade se încruntă și și întoarse privirea la fața insistentă a Ivei.
― Ce s a întâmplat? o întrebă el. N ar trebui să fii aici la ora asta din noapte.
― ÃŽncep să cred că nu mă iubeÈ™ti, se plânse ea. Mi ai spus că n ar trebui să vin la tine la birou, iar acum îmi spui că n ar trebui să vin nici aici. Vrei să spui că nu se cade să mă È›in după tine? Dacă la asta te gândeÈ™ti, de ce n o spui pe È™leau?
― Ascultă, Iva, n ai dreptul să adopÈ›i aceasta atitudine.
― Știu. Se pare că n am absolut nici un drept în ceea ce te priveÈ™te. Mi am închipuit doar că am. Mi am închipuit ca atunci când te prefăceai că mă iubeÈ™ti È™i îmi dădeai...
Spade spuse plictisit:
― Nu i momentul să ne certăm pe chestiunea asta, iubito. De ce voiai să mă vezi?
― Nu vreau să discut aici, Sam. Pot să intru?
― Nu acum.
― De ce nu?
Spade nu i răspunse.
Iva își subție buzele, se așeză bine în dosul volanului și porni motorul, cu privirea ațintită furios înainte. Când mașina începu să înainteze, Spade îi spuse: "Noapte bună, Iva", îi închise portiera și rămase pe trotuar, cu pălăria în mână, până când automobilul dispăru. Apoi intră din nou în casă.
Brigid O'Shaughnessy se ridică zâmbind de pe bancă și urcară împreună în apartamentul lui.


VII
DOMNUL G.

În dormitor, care devenise cameră de toate zilele acum, patul fiind ridicat la perete, Spade luă pălăria și mantoul lui Brigid O'Shaughnessy, o invită să se așeze confortabil într un balansoar capitonat și telefonă la hotelul Belvedere. Cairo nu se întorsese de la teatru. Spade lăsă numărul său de telefon la biroul de primire, cu rugămintea ca Joel Cairo să l sune de îndată ce revine. Spade se așeză în fotoliul de lângă masă și fără nici o pregătire, fără nici un fel de introducere, începu să i povestească fetei o întâmplare petrecută cu câțiva ani în urmă în Nordvest. Vorbi cu o voce banală, fără emfază sau pauze, deși din când în când repeta o frază, ușor modificată, ca și cum ar fi fost important ca fiecare amănunt să fie relatat exact cum s a întâmplat. La început, Brigid O'Shaughnessy îl ascultă distrată, evident mai surprinsă de faptul că povestea decât de interesul povestirii, curiozitatea ei fiind mai mult atrasă de scopul urmărit prin relatare, decât de relatarea însăși. În curând însă, pe măsură ce povestirea înainta, o captivă, deveni atentă, ascultând nemișcată.
Un anume Flitcraft își părăsise într o bună zi biroul de afaceri imobiliare la Tacoma, se dusese să și ia masa și nu se mai întorsese. Nu și respectase o întâlnire pe terenul de golf, ce urma să aibă loc în acea după amiază, la ora patru, deși confirmase din proprie inițiativă întâlnirea cu o jumătate de oră înainte de a pleca la masă. Soția și copiii nu l au mai revăzut. Soția se crede că era în cele mai bune relații cu el. Avea doi copii, doi băieți, unul de cinci, altul de trei ani. Era proprietarul unei case într o suburbie a orașului Tacoma, al unei mașini Packard noi și a diverse lucruri, dovezi că reușise în viață.
Flitcraft moștenise șaptezeci de mii de dolari de la tatăl său și, în urma succesului cu afacerile imobiliare, averea i se ridica la vreo două sute de mii de dolari în momentul dispariției. Afacerile îi erau în ordine, deși existau destule indicații că nu le pusese în ordine înainte de a dispărea. De pildă, o afacere care i ar fi adus un câștig frumos trebuia definitivată a doua zi după dispariție. Nu exista nici o dovadă că ar fi avut asupra sa mai mult de cincizeci sau șaizeci de dolari când plecase. De luni de zile, i se cunoșteau mult prea bine toate obiceiurile, pentru a se putea justifica vreo bănuială că ar avea vicii secrete, sau amante, alternative imposibil de crezut.
― Uite cum a dispărut, zise Spade, È™i deschise pumnul.
Când ajunse la acest punct cu povestirea, sună telefonul.
― Alo! spuse Spade. Domnul Cairo? Aici e Sam Spade. PoÈ›i veni până la mine acasă, pe Post Street, chiar acum?... Da, cred că e. Se uită la fată, își strânse buzele, apoi continuă repede: ― DomniÈ™oara O'Shaughnessy e aici È™i vrea să te vadă.
Brigid O'Shaughnessy se încruntă, se foi pe scaun, dar nu spuse nimic. Spade așeză receptorul la loc și îi zise fetei:
― SoseÈ™te în câteva minute. Ei bine, povestea aceea s a întâmplat în 1922. ÃŽn 1927, lucram la o mare firmă de detectivi la Seattle. Doamna Flitcraft a venit È™i ne a spus că cineva a văzut la Spokane un bărbat care semăna leit cu soÈ›ul ei. M am dus acolo. Era într adevăr Flitcraft. Locuia La Spokane de mai mulÈ›i ani sub numele de Charles Pierce, Charles fusese numele lui de botez. Conducea o firmă de automobile, câștiga douăzeci sau douăzeci È™i cinci de mii de dolari pe an, avea soÈ›ie, un copil mic, o casă într o suburbie din Spokane, iar vara se ducea de obicei să joace golf la ora patru după amiază.
Spade nu primise instrucțiuni foarte clare ce să facă dacă îl va găsi pe Flitcraft. Au discutat împreună, în camera lui Spade de la hotelul Da venport. Flitcraft n avea nici un sentiment de vinovăție. Își lăsase prima familie cu o bună situație materială, iar actul său i se părea perfect normal. Singurul lucru care îl necăjea era îndoiala că n avea să reușească să i explice gestul său lui Spade. Nu povestise nimănui până atunci cele întâmplate și nu fusese deci nevoit să dea explicații convingătoare. Încercă s o facă cu acest prilej.
― Eu am înÈ›eles, îi spuse Spade lui Brigid O'Shaughnessy, dar doamna Flitcraft n a priceput niciodată. Credea că e o prostie. Poate că era. Oricum, s a rezolvat bine. Doamna Flitcraft nu dorea scandal È™i după farsa căreia îi căzuse victimă ― din punctul ei de vedere ― nu mai voia să aibă de a face cu el. AÈ™a c au divorÈ›at discret È™i totul s a aranjat splendid. Iată ce i se întâmplase. ÃŽn timp ce se ducea la masă a trecut pe lângă o clădire care tocmai se construia È™i avea schele. O bârnă, sau È™tiu eu ce, s a prăbuÈ™it de la etajul opt sau zece È™i a buÈ™it pavajul alături de el. L a ras, dar nu l a atins, deÈ™i l a lovit în obraz o È›andără sărită de pe caldarâm. L a zgâriat uÈ™or, mai avea cicatricea când l am văzut. A frecat o cu degetul ― cu un gest de afecÈ›iune ― când mi a povestit cele întâmplate. Fusese, fireÈ™te, foarte speriat, mi a spus, clar mai ales zguduit decât speriat cu adevărat. I se părea că cineva a ridicat capacul vieÈ›ii È™i l a lăsat să se uite în tainele ei. Flitcraft fusese până atunci un cetățean cumsecade È™i un părinte È™i soÈ› cumsecade, nu din vreo obligaÈ›ie socială, ci doar fiindcă se împăca cu lumea în care trăia. Crescuse cu această mentalitate. Oamenii din jurul său erau la fel. ViaÈ›a pe care o ducea era curată, ordonată, sănătoasă, plină de răspundere. Iar acum, o bârnă prăbuÈ™ită îi arătase că viaÈ›a era în fond cu totul altceva. El, cetățeanul, părintele È™i soÈ›ul cumsecade putea fi omorât într un accident, pe drumul de la birou la restaurant, de o simplă bârnă care cade. Știa că oamenii mor la întâmplare, È™i că trăiesc doar atât timp cât îi ocroteÈ™te un noroc chior. Nu această nedreptate îl tulburase în primul rând căci acceptase ideea după primul È™oc. L a tulburat mai adânc revelaÈ›ia că tot făcând la afaceri pierduse pasul, nu mai era în pas cu viaÈ›a. A spus că È™i a dat seama după ce a parcurs douăzeci de metri că nu va mai cunoaÈ™te liniÈ™tea până nu se va încadra acestei noi perspective asupra existenÈ›ei. Când a terminat de mâncat, descoperise È™i căile de a È™i schimba existenÈ›a. O existență care până atunci putea fi încheiată la întâmplare de o bârnă care cade. Avea să È™i schimbe existenÈ›a tot la întâmplare, plecând aiurea. ÃŽÈ™i iubea familia, mi a spus, aÈ™a cum o iubesc majoritatea oamenilor, È™i È™tia că o lasă cu o bună situaÈ›ie materială; atât cât îi iubea el, È™tia că n au să i simtă prea mult lipsa.
― S a dus la Seattle chiar în acea după amiază, zise Spade, È™i a luat de acolo vaporul spre San Francisco. A rătăcit câțiva ani, apoi s a întors în Nordvest, s a stabilit în Spokane È™i s a căsătorit. Cea de a doua soÈ›ie nu semăna de loc cu prima, deÈ™i între ele erau mai multe asemănări decât deosebiri. ȘtiÈ›i, genul de femeie care joacă biniÈ™or golf È™i bridge, È™i caută noi reÈ›ete de salată. Omul nu regreta gestul său. I se părea destul de logic. Nu cred că È™i dădea măcar seama că se înfundase în aceeaÈ™i situaÈ›ie de care fugise din Tacoma. Dar tocmai acest aspect al povestirii lui mi a plăcut. Se obiÈ™nuise cu bârnele care cădeau, È™i când n a mai căzut nici una, s a obiÈ™nuit È™i cu cele care nu cădeau.
― Absolut fascinant, zise Brigid O'Shaughnessy.
Se sculă de pe scaun și rămase în picioare în fața lui. Ochii îi erau adânci și mari.
― Nu trebuie să vă mai spun în ce situaÈ›ie penibilă mă pune prezenÈ›a lui Cairo aici.
Spade îi zâmbi ușor.
― Nu, nu trebuie să mi spuneÈ›i, recunoscu el.
― Și să È™tiÈ›i că nu m aÈ™ fi pus niciodată în această situaÈ›ie, dacă n aÈ™ fi avut toată încrederea în dumneavoastră. Suci cu degetul mare È™i cu arătătorul un nasture negru de pe haina lui albastră.
― Iar! spuse Spade cu o resemnare ironică.
― Dar È™tiÈ›i că i aÈ™a, insistă ea.
― Nu, n o È™tiu. Mângâie mâna care sucea nasturele. ― Faptul că v am întrebat pentru ce motive ar trebui să am încredere în dumneavoastră ne a adus în această situaÈ›ie. Să nu încurcăm lucrurile. Oricum, nu trebuie să aveÈ›i încredere în mine, atât timp cât nu mă puteÈ›i convinge să am È™i eu încredere în dumneavoastră.
Brigid îi studie fața. Nările îi fremătau. Spade râse. Îi mângâie din nou mâna și zise:
― Nu vă necăjiÈ›i de asta. Cairo are să sosească într o clipă. ÃŽncheiaÈ›i vă afacerile cu el, È™i apoi vedem cum stau lucrurile.
― Și o să mă lăsaÈ›i să tratez... cum cred eu de cuviință?
― Desigur.
Brigid își suci mâna sub a lui, apăsându i degetele. Spuse încet:
― SunteÈ›i un dar ceresc.
― Nu exageraÈ›i, îi răspunse Spade.
Fata îl privi cu reproș, deși zâmbea, și se întoarse la balansoarul capitonat.


Joel Cairo era nervos. Ochii lui negri păreau doar iris, iar cuvintele lui stridente și ascuțite se rostogoliră mai înainte ca detectivul să fi deschis ușa pe jumătate.
― Băiatul acela e afară È™i pândeÈ™te casa, domnule Spade, băiatul pe care mi l aÈ›i arătat, sau căruia m aÈ›i arătat în faÈ›a teatrului. Ce trebuie să deduc din asta, domnule Spade? Am venit aici de bună credință È™i fără gânduri înÈ™elătoare.
― Ai fost invitat de bună credință. Spade se încruntă gânditor. ― Dar ar fi trebuit să ghicesc că are să apară. Te a văzut intrând?
― FireÈ™te. AÈ™ fi putut să mi continui drumul, dar mi s a părut inutil, întrucât i aÈ›i îngăduit să ne vadă împreună.
Brigid O'Shaughnessy veni pe coridor în spatele lui Spade și întrebă neliniștită:
― Care băiat?
Cairo își scoase pălăria neagră, se înclină țeapăn și spuse cu voce prețioasă:
― Dacă nu È™tiÈ›i, întrebaÈ›i l pe domnul Spade. Eu nu È™tiu decât ce am aflat prin intermediul său.
― Un băiat care a încercat să mă urmărească prin oraÈ™ aseară, zise Spade neglijent, vorbind peste umăr È™i fără a se întoarce către fată. ― Intră, Cairo. N are sens să stai în picioare È™i să vorbim în prag, să ne audă vecinii.
Brigid O'Shaughnessy apucă brațul lui Spade și întrebă:
― V a urmărit până la mine acasă?
― Nu, am scăpat de el mai înainte. Pe urmă, cred c a venit aici ca să încerce să mă culeagă din nou.
Cairo, care își ținea pălăria neagră pe burtă cu amândouă mâinile, intră pe coridor. Spade închise ușa coridorului în urmă și intrară cu toții in odaie. Ajuns acolo, Cairo se înclină încă o dată țeapăn și spuse:
― ÃŽncântat să vă revăd, domniÈ™oară O'Shaughnessy.
― Eram sigură c ai să fii încântat, Joe, îi răspunse ea È™i îi întinse mâna. Cairo se aplecă ceremonios, i o strânse uÈ™or È™i îi dădu drumul repede.
Brigid se aÈ™eză în balansoarul capitonat pe care îl ocupase mai înainte. Cairo ― în fotoliul de lângă masă. După ce atârnă paltonul È™i pălăria lui Cairo în dulapul din perete, Spade se aÈ™eză pe capătul sofalei din faÈ›a ferestrelor È™i începu să È™i răsucească o È›igară. Brigid O'Shaughnessy se adresă lui Cairo:
― Sam mi a spus despre oferta ta pentru È™oim. Cât de repede poÈ›i să faci rost de bani?
Sprâncenele lui Cairo tresăriră. Zâmbi.
― ÃŽi am gata.
Continuă să i zâmbească și, după ce vorbi, se uită la Spade. Spade își aprindea țigara. Era liniștit la față.
― Bani peÈ™in? întrebă fata.
― Oh, desigur, răspunse Cairo.
Brigid se încruntă, își scoase limba printre dinți și întrebă:
― EÈ™ti gata să ne plăteÈ™ti cinci mii de dolari acum, dacă îți dăm È™oimul?
Cairo întinse o mână tremurătoare.
― ScuzaÈ›i mă, spuse el. M am exprimat greÈ™it. N am vrut să spun că am banii la mine, dar că i pot obÈ›ine cu un preaviz de câteva minute la orice oră când sunt deschise băncile.
― Oh! zise Brigid È™i se uită la Spade.
Spade suflă fumul țigării în fața vestei sale și zise:
― E probabil exact. N avea decât câteva sute de dolari în buzunar când l am căutat azi după amiază.
Brigid făcu ochii mari și rotunzi. Detectivul zâmbi.
Levantinul se aplecă în fotoliu. Nu reuși să și mascheze interesul viu din priviri și voce:
― Sunt gata să vă dau banii, să zicem la zece È™i jumătate, mâine dimineață. Vă convine?
Brigid O'Shaughnessy îi zâmbi și răspunse:
― Dar n am È™oimul.
Cairo se întunecă la față de supărare. Își lăsă mâinile urâte pe brațele fotoliului, încadrându și astfel trupul țeapăn și scund. Ochii lui negri erau furioși. Nu spuse nimic. Fata îl privi ironic, dar și împăciuitor.
― Am să l am totuÈ™i cel mult într o săptămână, spuse ea.
― Unde i? întrebă Cairo politicos, dar È™l sceptic.
― Unde l a ascuns Floyd.
― Floyd Thursby?
Brigid dădu din cap.
― Și È™tii unde se află? întrebă el.
― Cred că da.
― Atunci de ce mai trebuie să aÈ™teptăm o săptămână?
― Poate că nu chiar o săptămână. Pentru cine îl cumperi, Joe?
Joe înălță din sprâncene:
― I am spus domnului Spade. Pentru proprietarul lui.
Fața lui Brigid se lumină de surprindere.
― Deci te ai întors la el?
― FireÈ™te.
Brigid râse încet și înfundat și zise:
― Mi ar fi plăcut să văd una ca asta.
Cairo dădu din umeri:
― Era singura cale logică. ÃŽÈ™i frecă dosul unei mâini de palma celeilalte. Pleoapele coborâră ca să i umbrească ochii. ― De ce, dacă pot să pun la rândul meu o întrebare, eÈ™ti gata să mi l vinzi mie?
― Mă tem, după ce i s a întâmplat lui Floyd, zise ea simplu. D asta nu l mai am. Mi e teamă să l ating, cel mult aÈ™ putea să l trec altcuiva imediat.
Spade stătea proptit într un cot pe sofa, se uita la ei și îi asculta imparțial. Poziția lui degajată și confortabilă, trăsăturile calme și destinse ale feței nu trădau nici un semn de curiozitate sau nerăbdare.
― Și ce i s a întâmplat lui Floyd? întrebă Cairo cu glas scăzut.
Vârful arătătorului drept al lui Brigid O'Shaughnessy trase repede prin aer un G.
― ÃŽnÈ›eleg, spuse Cairo, deÈ™i în zâmbetul lui persista o notă de îndoială. E aici acum?
― Nu È™tiu, răspunse Spade nerăbdător. Ce importanță are?
Îndoiala din zâmbetul lui Cairo se accentuă.
― Ar putea să aibă o importanță enormă, spuse el È™i își aranjă mâinile în poală, aÈ™a încât, intenÈ›ionat sau nu, degetul arătător gros era îndreptat spre Spade.
Fata se uită la degetul arătător și făcu o mișcare de nerăbdare.
― Ori tu, ori eu, spuse ea,
― Exact. Să punem la socoteală È™i pe băiatul de afară?
― Da, recunoscu ea È™i râse. Da, doar dacă nu e cel pe care l ai avut la Constaatinopol.
Sângele năvăli brusc pe fața Iui Cairo. Strigă cu voce stridentă și furioasă:
― Cel pe care nu l ai putut cuceri.
Brigid O'Shaughnessy sări de pe scaun. Își strânse buza inferioară între dinți. Pe chipul ei palid și încordat ochii îi erau întunecați și mari. Făcu doi pași iuți spre Cairo. Acesta dădu să se ridice. Brigid îl pălmui violent cu mâna dreaptă, lăsându i pe obraz urma degetelor. Cairo mârâi și o pălmui și el. Brigid căzu împleticindu se și scoase un strigăt scurt și înfundat.
Spade se sculă impasibil de pe sofa și se apropie de ei. Îl apucă pe Cairo de gât și îi zgâlțâi. Cairo mârâi și duse o mână la buzunarul dinăuntru al hainei. Spade înșfăcă mâna levantinului, i o trase din haină, i o întinse cu forța și o suci până ce degetele moi și neîndemânatice se deschiseră și dădură drumul unui pistol negru, care căzu pe covor. Brigid O'Shaughnessy ridică repede arma. Cairo vorbi cu greutate din pricina degetelor încleștate pe gâtul lui.
― E a doua oară că mă brutalizaÈ›i. Ochii lui, deÈ™i umflaÈ›i de apăsarea de pe gâtlej, ameninÈ›au.
― Da, bombăni Spade. Și când trebuie să primeÈ™ti o palmă, ai s o încasezi È™i are să È›i placă. Dădu drumul mâinii lui Cairo È™i îl plesni sălbatec cu palma grea È™i deschisă de trei ori peste față. Cairo încercă să l scuipe, dar uscăciunea gurii levantinului îi reduse încercarea doar la un gest mânios. Spade îl pocni È™i peste gură È™i îi plesni buza inferioară.
Se auzi soneria de la intrare. Ochii lui Cairo se fixară asupra coridorului care ducea la ușa de intrare. Privirea lui își pierdu din furie și deveni prudentă. Fata își reținu respirația și întoarse și ea fața spre coridor. Era speriată. Spade se uită o clipă lung și posac la firul de sânge care se prelingea de pe buza lui Cairo, apoi se îndepărtă, luând mâna de pe gâtul levantinului.
― Cine i? È™opti fata È™i se apropie de Spade.
Și ochii lui Cairo se suciră asupra lui pentru a pune aceeași întrebare.
Spade răspunde enervat:
― Nu È™tiu.
Soneria răsună iar, mai insistent.
― StaÈ›i liniÈ™tiÈ›i, zise Spade È™i ieÈ™i din cameră, închizând uÈ™a în urmă.
Aprinse lumina pe coridor și deschise ușa de afară. Locotenentul Dundy și Tom Polhaus se aflau acolo.
― Salut, Sam, spuse Tom. Am crezut că poate nu te ai culcat.
Dundy dădu și el din cap, dar nu vorbi.
Spade răspunse bine dispus:
― Salut. Ce ore ciudate, băieÈ›i, alegeÈ›i voi ca să faceÈ›i vizite. Ce doriÈ›i de data asta?
Dundy răspunse calm:
― Vrem să discutăm cu tine, Spade.
― Foarte bine, zise Spade din prag, blocând intrarea. ― Hai să discutăm.
Tom Polhaus înaintă și spuse:
― N o să discutăm aici, nu?
Neclintit în prag, Spade îi răspunse:
― Nu puteÈ›i intra. Vorbea cu un ton foarte vag de scuză.
FaÈ›a lui Tom cu trăsăturile greoaie ― È™i la acelaÈ™i nivel cu a lui Spade ― exprima un dispreÈ› prietenesc, deÈ™i ochii lui mici È™i È™ireÈ›i scânteiau.
― Ce dracu, Sam! protestă el È™i puse în joacă o mână mare pe pieptul lui Spade.
Spade se aplecă peste palma lui, zâmbi șmecherește și întrebă:
― Ai de gând să mă forÈ›ezi, Tom?
― Hm, la dracu! È™i își retrase mâna.
Dundy strânse din dinți și vorbi printre ei.
― Lasă ne să intrăm.
Buza lui Spade îi dezgoli caninii.
― N o să intraÈ›i. Ce o să faceÈ›i? O să intraÈ›i cu forÈ›a? Sau discutăm aici, sau vă duceÈ›i dracului!
Tom suspină adâice, iar Dundy, continuând să vorbească, cu dinții strânși, spuse:
― Ar fi în interesul tău să mai joci È™i cum îți cântăm noi, Spade. Ai scăpat o dată, ai scăpat de două ori, dar n ai să scapi la infinit.
― OpreÈ™te mă când are să È›i dea mâna, îi replică arogant Spade.
― Asta È™i am de gând. Dundy își duse mâinile la spate È™i își ridică faÈ›a dură spre cea a detectivului particular.
― Umblă vorba că tu È™i nevasta lui Archer i aÈ›i pus coarne.
― Asta i invenÈ›ia ta, spuse Spade È™i râse.
― Deci nu i nimic adevărat?
― Absolut nimic.
― Umblă vorba, zise Dundy, că ea a încercat să divorÈ›eze ca să se mărite cu tine, dar că Archer a refuzat. E adevărat?
― Nu.
― Umblă vorba chiar, continuă încăpățânat Dundy, că d asta a fost omorât.
Spade păru vag amuzat.
― Nu fi porc, zise el. Nu încerca să mi pui în cârcă mai mult de o crimă în acelaÈ™i timp. La început ai susÈ›inut că l am omorât pe Thursby fiindcă l a ucis pe Miles, teorie care nu È›ine dacă mă acuzi că l am omorât È™i pe Miles.
― Nu eu am susÈ›inut c ai omorât pe cineva, răspunse Dundy. Tu o repeÈ›i mereu. Dar să presupunem că am spus. I ai fi putut omorî pe amândoi. Există o cale de a o dovedi.
― I auzi! L aÈ™ fi putut ucide pe Miles ca să i iau nevasta, iar apoi pe Thursby ca să trec pe seama lui asasinarea lui Miles. Nu È›ine ipoteza ta decât dacă aÈ™ mai omorî pe cineva È™i aÈ™ trece pe seama lui È™i asasinarea lui Thursby. Cât timp o să mă tot suspectaÈ›i? O să mă arestaÈ›i pentru toate crimele comise la San Francisco de acum înainte?
― Lasă farsa, Sam, spuse Tom. Știi foarte bine că nici nouă nu ne place istoria asta, dar trebuie să anchetăm.
― Și primim răspunsuri al dracului de mincinoase, adăugă Dundy insinuant.
― Calmează te, îl preveni Spade.
Dundy îl măsură din priviri, apoi îl pironi în ochi.
― Dacă susÈ›ii că n a fost nimic între tine È™i nevasta lui Archer, zise el, eÈ™ti un mincinos, È™i È›i o spun pe È™leau.
Ochii mici ai lui Tom trădară o ușoară surprindere. Spade își umezi buzele și întrebă:
― Asta e noutatea formidabilă pentru care ai venit la o oră atât de târzie?
― E una din ele.
Dundy își lăsă în jos colțurile gurii.
― Dă ne drumul înăuntru. Arătă semnificativ cu capul spre pragul uÈ™ii în care stătea Spade.
Spade se încruntă și clătină din cap. Colțurile gurii lui Dundy se ridicară într un zâmbet de satisfacție crudă.
― Trebuie să fie ceva la mijloc, îi spuse el lui Tom.
Tom se mută de pe un picior pe altul, fără să se uite la vreunul dintre ei, și mârâi:
― Dumnezeu È™tie.
― Ce înseamnă asta? întrebă Spade. Șarade?
― Perfect, Spade, plecăm. Dundy își încheie pardesiul. ― Mai venim noi să te vedem din când în când. Poate că ai dreptate să te opui. Mai gândeÈ™te te.
― Hm, zise Spade zâmbind. Mă bucur să te văd oricând, locotenente È™i, când n am să fiu ocupat, am să te primesc în casă.
Din odaia lui Spade se auzi un urlet:
― Ajutor! Ajutor! PoliÈ›ia! Ajutor! Era vocea subÈ›ire È™i stridentă a lui Joel Cairo.
Locotenentul Dundy renunță să se mai depărteze de ușă, îl înfruntă din nou pe Spade și spuse hotărât:
― Cred c o să intrăm.
Zgomotul unei lupte scurte, al unei lovituri, apoi un țipăt reținut ajunseră până la ei.
Spade se strâmbă și zâmbi trist:
― Cred c o să intraÈ›i, È™i le făcu loc.
După ce polițiștii intrară, Spade închise ușa de la coridor și îi urmă în odaie.


VIII
BALIVERNE

Brigid O'Shaughnessy era ghemuită în fotoliul de lângă masă. Își ținea obrajii în mâini și își ridicase genunchii ca să și ascundă partea de jos a feței. Avea cearcăne albe și era îngrozită. Joel Cairo, în picioare, se aplecase peste ea și ținea în mănă pistolul pe care i l smulsese Spade. Cu cealaltă mână își apăsa fruntea. Printre degete îi curgea sânge care i se prelingea pe ochi. O altă dâră, mai subțire i se scurgea din buza plesnită, ramificându se de a lungul bărbiei. Cairo nu dădu nici o atenție polițiștilor. Se uita furibund la fata ghemuită în fața lui. Buzele i se mișcau spasmodic, dar nici un sunet coerent nu străbătea printre ele.
Dundy, care intră primul în încăpere, se repezi la Cairo, își duse o mână la șold pe sub pardesiu, înșfăcă cu cealaltă, mâna levantinului și bombăni:
― Ce se întâmplă aici?
Cairo își retrase de pe frunte mâna pătată de sânge și o vântură prin fața locotenentului, Descoperită de mână, fruntea prezenta o zgârietură lungă și neregulată de vreo opt centimetri.
― UitaÈ›i vă ce a făcut! strigă el. UitaÈ›i vă!
Fata își lăsă în jos picioarele și privi prudent de la Dundy, care îl ținea pe Cairo de încheietura mâinii, la Tom Polhaus, în picioare în spatele lor, apoi la Spade, care se sprijinea de tocul ușii. Spade avea o figură placidă. Când privirile lor se întâlniră, ochii lui galben cenușii sclipiră cu o ironie răutăcioasă, apoi redeveniră inexpresivi.
― Dumneata l ai zgâriat? o întrebă Dundy pe fată, arătând spre fruntea lui Cairo.
Brigid se uită iar la Spade. Detectivul nu răspunse în nici un fel la apelul ochilor ei. Se sprijinea de cadrul ușii și i urmărea pe cei din cameră cu aerul politicos și degajat al unui spectator dezinteresat. Fata întoarse privirea spre Dundy. Ochii i se făcuseră mari, întunecați și serioși.
― N am avut încotro, spuse ea cu voce scăzută È™i tremurătoare. Am fost singură cu el aici când m a atacat. N am reuÈ™it... am încercat să l È›in la distanță. N am... n am avut inima să l împuÈ™c.
― Oh, mincinoaso! strigă Cairo încercând fără succes să È™i smulgă braÈ›ul cu pistolul din încleÈ™tarea lui Dundy. ― Mincinoasă infectă È™i împuÈ›ită!
Se suci, ca să ajungă cu fața la Dundy.
― Minte de stinge! Am venit aici de bună credință È™i am fost atacat de amândoi, iar când aÈ›i sosit, Spade s a dus să vorbească cu dumneavoastră, È™i a lăsat o aici cu pistolul. Apoi mi a declarat că aveau de gând să mă omoare după ce plecaÈ›i, aÈ™a c am strigat după ajutor, ca să nu fiu asasinat aici, È™i atunci m a lovit cu arma.
― Hei, dă o încoace, zise Dundy È™i luă arma din mâna lui Cairo. Hai să lămurim lucrurile. De ce ai venit aici?
― El m a chemat. Cairo întoarse capul È™i se uită sfidător la Spade. ― Mi a telefonat È™i mi a cerut să vin aici...
Spade clipi leneș spre levantin și nu răspunse.
― Și ce vrea de la dumneata? îl întrebă Dundy.
Cairo își reținu replica până ce își șterse fruntea și bărbia de sânge cu o batistă de mătase cu dungi albastru deschis. Între timp, o parte din indignare se transformase în prudență.
― A zis că voia... că voiau... să mă vadă. N am È™tiut de ce.
Tom Polhaus își plecă fruntea, mirosi parfumul de "Chypre" răspândit de batista cu care se tamponase Cairo și își întoarse capul, strâmbându se și privind mirat la Spade. Spade îi făcu semn cu ochiul în vreme ce și răsucea o țigară.
― AÈ™a, È™i ce s a întâmplat apoi? întrebă Dundy.
― Apoi m au atacat. Ea m a lovit prima, iar el m a strâns de gât È™i mi a luat arma din buzunar. Nu È™tiu de ce ar mai fi fost în stare, dacă n aÈ›i fi sosit chiar atunci. Sunt convins că m ar fi omorât pe loc. Când Spade a plecat să deschidă uÈ™a, a lăsat o pe ea aici să mă È›ină în È™ah cu pistolul.
Brigid O'Shaughnessy sări de pe fotoliu și strigă:
― De ce nu l siliÈ›i să spună adevărul?! È™i îl pălmui pe Cairo din nou peste obraz. Cairo urlă incoerent.
Dundy împinse fata înapoi în fotoliu, cu mâna liberă, și bombăni:
― ÃŽncetaÈ›i acum.
Spade își aprinse țigara, zâmbi ușor prin fum și îi spuse lui Tom:
― E impulsivă.
― Mda, recunoscu Tom.
Dundy se strâmbă la fată și o întrebă:
― Și care ai vrea să credem că i adevărul?
― Nimic din ce a spus nu i adevărat. Dar absolut nimic. Se întoarse spre Spade: ― Nu i aÈ™a?
― De unde să È™tiu eu? replică Spade. Mă aflam în bucătărie È™i îmi băteam o omletă când v aÈ›i încăierat prima oară, nu?
Brigid își încruntă fruntea, cercetându l cu ochi umbriți de nedumerire.
Tom bombăni dezgustat. Dundy, continuând să se strâmbe la fată, ignoră cuvintele lui Spade și o întrebă:
― Dacă tipul nu spune adevărul, de ce a È›ipat el după ajutor È™i nu dumneata?
― S a speriat de moarte când l am pocnit, răspunse ea privindu l cu dispreÈ› pe levantin.
Fața lui Cairo roși acolo unde nu era pătată de sânge.
― Pfui! Altă minciună!
Brigid îi trase un picior, lovindu l cu tocul înalt al pantofului albastru exact sub genunchi. Dundy o împinse înapoi, în timp ce Tom, mai voinic, se apropie de ea și bombăni:
― Poartă te ca lumea, fetiÈ›o. Nu i frumos ce faci.
― Atunci siliÈ›i l să spună adevărul! zise ea sfidător.
― O să l silim, n avea grijă, îi promise el. PotoleÈ™te te.
Dundy se uită satisfăcut la Spade cu ochii lui verzi, duri și luminoși, apoi se adresă subordonatului său:
― Foarte bine, Tom, nu cred că greÈ™im dacă i luăm pe toÈ›i cu noi.
Tom încuviință posomorât.
Spade se dezlipi de ușă, înaintă spre mijlocul încăperii și dădu drumul țigării în scrumiera de pe masă, în timp ce trecea pe alături. Zâmbea, era amabil și calm.
― Nu vă grăbiÈ›i, spuse el. Totul se poate explica.
― Sunt convins, recunoscu Dundy batjocoritor.
Spade se înclină către fată:
― DomniÈ™oară O'Shaughnessy, spuse el, îmi permiteÈ›i să vi l prezint pe locotenentul Dundy È™i pe sergentul detectiv Polhaus. Se înclină spre Dundy: ― DomniÈ™oara O'Shaughnessy e angajată să lucreze pentru mine.
Joel Cairo strigă indignat:
― Nu i adevărat! Ea...
Spade îl întrerupse vorbind foarte tare, dar încă amabil;
― Am angajat o foarte de curând, chiar ieri. Vă prezint È™i pe domnul Cairo, un prieten ― în orice caz, o cunoÈ™tință ― a lui Thursby. A venit azi după amiază la mine la birou È™i a încercat să mă plătească pentru a i găsi un obiect ce se credea a fi asupra lui Thursby când a fost ucis. Mi s a părut ciudat felul cum mi a relatat povestea, aÈ™a că n am voit să preiau afacerea. Atunci a scos o armă, dar asta nu contează decât dacă ajungem să ne dăm în judecată. Oricum, după ce am discutat situaÈ›ia cu domniÈ™oara O'Shaughnessy, am crezut că aÈ™ putea să scot ceva de la el în legătură cu asasinarea lui Miles È™i a lui Thursby, aÈ™a că i am cerut să vină aici. Poate că i am pus întrebările cam brutal, dar n a fost de loc rănit, în nici un caz nu atât ca să ceară ajutor. A trebuit de altfel să i iau arma din nou.
În timp ce Spade vorbea, neliniștea reapăru pe fața înroșită a lui Cairo. Ochii îi jucau, schimbându și alarmați focarul de la podea la figura impasibilă a lui Spade.
Dundy îl înfruntă pe Cairo și îl întrebă ironic:
― Ce ai de spus?
Cairo nu avu nimic de spus aproape un minut; privea fix pieptul locotenentului. Când ridică privirea, ochii îi erau timizi și prudenți.
― Nu È™tiu ce ar trebui să spun, murmură el. Jena lui păru autentică.
― ÃŽncearcă să spui ce s a întâmplat, îl îndemnă Dundy.
― Ce s a întâmplat? Ochii lui Cairo tresăriră, fără să părăsească însă faÈ›a locotenentului. ― Ce garanÈ›ie am că cele povestite de mine vor fi crezute?
― Lasă tocmeala. N ai decât să depui sub jurământ că te au lovit, iar grefierul are să te creadă destul ca să întocmească acte prin care să i vâre la zdup.
Spade vorbi amuzat:
― Dă i drumul, Cairo. Fă i pe plac. Spune i c ai să depui plângere, È™i pe urmă depunem È™i noi doi împotriva ta, È™i atunci o să ne ridice pe toÈ›i trei.
Cairo își drese vocea și se uită nervos prin încăpere, evitând privirile celor de față.
Dundy pufni aproape disprețuitor și zise:
― LuaÈ›i vă pălăriile!
Ochii lui Cairo, trădând neliniștea și dorința de a întreba ceva, întâlniră expresia batjocoritoare a lui Spade. Spade îi făcu semn cu ochiul și se așeză pe marginea balansoarului capitonat.
― Ei bine, băieÈ›i È™i fete, zise el zâmbind levantinului È™i fetei cu un glas plin numai de încântare, am dat de dracu.
Figura dură și pătrată a lui Dundy se întunecă ușor. Repetă energic:
― LuaÈ›i vă pălăriile!
Spade își mută zâmbetul asupra locotenentului, se ghemui și mai confortabil în fotoliu și îl întrebă galeș:
― Nu pricepi de glumă?
Fața lui Tom Polhaus se făcu roșie și lucioasă. Cea a lui Dundy, tot mai întunecată, rămase imobilă, cu excepția buzelor ce se mișcară țepene pentru a spune:
― Nu, dar trecem asta cu vederea până ajungem la comisariat.
Spade se ridică și își vârî mâinile în buzunarele pantalonilor. Stătea drept, ca să se poată uita mai de sus la locotenent. Avea un zâmbet sfidător și o atitudine plină de încredere în sine.
― Te desfid să ne duci la închisoare, Dundy, zise el. O să râdem de tine în toate ziarele din San Francisco. Nu È›i închipui că vreunul dintre noi o să depună plângere împotriva celuilalt? TrezeÈ™te te. V am jucat o farsă. Când a răsunat soneria, le am spus domniÈ™oarei O'Shaughnessy È™i lui Cairo: "Iar au venit sticleÈ›ii ăia blestemaÈ›i. Mă plictisesc. Hai să le jucăm o farsă. Când îi auziÈ›i că pleacă, È›ipaÈ›i unul din voi, È™i pe urmă vedem noi cât îi păcălim." Și...
Brigid O'Shaughnessy se aplecă în fotoliu și începu să râdă isteric. Cairo tresări și zâmbi. Un zâmbet fără viață, dar zâmbet totuși.
Tom, furios la culme, mârâi:
― Lasă prostiile, Sam.
Spade chicoti și zise:
― Dar aÈ™a s a întâmplat. Noi...
― Și zgârieturile de pe frunte È™i de la gură? întrebă Dundy dispreÈ›uitor. De unde provin?
― ÃŽntreabă l, îl îndemnă Spade. Poate că s a tăiat când se bărbierea.
Cairo vorbi repede, înainte de a putea fi interogat, iar mușchii feței îi tremurară în încordarea de a zâmbi în timp ce vorbea:
― Am căzut. Trebuia să ne luptăm pentru pistol când aÈ›i intrat, dar am căzut. M am împiedicat de capătul covorului, È™i am căzut când urma să ne prefacem că ne batem.
― Baliverne, zise Dundy.
― N ai decât să le crezi sau nu, Dundy, spuse Spade. Important e că asta e versiunea noastră È™i o să ne È›inem de ea. Ziarele au s o tipărească, fie c au s o creadă sau nu, È™i o să fie la fel de comic È™i într un caz È™i în celălalt, sau poate È™i mai comic in celălalt. Ce ai de gând? Nu i o crimă să joci o farsă unui sticlete, nu i aÈ™a? N ai ce să ne reproÈ™ezi. Tot ce È›i am spus făcea parte dintr o farsă. Ce ai de gând?
Dundy îi întoarse spatele lui Spade și îl înșfăcă pe Cairo de umăr.
― N ai să scapi aÈ™a uÈ™or! răcni el, zgâlțâindu l pe levantin. Ai răcnit după ajutor È™i ai să l primeÈ™ti.
― Nu, domnule, se bâlbâi Cairo. A fost o farsă. A zis că sunteÈ›i prieteni cu el È™i o să pricepeÈ›i.
Spade râse. Dundy îl împinse brutal pe Cairo prin cameră, ținându l de mână și de ceafă.
― Am să te înhaÈ› oricum, fiindcă ai avut armă, zise el. Iar pe voi am să vă înhaÈ› doar ca să vedeÈ›i cine râde de bancul vostru.
Ochii alarmați ai lui Cairo alunecară și se pironiră asupra feței lui Spade.
― Nu fi caraghios, Dundy, zise Spade. Arma a făcut È™i ea parte din farsă. E una din armele mele. Râse. ― ÃŽmi pare rău că i doar calibrul 32, sau poate descoperi că i una din cele cu care au fost împuÈ™caÈ›i Thursby È™i Miles.
Dundy îi dădu drumul lui Cairo, se întoarse pe călcâie și îi trase una cu pumnul drept în bărbie lui Spade. Brigid O'Shaughnessy scoase un țipăt scurt.
Zâmbetul lui Spade se clinti în clipa contactului cu pumnul, dar reveni imediat, cu o notă visătoare. Detectivul se îndreptă pe picioare, se trase puțin înapoi, iar umerii puternici și curbați i se contractară sub haină. Mai înainte ca Spade să ridice pumnul, Tom Polhaus se vârî între ei cu fața la Spade, reținându i acestuia brațele, atât cu burta lui țuguiată cât și cu mâinile.
― Nu, nu! îl rugă Tom.
După un lung moment de nemișcare, mușchii lui Spade se destinseră.
― Ia l de aici repede, spuse el. Zâmbetul îi dispăruse, faÈ›a îi era posomorâtă È™i oarecum palidă.
Tom îi imobiliză brațele lui Spade. Întoarse capul peste umăr spre locotenentul Dundy. Ochii mici ai lui Tom erau încărcați de reproș. Dundy, cu pumnii strânși, stătea cu picioarele ușor desfăcute și bine înfipt. Agresivitatea îi dispăruse; pupila i se dilatase.
― Ia le numele È™i adresa! ordonă el.
Tom se uită la Cairo care răspunse grăbit:
― Joel Cairo, hotel Belvedere.
Spade interveni înainte ca Tom s o întrebe și pe fată:
― PuteÈ›i oricând lua legătură cu domniÈ™oara O'Shaughnessy prin mine.
Tom se uită la Dundy. Dundy bombăni;
― Ia i adresa.
― Adresa e în custodie la agenÈ›ia mea.
Dundy înaintă un pas și se opri în fața fetei.
― Unde locuieÈ™ti? o întrebă el.
Spade i se adresă lui Tom:
― Ia l de aici. M am săturat.
Tom se uită în ochii lui Spade ― duri È™i sclipitori ― È™i mârâi:
― Las o mai moale, Sam. ÃŽÈ™i încheie pardesiul È™i se întoarse spre Dundy, întrebând cu o voce maimuțărind degajarea: ― Asta i tot? Făcu un pas spre ușă. Strâmbătura lui Dundy nu reuÈ™i să i ascundă nehotărârea.
Cairo se îndreptă brusc spre ușă și spuse:
― Am să plec È™i eu, domnule Spade, dacă sunteÈ›i atât de amabil să mi daÈ›i pardesiul È™i pălăria.
― De ce te grăbeÈ™ti? îl întrebă Spade.
Dundy înaintă un pas și se opri în fala fetei:
― A fost o farsă, dar È›i e frică să rămâi singur cu ei.
― Nu mi o câtuÈ™i de puÈ›in frică, replică levantinul, foindu se È™i fără să se uite la vreunul dintre ei. Dar e foarte târziu È™i... am să plec o dată cu dumneavoastră, dacă nu vă supăraÈ›i.
Dundy își strânse buzele și nu spuse nimic. În ochii lui verzi sclipea o luminiță. Spade se duse la dulapul din perete și îi aduse lui Cairo pardesiul și pălăria. Fața lui Spade era impenetrabilă. Manifestă aceeași impenetrabilitate când se îndepărtă, după ce l ajutase pe levantin să și pună pardesiul și pălăria și îi vorbi lui Tom:
― Spune i să lase pistolul.
Dundy scoase pistolul lui Cairo din buzunarul pardesiului și îl așeză pe masă. Ieși primul, urmat îndeaproape de Cairo. Tom se opri înaintea lui Spade și bâlbâi:
― Sper, pentru numele lui Dumnezeu, că vă daÈ›i seama ce faceÈ›i. Nu primi nici un răspuns, suspină È™i ieÈ™i împreună cu ceilalÈ›i. Spade îi conduse până la capătul condorului unde aÈ™teptă până ce Tom închise uÈ™a.


IX
BRIGID

Spade se întoarse în odaie, se așeză la capătul sofalei, cu coatele pe genunchi, cu obrazul în palme, uitându se în jos și nu la Brigid O'Shaughnessy, care i zâmbea ușor din fotoliu. Ochii detectivului ardeau. Cutele dintre sprâncene i se adânciseră. Nările îi palpitau o dată cu respirația. Când își dădu seama că n are de gând să se uite la ea, Brigid O'Shaughnessy încetă să mai zâmbească și îl privi cu neliniște crescândă.
Sângele năvăli brusc pe chipul lui Spade care începu să vorbească cu voce guturală și aspră. Cu capul în mâini, înfuriat, Spade se uită enervat în jos, îl înjură pe Dundy cinci minute fără să se întrerupă, îl înjură obscen, blasfematoriu, de mai multe ori, cu voce aspră și guturală.
Apoi își ridică încet capul, se uită la fată, zâmbi prostește și zise:
― O copilărie, nu? Știu, dar pentru numele lui Dumnezeu, nu mi place să fiu lovit, fără să răspund. ÃŽÈ™i pipăi atent bărbia, ― Nu c ar fi fost cine È™tie ce lovitură. Râse, se lăsă pe spate, pe sofa, È™i își încrucișă picioarele. ― Un preÈ› destul de ieftin dacă vrei să câștigi. Sprâncenele i se împreunară È™i se strâmbă o clipă. ― DeÈ™i n am s o uit.
Fata zâmbi din nou, se sculă de pe scaun și se așeză pe sofa lângă el.
― EÈ™ti cel mai sălbatic om pe care l am cunoscut, zise ea. EÈ™ti întotdeauna atât de îndrăzneÈ›?
― Dar l am lăsat să mă lovească, nu?
― Da, dar e ofiÈ›er de poliÈ›ie.
― Nu d asta, îi explică Spade. Ci fiindcă È™i a pierdut capul È™i, lovindu mă, È™i a depășit atribuÈ›iile. Dacă m aÈ™ fi încăierat cu el, n ar mai fi putut să bată în retragere. Ar fi fost silit să meargă până la capăt, iar noi ar fi trebuit să repetăm la comisariat povestea aia stupidă. Se uită lung È™i gânditor la fată È™i adăugă: Ce i ai făcut lui Cairo?
― Nimic. RoÈ™i. ― Am încercat să l sperii ca să stea liniÈ™tit până pleacă poliÈ›ia, È™i fie că s a speriat prea tare, fie că e încăpățânat, a urlat.
― Iar atunci l ai lovit cu arma?
― N am avut încotro. M a atacat.
― Nu È™tii ce faci. Zâmbetul lui Spade nu îi ascundea iritarea. ― E exact ce È›i am spus: acÈ›ionezi la întâmplare, cu speranÈ›a că te ajută Dumnezeu.
― ÃŽmi pare rău, Sam, spuse ea cu un glas înmuiat de căință.
― Cred È™i eu că È›i pare rău. Scoase tutunul È™i foiÈ›ele din buzunar È™i începu să È™i răsucească o È›igară. ― Cu Cairo ai discutat. Acum poÈ›i să discuÈ›i È™i cu mine.
Brigid duse vârful unui deget la buze, privi lung și fără țintă prin cameră, cu ochi mari, apoi îi strânse și se uită repede la Spade. Detectivul era ocupat cu răsucitul țigării.
― O, da, începu ea, fireÈ™te... ÃŽÈ™i luă degetul de la gură È™i își netezi rochia albastră peste pulpe. Privi încruntată la genunchi.
Spade linse țigara, o lipi și întrebă:
― Ei bine? È™i căută prin buzunar după brichetă.
― Dar n am avut timp, spuse ea oprindu se între cuvinte, de parcă le ar fi ales cu mare atenÈ›ie, ca să termin discuÈ›ia cu el. ÃŽncetă să se mai încrunte la genunchi È™i îl privi pe Spade cu ochi limpezi È™i candizi. ― Ne am întrerupt mai înainte de a începe cu adevărat să discutăm.
Spade își aprinse țigara și râse după ce suflă fumul.
― Vrei să i telefonez È™i să i cer să se întoarcă?
Brigid clătină din cap fără să mai zâmbeaseă.
Ochii îi jucau între pleoape, în timp ce clătina din cap, ațintiți totuși asupra lui Spade. Ochi cercetători. Spade o luă în brațe, îi cuprinse în palmă umărul neted, alb și gol. Fata se lăsă în îndoitura brațului. Spade spuse:
― Ei bine, te ascult.
Brigid își întoarse capul ca să i zâmbească cu obrăznicie simulată și îl întrebă:
― Aveai nevoie de braÈ› pentru asta?
― Nu. ÃŽÈ™i luă mâna de pe umărul ei È™i o lăsă să i cadă.
― EÈ™ti complet imprevizibil, murmură ea.
Spade dădu din cap și spuse amabil:
― Te ascult încă.
― Uită te cât e ceasul! exclamă ea È™i arătă cu iegetul deÈ™teptătorul cocoÈ›at pe cărÈ›i: arătătoarele grosolane indicau ora două È™i un sfert noaptea.
― Mda, am avut o seară foarte agitată.
― Trebuie să plec. Fata se ridică de pe sofa. ― E îngrozitor.
Spade nu se ridică. Clătină din cap și spuse:
― Nu pleci decât după ce mi spui despre ce e vorba.
― Dar uită te cât e ceasul! protestă ea, È™i mi ar lua ore întregi ca să È›i spun.
― Sunt gata să ascult ore întregi.
― Mă È›ii deci prizonieră? întrebă ea veselă.
― Nu uita de băiatul de afară. Poate că n a plecat încă la culcare.
Veselia ei dispăru.
― Crezi că mai e acolo?
― Probabil.
― N ai putea să afli? întrebă ea tremurând.
― AÈ™ putea să cobor È™i să mă uit.
― Oh... vrei?
Spade îi studie o clipă fața neliniștită, apoi se sculă de pe sofa și spuse:
― FireÈ™te. ÃŽÈ™i luă pălăria È™i pardesiul din dulap. ― Mă întorc în vreo zece minute.
― Fii atent, îl imploră ea în timp ce l întovărășea până la uÈ™a de la coridor.
― Am să fiu, spuse el È™i ieÈ™i.
Când Spade ajunse jos, Post Street era pustie. Merse o stradă spre răsărit, o traversă, apoi distanță de două blocuri spre apus pe celălalt trotuar, trecu strada la loc și se întoarse la blocul lui, fără să fi văzut pe cineva, cu excepția a doi mecanici care reparau o mașină dintr un garaj. Când deschise ușa apartamentului său, Brigid O'Shaughnessy stătea în capătul coridorului, în mână cu pistolul lui Cairo.
― E încă acolo, zise Spade.
Fata își mușcă buza inferioară, se întoarse încet, și intră în odaie. Spade o urmă, își puse pardesiul și pălăria pe un scaun și zise:
― Avem deci timp să discutăm, È™i intră în bucătărie. Puse pe aragaz ibricul de cafea È™i tocmai tăia câteva felii subÈ›iri de pâine albă, când apăru Brigid în prag. ÃŽl privi preocupată. Mângâia alene cu mâna stângă patul È™i È›eava pistolului È›inut în mâna dreaptă. ― FaÈ›a de masă e acolo, zise Spade, È™i arătă cu cuÈ›itul de tăiat pâine spre un dulap, lângă care se afla o nișă unde se putea lua micul dejun.
Fata întinse masa, în timp ce Spade făcea sanvișuri cu leberwurst și cu friptură rece de vacă. Turnă cafeaua, îi adăugă coniac dintr o sticlă pătrată, și se așezară la masă alături, pe o bancă. Fata puse pistolul la capătul băncii, lângă ea.
― PoÈ›i să începi să povesteÈ™ti acum, între două înghiÈ›ituri.
Brigid se strâmbă la el:
― EÈ™ti extrem de insistent, se plânse ea È™i muÈ™că dintr un sanviÈ™.
― Da, È™i sunt È™i sălbatic È™i imprevizibil. Ce i cu pasărea aia, cu È™oimul ăla, după care aleargă toată lumea?
Brigid mușcă din sanvișul cu friptură, înghiți, se uită atentă la mica semilună lăsată de mușcătură în marginea sanvișului și zise:
― Și dacă nu È›i spun nimic? Ce ai să faci?
― VorbeÈ™ti de pasăre?
― Vorbesc de întreaga afacere.
― N aÈ™ fi prea surprins, îi spuse el, râzând cu gura până la urechi, să aflu care e miÈ™carea următoare.
― Și care e? Fata își mută atenÈ›ia de la sanviÈ™ la chipul lui. ― Asta am voit È™i eu să È™tiu. Ce ai de gând acum?
Spade clătină din cap. Pe fața ei tresări un zâmbet ironic.
― Ceva sălbatic È™i neprevăzut?
― Poate. Dar nu înÈ›eleg ce ai de câștigat, dacă muÈ™amalizezi lucrurile. Oricum, ies treptat la iveală. Sunt multe, pe care nu le È™tiu, dar unele le È™tiu, iar altele le pot ghici, È™i după încă o zi ca cea de azi, aflu în curând È™i ceea ce nu È™tii nici tu.
― Cred că È™tii acum, îi spuse ea, uitându se din nou la sanviÈ™ cu o expresie serioasă. ― Dar ― ah, sunt atât de sătulă de povestea asta È™i nu mi place să discut despre ea. N ar fi... n ar fi mai bine dac am aÈ™tepta, dacă te aÈ™ lăsa să afli singur, cum zici că ai intenÈ›ia?
― Nu È™tiu, spuse Spade È™i râse. Va trebui să hotărăști singură. Metoda mea de a afla e de a vârî o pârghie sălbatică È™i imprevizibilă în combinaÈ›ie. Pe mine nu mă deranjează, dar s ar putea ca niÈ™te aÈ™chii să te rănească.
Fata își mișcă neliniștită umerii goi, dar nu spuse nimic. Câteva minute mâncară în tăcere, el nepăsător, iar ea gânditoare. Apoi Brigid vorbi înfundat:
― Mi e teamă de tine, ăsta i adevărul.
― Nu i adevărat, răspunse el.
― Ba da, insistă ea cu aceeaÈ™i voce înfundată. Cunosc doi oameni de care mi e teamă È™i i am văzut pe amândoi astă seară.
― ÃŽnÈ›eleg că È›i e teamă de Cairo, zise Spade. Nu È›i mai poate face nici un rău.
― Și tu poÈ›i?
― Nu ca el, zise Spade rânjind.
Brigid roși. Luă o felie de pâine unsă cu leberwurst. O puse pe farfurie. Își încreți fruntea albă și spuse:
― E o statuetă neagră, cum È™tii, netedă È™i lucioasă, reprezentând o pasăre, un vultur sau un È™oim, cam atât de înaltă. DespărÈ›i mâinile vreo treizeci de centimetri.
― Și ce o face să fie atât de preÈ›ioasă?
Brigid sorbi din cafeaua cu coniac și clătină din cap.
― Nu È™tiu, răspunse ea. N au vrut să mi spună niciodată. Mi au promis cinci sute de lire sterline dacă i ajut s o găsească. Apoi Floyd a zis, după ce l am părăsit pe Joe, c o să mi dea È™apte sute cincizeci,
― Deci trebuie să valoreze mult mai mult de È™apte mii cinci sute de dolari?
― O, mult mai mult, răspunse ea. Nici n au pretins c au să împartă egal cu mine. M au angajat doar să i ajut.
― Cum să i ajuÈ›i?
Brigid ridică din nou ceașca la buze. Spade, fără să și clintească de la fața ei ochii lui galben cenușii și dominatori, începu să și răsucească o țigară. În spatele lui, cafeaua din ibric clocotea pe aragaz.
― Să i ajut s o obÈ›ină de la cel ce o avea, zise ea încet, lăsând ceaÈ™ca în jos, un anume Kemidov.
― Cum s o obÈ›ii?
― O, asta nu i important, obiectă ea, È™i nici nu È›i ar fi de folos ― zâmbi obraznic ― È™i desigur nu te priveÈ™te,
― Istoria a avut loc la Constantinopol?
Brigid ezită, apoi recunoscu:
― La Marmara.
Spade flutură țigara spre ea și spuse:
― Continuă. Ce s a întâmplat apoi?
― Asta i tot. Þi am spus. Mi au promis cinci sute de lire ca să i ajut, i am ajutat, apoi am aflat că Joel Cairo intenÈ›iona să ne lase baltă, luând È™oimul cu el. AÈ™a că i am făcut noi mai înainte figura. Dar nu m am trezit într o situaÈ›ie mai bună, fiindcă Floyd n avea de loc intenÈ›ia să mi dea cele È™apte sute cincizeci de lire promise. Am aflat când am sosit aici. A zis c o să mergem la New York, unde avea s o vândă È™i să mi dea partea mea, dar mi am dat seama că minte. Indignarea îi întunecase ochii, făcându i violeÈ›i. ― D asta am venit să È›i cer ajutorul È™i să aflu unde se găseÈ™te È™oimul.
― Și ce s ar fi întâmplat dacă l ai fi găsit?
― Atunci aÈ™ fi fost în situaÈ›ia de a discuta condiÈ›iile cu domnul Floyd Thursby.
Spade o privi chiorâș și îi sugeră:
― Dar cum puteai să È™tii cui să duci statueta ca să scoÈ›i mai mulÈ›i bani pe ea, decât È›i ar fi dat Floyd, iar pe de altă parte cum puteai să speri să obÈ›ii o sumă mai importantă decât cea la care se aÈ™tepta el prin vânzarea ei?
― N aveam de unde să È™tiu.
Spade se strâmbă la grămăjoara de scrum strânsă pe farfurioara lui.
― De ce face statueta atâția bani? Trebuie să È™tii ceva, sau cel puÈ›in să ghiceÈ™ti.
― N am nici cea mai vagă idee.
Spade se strâmbă la ea.
― Din ce i făcută?
― Din porÈ›elan sau piatră neagră. Nu È™tiu. N am atins o. Am văzut o o singură dată câteva minute. Mi a arătat o Floyd când am obÈ›inut o noi doi prima oară.
Spade strivi țigara în farfurioară și sorbi toată cafeaua cu coniac. Nu se mai strâmbă. Își șterse buzele cu șervețelul, îi dădu drumul mototolit pe masă și spuse degajat:
― EÈ™ti o mare mincinoasă.
Brigid se ridică, îl privi de sus cu ochi întunecați și temători, gata să roșească.
― Sunt o mincinoasă. Am fost întotdeauna o mincinoasă.
― Nu te lăuda cu asta. E copilăros. Spade era bine dispus. Se strecură afară dintre masă È™i bancă. ― E vreun dram de adevăr în ce ai spus?
Brigid își lăsă capul în jos. Pe genele ei negre luci transpirația.
― PuÈ›in, murmură ea.
― Cât anume?
― Nu ― nu foarte mult.
Spade îi puse mâna sub bărbie și îi înălță capul. Râse în fața ochilor ei umezi și îi spuse:
― Avem toată noaptea la dispoziÈ›ie. Am să mai torn niÈ™te coniac în cafea proaspătă È™i o luăm de la capăt.
Pleoapele ei coborâră.
― Oh, sunt atât de obosită, spuse ea cu glas tremurător, atât de obosită de toate, de mine însumi, de minciuni, de atâtea minciuni inventate, că am ajuns să nu mai deosebesc adevărul de minciună. AÈ™ vrea... Duse din nou mâinile la obrazul lui Spade, își lipi gura deschisă de gura lui È™i trupul de trupul lui. Spade o luă în braÈ›e È™i o strânse la piept; avea muÈ™chii braÈ›elor umflaÈ›i sub mânecile albastre ale hainei. ÃŽi sprijini capul în palmă, trecându È™i degetele prin părul ei roÈ™u iar eu cealaltă mână o mângâie pe spatele mlădios.
Ochii lui Spade ardeau galben.


X
SOFAUA DE LA HOTELUL BELVEDERE

Când se trezi Spade, zorii subțiaseră noaptea reducând o la un fum subțire. Alături de el, Brigid O'Shaughnessy respira ușor și regulat, ca într un somn adânc. Spade se dădu jos din pat și ieși tăcut din dormitor, închizând ușa în urmă. Se îmbrăcă în baie. Apoi cercetă hainele fetei adormite, scoase din buzunarul mantoului ei o cheie de aramă plată și părăsi apartamentul.
Se duse la blocul Coronet È™i pătrunse în clădire È™i în apartamentul ei cu ajutorul cheii. Ochiul n ar fi observat nimic în felul lui de a intra: direct È™i îndrăzneÈ›. Urechea n ar fi sesizat intrarea lui. Făcu cât mai puÈ›in zgomot. Aprinse toate luminile din camera fetei. Cercetă încăperea de la un perete la altul. Ochii È™i degetele lui groase se miÈ™cară aparent fără grabă, fără să întârzie, să ezite sau să revină, centimetru cu centimetru, tatonând, scrutând È™i verificând cu siguranÈ›a unui expert. Fiecare sertar, dulap, firidă, cutie, geamantan È™i cufăr ― încuiat sau descuiat ― a fost deschis, iar conÈ›inutul cercetat cu ochii È™i cu degetele. Fiecare articol de îmbrăcăminte a fost pipăit cu mâini care căutau umflături suspecte în timp ce urechile stăteau la pândă să surprindă foÈ™netul unei hârtii între degetele strânse. Goli patul de aÈ™ternuturi. Se uită pe sub covoare È™i pe sub fiecare mobilă. Lăsă jaluzelele ca să vadă dacă nu s a ascuns ceva în ele când au fost ridicate. Se aplecă pe fereastră să controleze dacă nu atârnă ceva afară. ÃŽnfipse o furculiță în cutiile de pudră È™i cremă de pe măsuÈ›a de toaletă. Ridică la lumină pulverizatoarele È™i sticlele. Cercetă farfuriile, cratiÈ›ele, mâncarea È™i vasele în care era È›inută mâncarea. Goli lada de gunoi pe foi de ziar întinse pe jos. Deschise capacul rezervorului de la closet, îl goli È™i se uită înăuntru. Cercetă È™i verifică orificiile de metal de la evacuarea apei în chiuvetă, în baie È™i în cazanul de spălat rufe.
Nu găsi pasărea neagră. Nu găsi nimic care să aibă cea mai mică legătură cu o pasăre neagră. Nu dădu decât peste o bucată de hârtie ― o chitanță veche de o săptămână, reprezentând achitarea de către Brigid a chiriei apartamentului pe o lună. Singurul lucru descoperit care îi stârni îndeajuns interesul ca să È™i întârzie cercetările în timp ce l privea, a fost un maldăr de bijuterii, destul de frumoase, aflate într o cutie policromă, încuiată în sertarul noptierei.
Când termină de căutat își făcu o ceașcă de cafea și o bău. Apoi descuie fereastra de la bucătărioară, zgârie ușor marginea zăvorului cu briceagul, deschise fereastra de lângă scara de incendiu, își luă pălăria și pardesiul de pe sofaua din salonaș și părăsi apartamentul așa cum intrase. În drum spre casă se opri la o prăvălie pe care tocmai o deschidea un băcan bondoc, cu ochii umflați de somn și care tremura de frig, și cumpără portocale, ouă, chifle, unt și smântână.
Spade intră tiptil în apartament, dar mai înainte de a închide ușa de la coridor, Brigid O'Shaughnessy strigă:
― Cine i acolo?
― Tânărul Spade, cu micul dejun.
― Oh, m ai speriat.
Ușa dormitorului, închisă de el, acum era deschisă. Fata stătea pe marginea patului, tremurând, cu mâna dreaptă vârâtă sub pernă. Spade puse pachetele pe masa din bucătărie și intră în dormitor. Se așeză pe pat alături de ea, îi sărută umărul moale și zise:
― Am voit să văd dacă băiatul ăla mai e încă la datorie È™i cu ocazia asta să iau È™i câte ceva pentru micul dejun.
― Mai e acolo?
― Nu.
Brigid suspină ușurată și se sprijini de el.
― M am trezit È™i nu te am găsit aici, iar pe urmă am auzit pe cineva intrând. Am fost îngrozită.
Spade îi dădu la o parte părul roșu și îi spuse:
― ÃŽmi pare rău, îngeraÈ™ule. Am crezut c ai să dormi ne]ntoarsă. Ai È›inut revolverul ăla sub pernă toată noaptea?
― Nu. Știi că nu l am È›inut. Am sărit să l iau când m am speriat.
Spade pregăti micul dejun. Îi strecură cheia plată de aramă în buzunarul paltonului, în vreme ee Brigid se îmbăia și se îmbrăca. Fata ieși din camera de baie fredonând En Cuba.
― Să strâng patul? întrebă ea.
― Ar fi frumos din partea ta. Ouăle trebuie să mai fiarbă câteva minute.
Micul dejun se afla pe masă când fata se întoarse în bucătărie. Se așezară pe locurile din noaptea trecută și mâncară cu poftă.
― Ei, ce se mai aude cu pasărea? se grăbi s o întrebe Spade în timp ce mânca.
Brigid lăsă jos furculița și se uită la el. Își strânse sprâncenele și își încordă buzele.
― Nu mi cere să discut tocmai în dimineaÈ›a asta, protestă ea. N am chef È™i n am s o fac.
― EÈ™ti al dracului de rea È™i de încăpățânată, zise el trist È™i muÈ™că dintr o chiflă.


Tânărul care îl urmărise pe Spade nu se mai vedea când Brigid și detectivul traversară strada spre taxiul care i aștepta. Nu i a mai urmărit nimeni. Nici tânărul și nici altcineva nu se vedea prin apropierea blocului Coronet când taxiul ajunse acolo. Brigid O'Shaughnessy nu i dădu voie lui Spade să intre o dată cu ea.
― E destul de grav că vin îmbrăcată în rochie de seară la ora asta, ca să mai aduc È™i invitaÈ›i. Sper să nu întâlnesc pe nimeni.
― Luăm împreună masa de seară?
― Da.
Se sărutară. Fata intră în blocul Coronet. Spade spuse șoferului:
― La hotel Belvedere.
Când ajunse la hotel Belvedere îl văzu pe tânărul care îl urmărise, stând în hol, pe o sofa, de unde putea să vadă lifturile. Tânărul se prefăcea că citește ziarul. Spade află la biroul de primire că Joel Cairo nu era la hotel. Se încruntă și își mușcă buza inferioară. Luminițe galbene începură să i joace în ochi.
― MulÈ›umesc, spuse el încet funcÈ›ionarului È™i plecă.
Merse agale, traversă holul spre sofaua de unde se puteau urmări lifturile È™i se aÈ™eză alături ― la vreo zece centimetri ― de tânărul care se prefăcea că citeÈ™te ziarul. Acesta nu È™i ridică ochii de pe ziar. Văzut de aproape, părea sub douăzeci de ani. Avea trăsături mici, ca È™i statura lui, È™i regulate. Pielea ― foarte deschisă la culoare. Paloarea obrajilor nu era pătată de prezenÈ›a bărbii sau de vreo roÈ™eață sănătoasă. Hainele, departe de a fi noi, erau de o calitate ordinară, dar le purta cu o eleganță deosebită.
― Unde i? întrebă Spade neglijent în timp ce cernea tutun într o foiță cafenie, îndoită.
Băiatul lăsă ziarul jos și se uită de jur împrejur, cu o încetineală intenționată, ca și cum s ar fi stăpânit să nu reacționeze firesc și iute. Se uită cu ochi mici și căprui, pe sub genele lungi și ondulate, la pieptul lui Spade. Vorbi cu o vece la fel de incoloră, de stăpânită și de rece ca și fața lui tânără.
― Ce?
― Unde i? Spade își vedea de È›igară.
― Cine?
― Amicul tău.
Ochii căprui urcară de pe pieptul lui Spade până la nodul cravatei cafenii și se opriră acolo.
― Ce crezi, È™mechere? îl întrebă băiatul, că mă duci?
― Am să È›i spun când glumesc. Spade își linse È›igara È™i îi zâmbi amabil. ― EÈ™ti din New York, nu?
Băiatul se uită fix la cravata lui Spade. Detectivul dădu din cap, ca și cum băiatul ar fi zis: "da" și îl întrebă:
― Ce învârteÈ™ti?
Băiatul continuă să se uite fix la cravata lui Spade, apoi ridică ziarul și își mută atenția la el.
― Cară te, îi zise el lui Spade din colÈ›ul gurii.
Spade își aprinse țigara, se lăsă comod pe sofa și vorbi degajat și bine dispus.
― Va trebui să stea de vorbă cu mine până nu pierde partida, fiule ― până ce unul din noi nu pierde partida ― È™i n ai decât să i spui lui G. ce È›i am zis.
Băiatul puse iute ziarul jos, se întoarse spro Spade, și îi pironi cravata cu ochii Iui căprui, aproape incolori. Își ținea mâinile mici, strânse pe burtă.
― Mai trăncăneÈ™te È™i ai s o pățeÈ™ti, zise el. Și încă rău. Avea o voce scăzută, plată È™i amenințătoare. ― Þi am spus să te cari. Cară te!
Spade așteptă până ce un grăsan cu ochelari și o fată blondă cu picioare subțiri trecură de ei și nu-i mai puteau auzi. Apoi chicoti și spuse:
― Fumurile astea merg pe Seventh Avenue. Nu uita că nu eÈ™ti la Romeville. EÈ™ti în urbea mea. Trase fumul de È›igară în piept È™i îl elimină într un nor lung È™i pal. ― Ei, unde i?
Băiatul articulă două cuvinte, primul un verb scurt și gutural, cel de al doilea fiind "te".
― AÈ™a ajung unii să È™i pună dinÈ›ii falÈ™i, zise Spade încă amabil, deÈ™i chipul îi devenise impenetrabil. ― Dacă dai târcoale pe aici, fii cel puÈ›in politicos.
Băiatul repetă înjurătura.
Spade dădu drumul la țigară într un vas mare de piatră de lângă sofa și ridică mâna pentru a atrage atenția unui bărbat care stătea de câteva minute în picioare la capătul ștandului de țigări. Omul dădu din cap și se îndreptă spre ei. Era de vârstă și de înălțime mijlocie, cu o față rotundă și pală, voinic și îmbrăcat cu grijă.
― Salut, Sam, spuse el în timp ce se apropia.
― Salut, Luke.
Dădură mâna și Luke spuse:
― Ascultă, îmi pare rău de ce a pățit Miles.
― Ah, ghinion. Spade arătă cu capul spre băiatul de lângă el. ― De ce i lăsaÈ›i pe gangsterii ăștia de operetă cu pistoale la subsuoară să dea târcoale prin hol?
― Serios? Luke îl cercetă pe băiat cu ochii lui cafenii inteligenÈ›i; chipul i se înăspri. ― Ce faci aici? îl întrebă el.
Băiatul se ridică. Spade se ridică și el. Băiatul se uită la cei doi, la cravatele lor, de la una la cealaltă; Luke avea cravată neagră. Băiatul semăna cu un elev ce stă în picioare înaintea profesorului. Luke spuse:
― Ei, dacă nu vrei nimic, întinde o È™i să nu te mai văd pe aici.
― Nu v o iert eu, tipilor, zise băiatul È™i plecă.
Îl urmăriră cum iese. Spade își scoase pălăria și își șterse fruntea umedă cu batista. Detectivul hotelului îl întrebă:
― Ce s a întâmplat?
― Să mă ia dracu dacă È™tiu, îi răspunse Spade. L am dibuit la întâmplare. Știi ceva despre Joel Cairo, camera 635?
― O, ăla? Detectivul hotelului rânji.
― De când e aici?
― De patru zile. Azi e a cincea.
― Ce È™tii despre el?
― Nimic, Sam. Nu i reproÈ™ez decât felul cum arată.
― Interesează te dacă a fost aseară la hotel.
― Am să încerc, îi promise detectivul hotelului È™i plecă.
Spade se așeză pe sofa, până la întoarcerea lui.
― Nu, declară Luke. N a dormit la hotel. Ce s a întâmplat?
― Nimic.
― Hai, spune. Știi că mi È›in gura, dar dacă ie ceva în neregulă nu strică să aflăm, ca să i putem cere achitarea notei.
― Nu aveÈ›i nici o grijă, îl asigură Spade. De fapt, lucrez oarecum pentru el. Þi aÈ™ spune dacă ar inspira neîncredere.
― Ar fi bine. Vrei să È›in ochii pe el?
― ÃŽÈ›i mulÈ›umesc, Luke. Mi ar ajuta. Nu poÈ›i să È™tii niciodată destule pe seama celor pentru care lucrezi astăzi.


Era unsprezece și douăzeci și unu de minute după ceasul de deasupra liftului când apăru din stradă Joel Cairo. Era bandajat la frunte. Hainele i se mototoliseră, neschimbate de prea mult timp, ore de a rândul. Era buhăit, cu gura și cu pleoapele căzute. Spade îl întâmpină în fața biroului de primire.
― Bună dimineaÈ›a, spuse Spade degajat.
Cairo își îndreptă trupul obosit, iar cutele lăsate de pe fața lui se încordară.
― Bună dimineaÈ›a, răspunse el fără chef.
Urmă o pauză.
― Să mergem undeva să discutăm, zise Spade.
Cairo își ridică bărbia.
― Vă rog să mă scuzaÈ›i. ConversaÈ›iile noastre în particular n au fost de genul celor pe care le aÈ™ dori continuate. IertaÈ›i mă că vorbesc deschis, dar acesta e adevărul.
― Te referi la seara trecută? Spade făcu un gest nerăbdător cu capul È™i cu mâinile. ― Ce dracu aÈ™ fi putut să fac? Am crezut c ai să pricepi. Dacă o iei la bătaie, sau o laÈ™i pe ea să te bată, trebuie s o apăr. Nu È™tiu unde e blestemata aia de pasăre. Nici dumneata nu È™tii. Brigid È™tie. Cum dracu s o obÈ›inem, dacă nu i fac jocul?
Cairo ezită, apoi spuse plin de îndoială:
― Trebuie să recunosc că aveÈ›i întotdeauna o explicaÈ›ie convingătoare la îndemână.
― Ce vrei să fac? îl întrebă Spade È™i se schimonosi. Să învăț să mă bâlbâi? Hai, putem să discutăm aici. ÃŽl conduse până la sofa. După ce se aÈ™ezară îl întrebă: ― Te a dus Dundy la post?
― Da.
― Cât timp te au interogat?
― Până acum, cu toată opoziÈ›ia mea. Durerea È™i indignarea se amestecau pe faÈ›a È™i în vocea lui Cairo. Am să ridic problema la Consulatul General al Greciei È™i am să discut cu un avocat.
― N ai decât. Ai să vezi cu ce te alegi. Ce le ai spus poliÈ›iÈ™tilor?
Zâmbetul lui Cairo trăda o satisfacție gravă.
― Absolut nimic. Am aderat la versiunea indicată de dumneavoastră mai devreme, în apartament. Zâmbetul dispăru. ― DeÈ™i aÈ™ fi dorit, evident, să fi inventat o poveste mai convingătoare. M am simÈ›it absolut ridicol repetând o.
Spade zâmbi batjocoritor.
― Da, spuse el, dar în ridicol constă tăria ei. EÈ™ti sigur că nu le ai declarat nimic?
― PuteÈ›i să vă bazaÈ›i pe cuvântul meu, domnule Spade. Nu le am declarat nimic.
Spade răpăi cu degetele pe bancheta de piele dintre ei.
― Ai să mai auzi de Dundy din nou. Fă pe prostul cu el È™i are să fie în regulă. Nu È›i bate capul cu ridicolul poveÈ™tii relatate. O istorie inteligentă ne vâra pe toÈ›i la răcoare. Se ridică în picioare. ― E bine să dormi dacă te au anchetat toată noaptea. Ne vedem mai târziu...


― Nu, nu încă, spunea Effie Perine la telefon când Spade intră în primul birou. Effie se uită la el, iar buzele ei formară cuvântul: "Iva". Spade clătină din cap. ― Da, am să i spun să vă cheme, de îndată ce se întoarce, spuse ea tare È™i atârnă receptorul în furcă. ― E a treia oară de când telefonează în dimineaÈ›a asta.
Detectivul mârâi nerăbdător. Fata îi făcu semn cu ochii ei cafenii, arătând spre biroul celălalt. ― Te aÈ™teaptă scumpa ta domniÈ™oara O'Shaughnessy. Te aÈ™teaptă de la nouă È™i câteva minute.
Spade dădu din cap, ca și cum s ar fi așteptat și întrebă:
― Cine a mai telefonat?
― Sergentul Polhaus. N a lăsat vorbă.
― Cheamă l la telefon din partea mea.
― A telefonat È™i G.
Spade se lumină la față. O întrebă:
― Cine?
― G. AÈ™a mi a spus. Aerul ei indiferent la această chestiune era ireproÈ™abil. ― Când i am comunicat că nu eÈ™ti la birou, mi a spus: "Când vine, te rog să i spui că G. i a primit mesajul, c a telefonat È™i are să telefoneze iar."
Spade își strânse buzele, ca și cum ar fi gustat ce i plăcea.
― ÃŽÈ›i mulÈ›umesc, scumpo, zise el. Vezi dacă l poÈ›i găsi È™i pe Tom Polhaus. Deschise uÈ™a celuilalt birou È™i o închise în urmă.
Brigid O'Shaughnessy, îmbrăcată ca la prima ei vizită, se ridică de pe scaunul de lângă biroul tui și se îndreptă repede spre el.
― A fost cineva la mine acasă! exclamă ea. Toate sunt date peste cap.
Detectivul nu păru prea surprins.
― LipseÈ™te ceva?
― Nu cred. Nu È™tiu. Mi a fost teamă să rămân. M am schimbat cât am putut de repede È™i am venit aici. Oh, desigur că băiatul ăla a apucat să te urmărească până acolo!
Spade clătină din cap.
― Nu, îngeraÈ™ule.
Scoase din buzunar un exemplar al ziarului de după amiază, prima ediție, îl deschise și i arătă o coloană cu titlul: "Þipetele sperie spărgătorul". O tânără, Carolina Beale, care locuia singură într un apartament pe Sutter Street fusese trezită la ora patru dimineața de zgomotul făcut de cineva în dormitorul ei. Þipase. Intrusul fugise. Alte două femei care locuiau în aceeași clădire, descoperiseră mai târziu, dimineața, semne că spărgătorul vizitase și apartamentele lor. Nu dispăruse nimic din nici un apartament.
― Acolo am scăpat de el, îi explică Spade. M am dus la acea clădire È™i am ieÈ™it prin spate. Iată de ce e vorba de trei femei care locuiau singure. Individul a încercat la apartamentele locuite de femei, al căror nume l a luat din registrul din vestibul, È™i te a căutat sub un nume fals.
― Dar pândea la tine acasă când eram acolo, obiectă ea.
Spade înălță din umeri.
― N ai nici un motiv să crezi că lucrează singur. Sau poate s a dus pe Sutter Street după ce È™i a dat seama c ai să stai toată noaptea la mine. Sunt o groază de "poate", dar nu l am condus eu la blocul Coronet.
Brigid se declară nesatisfăcută.
― A descoperit casa, el sau altul.
― Desigur. Spade se încruntă. ― Mă întreb dacă poate fi Cairo. N a fost azi noapte la hotelul lui, s a întors acum câteva minute. Mi a spus c a fost interogat de poliÈ›ie toată noaptea. M aÈ™ mira. Se îndreptă spre ușă, o deschise È™i o întrebă pe Effie Perine: ― L ai găsit pe Tom?
― Nu i acolo. Am să încerc din nou peste câteva minute.
― MulÈ›umesc.
Spade închise ușa și reveni la Brigid. Fata îl privi cu ochi voalați.
― Ai fost să l vezi pe Joe azi dimineață?
― Da.
― De ce? întrebă ea ezitând.
― De ce? Detectivul îi zâmbi. ― Fiindcă, amorul meu adevărat, trebuie să È›in legătură cu toate firele alandala ale acestei afaceri încurcate, dacă vreau s o rezolv vreodată. O luă de umăr È™i o conduse spre scaunul turnant. O sărută uÈ™or pe vârful nasului È™i o aÈ™eză pe scaun. El se aÈ™eză pe birou în faÈ›a ei.
― Acum va trebui să È›i găsim o nouă locuință, nu?
Brigid îi dădu dreptate.
― N am chef să mă întorc acolo.
Spade răpăi cu degetele în birou, lângă șoldul lui, și luă un aer preocupat.
― Cred c am găsit, zise el după o scurtă vreme. Stai o clipă. Se duse în celălalt birou È™i închise uÈ™a în urmă.
Effie Perine tocmai întindea mâna după telefon, spunând:
― Am să încerc din nou.
― Mai încolo. IntuiÈ›iile tale feminine îți mai spun că Brigid e o madonă sau aÈ™a ceva?
Effie îl privi cu atenție.
― Sunt la fel de convinsă că, indiferent de încurcăturile în care a intrat, e o fată cinstită, dacă la asta te referi.
― La asta mă refer, îi spuse el. Þii destul la ea ca să i dai o mână de ajutor?
― Cum adică?
― S o È›ii la tine acasă câteva zile?
― Chiar la mine acasă?
― Da. I au forÈ›at locuinÈ›a. E al doilea accident suferit de ea săptămâna asta. Ar fi mai bine pentru ea să nu rămână singură. M ai ajuta mult, dac ai lua o la tine.
Effie Perine se aplecă și întrebă cu mare seriozitate:
― E, într adevăr, în primejdie, Sam?
― Cred că da.
Effie își zgândări buza cu vârful unghiei.
― Mama o să se sperie de moarte. Va trebui să i spun că i un martor surpriză, sau cineva care trebuie È›inut ascuns până în ultima clipă.
― EÈ™ti o comoară, îi zise Spade. Pleacă cu ea chiar acum. Am să iau cheia È™i am să i aduc tot ce i trebuie de acasă. Să vedem. N ar fi bine să fiÈ›i văzute plecând împreună. Pleacă tu prima. Ia un taxi, dar încredinÈ›ează te că nu eÈ™ti urmărită... Probabil că n ai să fii, dar ai grijă. Am s o trimit mai târziu È™i am să mă încredinÈ›ez È™i eu că nu i urmărită.


XI
BORÞOSUL

Telefonul suna când Spade se întoarse la birou după ce o trimisese pe Brigid O'Shaughnessy acasă la Effie Perine. Se duse la telefon.
― Alo... Da, aici e Spade... Da, l am primit. Am aÈ™teptat să mă chemaÈ›i... Cine?... Domnul Gutman? Da, desigur!... Chiar acum ― cu cât mai repede, cu atât mai bine... Apartamentul 12 C... Să zicem în cincisprezece minute... ÃŽn regulă.
Spade se așeză pe marginea biroului, alături de telefon și își răsuci o țigară. Gura îi luase forma unui V, cu o expresie dură și mulțumită de sine. Ochii, urmărind degetele care răsuceau țigara, ardeau deasupra pleoapelor inferioare. Ușa se deschise și intră Iva Archer.
― Salut, scumpo, spuse Spade eu un glas la fel de puÈ›in amabil, ca È™i faÈ›a lui.
― O, Sam, iartă mă! Iartă mă! strigă ea cu voce înăbuÈ™ită. Rămase în prag, mototolind în mâinile înmănuÈ™ate o batistă tivită cu negru È™i privindu l lung cu ochii ei înroÈ™iÈ›i, speriaÈ›i È™i umflaÈ›i.
Spade nu se sculă de pe marginea biroului.
― Desigur. E în regulă. Să uităm ce s a întâmplat.
― Dar, Sam, se văită ea, am trimis aici poliÈ›iÈ™tii ăia. Eram nebună, dementă de gelozie, È™i le am telefonat să le spun că dacă vin aici au să afle ceva în legătură cu asasinarea lui Miles.
― Ce te a făcut să crezi asta?
― Oh, n am crezut o! Dar eram nebună, Sam, È™i doream să È›i fac rău.
― Lucrurile au devenit al dracului de penibile. O înlănÈ›ui cu braÈ›ul È™i o trase spre el. ― Dar acum e în regulă, È™i nu È›i mai face astfel de idei caraghioase.
― N am să mi mai fac, îi promise ea. Dar n ai fost drăguÈ› cu mine aseară. Ai fost rece È™i distant È™i doreai să scapi de mine când am venit la tine È™i am aÈ™teptat atât de mult ca să te previn, iar tu...
― De ce să mă previi?
― De Phil. A aflat despre... faptul că ai fost îndrăgostit de mine, È™i Miles i a spus că vreau să divorÈ›ez, deÈ™i, natural, nu cunoÈ™tea în fond motivele, iar acum Philip își închipuie că noi... că tu i ai ucis fratele fiindcă nu voia să divorÈ›eze, ca să ne putem căsători. Mi a spus că asta i părerea lui, iar ieri s a dus la poliÈ›ie È™i a declarat È™i acolo.
― Ce frumos din partea lui, zise Spade încet. Iar tu ai venit să mă previi, È™i fiindcă eram ocupat te ai dus de capul tău È™i l ai ajutat pe blestematul ăsta de Philip să încurce lucrurile.
― ÃŽmi pare rău, scânci ea. Știu că n ai să mă ierÈ›i. ÃŽmi pare rău, rău, rău de tot.
― Ar trebui să È›i pară, recunoscu el, atât în ce mă priveÈ™te cât È™i în ce te priveÈ™te. A mai venit Dundy la tine de când m a denunÈ›at Phil? Sau altcineva de la poliÈ›ie?
― Nu. Spaima o făcu să deschidă ochii È™i gura.
― Au să vorbească din nou cu tine, zise el, È™i n ar strica să nu te găsească aici. Le ai spus cine erai când le ai telefonat?
― Oh, nu. Le am spus doar că dacă au să se ducă imediat la tine acasă, au să afle ceva în legătură cu crima, apoi am închis.
― De unde le ai telefonat?
― Dintr un drugstore aproape de apartamentul tău. O, Sam, scumpule...
Spade o bătu ușor pe umăr și i spuse prietenește:
― A fost într adevăr o glumă proastă, dar acum e prea târziu. Du te mai bine repede acasă È™i gândeÈ™te te ce ai să spui poliÈ›iÈ™tilor. Au să ia curând legătura cu tine. Poate că n ar strica să spui mereu nu. Se încruntă la ceva îndepărtat. ― Sau mai bine să l vezi mai întâi pe Sid Wise. ÃŽÈ™i luă braÈ›ul din jurul ei, scoase o carte de vizită din buzunar, mâzgăli trei rânduri pe dosul ei. ― PoÈ›i să i spui totul lui Sid. Se încruntă. ― Sau aproape tot. Unde ai fost în noaptea când a fost împuÈ™cat Miles?
― Acasă, răspunse ea fără să ezite. Detectivul clătină capul È™i zâmbi. ― Am fost acasă, insistă ea.
― Nu, zise el, dar dacă vrei să le torni povestea asta, n am nici o obiecÈ›ie. Du te să l vezi pe Sid. E la primul colÈ› de stradă, clădirea rozalie, camera 827.
Ochii ei albaștri încercară să i scruteze pe ai lui.
― Ce te face să crezi că n am fost acasă? întrebă ea încet.
― Nimic, în afară de faptul că È™tiu că n ai fost.
― Ba da, am fost, am fost. Effie Perine È›i a spus asta, zise ea indignată. Am văzut o că se uită la hainele mele È™i că trage cu ochiul prin cameră. Știi, Sam, că nu mă poate suferi. De ce crezi ce È›i spune ea, când È™tii bine că e în stare de orice ca să mi provoace necazuri?
― Dumnezeule, voi, femeile! spuse Spade blând. Se uită la ceasul de la mână. ― Va trebui să te grăbeÈ™ti, scumpo. Am întârziat la o întâlnire. Fă ce vrei, dar dacă aÈ™ fi în locul tău, i aÈ™ spune lui Sid adevărul, sau aÈ™ tăcea din gură. Cu alte cuvinte, renunță la partea pe care nu vrei să i o spui, dar nu inventa nimic în locul ei.
― Nu te mint, Sam, protestă ea.
― La dracu, nu mă minÈ›i, spuse el È™i se sculă.
Iva se ridică în vârful picioarelor ca să ajungă la fața lui.
― Nu mă crezi? È™opti ea.
― Nu te cred.
― Și n ai să mă ierÈ›i pentru... pentru ce am făcut?
― FireÈ™te c am să te iert. ÃŽÈ™i aplecă fruntea È™i o sărută pe gură. ― E în regulă. Acum fugi.
Iva îl îmbrățișă.
― Nu vrei să vii cu mine să l vedem pe domnul Wise?
― Nu pot. Și am să vă importunez.
O mângâie pe brațe, i le desfăcu din jurul lui și o sărută pe încheietura mâinii între mănușă și mânecă. Își puse mâinile pe umerii ci, o întoarse cu fața spre ușă și o scoase din cameră, împingând o ușor.
― ÃŽntinde o, îi ordonă el.


Băiatul cu care vorbise Spade în holul hotelului Belvedere deschise ușa de mahon a apartamentului 12 C la hotelul Alexandria. Spade îi spuse bine dispus: "Salut!" Băiatul nu i răspunse. Îi făcu loc să intre și ținu ușa deschisă.
Spade intră. ÃŽl întâmpină un bărbat gras. Grasul avea o grăsime fleÈ™căită ― obrajii, buzele, bărbia È™i gâtul îi erau roÈ™ii È™i bulboasc, burta moale È™i rotundă ca un ou îi È›inea loc de piept, iar manile È™i picioarele păreau niÈ™te conuri ce atârnau. ÃŽn timp ce înainta să l primească pe Spade, bulbii i se ridicau È™i tremurau la fiecare pas, ca baloanele de săpun la capătul tubului prin care au fost suflate. Ochii lui, micÈ™oraÈ›i de pungile de grăsime din jur, erau întunecaÈ›i È™i È™ireÈ›i. CârlionÈ›i negri È™i rari ii acopereau parÈ›ial È›easta lată. Purta jachetă neagră, vestă neagră È™i o cravată Ascot, de mătase neagră, cu un ac cu perlă roz, pantaloni reiaÈ›i È™i pantofi de lac. Vorbea înfundat È™i susurat.
― A, domnule Spade, zise el plin de entuziasm, È™i întinse o mână ca o stea grasă È™i trandafirie.
Spade îi strânse măna, zâmbi și îi spuse:
― Vă salut, domnule Gutman.
Þinând încă mâna lui Spade, grăsanul se apropie, îl apucă pe detectiv cu cealaltă mână de cot și îl conduse de a lungul unui covor verde spre un fotoliu din pluș verde, alături de o masă pe care se aflau pe o tavă un sifon, câteva pahare, o sticlă de whisky Johnny Walker, o cutie cu țigări de foi Coronas del Ritz, două ziare, ca și o cutie galbenă și simplă din steatită. Spade se așeză în fotoliul verde. Grăsanul umplu două pahare cu whisky și sifon. Băiatul dispăruse. Ușile de pe cei trei pereți ai camerei erau închise. Pe cel de al patrulea perete, în dosul lui Spade se aflau două ferestre ce dădeau pe Geary Street.
― ÃŽncepem bine, domnule, susură borÈ›osul È™i îi întinse un pahar. N am încredere într un om care te opreÈ™te să i mai torni whisky. Dacă îi e frică să nu bea prea mult, înseamnă că nu poÈ›i avea încredere în el când bea.
Spade luă paharul, zâmbi, și se aplecă ușor asupra lui.
Grăsanul ridică și el paharul și îl ținu în lumina ferestrei. Dădu din cap aprobator, privind bășicuțele ridicându se în pahar.
― Să bem, domnule, pentru o discuÈ›ie pe È™leau È™i pentru o înÈ›elegere limpede.
Băură și lăsară paharele. Grăsanul se uită șiret la Spade și îl întrebă:
― ȘtiÈ›i să păstraÈ›i un secret?
Spade clătină din cap.
― ÃŽmi place să trăncănesc.
― Din ce în ce mai bine! exclamă grăsanul. N am încredere în cei cu buzele lipite. ÃŽÈ™i aleg de obicei momentul greÈ™it ca să vorbească È™i spun ce nu trebuie. Nu se poate discuta ca lumea, dacă nu ai obiÈ™nuinÈ›a. Privi radios peste marginea paharului. ― O să ne înÈ›elegem bine, domnule, vă asigur. Puse paharul pe masă È™i întinse cutia cu È›igări de foi Coronas del Ritz spre Spade: ― O È›igară de foi, domnule?
Spade luă una, îi rupse vârful și o aprinse. Între timp, grăsanul trase un alt fotoliu de pluș verde ca să fie cu fața la Spade, la o distanță potrivită, și așeză un suport cu scrumieră intre scaunele lor. Își luă apoi paharul de pe masă, scoase o țigară de foi din cutie și se cufundă în fotoliu. Bulbii de pe față încetară să mai tresară și se fleșcăiră. Suspină bine dispus și spuse:
― Ei, domnule, o să discutăm, dacă vreÈ›i. Am să vă spun de la bun început că sunt un om căruia îi place să vorbească unuia căruia îi place È™i lui să vorbească.
― Foarte bine. Să discutăm despre pasărea neagră.
Borțosul râse și bulbii săltară, în ritm cu râsul.
― De ce nu? zise el. Să discutăm, răspunse tot el. FaÈ›a lui roz strălucea de bucurie. ― SunteÈ›i omul meu, domnule, un om cu principiile mele. Să nu ne pierdem vremea, să trecem direct la chestiune. Să discutăm despre pasărea neagră? O s o facem. ÃŽmi place asta, domnule. ÃŽmi place să tratez astfel afacerile. Să discutăm neapărat despre pasărea neagră, dar mai întâi, domnule, vă rog să mi răspundeÈ›i la o întrebare, deÈ™i poate e inutilă, aÈ™a că să ne înÈ›elegem încă de la bun început. AÈ›i venit aici în calitate de reprezentant al domniÈ™oarei O'Shaughnessy?
Spade suflă o pală lungă de fum, peste capul grăsanului. Se încruntă gânditor la vârful cu scrum al țigării de foi. Răspunse precis:
― Nu pot să spun nici da, nici nu. Nu i încă sigur în nici o privință. Ridică privirea spre grăsan È™i încetă să se mai încrunte. ― Depinde.
― Depinde de ce?
Spade clătină din cap.
― Dac aÈ™ È™ti de ce depinde, v aÈ™ spune da sau nu.
Grăsanul luă o înghițitură din pahar și îi sugeră:
― Poate că depinde de Cairo?
Răspunsul prompt de "poate" din partea lui Spade nu trăda nimic. Bău.
Grăsanul se aplecă atât cât îi îngădui burta. Zâmbea foarte amabil și susura la fel de amabil.
― AÈ›i putea să mi spuneÈ›i atunci pe care dintre ei îl reprezentaÈ›i?
― S ar putea formula astfel.
― Pe ea sau pe el?
― N am spus asta.
Ochii grăsanului se aprinseră. Vocea îi scăzu la o șoaptă surdă:
― Mai e cineva la mijloc?
Spade arătă cu țigara spre pieptul său.
― Mai sunt eu, zise el.
Grăsanul se cufundă la loc în fotoliu și trupul i se fleșcăi. Răsuflă adânc, expirând lung și mulțumit de sine.
― Minunat, domnule, susură el. Minunat. ÃŽmi place un om care îți spune pe È™leau că îl interesează persoana lui. Oare nu i adevărat pentru noi toÈ›i? N am încredere în oamenii care afirmă că nu le pasă de sine. Iar în cel care susÈ›ine că spune adevărul când afirmă că nu i pasă de sine, n am nici cea mai mică încredere, mai ales fiindcă i un măgar ce se împotriveÈ™te legilor naturii.
Spade scoase fumul pe nări. Pe chipul lui se citea o atenție politicoasă.
― AÈ™a e, zise el. Hai să discutăm acum despre pasărea neagră.
Grăsanul zâmbi plin de bunăvoință.
― Să discutăm, răspunse el. Făcu ochii mici, aÈ™a încât bulbii de grăsime de pe față se adunară, lăsând să se vadă din privirea lui doar o sclipire întunecată. ― Domnule Spade, aveÈ›i vreo idee despre câți bani se pot scoate pe acea pasăre neagră?
― Nu.
Grăsanul se aplecă din nou și puse o mână grasă și roz pe brațul fotoliului lui Spade.
― Ei bine, domnule, dac ar fi să vă spun ― pentru numele lui Dumnezeu, dacă v aÈ™ spune doar jumătate din valoarea ei ― m aÈ›i face mincinos.
― Nu, spuse Spade È™i zâmbi. Nu v aÈ™ face nici dacă mi ar trece prin minte. Dar dacă nu vreÈ›i să riscaÈ›i, spuneÈ›i mi doar despre ce e vorba È™i am să calculez singur câștigul.
Borțosul râse.
― N o să reuÈ™iÈ›i, domnule. Nimeni nu poate s o facă, dacă n are o uriașă experiență cu astfel de lucruri È™i ― se opri pentru a sublinia ― nu mai există lucruri de acest fel. Bulbii de pe față se ciocniră când râse din nou. Se opri brusc din râs. Când încetă să mai râdă buzele lui cărnoase rămaseră deschise È™i atârnate. ÃŽl privi pe Spade cu o atenÈ›ie care sugera miopia. ― VreÈ›i să spuneÈ›i că nu È™tiÈ›i despre ce e vorba? Uimirea făcuse să i dispară răguÈ™eala din glas.
Spade vântura neglijent țigara de foi.
― La dracu, zise el nepăsător. Știu cu ce seamănă. Cunosc preÈ›ul ei în vieÈ›i omeneÈ™ti, aÈ™a cum l au calculat unii ca dumneavoastră. Nu È™tiu încă ce valoare materială are.
― Nu v a spus?
― Cine? DomniÈ™oara O'Shaughnessy?
― Da. O fată simpatică, domnule.
― Hm! Nu.
Ochii grăsanului erau raze întunecate la pândă în dosul bulbilor roz de grăsime de pe față. Vorbi neclar:
― Trebuie să È™tie. Pauză. ― Nici Cairo nu v a spus?
― Cairo e È™mecher. Vrea s o cumpere, dar nu mi a spus nimic în plus față de ce È™tiu deocamdată.
Grăsanul își umezi buzele.
― Cât vrea să plătească pentru ea? întrebă el.
― Zece mii de dolari.
Grăsanul râse disprețuitor.
― Zece mii, È™i încă în dolari, nici măcar în lire sterline. Uite de ce e în stare un grec! Să l ia naiba! Și ce i aÈ›i spus?
― I am spus că atunci când am să i înmânez statueta, am să i cer să mi achite cei zece mii de dolari.
― A, da, când! Frumos exprimat, domnule. Grăsanul își încruntă fruntea. ― Trebuie să È™tie, zise el nu prea tare. Nu i aÈ™a? Au aflat cât valorează pasărea, domnule? Ce impresie aveÈ›i?
― Nu vă pot fi de nici un folos în această privință, îi mărturisi Spade. Nu am la dispoziÈ›ie multe date după care să mă ghidez. Cairo nu mi a spus nici că È™tie cât valorează, nici că nu È™tie. Brigid mi a spus că nu È™tie, dar iau drept sigur că m a minÈ›it.
― N a fost o manevră lipsită de inteligență, spuse grăsanul, dar era limpede că nu dădea atenÈ›ie cuvintelor rostite.
Se scărpină în cap. Se încruntă până când fruntea i se umplu de cute roșii și aspre. Se foi pe scaun, atât cât îi îngăduia volumul lui și volumul scaunului. Închise ochii, apoi îi deschise brusc mari și îi spuse lui Spade:
― Poate că nu È™tiu. FaÈ›a lui bulboasă È™i roză își pierdu expresia de încruntare È™i grijă, apoi deodată îl cuprinse o bucurie, nemaipomenită, ― Dacă ei nu È™tiu! strigă el, apoi repetă ― dacă ei nu È™tiu, atunci înseamnă că sunt singurul om pe lume care È™tie!
Spade își întinse buzele într un zâmbet crispat.
Grăsanul zâmbi iar, deși cam vag. Bucuria i se ștersese de pe figură, deși continua să zâmbească, iar prudența îi revenise în privire. Fața lui era ca o mască zâmbăreață și pânditoare, ridicată între gândurile lui și Spade. Ocoli privirea detectivului și își mută ochii asupra paharului de lângă cotul lui Spade. Se învioră la față.
― Ce dracu, domnule, paharul dumneavoastră e gol!
Se ridică, se duse la masă și amestecă două băuturi, lovind între ele paharele, sifonul și sticla.
Spade rămase nemișcat în fotoliul său până ce grăsanul, cu un gest larg, cu o plecăciune și cu o exclamație veselă îi înmână paharul:
― Ei bine, domnule, acest medicament n are să vă facă niciodată rău!
Spade se sculă și rămase lângă grăsan, privindu l de sus. Ochii lui Spade erau duri și strălucitori. Ridică paharul. Vorbi calculat și provocator:
― Să bem pentru discuÈ›ii sincere È™i pentru o înÈ›elegere cinstită!
Grăsanul chicoti și băură. Apoi se așeză. Își ținu paharul pe burtă cu amândouă mâinile și îi zâmbi lui Spade.
― Ei bine, domnule, e surprinzător, dar se prea poate ca nici unul dintre ei să nu È™tie precis cât valorează pasărea, È™i ca nimeni în toată lumea asta mare È™i simpatică să nu È™tie, cu excepÈ›ia lui Gaspar Gutman, gentilom.
― Splendid. Spade stătea cu picioarele desfăcute, cu o mână în buzunarul pantalonilor È™i È›inând cu cealaltă paharul. ― Dacă o să mi spuneÈ›i, o să fim doar noi doi care È™tim.
― Corect din punct de vedere matematic, domnule ― ochii grăsanului sclipiră ― dar ― zâmbetul i se întinse pe față ― nu sunt sigur c am să vă spun.
― Nu fiÈ›i caraghios, răspunse Spade plin de răbdare. ȘtiÈ›i ce reprezintă. Eu È™tiu unde se află. D asta suntem aici.
― Ei bine, domnule, unde se află?
Spade ignoră întrebarea. Grăsanul își umflă buzele, înălță din sprâncene și își lăsă nițel capul spre stânga.
― VedeÈ›i, spuse el blând, eu trebuie să vă spun ce È™tiu, dar dumneavoastră nu vreÈ›i să mi spuneÈ›i. Nu prea e corect, domnule. Nu, nu, nu cred că putem trata în aceste condiÈ›ii.
Chipul lui Spade se înăspri și păli. Vorbi repede, cu voce scăzută și plină de furie:
― GândiÈ›i vă din nou È™i gândiÈ›i vă rapid. I am spus golanului dumneavoastră că va trebui să discutaÈ›i cu mine înainte de a pierde definitiv partida. Am să vă repet, dacă nu vorbiÈ›i acum, aÈ›i pierdut partida. De ce îmi irosiÈ›i timpul? Dumneavoastră È™i secretele dumneavoastră nenorocite! Știu È™i eu ce se găseÈ™te în tezaurele băncilor, dar la ce mi foloseÈ™te? Pot să reuÈ™esc fără ajutorul dumneavoastră. Să vă ia dracu! Poate că v aÈ›i fi putut descurca È™i fără mine, dacă m aÈ›i fi lăsat în pace. Acum nu mai puteÈ›i. Nu la San Francisco. Ori intraÈ›i în. horă, ori ieÈ™iÈ›i ― È™i vă decideÈ›i acum.
Se întoarse și zvârli furios cu paharul de masă. Paharul se lovi, se sparse, și își răspândi conținutul și cioburile sclipitoare pe masă și pe jos. Surd și orb la spartul paharului, Spade se întoarse să l înfrunte din nou pe grăsan. Grăsanul nu dădu nici el vreo atenție paharului. Cu buzele strânse, cu sprâncenele ridicate, cu capul înclinat nițel spre stânga, rămăsese calm în timpul discursului furios al lui Spade, și tot calm era și acum. Spade, încă furios, spuse:
― Și altceva, nu vreau...
Ușa din stânga lui Spade se deschise. Băiatul care îi dăduse drumul în apartament intră. Închise ușa și rămase în fața ei cu mâinile lipite de șolduri și cu privirea la Spade. Ochii băiatului erau larg deschiși, întunecați și cu pupilele mărite. Se plimbară asupra lui Spade, de la umeri la genunchi și urcară din nou pentru a se opri la batista a cărei margine cafenie ieșea din buzunarul de la piept al hainei tot cafenii a lui Spade.
― Și altceva, repetă Spade, uitându se furios la băiat. ÞineÈ›i l pe neisprăvitul ăsta departe de mine până vă hotărâți. ÃŽl omor cu primul prilej când îmi mai iese în cale. Nu mi place. Mă enervează. Am să l omor. N am să i dau nici măcar posibilitatea să se apere. N am să i dau nici o posibilitate, îl omor.
Buzele băiatului se strâmbară într un zâmbet tenebros. Nu și ridică privirea și nici nu vorbi. Grăsanul spuse plin de indulgență:
― Ei bine, domnule, trebuie să vă spun că aveÈ›i un temperament extrem de violent.
― Temperament? Spade izbucni într un râs nebun.
Se îndreptă spre scaunul pe care își aruncase pălăria, o luă și o puse pe cap. Întinse spre burta grăsanului un braț lung care se termina cu degetul arătător. Vocea lui furioasă umplu odaia.
― ReflectaÈ›i, dar reflectaÈ›i repede. AveÈ›i timp până la cinci È™i jumătate să reflectaÈ›i. Pe urmă ne apucăm de treabă, sau aÈ›i renunÈ›at definitiv. Dădu drumul la braÈ›, se strâmbă o clipă la grăsan, se strâmbă È™i la băiat È™i se îndreptă spre uÈ™a prin care intrase. O deschise, se întoarse È™i spuse brutal: Până la cinci È™i jumătate, apoi s a terminat.
Băiatul, cu privirea asupra pieptului lui Spade, repetă înjurăturile rostite de două ori în holul hotelului Belvedere. Vorbi încet. Cu glas acru.
Spade ieși și trânti ușa.


XII
CARUSELUL

Spade coborî din apartamentul lui Gutman cu liftul. Avea buzele uscate și aspre, pe fața de altminteri palidă și umedă. Când își scoase batista ca să și șteargă fața, văzu că i tremură mâna. Rânji și spuse: "La dracu!" atât de tare încât liftierul întoarse capul peste umăr și întrebă:
― Ce s a întâmplat, domnule?
Spade o apucă pe Geary Street spre hotelul Palace, unde își luă prânzul. Chipul lui își pierduse paloarea, buzele își pierduseră uscăciunea, iar mâinile nu i mai tremurau când se așeză la masă. Mâncă lacom, dar fără să se grăbească, apoi merse la biroul lui Sid Wise. La intrarea lui Spade, Wise își mușca o unghie și privea lung pe fereastră. Își scoase mâna din gură, își întoarse scaunul ca să stea cu fața spre Spade și zise:
― Salut! ÃŽmpinge È›i un scaun.
Spade își trase un scaun până la marginea biroului imens, plin de hârțoage, și se așeză.
― A venit să te vadă doamna Archer? întrebă el.
― Da. ÃŽn ochii lui Wise clipi o luminiță. ― Ai de gând să te căsătoreÈ™ti cu doamna, Sammy?
Spade suspină enervat, pe nas.
― Ai început să spui baliverne! bombăni el.
Colțurile gurii avocatului se ridicară într un zâmbet scurt și obosit.
― Dacă n ai să te căsătoreÈ™ti cu ea, ai să dai de dracu.
Spade își înălță privirea de la țigara pe care o răsucea și vorbi acru:
― Vrei să spui că tu ai să dai de dracu! Cu d astea te ocupi? Ce È›i a spus?
― Despre tine?
― Despre orice m ar interesa.
Wise își plimbă degetele prin păr, risipind mătreață pe umeri.
― Mi a spus c a încercat să obÈ›ină divorÈ›ul de la Miles ca să poată să se ...
― Știu, îl întrerupse Spade. Sări peste povestea asta. Vino la partea pe care n o cunosc.
― De unde vrei să È™tiu cât È›i a ...
― Lasă prostiile, Sid. Spade își aprinse È›igara cu bricheta.
― Ce È›i a spus ce nu dorea să aflu?
Wise îl privi pe Spade cu reproș.
― Ascultă, Sammy, începu el, asta nu i ...
Spade se uită în tavan și mârâi:
― Sfinte Dumnezeule, eÈ™ti avocatul meu, te ai îmbogățit pe spinarea mea, È™i trebuie să È›i cad în genunchi È™i să te implor să mi spui adevărul? Răcni la Wise: ― De ce dracu crezi c am trimis o la tine?
Wise se strâmbă plictisit.
― ÃŽncă un client ca tine È™i ajung la spital, sau la închisoarea San Quentin.
― Ai fi la un loc cu mai toÈ›i clienÈ›ii tăi. Þi a spus unde era în noaptea când a fost ucis Miles?
― Da.
― Unde?
― ÃŽl urmărea.
Spade sări în picioare și clipi. Exclamă fără să i vină să creadă:
― Femeile astea! Apoi râse uÈ™urat È™i zise: Ei, È™i ce a văzut?
― Nu prea multe, răspunse Wise È™i clătină din cap. Când a venit Miles la cină în seara aceea, i a spus că are o întâlnire c o fată la hotelul St. Mark, înfuriând o È™i încredințând o că i oferea astfel ocazia de divorÈ› pe care o căuta. Ea È™i a închipuit la început că încerca să i intre sub piele.
― Cunosc istoriile lor de familie, zise Spade. Treci peste ele. Spune mi ce a zis.
― Am să È›i spun, dacă mă laÈ™i să vorbesc. După plecarea lui Miles de acasă, ea a intrat la ideea că poate avea într adevăr o întâlnire. ÃŽl È™tii pe Miles. Avea obiceiul să ...
― Treci È™i peste obiceiurile lui Miles.
― N ar trebui să È›i spun nimic, zise avocatul. AÈ™a că È™i a scos maÈ™ina din garaj È™i a plecat la hotelul St. Mark, unde a aÈ™teptat în maÈ™ină pe cealaltă parte a străzii. L a văzut ieÈ™ind de la hoteÈ™ È™i a mai văzut că urmărea un bărbat È™i o fată ― zicea că e aceeaÈ™i fată cu care te a zărit È™i pe tine aseară ― care ieÈ™iseră chiar înaintea lui. Și a dat seama atunci că Miles era în exerciÈ›iul funcÈ›iunii, că o păcălise. Cred că a fost dezamăgită È™i furioasă ― aÈ™a mi s a părut când mi a povestit. L a urmărit pe Miles destul ca să se încredinÈ›eze că È™i el urmărea perechea, apoi s a dus la tine acasă. Nu te a găsit.
― Cât era ceasul? întrebă Spade.
― Când a sosit la tine acasă? Prima oară, între nouă jumătate È™i zece.
― Prima oară?
― Da. S a plimbat cu maÈ™ina vreo jumătate de oră È™i pe urmă a încercat din nou la tine. Asta ar însemna, să zicem, zece È™i jumătate. ÃŽncă nu te întorseseÈ™i, aÈ™a că s a dus îndărăt, în centru, È™i a intrat la un cinematograf ca să È™i piardă timpul până după miezul nopÈ›ii când credea că i mai probabil să te găsească acasă.
Spade se încruntă.
― A intrat la un cinematograf la zece È™i jumătate?
― AÈ™a susÈ›ine ea. La unul de pe Powell Street care rămâne deschis până la unu noaptea. N a voit să se ducă acasă, zice ea, fiindcă nu voia să fie acolo când avea să se întoarcă Miles. Asta îl înfuria întotdeauna, se pare, mai ales daca era trecut de miezul nopÈ›ii. A stat la cinematograf până la ora de închidere. Wise începu să vorbească mai rar, iar ochii îi sclipiră ironic. ― Spune că la sfârÈ™itul filmului s a decis să nu se mai ducă la tine acasă. Spune că nu era sigură dacă avea să È›i facă plăcere vizita ei la o oră atât de târzie. AÈ™a că s a dus la restaurantul Tait ― cel de pe Ellis Street ― ca să mănânce ceva, apoi s a întors acasă ― singură.
Wise se legănă pe scaun și l așteptă pe Spade să vorbească.
Figura lui Spade era neclintită:
― O crezi?
― Tu nu? îi replică Wise.
― De unde vrei să È™tiu? De unde să È™tiu eu că nu i o poveste pusă la cale de voi doi pentru mine?
Wise zâmbi:
― Nu încasezi multe cecuri de la străini, nu i aÈ™a, Sammy?
― Nu maldăre. Ei, ce s a mai întâmplat? Miles n a fost acasă. Trebuie să fi fost cel puÈ›in două noaptea când s a întors ea, iar el era mort pe atunci.
― Miles nu era acasă, spuse Wise. Asta se pare c a înfuriat o iar ― că nu venise el primul ca să se înfurie că n o găseÈ™te pe ea acasă. AÈ™a c a scos iar maÈ™ina din garaj È™i s a dus la tine acasă.
― Și nu m a găsit. Mă uitam tocmai la cadavrul lui Miles. Ce mai carusel de plimbări. Ce s a întâmplat după aceea?
― S a întors iar acasă, soÈ›ul ei încă nu sosise, È™i tocmai se dezbrăca atunci când a venit mesagera ta s o anunÈ›e că Miles a murit.
Spade nu vorbi până nu și răsuci, cu mare grijă, o altă țigară și o aprinse. Apoi zise:
― Cred că i adevărat. Pare să se potrivească cu cele mai multe din faptele cunoscute. Rezistă la verificări.
Wise își plimbă din nou degetele prin păr și și mai scutură mătreață pe umăr. Cercetă chipul lui Spade, cu curiozitate, și întrebă:
― Dar nu crezi?
Spade își luă țigara dintre buze.
― Nici n o cred, nici n am motive să mă îndoiesc, Sid. Nu È™tiu absolut nimic despre toată povestea asta.
Un zâmbet șiret strâmbă fața avocatului, care dădu plictisit din umeri și zise:
― AÈ™a e, te înÈ™el. De ce nu angajezi un avocat cinstit... unul în care să ai încredere?
― Astfel de oameni au dispărut. Spade se ridică. ÃŽi rânji lui Wise. ― Ai devenit susceptibil, nu? Am destulă bătaie de cap, È™i acum mai vii È™i cu pretenÈ›ia să fiu politicos. Ce am făcut? Nu m am înclinat până la pământ când am intrat?
Sid Wise zâmbl prostește.
― EÈ™ti o javră, Sammy.


Când intră Spade, Effie Perine se afla în mijlocul primului birou. Îl privi cu ochii ei cafenii și îngrijorați și spuse:
― Ce s a întâmplat?
Spade se încruntă.
― Ce să se întâmple?
― De ce n a venit fata?
Spade făcu doi pași și o înșfăcă pe Effie Perine de umeri.
― N a ajuns la tine acasă?! strigă el, È™i fata se îngrozi.
Effie Perine clătină capul violent.
― Am tot aÈ™teptat È™i n a venit, È™i cum nu te am putut găsi la telefon, am venit aici.
Spade își smulse mâinile de pe umerii ei, le vârî adânc în buzunarele pantalonilor și spuse:
― Un alt carusel, rosti el cu glas tare È™i furibund, È™i intră în biroul lui particular. IeÈ™i din nou. ― Telefonează i mamei tale! îi comandă el. Vezi dacă n a sosit între timp.
Străbătu biroul de la un capăt la altul, în timp ce fata telefona.
― Nu, zise ea când termină de vorbit. Ai... ai trimis o cu un taxi?
Bombănitul lui voia să spună că da.
― EÈ™ti sigur că ... Se vede c a urmărit o cineva!
Spade încetă să mai bată încăperea. Își puse mâinile în șolduri și se uită feroce la fată. Îi vorbi cu o voce tare și sălbatică:
― N a urmărit o nimeni. ÃŽÈ›i închipui că sunt copil? M am încredinÈ›at că e în siguranță înainte de a o sui în taxi, am mers vreo È™ase blocuri cu ea ca să fiu sigur, È™i am mai urmărit o din ochi încă vreo È™ase blocuri după ce am coborât.
― Bine, dar ...
― Dar n a ajuns la tine. Mi ai spus. Te cred. ÃŽÈ›i închipui că eu cred c a ajuns?
Effie Perine se strâmbă disprețuitor.
― Te porÈ›i ca un copil.
Spade scoase un sunet răgușit și se îndreptă spre ușa de la coridor.
― Plec s o găsesc, chiar de ar fi să răscolesc È™i canalele de scurgere. Stai aici până mă întorc, sau până îți telefonez. Pentru Dumnezeu, hai să facem È™i ceva ca lumea. IeÈ™i, parcurse jumătatea distanÈ›ei până la lift È™i se întoarse. Când deschise uÈ™a, Effie Perine stătea la birou. Spade spuse:
― Ar trebui să È›i dai seama că nu merită să mi dai nici o atenÈ›ie când vorbesc aÈ™a.
― Dacă îți închipui că È›i dau vreo atenÈ›ie, nu eÈ™ti în toate minÈ›ile, îi replică ea. Atât că ― își încrucișă braÈ›ele, își prinse umerii în palme È™i își strâmbă buzele nesigur ― n am să mai pot purta rochie de seară două săptămâni, brută!
Spade zâmbi cu un aer umil și spuse:
― Nu s bun de nimic, scumpo.
Se înclină exagerat și ieși iar.
Două taxiuri galbene așteptau la stația din colț la care se duse Spade. Șoferii stăteau și discutau. Spade întrebă:
― Unde i È™oferul blond, roÈ™u la față, care era aici la prânz?
― E în cursă, îi răspunse un È™ofer.
― Se întoarce aici?
― AÈ™a cred.
Celălalt șofer arătă cu capul spre răsărit.
― Uite l că vine.
Spade merse până la colțul străzii și rămase în picioare la bordură, până când șoferul blond și roșu la față își parcă mașina și coborî. Atunci Spade se apropie de el și îi zise:
― Am luat taxiul tău împreună cu o doamnă azi la prânz. Am mers pe Stockton Street, pe Sacramento Street, până la Jones Street, iar acolo m am dat jos.
― Desigur, zise È™oferul cu mutră roÈ™ie. Þin minte.
― Þi am spus s o duci la o adresă pe Ninth Avenue. N ai dus o acolo. Unde ai dus o?
Șoferul își frecă obrazul și se uită plin de îndoială la Spade.
― Nu È™tiu ce vreÈ›i să spuneÈ›i.
― ÃŽn regulă, îl asigură Spade È™i îi înmână una din cărÈ›ile lui de vizită. Dacă vrei totuÈ™i să nu riÈ™ti, mergem la tine la birou È™i obÈ›inem autorizaÈ›ia patronului.
― Cred că i în regulă. Am dus o la biroul ferry boat ului.
― Singură?
― Da. Desigur.
― N ai dus o în altă parte mai înainte?
― Nu. Uite ce s a întâmplat: după ce v aÈ›i dat jos, am mers mai departe pe Sacramento Street È™i când am ajuns la Polk Street, a bătut în geam È™i mi a spus că vrea să cumpere un ziar, aÈ™a că m am oprit la colÈ›, am fluierat după un băiat cu ziare È™i a cumpărat un ziar.
― Ce ziar?
― Ziarul Call. Apoi am condus mai departe pe Sacramento Street È™i când am traversat Van Ness Street, a bătut din nou în geam È™i mi a cerut s o duc la biroul ferry boat ului.
― Era cumva nervoasă?
― Nu mi am dat seama.
― Și ce a făcut când aÈ›i ajuns la biroul ferry boat ului?
― Mi a plătit, È™i cu asta basta.
― O aÈ™tepta cineva?
― N am zărit pe nimeni care s o aÈ™tepte.
― ÃŽncotro a luat o?
― De la biroul ferry boat ului? Habar n am. Poate a urcat în clădire sau poate a apucat o spre scări.
― A luat ziarul cu ea?
― Mda, l a vârât la subsuoară când m a plătit.
― Cu foaia roz în afară, sau cu una din cele albe?
― Ce dracu, domnule, nu mai È›in minte.
Spade mulțumi șoferului și spuse:
― Ia È›i niÈ™te È›igări, È™i îi dădu un dolar de argint.
Spade cumpără un număr din Call. Fiindcă bătea vântul intră în holul unei clădiri cu birouri ca să răsfoiască ziarul. Ochii îi alunecară repede peste titlurile de pe prima pagină, ca È™i peste cele de pe pagina a doua È™i a treia. Se opriră o clipă la SUSPECT, ARESTAT PENTRU FALSIFICARE DE BANI pe pagina a patra, È™i din nou pe pagina a cincea la UN TÂNÃR DIN GOLF SE OMOARà CU UN GLONTE. Paginile È™ase È™i È™apte nu conÈ›ineau nimic interesant. Pe pagina a opta, TREI BÃIEÞI ARESTAÞI ― SPÃRGÃTORI DIN SAN FRANCISCO ― DUPà UN SCHIMB DE ÃŽMPUȘCÃTURI, îi reÈ›inu atenÈ›ia o clipă, iar mai departe nimic altceva, până ajunse la pagina treizeci È™i cinci, care cuprindea È™tiri despre vreme, navigaÈ›ie, producÈ›ie, finanÈ›e, divorÈ›uri, naÈ™teri, căsătorii È™i decese. Citi lista de decese, trecu peste paginile treizeci È™i È™ase È™i treizeci È™i È™apte ― È™tiri financiare ― nimic nu i reÈ›inu privirea până la pagina treizeci È™i opt, ultima, suspină, împături ziarul, îl puse în buzunarul hainei È™i își răsuci o È›igară.
Rămase cinci minute in holul clădirii fumând și uitându se posomorât în tavan. Apoi o luă pe Stockton Street, chemă un taxi și merse până la blocul Coronet. Intră în clădire și în apartamentul lui Brigid O'Shaughnessy cu cheia pe care i o dăduse ea. Rochia albastră, purtată cu o seară mai înainte atârna la picioarele patului. Ciorapii și pantofii de seară albaștri erau pe jos, în dormitor. Cutia policromă din sertarul toaletei se afla acum goală deasupra. Spade se încruntă la ea, își umezi buzele, se plimbă prin cameră privind, dar fără să atingă ceva, apoi plecă de la Coronet și se duse din nou în centru.
În pragul ușii de la clădirea unde Spade își avea biroul se lovi nas în nas cu băiatul pe care îi lăsase la Gutman acasă. Băiatul i se așeză în cale, blocând intrarea și spuse:
― Hai. Vrea să te vadă. Băiatul È›inea mâinile în buzunarele pardesiului. Buzunarele erau mai umflate decât ar fi trebuit.
Spade zâmbi și spuse batjocoritor:
― Nu credeam că vii înainte de cinci È™i douăzeci È™i cinci. Sper că nu te am făcut să aÈ™tepÈ›i.
Băiatul își îndreptă privirea spre gura lui Spade și vorbi cu vocea încordată a celui care suferă fizic:
― Fă mai departe glume cu mine, È™i ai să È›i scoÈ›i plumb din buric.
Spade chicoti:
― Cu cât e mai jalnic escrocul, cu atât e mai obraznic, zise el vesel. Hai să mergem.
O luară pe Sutter Street, unul lângă celălalt. Băiatul își ținea mai departe mâinile în buzunarele paltonului. Parcurseră o stradă în tăcere. Apoi Spade îl întrebă amabil:
― De cât timp te ai lăsat de găinării, fiule? Băiatul nu arătă că auzise întrebarea. ― Ai reuÈ™it vreodată..., începu Spade, apoi se opri. O lumină moale îi clipi în ochii gălbui. Nu i se mai adresă băiatului.
Intrară la hotelul Alexandria, urcară până la etajul doisprezece și o apucară pe coridor spre apartamentul lui Gutman. Pe coridor nu se afla nimeni. Spade rămase puțin în urmă, așa încât atunci când ajunseră la vreo cinci metri de ușa lui Gutman, se găsea la vreo jumătate de metru în spatele băiatului. Se aplecă brusc într o parte și l prinse pe băiat pe la spate de ambele brațe, chiar de sub coate. Împinse violent brațele băiatului înainte, astfel încât mâinile, aflate în buzunare, ridicară paltonul în sus. Băiatul se smuci și se zbătu, dar era neputincios în cleștele nemilos al lui Spade. Dădu îndărăt cu picioarele, dar nimeri în gol, căci detectivul își ținea picioarele desfăcute. Spade îl ridică pe băiat și l buși violent cu picioarele de podea. Lovitura nu produse prea mare zgomot pe covorul gros. În clipa contactului cu podeaua, mâinile lui Spade alunecară în jos și îl înșfăcară și mai bine de încheietura mâinilor. Băiatul, cu dinții strânși, nu încetă să se zbată să scape din mâinile mari ale detectivului, dar fără succes și fără să i poată împiedica pe Spade să și strecoare mâinile peste ale lui. Scrâșni tare din dinți, iar zgomotul se amestecă cu cel al răsuflării lui Spade, în momentul când îi zdrobi mâinile. O vreme, mâinile băiatului rămaseră încordate și nemișcate. Apoi brațele i se înmuiară. Spade îi dădu drumul și se trase înapoi. Când detectivul își scoase mâinile din buzunarele paltonului ținea în fiecare din ele câte un revolver automat masiv.
Băiatul se întoarse și l privi pe Spade. Se făcuse alb ca varul și arăta oribil. Își vârî încet mâinile în buzunarele paltonului. Se uită la pieptul lui Spade și nu spuse nimic. Spade își vârî pistoalele în buzunar și rânji ironic:
― Haide, zise el. Asta o să È›i asigure relaÈ›ii excelente cu patronul tău.
Se îndreptă spre ușa apartamentului lui Gutman și Spade ciocăni.


XIII
DARUL OFERIT ÎMPÃRATULUI

Gutman deschise ușa. Un zâmbet vesel îi lumină fața grasă. Întinse mâna și spuse:
― Oh, intraÈ›i, domnule. Vă mulÈ›umesc c aÈ›i venit. IntraÈ›i.
Spade îi strânse mâna și intră. Băiatul păși în urma lui. Grăsanul închise ușa. Spade scoase din buzunare pistoalele băiatului și i le întinse lui Gutman.
― UitaÈ›i le. N ar trebui să l lăsaÈ›i să umble cu ele. S ar putea răni.
Grăsanul râse vesel și luă pistoalele.
― Ei, ei, spuse el, ce i asta? Se uită de la Spade la băiat.
― I le a luat un vânzător de ziare schilod, dar l am silit să mi le dea înapoi.
Băiatul, alb la față, luă pistoalele din mâinile lui Gutman și le vârî în buzunare. Nu vorbi, Gutman râse din nou.
― Pentru numele lui Dumnezeu, domnule Spade, sunteÈ›i un om care merită să fie cunoscut, un om surprinzător. IntraÈ›i. StaÈ›i jos. DaÈ›i mi pălăria.
Băiatul ieși din cameră prin ușa din dreapta intrării.
Grăsanul îl instală pe Spade în fotoliul verde de pluș de lângă masă, ii oferi insistent o țigară de foi, întinse bricheta ca s o aprindă, amestecă două whisky uri cu sifon, îi puse un pahar în mâna lui Spade și, ținând și el unul, se așeză în fața detectivului.
― Acum, domnule, sper că veÈ›i primi scuzele mele pentru ...
― Nu contează, răspunse Spade. Hai să vorbim despre pasărea neagră.
Grăsanul își înclină capul spre stânga și îl privi cu afecțiune pe Spade.
― Foarte bine, domnule, consimÈ›i el. Hai să discutăm. Sorbi din paharul pe care îl È›inea în mână. ― Va fi povestea cea mai uluitoare pe care aÈ›i auzit o vreodată, domnule, È™i o spun, conÈ™tient fiind că un om de valoarea dumneavoastră È™i cu meseria pe care o aveÈ›i trebuie să fi cunoscut fapte uluitoare în viaÈ›a lui.
Spade dădu din cap politicos. Grăsanul strânse din pleoape și zise:
― Ce È™tiÈ›i, domnule, despre Ordinul Eforiei Sfântului Ioan al Ierusalimului, cunoscut mai târziu sub numele de Cavalerii din Rhodos etc.?
Spade vântură țigara de foi.
― Doar ce mi amintesc din istoria învățată la È™coală ― erau cruciaÈ›i, sau aÈ™a ceva.
― Foarte bine. Vă reamintiÈ›i că Suleiman Magnificul i a gonit din Rhodos în 1523?
― Nu.
― Ei bine, domnule, i a gonit, iar ei s au stabilit în Creta unde au stat È™apte ani, până la 1530 eând l au convins pe împăratul Carol al V lea să le dea ― Gutman ridică trei degete groase È™i numără pe ele ― Malta, Goto È™i Tripoli.
― Da.
― Da, domnule, dar cu aceste condiÈ›ii: trebuiau să plătească împăratului drept tribut anual ― ridică un deget ― un È™oim, în semn de recunoaÈ™tere că Malta aparÈ›inea încă Spaniei, È™i că dacă aveau s o părăsească, insula revenea Spaniei. ÃŽnÈ›elegeÈ›i? Le o dădea, dar numai cu condiÈ›ia ca ei să stea acolo, È™i nu puteau s o cedeze sau s o vândă altora.
― Da.
Grăsanul se uită peste umăr la cele trei uși închise, își împinse scaunul câțiva centimetri mai aproape de Spade și își coborî glasul la o șoaptă răgușită:
― AveÈ›i cumva vreo idee de bogăția imensă, incalculabilă, a Ordinului la vremea aceea?
― Dacă nu mă înÈ™el, spuse Spade, erau foarte bine dotaÈ›i.
Gutman zâmbi cu indulgență.
― Foarte bine, domnule, e puÈ›in spus. Șoapta lui se stinse È™i mai mult. ― ÃŽnotau în bani, domnule. Nu vă puteÈ›i închipui. Nimeni nu È™i poate închipui. Ani de zile au jefuit pe saraceni, È™i au prădat nimeni nu È™tie câte pietre preÈ›ioase, metale scumpe, mătăsuri, fildeÈ™uri, lucrurile cele mai de valoare din Răsărit. Asta e istoria, domnule. Știm cu toÈ›ii că Războaiele Sfinte reprezentau pentru ei ca È™i pentru templieri, mai ales, un prilej de jaf. Ei bine, împăratul Carol le a dat Malta, iar tributul anual pe care l a cerut era o pasăre neînsemnată, doar ca o formalitate. Ce putea fi mai firesc ca aceÈ™ti cavaleri imens de bogaÈ›i să caute o posibilitate de a È™i exprima recunoÈ™tinÈ›a? Ei bine, domnule, chiar asta au È™i făcut, È™i le a venit ideea fericită să i trimită lui Carol drept tribut în primul an, nu o pasăre vie, neînsemnată, ci un È™oim de aur splendid, încrustat din cap până în gheare cu cele mai superbe nestemate din cuierele lor. Și ― nu uitaÈ›i ― domnule ― aveau nestemate splendide, cele mai splendide din Asia. Gutman se opri din È™optit. Ochii lui negri È™i È™ireÈ›i cercetară faÈ›a placidă a lui Spade. ― Ei, domnule, ce părere aveÈ›i?
― Nu È™tiu ce să spun.
Grăsanul zâmbi satisfăcut de sine.
― Acestea sunt date, date istorice, nu însă din manualele È™colare de istorie, nu din Istoria lumii de domnul Wells, dar totuÈ™i date istorice. Arhivele Ordinului din secolul al XII lea se află încă în Malta. Nu sunt intacte, dar în ce a rămas există nu mai puÈ›in ― ridică trei degete ― de trei referinÈ›e, care pomenesc direct de È™oimul bătut cu nestemate. ÃŽn cartea lui J. Delaville Le Roulx Les Archives de l'Ordre de Saint Jean există o referință la el ― indirectă, desigur, dar totuÈ™i o referință. Iar cartea nepublicată ― fiind neterminată în momentul morÈ›ii autorului ― a lui Paoli, Dell'origine ed instituto del sacro militar ordine cuprinde o afirmaÈ›ie clară È™i precisă asupra datelor de care vă vorbesc.
― ÃŽn regulă, zise Spade.
― ÃŽn regulă, domnule. Marele Maestru Villiers de L'Isle Adam a comandat această pasăre bătută cu nestemate È™i înaltă de treizeci de centimetri unor sclavi turci din castelul St. Angelo È™i a trimis o împăratului Carol, care se afla în Spania. A trimis o pe o galeră comandată de un cavaler francez numit Cormier sau Corvere, membru al Ordinului. Vocea lui Gutman deveni din nou o È™oaptă. ― Galera n a ajuns niciodată în Spania. Zâmbi cu buzele strânse È™i întrebă: ― AÈ›i auzit de Barbarossa, Barbă RoÈ™ie, Khair ed Din? Nu? Un amiral celebru al piraÈ›ilor, cu sediul la Alger, pe atunci. Ei bine, domnule, el a confiscat galera cavalerului È™i tot el a confiscat È™i pasărea. Pasărea a plecat la Alger. E sigur. Istoricul francez Pierre Dan o menÈ›ionează într una din scrisorile lui din Alger. A scris că pasărea se găsea acolo de mai bine de o sută de ani, până a fost luată de Sir Francis Verney, aventurierul englez, care a lucrat o vreme mână în mână cu piraÈ›ii din Alger. Poate n a lucrat, dar Pierre Dan aÈ™a crede È™i mă mulÈ›umesc cu afirmaÈ›ia lui.
Vă asigur că nu există nimic despre pasăre în Memoriile familiei Verney în secolul al XVII lea de Lady Francis Verney. Le am citit și e aproape sigur că Sir Francis n a avut pasărea când a murit într un spital din Mesina în 1615. Era complet ruinat. Dar, domnule, nu se poate nega că pasărea a plecat într adevăr în Sicilia. Acolo se găsea și a intrat în posesiunea lui Victor Amadeus II, la câtva timp după ce a ajuns rege în 1713, fiind unul din darurile pentru soția lui când s a căsătorit la Chambery, după abdicare. E un lucru sigur, domnule. Carutti, autorul lui Storia del Regno di Vittorio Amadeo II, o recunoaște deschis.
Poate că ei ― Amadeo È™i soÈ›ia ― au luat pasărea la Torino când el a încercat să È™i revoce abdicarea. Dar, oricum, pasărea a apărut mai târziu în posesia unui spaniol, din armata care a cucerit Neapolul în 1734 ― tatăl lui Don Jose Monino y Redondo, conte de Floridablanca, primul ministru al lui Carol al III lea. Nimic nu dovedeÈ™te că statueta n a rămas în familia lor până, cel puÈ›in, la sfârÈ™itul războiului carlist din 1840. Apoi a apărvit la Paris exact pe vremea când Parisul foia de carliÈ™tii care fugiseră din Spania. Unul dintre ei trebuie s o fi luat cu el, dar indiferent cine o fi fost, probabil nu È™tia nimic despre adevărata ei valoare. Pasărea fusese ― fără îndoială ca o precauÈ›iune luată în timpul tulburărilor carliste din Spania ― vopsită sau emailată complet, ca să nu arate decât ca o statuetă neagră, nu prea interesantă. Sub acest deghizament, domnule, a circulat, s ar putea spune de colo colo prin Paris, timp de È™aptezeci de ani, pe la diverÈ™i proprietari È™i negustori de antichități, prea stupizi ca să È™i dea seama ce se afla sub email.
Grăsanul se întrerupse ca să zâmbească și să clatine din cap cu regret. Apoi continuă:
― Timp de È™aptezeci de ani, domnule, acest obiect splendid a fost, s ar putea spune, o minga de fotbal zvârlită prin rigolele Parisului ― până în 1911, când un negustor grec, Charilaos Konstantinides, a descoperit o într o prăvălie oarecare. Nu i a trebuit mult lui Charilaos ca să priceapă despre ce e vorba È™i s o cumpere. Grosimea stratului de email nu putea ascunde valoarea ei ochilor È™i nasului său de cunoscător. Ei bine, domnule, Charilaos a fost cel care a refăcut o mare parte din istoria ei È™i a identificat o. Am aflat, È™i în cele din urmă am smuls de la el aproape toată povestea, deÈ™i am fost nevoit de atunci să i mai adaug câteva amănunte. Charilaos nu se grăbea să convertească imediat în bani descoperirea lui. Știa că ― deÈ™i valoarea ei era imensă ― un preÈ› mult mai mare, un preÈ› formidabil putea fi scos de îndată ce i se certifica autenticitatea în afara oricărui dubiu. E cu putință să fi intenÈ›ionat, să trateze cu unul din descendenÈ›ii actuali ai vechiului Ordin ― Ordinul englez al St. Ioan din Ierusalim. Ordinul prusac al JohanneÈ›ilor, sau cu branÈ™ele italiene sau germane ale Ordinului suveran al Maltei ― toate ordine bogate. Grăsunul își ridică paharul, zâmbi È™i văzându l gol se sculă să l umple atât pe al lui, cit È™i pe al lui Spade. ÃŽncepeÈ›i să mi daÈ›i crezare? întrebă el în timp ce umbla cu sifonul.
— N am spus că nu vă dau crezare.
― Nu, chicoti Gutman. Dar păreÈ›i sceptic. Se aÈ™eză la loc, bău bine È™i se È™terse la gură cu o batistă albă. — Ei bine, domnule, pentru a o È›ine în siguranță, în timp ce È™i continua cercetările, Charilaos a dat pasărea din nou la emailat, făcând o să arate aÈ™a cum e acum. Exact la un an după ce a dobândit o ― asta s a întâmplat cam la vreo trei luni după ce l am făcut să mi mărturisească ― am luat să citesc ziarul Times la Londra È™i am aflat că magazinul lui a fost prădat, iar el ucis. Am sosit a doua zi la Paris. Gutman clătină trist din cap. ― Pasărea dispăruse. Pentru numele lui Dumnezeu, domnule, am fost nebun de furie. N am crezut că cineva își dădea seama de valoarea ei. Nu cred că i a mai spus cuiva în afară de mine. Se furase o mare cantitate de obiecte. Asta m a făcut să mă gândesc că hoÈ›ul luase pasărea la întâmplare, o dată cu restul de lucruri, fără să È™tie ce reprezintă. Fiindcă vă asigur că un hoÈ› care i ar fi cunoscut valoarea, nu s ar mai fi încărcat cu nimic altceva ― nu, domnule, ― cel mult cu nestematele coroanei.
Închise ochii și zâmbi satisfăcut de un gând ascuns. Deschise ochii și spuse:
Astea s au întâmplat acum È™aptesprezece ani. Ei bine, domnule, mi au trebuit È™aptesprezece ani ca să localizez pasărea, dar am reuÈ™it. Am dorit o, iar eu nu mă descurajez uÈ™or când doresc ceva. Zâmbetul i se lărgi. ― Am dorit o È™i am descoperit o. O vreau È™i am s o am. ÃŽÈ™i goli paharul, își È™terse din nou buzele È™i È™i puse batista la loc în buzunar. ― I am dat de urmă în casa unui general È›arist ― un anume Kemidov ― într o suburbie a Constantinopolului. Generalul habar n avea despre ce era vorba. Pentru el nu era decât o figurină neagră È™i emailată, dar încăpățânarea lui firească ― încăpățânarea firească a unui general È›arist ― l a reÈ›inut să mi o vândă când i am făcut o ofertă. Poate că în nerăbdarea mea am fost puÈ›in lipsit de dibăcie, deÈ™i nu foarte mult. Nu mi dau seama. O voiam cu strășnicie È™i mă temeam ca ofiÈ›erul ăla stupid să nu înceapă să cerceteze obiectul din proprietatea sa, să nu râcâie niÈ›el emailul. AÈ™a c am trimis niÈ™te agenÈ›i s o ia. Ei bine, domnule, au luat o, iar eu n o am. Se ridică, se duse la masă È™i își puse pe ea paharul gol. ― Dar am s o am. DaÈ›i mi paharul dumneavoastră, domnule.
― Atunci pasărea nu aparÈ›ine niciunuia dintre voi, ci generalului Kemidov?
― Să aparÈ›ină? întrebă jovial Gutman. Ei bine, domnule, la urma urmei, aÈ›i putea spune că aparÈ›ine regelui Spaniei, dar sincer nu văd cum se poate acorda altcuiva titlul de proprietate ― în afara dreptului de posesiune. Chicoti. ― Un obiect de o asemenea valoare, care a trecut dintr o mână într alta, e limpede proprietatea oricui îl poate dobândi.
― Deci acum aparÈ›ine domniÈ™oarei O'Shaughnessy?
― Nu, domnule. Ea nu i decât agenta mea.
― Oh! exclamă Spade ironic.
Gutman se uită gânditor la dopul sticlei de whisky, pe care o ținea în mână și întrebă:
― Atunci, fără îndoială, are pasărea?
― Nu chiar!
― Unde i?
― Nu È™tiu precis.
Grăsunul buși cu sticla în masă.
― Dar aÈ›i spus că È™tiÈ›i! protestă el.
Spade făcu un gest neglijent cu mâna.
― Voiam să spun că È™tiu de unde s o iau când va veni momentul.
Bulbii roz de pe fața lui Gutman se așezară mai bine.
― Și o veÈ›i lua?
― Da.
― Unde i?
Spade zâmbi și spuse:
― LăsaÈ›i asta pe seama mea.
― Când o s o luaÈ›i?
― Când am să fiu gata.
Grăsanul își frământă buzele, zâmbind ușor neliniștit, și întrebă:
― Domnule Spade, unde i domniÈ™oara O'Shaughnessy?
― ÃŽn mâinile mele, la adăpost.
Gutman zâmbi, de acord cu el.
― Am încredere în dumneavoastră în această privință, domnule. Ei bine, domnule, înainte de a începe să discutăm preÈ›urile, răspundeÈ›i mi la o întrebare: cât de repede puteÈ›i ― sau cât de repede voiÈ›i ― să scoateÈ›i la iveală È™oimul?
― ÃŽn câteva zile.
Grăsanul dădu din cap.
― E mulÈ›umitor. Noi... dar am uitat de băutură. Se întoarse la masă, turnă whisky, adăugă sifon, puse un pahar lângă cotul lui Spade È™i îl ridică pe al lui. ― Ei bine, domnule, să bem pentru un târg cinstit È™i pentru câștiguri destul de mari pentru amândoi.
Băură. Grăsanul se așeză la loc. Spade întrebă:
― Ce înÈ›elegeÈ›i printr un târg cinstit?
Gutman își înălță paharul la lumină, îl privi cu afecțiune, trase o dușcă bună și spuse:
― Am să vă fac două propuneri, domnule, È™i fiecare dintre ele e echitabilă. AlegeÈ›i. Am să vă dau douăzeci È™i cinci de mii de dolari când îmi înmânaÈ›i È™oimul È™i alte douăzeci È™i cinci de mii de dolari de îndată ce ajung la New York. Sau am să vă dau un sfert ― douăzeci È™i cinci la sută ― din ce scot de pe È™oim. Iată, deci, domnule, ori cincizeci de mii de dolari aproape imediat, ori o sumă enorm mai mare, să spunem în câteva luni.
Spade bău și întrebă:
― Cât mai mare?
― Enorm mai mare, repetă grăsanul. Cine È™tie cât mai mare? Să spunem o sută de mii de dolari, sau un sfert de milion? O să mă credeÈ›i dacă am să menÈ›ionez suma minimă care mi se pare probabilă?
― De ce nu?
Grăsanul plescăi și își coborî vocea la un susur ca o șoaptă.
― Ce aÈ›i spune domnule, de o jumătate de milion?
Spade făcu ochii mici.
― Atunci credeÈ›i că pasărea valorează două milioane?
Gutman zâmbi senin.
― Ca să vă citez propriile cuvinte, de ce nu?
Spade dădu paharul pe gât și îl puse pe masă. Vârî țigara de foi în gură, o scoase, se uită la ea, apoi o vârî la loc. Ochii lui galben cenușii erau cam tulburi. Spuse:
― E o groază de bănet.
Grăsunul recunoscu și el.
― E o groază de bănet. Se aplecă în față È™i îl bătu pe Spade pe genunchi. ― Asta e absolut cifra de bază minimă ― sau Charilaos Konstantinides era un idiot cras, È™i nu era.
Spade scoase din nou din gură țigara de foi, se strâmbă cu silă la ea și o puse pe suportul cu scrumieră. Închise ochii bine, apoi îi deschise. Tulburarea din ochi i se accentuase. Spuse:
― Cifra minimă, hm? Și cea maximă? Pronunță limpede "maÈ™imă" în loc de maximă.
― Maximă? Gutman întinse mâna goală cu palma deschisă în sus.
― Refuz să ghicesc. O să credeÈ›i c am înnebunit. Nu o cunosc. Nu se poate spune la cât se va ridica, domnule, È™i ăsta e singurul adevăr în ce o priveÈ™te.
Spade își strânse buzele. Clătină nerăbdător din cap. O lucire violentă È™i temătoare i se iscă în ochi ― dar fu repede înăbuÈ™ită de senzaÈ›ia crescândă de ameÈ›eală. Se ridică, sprijinindu se cu mâinile de braÈ›ele fotoliului. Clătină din nou din cap È™i făcu un pas nesigur înainte. Râse gros È™i mormăi:
― Să te ia dracu.
Gutman sări È™i își împinse îndărăt scaunul. Bulbii de grăsime îi tremurară. Ochii, îi erau două găuri întunecoase pe o față roză È™i uleioasă. Spade își smuci capul dintr o parte într alta până când ochii lui posaci se îndreptară ― dacă nu chiar se aÈ›intiră ― asupra uÈ™ii. Făcu un alt pas nesigur. Grăsanul strigă tare:
― Wilmer!
O ușă se deschise și intră băiatul.
Spade făcu un al treilea pas. Fața îi devenise cenușie, iar mușchii fălcilor i se umflaseră sub urechi ca niște tumori. Picioarele nu i se mai îndreptară după cel de al patrulea pas, iar ochii tulburi îi fură aproape acoperiți de pleoape. Făcu al cincilea pas. Băiatul se apropie de el și rămase puțin în fața lui, dar nu chiar între Spade și ușă. Mâna dreaptă a băiatului se afla în haină, deasupra inimii. Colțurile buzelor îi tresăriră. Spade încercă și al șaselea pas. Băiatul întinse fulgerător piciorul înaintea lui Spade. Spade se împiedică și se prăbuși cu fața în jos. Băiatul, cu mâna dreaptă încă sub haină, se uită de sus la Spade. Spade încercă să se ridice. Băiatul își trase piciorul și l pocni pe Spade peste tâmplă. Lovitura îi răsturnă pe o parte. Încercă iar să se ridice, nu reuși și adormi.


XIV
LA PALOMA

Spade dădu colțul de la lift, la ora șase dimineața, și văzu o lumină galbenă strălucind prin geamul jivrat al biroului său. Se opri brusc, își strânse buzele, se uită de jos în sus și înainta spre ușă cu pași mari rapizi și tăcuți.
Puse mâna pe clanță și o întoarse cu grijă, așa încât nici nu clincăni, nici nu zdrăngăni. O răsuci până la capăt: ușa era încuiată. Þinu clanța nemișcată, schimbă mâinile, apucând o acum cu cea stângă. Cu dreapta își scoase atent cheile din buzunar, ca să nu zornăie. Despărți cheia de la birou de celelalte și, înăbușindu le zgomotul în palmă, o vârî în broască. Operația decurse fără nici un zgomot. Se clătină pe vârful picioarelor, își umplu plămânii cu aer, descuie ușa și intră.
Effie Perine stătea adormită cu capul pe brațe și cu brațele pe birou. Pusese pe ea mantoul ei și unul din pardesiele lui Spade, în care se înfășurase ca într o capă. Spade dădu drumul aerului din piept, râse înfundat și traversă încăperea spre ușa celuilalt birou. Biroul era gol. Se îndreptă atunci spre fată și îi puse mâna pe umăr.
Effie tresări, ridică somnoroasă capul și pleoapele i se zbătură. Își îndreptă deodată trupul și deschise ochii mari. Îl văzu pe Spade, zâmbi și se frecă la ochi.
― AÈ™adar te ai întors în cele din urmă? Cât e ceasul?
― E ora È™ase. Ce cauÈ›i aici?
Tremură și căscă.
― Mi ai spus să stau È™i să te aÈ™tept până le întorci sau telefonezi.
― EÈ™ti soră cu băiatul care a rămas singur pe puntea în flăcări?
― N aveam de gând să... Se întrerupse È™i se sculă, lăsând pardesiul să cadă pe scaunul din spate. Se uită cu ochi întunecaÈ›i È™i nervoÈ™i pe sub borul pălăriei la tâmpla lui È™i exclamă:
― O, dar ce ai pățit la cap?
Tâmpla lui Spade se umflase și se învinețise.
― Nu È™tiu dacă e din cădere, sau dacă am fost lovit. Nu cred că i mare lucru, dar mă doare îngrozitor. O pipăi uÈ™or cu vârful degetelor, tresări, iar strâmbătura i se transformă într un zâmbet sever, È™i îi explică: M am dus în vizită, am fost drogat È™i m am trezit peste douăsprezece ore întins pe jos într o odaie.
Effie îi luă pălăria de pe cap.
― ÃŽngrozitor, spuse ea. Trebuie sa te vadă un doctor. Nu poÈ›i să mergi pe stradă cu un cap ca ăsta.
― Nu i aÈ™a de grav cum arată, mai puÈ›in nevralgia, iar ea s ar putea datora mai ales băuturii drogate. Se duse la chiuveta din colÈ›ul biroului È™i turnă apă rece pe o batistă. Ce s a mai întâmplat după plecarea mea?
― Ai găsit o pe domniÈ™oara O'Shaughnessy, Sam?
― Nu încă. Ce s a mai întâmplat după plecarea mea?
― S a telefonat de la biroul procurorului. Dorea să te vadă.
― Cine, procurorul?
― Da, din câte am înÈ›eles. Și a mai venit È™i un băiat cu un mesaj ― că domnul Gutman ar fi încântat să discute cu tine înainte de ora cinci È™i jumătate.
Spade închise robinetul, stoarse batista și plecă de la chiuvetă, ținându și batista la tâmplă.
― Am primit mesajul ăsta, zise el. L am întâlnit jos pe băiat. Uite eu ce m am ales după discuÈ›ia cu Gutman.
― Sam, cel care a telefonat era G?
― Și ce...?
Spade se uită prin ea, și vorbi ca și cum cuvintele i ar fi folosit pentru a și pune ordine în gânduri.
― Vrea un lucru pe care își închipuie că l pot obÈ›ine. L am convins că l pot împiedica să l obÈ›ină, dacă nu cade la o înÈ›elegere cu mine înainte de ora cinci È™i jumătate. Apoi, hm, hm, fireÈ™te, după ce i am spus că va avea de aÈ™teptat câteva zile, m a drogat. Nu cred că È™i a închipuit c o să mor. Știa c am să mi revin în vreo zece sau douăsprezece ore. AÈ™a că răspunsul poate fi acela că È™i a închipuit că ar putea să obÈ›ină obiectul fără ajutorul meu cât timp am zăcut drogat È™i nu puteam interveni. Se strâmbă. ― Sper să se fi înÈ™elat. Privirea lui fixă deveni mai puÈ›in distantă. ― N ai aflat nimic de Brigid O'Shaughnessy?
Effie Perine clătină din cap și l întrebă:
― ÃŽntâmplarea are cumva de a face cu ea?
― Oarecum.
― Obiectul pe care îl vrea Gutman îi aparÈ›ine ei?
― Ori ei, ori regelui Spaniei. Iubito, n ai un unchi care predă istoria la universitate?
― Am un văr. De ce?
― Dacă îi înveselim viaÈ›a cu un presupus secret istoric, vechi de patru secole, ne putem încrede în el ca să fie discret o vreme?
― O, desigur. E om serios.
― ÃŽn regulă. Ia È›i un creion È™i un carnet.
Effie le luă È™i se aÈ™eză pe scaunul ei. Spade turnă din nou apă rece pe batistă È™i, după ce o duse la tâmplă, rămase în picioare, în faÈ›a ei È™i îi dictă povestea È™oimului, aÈ™a cum o auzise de la Gutman, începând cu darul oferit lui Carol al V lea de către cavalerii Ordinului Sf. Ioan È™i până la ― dar nu È™i mai departe ― sosirea păsării emailate Ia Paris, pe vremea emigraÈ›iei carliste. Se împiedică în numele autorilor È™i al cărÈ›ilor pomenite de Gutman, dar reuÈ™i să le redea cu o vagă asemănare fonetică. Restul povestirii o repetă cu precizia unui reporter expert. Când termină, fata închise carnetul de note È™i ridică spre el o față roÈ™ie È™i zâmbitoare.
― Vai, ce pasionant, spuse ea. E...
― Da, e pasionant, sau ridicol. Vrei acum să revezi notele, să le citeÈ™ti vărului tău È™i să l întrebi ce părere are? A dat vreodată peste ceva care ar putea avea legătură cu cele scrise de tine? E verosimilă o astfel de poveste? E posibilă ― cât de puÈ›in posibilă? Sau e o prostie? Dacă mai are nevoie de timp ca să cerceteze, e în regulă, dar convinge l să È›i spună totuÈ™i acum părerea. Și, pentru numele lui Dumnezeu, mai convinge l să È›ină totul secret.
― Mă duc chiar acum. Iar tu du te să te vadă un doctor pentru ce ai pățit la cap.
― Să luăm mai întâi micul dejun.
― Nu, eu am să mi l iau la hotelul Barkeley. Mor de nerăbdare să aud cr o să spună Ted despre asta.
― Foarte bine, răspunse Spade, dar să nu plângi, dacă are să râdă de tine.
După un mic dejun liniștit la restaurantul Palace, în timpul căruia citi ambele ziare ce apăreau dimineața, Spade se duse acasă, se bărbieri, făcu baie, se frecă cu gheață la tâmpla învinețită și îmbrăcă haine curate. Apoi plecă spre apartamentul lui Brigid O'Shaughnessy din blocul Coronet. În apartament nu era nimeni. Totul era neschimbat de la ultima lui vizită. Se duse la hotelul Alexandria. Gutman nu era la hotel. Nici unul dintre ceilalți ocupanți ai apartamentului lui Gutman nu era acolo. Spade află că ceilalți ocupanți erau secretarul grăsanului, Wilmer Cook, și fiica lui Gutman, Rhea, o fată cu păr blond, ochi căprui și micuță de statură, de vreo șaptesprezece ani, despre care personalul hotelului afirma că i foarte frumoasă. I se spuse lui Spade că grupul lui Gutman sosise la hotel de la New York, cu zece zile mai înainte și că nu plecase încă. Spade se deplasă la hotelul Belvedere și l găsi pe detectivul hotelului mâncând la restaurant.
― Bună dimineaÈ›a, Sam. Stai jos È™i mănâncă un ou. Detectivul se uită la tâmpla lui Spade. Pentru numele lui Dumnezeu, dar bine te au mai aranjat!
― MulÈ›umesc, dar am mâncat, răspunse Spatie È™i se aÈ™eză. Apoi, în legătură cu tâmpla, spuse: Arată mai rău decât în realitate. Ce mai face scumpul meu Cairo?
― A ieÈ™it la mai puÈ›in de o jumătate de oră după plecarea ta ieri È™i de atunci nu l am mai văzut. N a dormit aici azi noapte.
― A luat obiceiuri proasto.
― Cred È™i eu. Un om ca el, singur într un oraÈ™ mare. Cine te a pocnit, Sam?
― Nu Cairo. Spade se uită cu atenÈ›ie la micul capac de argint ce acoperea pâinea prăjită a lui Luke.
― Pot să mi arunc ochii prin camera lui cât lipseÈ™te?
― Da. Știi că fac orice pentru tine, oricând.
Luke împinse ceaÈ™ca cu cafea la o parte, își puse coatele pe masă È™i își aÈ›inti privirea asupra lui Spade. ― Dar am impresia că tu nu faci orice pentru mine. C'e i cu tipul ăsta, pentru Dumnezeu? Nu i nevoie să mi ascunzi ceva. Știi că sunt de încredere.
Spade își ridică ochii de pe capacul conic de argint. Avea o privire limpede și candidă.
― Știu sigur că eÈ™ti de încredere. Nu È›i ascund nimic. Am să È›i spun pe È™leau. Lucrez pentru el, dar are niÈ™te prieteni care nu mi plac È™i am devenit prudent cu el.
― Băiatul pe care l am expediat ieri de aici era unul din prietenii lui?
― Da, Luke.
― Iar altul l a curățat pe Miles
Spade clătină din cap.
― Thursby l a omorât pe Miles.
― Și pe Thursby cine l a omorât?
― Se presupune a fi un secret, spuse Spade È™i zâmbi, dar poliÈ›ia crede că eu l am omorât.
Luke bombăni, se ridică și zise:
― E greu de scos ceva de la tine. Hai să dăm o raită prin apartament.
Se opriră la biroul de primire atât cât Luke să le spună: "AranjaÈ›i aÈ™a ca să mi daÈ›i un telefon, dacă soseÈ™te" È™i urcară în apartamentul lui Cairo. Patul lui Cairo era neted È™i frumos făcut, dar hârtiile din coÈ™, jaluzelele lăsate inegal ca È™i câteva prosoape mototolite din baie arătau că nu se dereticase încă în acea dimineață. Bagajele lui Cairo constau dintr un cufăr pătrat, o valiză È™i o sacoșă. Dulăpiorul din camera de baie era ticsit de cosmeticale ― cutii, cutiuÈ›e, borcane È™i sticluÈ›e cu pudre, creme, alifii, parfumuri, loÈ›iuni È™i tonice. ÃŽn dulap atârnau două costume È™i un pardesiu, deasupra a trei perechi de pantofi puÈ™i cu grijă pe È™anuri. Valiza È™i sacoÈ™a nu erau încuiate. Luke reuÈ™i să descuie cufărul în clipa când Spade își încheia cercetările în celelalte locuri.
― Nimic deocamdată, spuse Spade È™i porniră să caute in cufăr.
Nu găsiră nimic care să i intereseze.
― CauÈ›i ceva anume? îl întrebă Luke în timp ce încuia cufărul la loc.
― Nu. Se crede c a venit aici de la Constantinopol. AÈ™ vrea să È™tiu dacă i adevărat. N am găsit nimic care să dovedească că nu i adevărat.
― Ce învârteÈ™te?
Spade clătină din cap.
― AÈ™ vrea È™i eu să È™tiu. Traversă camera È™i se aplecă asupra coÈ™ului de hârtii. ― Ei, asta i ultima noastră È™ansă.
Scoase din coș un ziar. Ochii i se luminară când văzu că i exemplarul de ieri al ziarului Call. Era împăturit cu pagina de reclame în afară. Deschise ziarul, cercetă pagina și nimic nu i reținu atenția. Întoarse paginile și se uită la cea împăturită înăuntru, pagina cu anunțuri financiare, maritime, previziuni meteorologice, nașteri, căsătorii, divorțuri și decese. În colțul din stânga, jos, lipseau câțiva centimetri de la marginea celei de a doua coloane. Drept deasupra rupturii se vedea un mic titlu: Au sosit azi, urmat de:
12.20 a.m. ― Capac de la Astoria.
5.05 a.m. ― Helen P. Drew de la Greenwood.
5.06 a.m. ― Albarado de la Bandon.
Ruptura trecea prin rândul următor, lăsând doar atâtea litere cât să poți citi: de la Sidney.
Spade lăsă ziarul din mână pe birou și se uită din nou în coș. Găsi o bucată mică de bârtie de împachetat, o sfoară, două etichete cu prețul unor articole de lenjerie, bonul unui magazin pentru șase perechi de ciorapi, iar în fundul coșului o bucată de ziar făcută ghem. O deschise cu atenție, o netezi pe birou și o potrivi pe pagina din Call unde era ruptura. La margine mergea, dar între vârful fragmentului mototolit și cuvintele de la Sidney lipseau cam doi centimetri, loc destul ca să cuprindă anunțul sosirii a șase sau șapte vase. Întoarse pagina și văzu că pe partea cealaltă a fragmentului lipsă nu s ar fi putut afla decât un colț fără interes al reclamei unui agent de bursă.
Luke se aplecă peste umărul lui și îl întrebă:
― Despre ce i vorba?
― Mi se pare că tipul e interesat de un vas.
― Și ce, e vreo lege care să l oprească? spuse Luke în timp ce Spade împături la un loc pagina ruptă È™i fragmentul mototolit È™i le puse în buzunarul pardesiului.
― Ai terminat aici?
― Da. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc mult, Luke. Te rog să mi telefonezi de îndată ce se întoarce.
― Desigur.


Spade merse la birourile ziarului Call, cumpără un exemplar al ediției din ziua precedentă, și deschise la pagina cu anunțuri maritime și compară cu pagina luată din coșul de hârtii al lui Cairo. Iată ce scria pe porțiunea lipsă:
6.17 a.m. Tahiti de la Sidney și Papeete.
6.05 a.m. Amiral Peoples de la Astoria.
8.07 a.m. Caddopeak de la San Pedro.
8.05 a.m. La Paloma de la Hong Kong.
9,03 a.m. Daisy Gray de la Seattle.
Citi lista încet și când termină trase cu unghia sub Hong Kong, tăie lista de sosiri cu briceagul, puse restul ziarului împreună cu foaia lui Cairo în coșul de hârtii și se întoarse în birou. Se așeza la masa de lucru, căută un număr în cartea de telefon și l formă.
― Dă mi, te rog, Kearny, unu, patru, zero, unu... Unde a tras vasul La Paloma, care a sosit ieri dimineață de la Hong Kong? Repetă întrebarea. ― MulÈ›umesc. Apăsă o clipă pe întrerupător, apoi ridică degetul È™i spuse: Dă mi, te rog, Davenport, doi, zero, doi, zero... Biroul de detectivi, vă rog... E acolo sergentul Polhaus?... MulÈ›umesc... Salut, Tom, aici e Sam Spade... Da, am încercat să te găsesc ieri după amiază... FireÈ™te. Ce ar fi să iei masa cu mine?... ÃŽn regulă. Þinu receptorul la ureche în timp ce forma alt număr cu degetul mare. ― Davenport. Dă mi, te rog, zero, unu, È™apte, zero... Salut, aici e Sam Spade. Secretara mea a primit un mesaj telefonic că vrea să mă vadă domnul Bryan. VreÈ›i să l întrebaÈ›i la ce oră îi convine să mă primească?... Da, Spade, S p a d e. Pauză lungă. ― Da... La două È™i jumătate? Foarte bine. Vă mulÈ›umesc. Făcu al patrulea număr È™i zise: Alo, scumpo, dă mi l, te rog, pe Sid... Alo, Sid, aici Sam. Am o întâlnire cu procurorul la două È™i jumătate după amiază. Vrei să mă cauÈ›i la telefon aici, sau acolo pe la patru, doar ca să vezi dacă n am intrat în vreo încurcătură?... Dă dracului partida ta de golf de sâmbătă după amiaza. Ai datorie să nu mă laÈ™i să intru la zdup... ÃŽn regulă, Sid. Salut!
Împinse telefonul, căscă, se întinse, își pipăi tâmpla învinețită, se uită la ceas, își răsuci o țigară și o aprinse. Fuma somnoros până la venirea lui Effie Perine.
Effie Perine intră zâmbitoare, cu ochi strălucitori și roz la față.
― Ted zice că s ar putea să fie adevărat, raportă ea, È™i speră că nu se înÈ™eală. Zice că nu i specialist în acest domeniu, dar numele È™i datele sunt corecte È™i cel puÈ›in nici unul din autorii citaÈ›i nu e inventat. E foarte entuziasmat.
― E splendid, atât timp cât nu se entuziasmează prea mult ca să nu È™i mai dea seama dacă i escrocherie.
― O, Ted nu i în stare de aÈ™a ceva! E prea priceput în specialitatea lui!
― Mda! Toată blestemata asta de familie Perine e nemaipomenită, zise Spade, inclusiv tu È™i pata aia de funingine de pe nasul tău.
― Vărul meu nu e un Perine, ci un Christy. ÃŽÈ™i aplecă fruntea să È™i privească nasul în oglinda din pudrieră. ― Se vede că m am pătat de la foc. Frecă pata cu colÈ›ul batistei.
― Entuziasmul familiilor Perine È™i Christy a incendiat hotelul Barkeley? o întrebă el.
Effie se strâmbă la el, în timp ce și tampona nasul cu un puf roz.
― Ardea un vapor când m am întors. ÃŽl trăgeau afară din docuri È™i fumul a trecut peste ferry boat ul nostru.
Spade puse mâinile pe brațele fotoliului ei.
― Ai fost destul de aproape ea să vezi cum se numea vasul?
― Da. La Paloma. De ce?
Spade spuse cu regret:
― Să mă ia naiba dacă È™tiu dece, surioaro, zise el.


XV
TOÞI NEBUNII

Spade și sergentul detectiv Polhaus mâncau piftie de picioare de porc la una din mesele lui Joe cel voinic la "States Hof Brau". Polhaus vântură pe furculiță aspicul strălucitor și alb între farfurie și gură, și spuse:
― Hei, ascultă, Sam! Uită ce s a întâmplat aseară. Se înÈ™elase rău, dar oricine se poate înfuria dacă te porÈ›i aÈ™a cu el.
Spade se uită gânditor la sergentul detectiv.
― D asta ai voit să mă vezi?
Polhaus dădu din cap și mai vârî în gură o porție de aspic, o înghiți și recunoscu de ce dăduse din cap.
― Mai ales d asta.
― Te a trimis Dundy?
Polhaus făcu o strâmbătură de dezgust.
― Știi bine că nu m a trimis el. E la fel de încăpățânat ca È™i tine.
Spade zâmbi și clătină din cap.
― Nu, nu i încăpățânat, Tom își închipuie doar că i încăpățânat.
Tom se schimonosi și atacă piciorul do porc cu cuțitul.
― N ai de gând să te laÈ™i de copilării? mârâî el. De ce te tot plângi? Ce sens are să bombăni? ÃŽÈ›i faci singur necazuri.
Spade își așeză furculița și cuțitul cu atenție pe farfurie și își puse mâinile pe masă alături de ele. Zâmbi slab și rece.
― Atunci când toÈ›i nebunii din oraÈ™ mă bat la cap, niÈ™te necazuri în plus nu mă mai deranjează, Nici nu mi dau măcar seama de ele.
Polhaus roși mai tare.
― Frumos din partea ta ce mi spui.
Spade ridică furculița și cuțitul și începu să mănânce. Polhaus mâncă și el. După o vreme, Spade îl întrebă:
― Ai văzut vaporul care ardea în port?
― Am văzut fumul. Fii înÈ›elegător, Sam. Dundy s a înÈ™elat, își dă seama. De ce nu È›i vezi de treabă?
― Crezi c ar trebui să mă duc È™i să i spun că sper că bărbia mea nu i a rănit pumnul? Polhaus înfipse sălbatic cuÈ›itul în piciorul de porc. ― AÈ›i mai primit vreun denunÈ› din partea lui Phil Archer? întrebă Spade.
― La dracu'. Dundy nu crede că tu l ai ucis pe Miles, dar n avea ce face, trebuia să verifice informaÈ›ia. Și tu ai fi făcut acelaÈ™i lucru în locul lui.
― Serios? ÃŽn ochii lui Spade sclipi o notă de ironie. ― Ce l a făcut să creadă că nu l am omorât eu? Ce te face pe tine să crezi că nu l am omorât eu? Sau aÈ™a crezi?
Fața sănătoasă a lui Polhaus se roși din nou.
― Thursby l a împuÈ™cat pe Miles.
― AÈ™a crezi tu.
― El l a împuÈ™cat. Revolverul Webley era al lui È™i glonÈ›ul care l a ucis pe Miles a provenit din acel revolver.
― EÈ™ti sigur? întrebă Spade.
― Absolut sigur, îi răspunse sergentul detectiv. Am găsit un băiat, comisionarul de la hotelul lui Thursby ― care a văzut în acea dimineață revolverul în camera lui. L a remarcat tocmai pentru că nu mai văzuse unul la fel. Nici eu n am văzut. Tu mi ai spus că nu se mai fabrică. Nu i probabil să mai existe altul pe undeva È™i, oricum, dacă nu aparÈ›ine lui Thursby, atunci ce s a întâmplat cu revolverul lui? Iar glonÈ›ul care l a curățat pe Miles a ieÈ™it de pe È›eava unui astfel de revolver. ÃŽncepu să vâre o bucată de pâine în gură, o scoase È™i întrebă: Spui că le ai mai văzut. Unde? Vârî bucata de pâine în gură.
― ÃŽn Anglia, înainte de război.
― Sunt convins.
Spade dădu din cap și spuse:
― Atunci înseamnă că l am omorât doar pe Thursby.
Polhaus se fâțâi pe scaun, cu fața roșie și lucioasă.
― Pentru Dumnezeu, n ai să uiÈ›i niciodată? se plânse el. S a terminat. O È™tii la fel de bine ca È™i mine. Parcă n ai fost È™i tu poliÈ›ist, aÈ™a te vaieÈ›i. Parcă ce, tu niciodată n ai folosit farsa pe care È›i am jucat o?
― Vrei să spui c aÈ›i încercat să mi jucaÈ›i o farsă, Tom ― că aÈ›i încercat doar. Polhaus bombăni È™i atacă ce mai rămăsese din piciorul de porc. ― Foarte bine. Știm amândoi că s a încheiat povestea de aseară. Ce È™tie Dundy?
― Știe È™i el că i încheiată.
― Ce l a trezit?
― Ah, Sam, nu È™i a închipuit niciodată că tu l ai... Zâmbetul lui Spade îl întrerupse pe Polhaus. Lăsă fraza neterminată È™i zise: Am descoperit cazierul lui Thursby.
― Da? Și cine i Thursby?
Ochii mici, șireți și căprui ai lui Polhaus studiară fața lui Spade. Spade exclamă enervat:
― AÈ™ vrea să È™tiu jumătate din ce vă închipuiÈ›i voi că È™tiu din blestemata asta de afacere!
― AÈ™ vrea să È™tim cu toÈ›ii, mârâi Polhaus. Ei bine, era gangster la St. Louis când am auzit prima oară de el. A fost arestat de multe ori acolo pentru diferite delicte, dar făcea parte din banda lui Egan, aÈ™a că nu s au luat niciodată măsuri prea severe împotriva lui. Nu È™tiu de ce a renunÈ›at la siguranÈ›a de acolo È™i a plecat, dar l au arestat la New York pentru o bătaie la un joc de cărÈ›i ― l a trădat complicele lui ― È™i a stat la zdup un an, până l a scos Fallon de acolo. Peste câțiva ani a mai stat o vreme la răcoare în Joliet, pentru că a bătut cu pistolul pe un alt complice care îi dăduse stupefiante. După aceea s a înhăitat cu Dixie Monahan È™i nu i a mai fost greu să iasă din orice încurcături. Asta era pe vremea când Dixie era aproape la fel de puternic ca È™i Nick Grecoteiul în combinaÈ›iile cu tripouri din Chicago. Thursby a fost agentul însoÈ›itor al lui Dixie, È™i a fugit împreună cu el când Dixie s a certat cu băieÈ›ii din bandă din pricina unor datorii pe care nu putea, sau nu voia să le plătească. Asta s a întâmplat acum câțiva ani ― pe timpul când a fost închis "Clubul Nautic Newport Beach". Nu È™tiu dacă Dixie era amestecat în această afacere, în orice caz atunci au fost văzuÈ›i pentru ultima dată împreună, atât Dixie cât È™i Thursby.
― Dixie a mai fost văzut? întrebă Spade.
Polhaus clătină din cap.
― Nu. Ochii lui mici se concentrară spionând: Nu, doar dacă l ai văzut tu, sau È™tii pe cineva care l a văzut.
Spade se tolăni pe scaun și începu să și răsucească o țigară.
― Nu l am văzut, spuse el calm. E o poveste nouă pentru mine.
― Te cred, răspunse țâfnos Polhaus.
Spade rânji la el și l întrebă:
― De unde ai aflat toate noutățile astea despre Thursby?
― O parte, din cazier. Restul, ei bine, le am cules, de ici È™i colo.
― De la Cairo, de pildă?
Ochii lui Spade îi scrutară pe Tom.
Polhaus își puse jos ceașca de cafea și clătină din cap.
― Nici vorbă. Ne ai compromis în faÈ›a tipului ăla.
Spade râse:
― Vrei să mi spui că doi vulpoi bătrâni ca tine È™i Dundy l aÈ›i interogat toată noaptea pe îngerul ăla neprihănit È™i n aÈ›i scos nimic de la el?
― Ce înseamnă toată noaptea? protestă Polhaus. L am interogat mai puÈ›in de două ore. Am văzut că n ajungem nicăieri È™i i am dat drumul.
Spade râse din nou și se uită la ceas. Prinse privirea lui John și ceru să i se facă plata.
― Am o întâlnire cu procurorul azi după amiază, îi spuse el lui Polhaus, în timp ce aÈ™tepta să i aducă restul.
― El te a chemat?
― Da.
Polhaus își împinse scaunul în spate, se ridică È™i rămase în picioare ― un bărbat burtos, solid È™i flegmatic.
― N ai să mi faci un serviciu, spuse el, dacă ai să i spui c ai discutat astfel cu mine.


Un tânăr mlădios și cu urechi proeminente îl introduse pe Spade în biroul procurorului districtual. Spade intră zâmbind degajat și spuse degajat:
― Salut, Bryan!
Procurorul districtual Bryan se sculă de pr scaun și i întinse mâna peste birou. Era un bărbat blond, de statură mijlocie, de vreo patruzeci și cinci de ani, cu ochi albaștri agresivi, în dosul unor ochelari pince nez legați cu panglici negre. Avea gură mare, ca un orator, și bărbie lată, cu gropiță. Când spuse: "Ce faci, Spade?" vocea îi trăda o forță latentă. Își strânseră mâna și luară loc.
Procurorul districtual puse degetul pe unul din nasturii de sidef, dintr un grup de patru, așezați pe biroul lui, și îi spuse tânărului mlădios care deschisese din nou ușa:
― Roagă i pe domnii Thomas È™i Healy să între, apoi se legănă în scaun È™i se adresă bine dispus lui Spade: Dumneata È™i poliÈ›ia nu prea vă înÈ›elegeÈ›i, nu?
Spade făcu un gest neglijent cu degetele mâinii drepte.
― Nimic serios, răspunse el vag. Dundy se entuziasmează prea repede.
Ușa se deschise și intrară doi bărbați. Cel pe care Spade îl salută cu: "Salut Thomas!" era un bărbat voinic, bronzat, de vreo treizeci de ani, cu hainele și părul în dezordine. Îl bătu pe Spade pe umăr cu o mână pistruiată, și l întrebă: "Ce mai zici?" după care se așeză lângă el. Celălalt bărbat era mai tânăr și insipid. Luă loc mai departe de ceilalți și puse pe genunchi un carnet de stenograf; deasupra ținea un creion.
Spade se uită înspre el, chicoti și l întrebă pe Bryan:
― Orice spun poate fi folosit împotriva mea?
Procurorul zâmbi.
― Asta e întotdeauna valabil. ÃŽÈ™i scoase ochelarii, îi examină È™i i puse la loc pe nas. ÃŽl privi pe Spade prin ei È™i l întrebă: Cine l a omorât pe Thursby?
― Nu È™tiu, răspunse Spade.
Bryan frecă panglica neagră a ochelarilor între degetul mare și celelalte și spuse atotștiutor:
― Poate că nu È™tii, dar, fără îndoială, poÈ›i să ghiceÈ™ti uÈ™or.
― Poate, dar n am chef. Procurorul districtual ridică din sprâncene. ― N am chef, repetă Spade. Vorbea senin. ― Se poate să ghicesc uÈ™or, sau să greÈ™esc, dar bătrâna doamnă Spade nu È™i a crescut nici un copil aÈ™a de fraier ca să ghicească în faÈ›a unui procuror districtual, a unui ajutor de procuror districtual È™i a unui stenograf.
― De ce n ai chef, dacă n ai nimic de ascuns?
― Toată lumea, spuse Spade moale, are câte ceva de ascuns.
― Și dumneata ai...
― ÃŽn primul rând ceea ce aÈ™ ghici.
Procurorul districtual își lăsă privirea in jos, spre birou, apoi o ridică spre Spade. Își potrivi mai bine ochelarii pe nas.
― Dacă preferi să plece stenograful, È›i se poate îndeplini dorinÈ›a. L am chemat aici doar din comoditate.
― Nu mă deranjează de loc, replică Spade. Sunt gata ca orice spun să fie consemnat pe hârtie È™i să iscălesc.
― Nu intenÈ›ionăm să È›i cerem să semnezi ceva, îl asigură Bryan. AÈ™ vrea să nu consideri discuÈ›ia noastră câtuÈ™i de puÈ›in ca o anchetă oficială. Și, te rog, să nu È›i închipui că dau crezare ― È™i cu atât mai puÈ›in, că am încredere ― în teoriile pe care se pare că È™i le a format poliÈ›ia.
― N ai încredere?
― De loc.
Spade suspină și își încrucișă picioarele
― Sunt încântat. Pipăi prin buzunar după punga cu tutun È™i pachetul cu foiÈ›e. ― Care i teoria dumitale?
Bryan se aplecă pe scaun, cu ochi duri, strălucitori ca și lentilele din fața lor.
― Spune mi pentru cine urmărea Miles pe Thursby È™i am să È›i spun cine l a omorât pe Thursby.
Spade râse scurt și disprețuitor.
― Te înÈ™eli la fel ca Dundy, zise el.
― Nu mă înÈ›elege greÈ™it, Spade, spuse Bryan, arătând în birou cu dosul degetelor. Nu spun că l a ucis clientul dumitale pe Thursby, sau c a aranjat să fie ucis, dar susÈ›in că dacă aÈ™ È™ti cine i clientul dumitale, aÈ™ putea să aflu în curând cine l a omorât pe Thursby.
Spade își aprinse țigara, o luă de la buze, își goli plămânii de fum și vorbi, parcă nedumerit:
― Nu înÈ›eleg exact despre ce i vorba.
― Nu? Atunci să presupunem că pun astfel întrebarea: Unde i Dixie Monahan?
Figura lui Spade rămase nedumerită.
― Nu pricep nici dacă pui astfel întrebarea, zise el. Tot nu pricep.
Procurorul își scoase ochelarii și i scutură ca să sublinieze importanța cuvintelor sale:
― Știm că Thursby a fost agentul însoÈ›itor al lui Monahan È™i a plecat împreună cu el când Monahan a găsit de cuviință că i înÈ›elept să dispară de la Chicago. Știm că Monahan s a cărat cu vreo două sute de mii de dolari, în pariuri. Nu È™tim însă cine sunt creditorii. ÃŽÈ™i puse la loc ochelarii È™i zâmbi sever. ― Dar È™tim ce i se poate întâmpla unui jucător de cărÈ›i care o întinde, ca È™i agentului însoÈ›itor, atunci când îi descoperă creditorii.
Spade își plimbă limba pe buze È™i rânji urât, până la urechi. Sub sprâncenele lăsate ochii îi sclipeau. Ceafa, tot mai roÈ™ie, i se revărsa peste marginea gulerului. Vorbi încet, răguÈ™it È™i enervat: ― Ei, ce părere ai? L am omorât eu la ordinul creditorilor? Sau l am descoperit È™i l am dat pe mâna lor ca să l cureÈ›e?
― O, nu, protestă procurorul districtului M ai înÈ›eles greÈ™it.
― Sper că da, zise Spade.
― Nu s a referit la aÈ™a ceva, spuse Thomas.
― Atunci la ce s a referit?
Bryan vântură o mână.
― M am referit doar la faptul c ai putea fi amestecat, fără să È›i dai seama. AÈ™a s ar putea...
― ÃŽnÈ›eleg, zise Spade batjocoritor. Nu crezi numai că sunt obraznic, dar îți închipui că sunt È™i prost,
― Prostii, insistă Bryan. Să presupunem c a venit cineva la dumneata È™i te a angajat să l găseÈ™ti pe Monahan, spunându È›i că are motive să creadă că se află în oraÈ™. Acel cineva s ar fi putut să È›i toarne o poveste complet falsă ― sau să È›i spună că i un datornic care a fugit, fără să È›i dea însă nici un fel de amănunte. De unde È™tii ce se ascunde aici? De unde să È™tii că nu i decât o misiune obiÈ™nuită de detectiv? Iar în aceste împrejurări, desigur că nu poÈ›i fi tras la răspundere pentru rolul jucat, decât dacă... vocea îi coborî la un ton mai impresionant, iar cuvintele se articulară rar È™i limpede ― te ai făcut complice, ascunzând identitatea criminalului, sau informaÈ›ii care ar putea duce la prinderea lui.
Mânia se topi de pe fața lui Spade. Nici vocea nu mai păstra urme de mânie când întrebă:
― Asta i părerea dumitale?
― Exact.
― Foarte bine. Atunci nu mă simt jignit. Dar te înÈ™eli.
― DovedeÈ™te o.
Spade clătină din cap.
― Nu pot s o dovedesc acum. Pot doar să È›i spun.
― Atunci spune mi.
― Nimeni nu m a angajat în legătură cu Dixie Monahan.
Bryan și Thomas schimbară priviri. Ochii lui Bryan se întoarseră la Spade.
― Dar, după cum ai recunoscut singur, cineva te a angajat ca să te ocupi de Thursby, agentul însoÈ›itor?
― Da, de fostul agent însoÈ›itor Thursby.
― Fostul?
― Da, fostul.
― Știi deci că Thursby nu mai era în legătură cu Monahan. EÈ™ti sigur?
Spade întinse mâna și dădu drumul chiștocului în scrumiera de pe birou. Vorbi nepăsător:
― Nu È™tiu nimic exact, decât că Thursby nu era interesat de Monahan È™i nici nu fusese vreodată. Am auzit că Thursby l a luat cu el pe Monahan în Orient È™i l a pierdut pe drum.
Procurorul districtual și ajutorul lui schimbară din nou priviri. Thomas spuse pe un ton banal, care îi trăda totuși emoția.
― Asta deschide o nouă perspectivă. Prietenii lui Monahan ar fi putut să l omoare pe Thursby fiindcă l a trădat pe Monahan.
― Jucătorii de cărÈ›i morÈ›i nu au prieteni, zise Spade.
― Deschide două noi perspective, zise Bryan. Se lăsă pe spate È™i se uită fix în tavan câteva secunde, apoi își îndreptă trupul. FaÈ›a lui de orator se lumină. ― Rămân astfel trei ipoteze. Prima: Thursby a fost ucis de jucătorii de cărÈ›i înÈ™elaÈ›i de Monahan la Chicago. Fără să È™tie că Thursby l a ucis pe Monahan ― sau fără să le vină să creadă ― l au omorât pentru c a fost complice cu Monahan, sau ca să se scape de el, sau să dea prin el de urma lui Monahan, sau fiindcă a refuzat să i conducă la Monahan. Ipoteza doi: A fost ucis de prietenii lui Monahan. Ipoteza trei: L a vândut pe Monahan duÈ™manilor lui, apoi s a certat È™i ei l au curățat.
― Sau ipoteza numărul patru, îi sugeră Spade cu un zâmbet voios: A murit de bătrâneÈ›e. Nu vorbeÈ™ti serios, nu i aÈ™a?
Cei doi bărbaÈ›i se uitară lung la Spade, dar niciunul nu vorbi. Spade își plimbă zâmbetul de la unul la altul È™i clătină din cap în semn de mână batjocoritoare. ― Vă gândiÈ›i la Arnold Rothstein.
Bryan se bătu cu dosul mâinii stângi peste palma celei drepte.
― SoluÈ›ia e una din aceste trei ipoteze. ForÈ›a din vocea lui nu mai era latentă. Mâna dreaptă ― un pumn, cu excepÈ›ia degetului arătător întins ― urcă È™i coborâ, oprindu se cu o smucitură, iar arătătorul se îndreptă spre pieptul lui Spade. ― Și poÈ›i să ne dai informaÈ›ia care să ne precizeze ipoteza.
― Crezi? spuse Spade foarte blazat. Se întunecase la față. Duse un deget la buza inferioară, îl privi, apoi se scărpină cu el la ceafă. Pe frunte îi apărură niÈ™te liniuÈ›e de enervare. Răsuflă greoi pe nas È™i bombăni prost dispus. ― N ai nevoie de informaÈ›iile pe care È›i le pot da eu, Bryan. Nu le poÈ›i folosi. Þi ar strica scenariul ăsta cu răzbunarea jucătorului de cărÈ›i.
Bryan se sculă și își îndreptă umerii. Vorbi grav dar fără să țipe.
― Nu te am chemat să dai păreri. Fie că am dreptate sau nu, sunt totuÈ™i procurorul districtual.
Spade ridică buza de sus.
― Am crezut că i o discuÈ›ie neoficială.
― Sunt ofiÈ›er al legii timp de douăzeci È™i patru de ore pe zi, spuse Bryan È™i o discuÈ›ie, fie ea oficială sau neoficială, nu justifică faptul că mi ascunzi dovezi despre crimă, afară, fireÈ™te ― dădu din cap semnificativ ― de cazul anumitor prevederi constituÈ›ionale.
― Cu alte cuvinte, ai chef să mă tragi la răspundere? întrebă Spade. Vorbea placid, aproape amuzat, deÈ™i se întunecase la față. ― Foarte bine, am motivele mele bune, sau motive care îmi convin mai bine. ClienÈ›ii mei au dreptul la o anumită discreÈ›ie. Poate că reuÈ™eÈ™ti să mă faci să vorbesc înaintea unui Mare Juriu sau chiar înaintea Juriului OfiÈ›erului Legii, dar n am fost încă somat să mă prezint în faÈ›a nici unuia din aceste jurii, È™i vă asigur că n am să dezvălui afacerile clienÈ›ilor mei, decât dacă voi fi silit. Pe urmă, atât poliÈ›ia cât È™i voi m aÈ›i acuzat că sunt amestecat în crimele de acum câteva seri. Am È™i avut încurcături cu dumneata È™i cu poliÈ›ia. După câte înÈ›eleg, singura È™ansă de a ieÈ™i din încurcătura în care încercaÈ›i să mă vârâți e să vă aduc eu criminalii ― legaÈ›i fedeleÈ™. Iar singura mea È™ansă de a i prinde vreodată, de a i lega fedeleÈ™ È™i de a vi i aduce e să vă evit pe voi È™i poliÈ›ia, fiindcă nici unii nu daÈ›i vreun semn că înÈ›elegeÈ›i despre ce dracu e vorba. Se ridică, își întoarse capul peste umăr È™i se adresă stenografului: Ai notat totul, fiule? Sau am vorbit prea repede?
Stenograful îl privi surprins și îi răspunse:
― Nu, domnule. Am notat totul.
― Perfect, zise Spade È™i reveni iar la Bryan. Acum, dacă vrei să te duci la Tribunal È™i să spui că pun piedici în calea justiÈ›iei È™i să le ceri să mi ridice permisul, grăbeÈ™te te. Ai mai încercat È™i înainte È™i n ai reuÈ™it decât să te faci de râs pretutindeni. ÃŽÈ™i luă pălăria.
Bryan începu:
― Dar ascultă...
― Și scuteÈ™te mă de aceste discuÈ›ii neoficiale, îi zise Spade. N am să È›i spun nimic dumitale, nici poliÈ›iei È™i m am săturat să fiu înjurat de toÈ›i nebunii de pe statele de plată ale poliÈ›iei din oraÈ™. Dacă vrei să mă vezi, arestează mă, somează mă să mă prezint sau fă altceva, È™i atunci vin aici cu avocatul meu. ÃŽÈ™i puse pălăria pe cap È™i spuse: Poate că ne vedem postmortem, apoi ieÈ™i.


XVI
A TREIA CRIMÃ

Spade intră la hotelul Sutter și telefonă la hotelul Alexandria. Gutman nu se întorsese. Nimeni din grupul lui Gutman nu era acasă. Spade telefonă la hotelul Belvedere. Cairo nu se afla acolo și nici nu fusese toată ziua.
Spade se duse la birou. Un tip brunet și slinos, bine îmbrăcat, îl aștepta înăuntru. Effie Perine i l arătă pe tipul brunet și spuse:
― Acest gentleman vrea să vă vorbească, domnule Spade.
Spade zâmbi, se înclină și deschise ușa dintre birouri.
― IntraÈ›i. ÃŽnainte de a l urma, Spade o întrebă pe Effie Perine: Vreo veste în chestiunea aceea?
― Nu, domnule.
Brunetul era proprietarul unui cinema pe Market Street. Bănuia că unul dintre casieri și un taxator se coalizaseră pentru a l înșela. Spade îl grăbi să termine și îi promise "c o să aibă el grijă", îi ceru cincizeci de dolari și scăpă de el în mai puțin do jumătate de oră.
Când ușa de la coridor se închise în urma proprietarului de cinema, Effie Perine intră. Fața ei bronzată era necăjită și întrebătoare:
― N ai găsit o încă? întrebă ea.
Spade clătină din cap și continuă să și mângâie tâmpla învinețită.
― Cum te simÈ›i? îl întrebă ea.
― Foarte bine, dar mă doare înfiorător capul.
Effie îl ocoli, îi lăsă mâna în jos și îl masă pe tâmplă cu degetele ei subțiri. Spade se plecă până când ceafa i se odihni pe sânii ei, dincolo de spătarul scaunului.
― EÈ™ti un înger.
Effie se plecă peste el și l privi de sus, în față:
― Trebuie s o găseÈ™ti, Sam. A trecut o zi de când a...
Spade se foi și o întrerupse nerăbdător:
― N am putut face nimic, dar dacă mă laÈ™i să mi odihnesc o clipă capul ăsta blestemat, am să plec È™i am s o găsesc.
― Sărman cap, murmură Effie È™i continuă să l maseze în tăcere. Apoi îl întrebă: Știi unde e? Ai vreo idee?
Sună telefonul. Spade ridică reeepiorul și spuse:
― Alo... Da, Sid, a ieÈ™it bine, mulÈ›umesc... Nu... Desigur. A devenit obraznic, dar am devenit È™i eu... Are o teorie stupidă c ar fi vorba despre o dispută între jucători de cărÈ›i... Ei bine, la plecare nu ne am chiar sărutat. I am spus ce părere am È™i l am lăsat în plata Domnului... Ai un motiv să te necăjeÈ™ti... ÃŽn regulă. La revedere. Puse telefonul la loc în furcă È™i se aplecă din nou înapoi în scaun.
Effie Perine veni din spatele lui și rămase în picioare alături de el. Îl întrebă:
― Crezi că È™tii unde e fata, Sam?
― Știu unde s a dus, răspunse el cam fără să vrea.
― Unde? Effie era nervoasă.
― La vaporul pe care l ai văzut arzând.
Effie făcu ochii mari până când pupila cafenie se înconjură de alb.
― Ai fost acolo. Nu era o întrebare.
― Nu, n am fost, răspunse Spade.
― Sam! strigă ea furioasă, s ar putea să fie...
― S a dus acolo, spuse el posac. N a fost dusă cu forÈ›a. S a dus din proprie iniÈ›iativă în loc să meargă la tine, atunci când a aflat că a sosit în port vaporul. Ei, la dracii! ÃŽmi pretinzi să alerg după clienÈ›i È™i să i implor să mă lase să i ajut?
― Dar, Sam, nu È›i am spus că vasul ardea?
― Asta s a întâmplat la prânz, când aveam o întâlnire cu Polhaus È™i alta cu Bryan.
Effie îl privi mânioasă, strângându și pleoapele.
― Sam Spade, declară ea, când vrei poÈ›i fi cel mai detestabil individ lăsat de Dumnezeu. Fiindcă fata a acÈ›ionat fără să te anunÈ›e, stai aici È™i nu întreprinzi nimic, deÈ™i È™tii că e în primejdie, deÈ™i È™tii că s ar putea ca ea...
Spade roși. Spuse încăpățânat:
― Poate foarte uÈ™or să aibă singură grijă de ea È™i È™tie unde să vină după ajutor când are să creadă că are nevoie, È™i când are să i convină.
― Asta i răutate! strigă Effie, răutate curată! EÈ™ti furios c a acÈ›ionat singură, fără să te anunÈ›e. De ce să n o facă? Nu eÈ™ti nici formidabil de corect È™i nici n ai fost prea cinstit cu ea ca să aibă toată încrederea în tine!
― Ajunge! îi spuse Spade.
Tonul lui stârni în privirea ei nervoasă o scurtă sclipire de neliniște; Effie dădu capul pe spate și sclipirea dispăru. Avea buzele strânse și mici. Spuse:
― Dacă nu te duci acolo chiar în clipa asta, Sam, am să mă duc eu È™i am să iau È™i poliÈ›ia cu mine. Vocea îi tremură, i se sparse, devenind o văicăreală stridentă. Te rog, Sam, du te!
Spade se ridică blestemând o. Apoi spuse:
― Dumnezeule! M aÈ™ simÈ›i mai bine dac aÈ™ sta în cap decât să te ascult pe tine aici miorlăindu te. Se uită la ceas. ― N ar strica să încui È™i să te duci acasă.
― N am să mă duc, spuse ea. Am să te aÈ™tept aici până te întorci.
― Fă cum dracu îți place, îi zise el È™i își puse pălăria, se răzgândi, o scoase È™i plecă È›inând o în mână.
O oră și jumătate mai tânziu, la cinci și douăzeci, Spade se întoarse. Era bine dispus. Intră și întrebă:
― Cum se face că mă înÈ›eleg atât de greu cu tine, scumpo?
― Cu mine?
― Da, cu tine.
Îi puse un deget pe vârful nasului apăsându i l. O prinse de coate, o ridică și o sărută pe bărbie. O așeză la loc jos și o întrebă:
― S a întâmplat ceva cât am lipsit?
― Luke ăla, cum îl cheamă? de la hotelul Belvedere a telefonat cam acum o jumătate de oră ca să spună că s a întors Cairo.
Spade închise gura cu o mișcare bruscă, se întoarse cu un pas lung și porni spre ușă.
― Ai găsit o? îl întrebă fata.
― Am să È›i spun când mă întorc, îi răspunse el fără să se oprească È™i ieÈ™i grăbit.
Un taxi îl duse pe Spade la hotelul Belvedere în zece minute. Îl găsi pe Luke în hol. Detectivul hotelului îl întâmpină pe Spade, rânjind și clătinând din cap.
― Cincisprezece minute prea târziu, zise el. Pasărea ta È™i a luat zborul.
Spade își blestemă ghinionul.
― S a cărat. Cu toate bagajele, spuse Luke. Scoase din buzunarul vestei un carnet uzat, își linse degetul mare È™i i întinse carnetul deschis lui Spade. ― Uite numărul taxiului cu care a plecat. Atâta am putut să fac pentru tine.
― MulÈ›umesc. Spade copie numărul pe dosul unui plic. ― A lăsat vreo adresă pentru corespondență?
― Nu. A venit pur È™i simplu cu un geamantan mare în mână, s a urcat la el în apartament, a împachetat, a coborât cu bagajele, È™i a achitat nota, a chemat un taxi È™i a plecat fără ca cineva să audă ce a spus È™oferului.
― Ce se întâmpiă cu cufărul lui?
Luke lăsă în jos buza inferioară.
― Dumnezeule! spuse el, am È™i uitat de el! Hai sus!
Se suiră în apartamentul lui Cairo. Cufărul se afla acolo, închis, dar neîncuiat. Ridicară capacul. Cufărul era gol. Luke spuse:
― Mare scofală!
Spade nu răspunse. Se întoarse la birou. Effie Perine ridică ochii spre el curioasă.
― L am scăpat, bombăni Spade È™i trecu în biroul său.
Effie îi urmă. Spade se așeză pe un scaun și începu să și răsucească o țigară. Fata stătu jos pe biroul lui și își sprijini degetele de la picioare pe un colț al scaunului lui.
― Ce se întâmplă cu domniÈ™oara O'Shaughnessy? întrebă ea.
― Am scăpat o È™i pe ea, îi replică el, dar a fost acolo.
― Pe La Paloma?
― Mai scuteÈ™te mă de acest La, spuse el.
― ÃŽncetează. Fii înÈ›elegător, Sam. Spune mi.
Spade își aprinse țigara, vârî bricheta în buzunar, o bătu pe Effie pe glezne și spuse:
― Da. La Paloma. S a dus pe vapor ieri imediat după prânz. Spade își strânse sprâncenele. ― ÃŽnseamnă deci că s a dus direct acolo după ce a părăsit taxiul la oficiul ferry boat ului. Nu i decât la câteva cheiuri mai încolo. Căpitanul nu se afla pe bord. Se numeÈ™te Jacobi, È™i ea l a căutat pe nume. Plecase în oraÈ™ după afaceri. ÃŽnseamnă deci că n o aÈ™tepta, sau că n o aÈ™tepta la acea oră. Brigid l a aÈ™teptat până ce s a întors la patru după amiază. Și au petrecut timpul împreună de atunci È™i până la ora cinci, stând È™i luând masa cu el în cabina lui. Trase fumul în piept, apoi îl suflă, întoarse capul într o parte ea să scuipe un fir de tutun galben de pe buze È™i continuă: După masă, căpitanul Jacobi a mai avut trei vizitatori. Unul a fost Gutman, altul Cairo, iar al treilea băiatul care È›i a adus ieri mesajul de la Gutman. ToÈ›i trei au sosit împreună în vreme ce Brigid se afla acolo È™i au discutat mult timp toÈ›i cinci în cabina căpitanului. E greu de scos ceva de la echipaj, dar cred că cei cinci s au luat la ceartă, È™i pe la unsprezece noaptea s a descărcat o armă în cabina căpitanului. Marinarul de pază a dat fuga acolo, dar căpitanul l a întâmpinat la ușă È™i i a spus că totul e în regulă. ÃŽntr un colÈ› al cabinei se vede o urmă proaspătă de glonÈ›, dar e destul de sus ca să È›i dai seama că n a lovit pe nimeni. Din câte am aflat nu s a tras decât un singur foc. Și nici n a fost mare scofală. Se strâmbă È™i trase iar fum în piept. ― Ei bine, au plecat după miezul nopÈ›ii ― căpitanul împreună cu cei patru vizitatori ai săi ― È™i se pare că toÈ›i se puteau È›ine pe picioare. Am aflat asta de la paznic. N am reuÈ™it să dau de oamenii de la vamă care au fost de serviciu atunci. Asta i tot. Căpitanul nu s a mai întors. N a venit la întâlnirea pe care o fixase azi la prânz cu niÈ™te agenÈ›i maritimi, È™i nici nu l au găsit ca să i spună de incendiu.
― Și incendiul? întrebă ea.
Spade dădu din umeri.
― Habar n am. A fost descoperit în cală ― în partea din fund ― azi dimineață târziu. Se crede c a izbucnit ieri. Au reuÈ™it să l stingă, dar a făcut destule pagube. Nimeni n a vrut să discute prea mult în lipsa căpitanului. E...
Ușa de la coridor se deschise. Spade închise gura. Effie Perine sări de pe birou, dar un om deschise ușa de legătură dintre odăi înainte ca ea să ajungă acolo.
― Unde i Spade? întrebă bărbatul. La auzul vocii lui, Spade își îndreptă trupul È™i deveni atent. Era o voce aspră È™i răguÈ™ită din cauza durerii È™i a efortului de a evita ca cele două cuvinte să fie înăbuÈ™ite de bolboroseala apoasă ce le întovărășea È™i le urma.
Speriată, Effie Perine se feri din calea lui. Omul rămase în prag, cu pălăria moale strivită între cap È™i rama de sus a uÈ™ii. Avea vreo doi metri È™i zece. Un pardesiu negru, lung, strâns pe corp ea o teacă, È™i încheiat de la gât până la genunchi îi exagera zvelteÈ›ea. Umerii îi ieÈ™eau, înalÈ›i, ascuÈ›iÈ›i È™i colÈ›uroÈ™i. FaÈ›a lui osoasă ― înăsprită de vreme, brăzdată de bătrâneÈ›e ― avea culoarea nisipului umed È™i pe obraji È™i bărbie era ud de transpiraÈ›ie. Ochii întunecaÈ›i È™i injectaÈ›i priveau furioÈ™i peste pleoapele inferioare căzute, încât se vedea membrana interioară roză. ÃŽn stânga È›inea strâns, cu o mânecă neagră, care se termina cu o labă gălbuie, un pachet învelit în hârtie cafenie È™i legat cu o frânghie subÈ›ire ― un obiect elipsoidal, mai mare decât o minge de fotbal american.
Bărbatul înalt rămase în prag și nimic nu trădă că l vedea pe Spade. Zise:
― ȘtiÈ›i...
Apoi bolboroseala apoasă îi urcă în gâtlej și înecă orice cuvânt ar mai fi avut de gând să rostească. Își puse cealaltă mână peste cea cu care ținea obiectul elipsoidal. Se ținea foarte drept și foarte țeapăn și, fără să și întindă brațele pentru a preveni căderea, se prăbuși ca un trunchi retezat.
Spade, cu chipul impenetrabil, dar cu miÈ™cări agile, sări de pe scaun È™i l prinse pe bărbatul care cădea. Când îl apucă, gura bărbatului se deschise È™i o È™uviță de sânge țâșni din ea iar pachetul învelit în hârtie cafenie îi scăpă din mâini, alunecă pe duÈ™umea È™i se opri lângă unul din picioarele biroului. Atunci genunchii bărbatului se îndoiră, se îndoi È™i el din talie, iar corpul subÈ›ire se moleÈ™i în pardesiul ca o teacă, prăbuÈ™indu se în braÈ›ele lui Spade, care nu reuÈ™i să l mai susÈ›ină. Detectivul îl întinse atent, pe podea, pe partea stângă a trupului. Ochii bărbatului ― întunecaÈ›i È™i injectaÈ›i, dar fără a mai fi furioÈ™i ― erau larg deschiÈ™i È™i nemiÈ™caÈ›i. Gura îi rămăsese deschisă, ca atunci când țâșnise sângele, deÈ™i acum încetase să i mai curgă, iar trupul lung zăcea la fel de nemiÈ™cat ca È™i duÈ™umeaua pe care se afla.
― ÃŽncuie uÈ™a, spuse Spade.
Effie Perine, clănțănind din dinți, moșmoni ceva la broasca ușii dinspre coridor. Spade îngenunchie lângă bărbatul subțirel, îl întoarse pe spate și își vârî mâna în pardesiul acestuia. O scoase în curând plină de sânge. Vederea mâinii pătate de sânge nu produse nici cea mai mică schimbare pe chipul lui Spade. Ridică palma ca să nu atingă ceva, și își scoase bricheta din buzunar cu cealaltă mână. O aprinse și o apropie pe rând de ochii bărbatului zvelt. Ochii, pleoapele, irisul, pupila rămaseră nemișcate, înghețate. Spade stinse bricheta și o băgă la loc în buzunar. Se mișcă în genunchi în jurul trupului mortului și cu mâna curată îi deschise pardesiul cilindric. Înăuntru, pardesiul era plin de sânge, iar haina la două rânduri, de dedesubt, era leoarcă. Reverele hainei, în locul unde se întretăiau peste piept, și piepții hainei aveau mai multe găuri neregulate și îmbibate de sânge. Spade se ridică și se duse la chiuveta din celălalt birou.
Effie Perine, palidă și tremurând, se căzni să stea dreaptă, sprijinindu se cu o mână de clanța ușii de la coridor și cu spatele de geamul ei. Șopti:
― E...? E...?
― Da. ÃŽmpuÈ™cat în piept, poate de È™ase ori.
Spade începu să se spele pe mâini.
― N ar trebui să...? porni ea să spună, dar Spade o întrerupse:
― E prea târziu să mai chemăm un doctor È™i trebuie să reflectez înainte de a face orice altceva. Se spălă pe mâini È™i curăță chiuveta. ― N a putut să vină de departe cu gloanÈ›ele astea în el. Dacă... De ce dracu n a apucat să stea destul în picioare ca să ne spună ceva? Se încruntă la Effie, își clăti iar mâinile È™i luă un prosop. ― StăpâneÈ™te te! Să nu È›i se facă rău tocmai acum! Azvârli prosopul jos È™i È™i plimbă degetele prin păr.
― Să ne uităm la pachet.
Intră din nou în biroul din fund, trecu peste picioarele mortului È™i luă de jos pachetul învelit în hârtie cafenie. ÃŽl cântări în mână È™i ochii îi străluciră. Puse pachetul pe birou È™i îl întoarse în aÈ™a fel încât partea vinde se afla nodul frânghiei să fie deasupra. Nodul era tare È™i strâns. Scoase briceagul din buzunar È™i tăie frânghia. Effie plecase de lângă ușă È™i, cu chipul întors, ocoli mortul È™i se apropie de Spade. ÃŽn timp ce stătea acolo ― cu mâinile pe marginea biroului ― urmărindu l cum desface frânghia È™i dă la o parte hârtia de ambalaj, greaÈ›a i se transformă în curiozitate.
― Crezi că i statueta? È™opti ea.
― O să aflăm de îndată, zise Spade, desfăcând cu degetele mari È™i pricepute straturile de hârtie cenuÈ™ie, ordinară, trei rânduri întregi, scoase la iveală prin înlăturarea hârtiei cafenii. Spade avea chipul dur È™i posac. Ochii îi străluceau. Când înlătură toată hârtia cenuÈ™ie, dădu peste un strat de talaj lipit de obiect. Rupse stratul de talaj È™i înaintea ochilor îi apăru silueta înaltă de treizeci de centimetri a unei păsări, neagră cum e cărbunele È™i lucioasă acolo unde emailul ei nu fusese atenuat de rumeguÈ™, sau de talaj.
Spade râse. Puse mâna pe pasăre, își îndoi degetele larg desfăcute ca pentru a o lua în posesiune. O îmbrățișă pe Effie Perine și îi strivi trupul de al său.
― Avem blestemata de pasăre, scumpo!
― Au! strigă ea. Dă mi drumul că mă doare.
Spade îi dădu drumul, luă în mâini pasărea și scutură restul de talaj încă aderent. Apoi se trase înapoi și ținând o în față, suflă praful de pe ea și o privi triumfător.
Effie Perine se îngrozi și țipă, arătând spre picioarele lui. Spade se uită în jos. Ultimul pas făcut îndărăt îi adusese călcâiul în contact, cu mâna mortului, strivind între toc și dușumea o jumătate de centimetru din palma mortului. Spade își smuci piciorul de lângă mână. Sună telefonul.
Îi făcu semn din cap fetei. Effie se întoarse la birou și duse receptorul la ureche. Spuse:
― Alo... Da... Cine?... O, da... Făcu ochi mari. ― Da... RămâneÈ›i la aparat... Gura i se întinse brusc, de teamă. Strigă: Alo! Alo! Alo! Zgâlțâi aparatul în sus È™i în jos È™i strigă "Alo"! de două ori. Apoi izbucni în lacrimi È™i se întoarse cu faÈ›a la Spade, care se apropiase de ea. Era domniÈ™oara O'Shaughnessy! strigă ea. Are nevoie de tine. E la hotelul Alexandria... e în primejdie. Avea o voce ― a fost îngrozitor, Sam! Du te È™i ajut o, Sam!
Spade așeză șoimul pe birou și se încruntă posac.
― Trebuie să mă ocup mai întâi de cetățeanul ăsta, zise el È™i arătă cu degetul mare spre cadavrul de pe duÈ™umea.
Effie se lovi cu pumnii în piept și strigă:
― Nu! Nu! Trebuie să te duci la ea! Nu înÈ›elegi, Sam? Omul ăsta a avut obiectul care îi aparÈ›inea ei È™i a venit cu el la tine. Nu pricepi? O ajuta, iar ceilalÈ›i l au asasinat, iar ea e acum... O, trebuie să te duci!
― ÃŽn regulă. Spade o împinse din drum, se aplecă peste birou, puse pasărea neagră la loc în înveliÈ™ul ei de rumeguÈ™, strânse hârtiile în jurul ei, lucrând rapid È™i făcând un pachet mai mare È™i mai grosolan. ― De îndată ce am plecat, telefonează la poliÈ›ie. Spune le cum s a întâmplat, dar nu vârî nici un nume în istorie. Spune le că nu È™tii. Eu am primit un telefon È™i È›i am spus că trebuie să plec, dar n am precizat unde. Blestemă frânghia care se încurcase, o netezi È™i începu să lege pachetul. ― Uită de pachetul ăsta. Spune le cum s a întâmplat, dar nu pomeni de pachet. ÃŽÈ™i frământă între dinÈ›i buza inferioară. ― Doar dacă te prind cu minciuna. Dacă se pare că È™tiu despre ce e vorba, va trebui să recunoÈ™ti. Dar probabil că nu È™tiu. Iar dacă È™tiu, spune le c am luat eu pachetul, nedesfăcut. Termină de înnodat È™i își îndreptă trupul, È›inând pachetul sub braÈ›ul stâng. ― Fii atentă acum. Relatezi aÈ™a cum s a întâmplat, dar nu pomeneÈ™ti de statuetă decât dacă È™tiu de ea. Nu nega ― mulÈ›umeÈ™te te să n o pomeneÈ™ti. Nu uita că eu am primit telefonul ― nu tu. Și nu È™tii nimic despre cineva care să aibă vreo legătură cu tipul ăsta. Nu È™tii absolut nimic despre el È™i nu discuÈ›i despre afacerile mele deeât când mă întorc. Ai priceput?
― Da, Sam. Știi... È™tii cine e?
Spade rânji crud.
― Nu prea, dar bănuiesc că e căpitanul Jacobi, de pe vasul La Paloma. Spade își luă pălăria È™i È™i o puse pe cap. Se uită gânditor la mort, iar apoi prin încăpere.
― GrăbeÈ™te te, Sam! îl imploră fata.
― Desigur, spuse el distrat. Am să mă grăbesc. ― N ar strica să strângi de jos rumeguÈ™ul până vine poliÈ›ia... Și poate c ar fi bine să l chemi pe Sid. Nu. ÃŽÈ™i frecă bărbia. ― O să l lăsăm deocamdată de o parte. O să pară mai prudent. Să È›ii uÈ™a încuiată până vine poliÈ›ia. ÃŽÈ™i retrase mâna de la bărbie È™i își frecă obrazul. ― EÈ™ti o fată pe cinste, surioaro, zise el È™i ieÈ™i.


XVII
SÂMBÃTA NOAPTEA

Ducând pachetul la subsuoară, călcând ager și trădându și oboseala doar prin mișcarea necontenită a privirii, Spade străbătu la început o alee, apoi o curte strâmtă ce ducea de la biroul lui până la Kearny Street și Post Street, unde opri un taxi care tocmai trecea. Taxiul îl duse la capătul liniei, la Pickwick Stage, pe Fifth Street. Lăsă pasărea la biroul de bagaje, vârî chitanța într un plic timbrat, scrise pe el M. F. Holland și numărul unei căsuțe poștale din San Francisco, lipi plicul și i dădu drumul într o cutie poștală. De la capătul liniei, luă un taxi, care îl duse la hotelul Alexandria.
Spade sui apoi la apartamentul 12C și bătu la ușă. La cea de a doua lovitură ușa fu deschisă de o fată scundă cu păr blond, îmbrăcată într un capot galben strălucitor. O fată cu față albă și inexpresivă se ținea agățată cu disperare cu amândouă mâinile de clanța dinăuntru a ușii. Întrebă înspâimântată:
― Domnul Spade?
― Da, zise Spade È™i o prinse în clipa cind se clătină.
Trupul ei se lăsă pe brațul lui, iar capul îi căzu pe spate astfel încât părul blond și scurt îi atârna în jos; gâtul zvelt avea o curbă frumoasă de la bărbie spre piept. Spade își strecură mâna cu care o ținea, mai sus, spre spate, și se aplecă să i o treacă pe cealaltă pe sub genunchi. Fata se mișcă, opuse rezistență, iar dintre buzele care de abia se mișcau ieșiră câteva cuvinte neclare.
― Nu! Fă mă să merg!
Spade o făcu să meargă. Închise ușa cu piciorul și o plimbă pe covorul verde al camerei, de la un perete la altul. Cu un braț îi susținea trupul mic, la subsuoară, cu celălalt o sprijinea, ajutând o să se îndrepte când se împiedica, băgând de seamă să nu se clatine prea tare, împingând o mereu înainte și având grijă ca picioarele ei tremurătoare să susțină greutatea trupului pe care l purta. Se plimbară de colo, colo prin cameră, fata pășind împiedicat și dezordonat. Spade mergea sigur pe vârful picioarelor, fără ca echilibrul să i fie cu nimic afectat de bălăbăneala ei. Fata avea fața albă ca varul, inexpresivă, în timp ce privirea lui posomorâtă și dură pândea în toate părțile deodată.
Spade îi vorbi monoton:
― AÈ™a. Stângul, dreptul, stângul, dreptul. AÈ™a i bine. Un, doi, trei, patru, un, doi, trei, acum ne întoarcem. O zgudui când se întoarseră de la perete. ― Acum din nou îndărăt. Un, doi, trei, patru. Þine capul sus. AÈ™a i bine. Bravo, fetiÈ›o! Stângul, dreptul, stângul, dreptul. Acum ne întoarcem din nou. O zgudui iarăși. ― Bravo! Mergi, mergi, mergi, mergi, mergi. Un, doi, trei, patru. Acum mergem în cerc. O zgudui mai brutal È™i acceleră ritmul. ―Asta i È™mecheria. Stângul, dreptul, stângul, dreptul. Ne grăbim. Un, doi, trei...
Fata tresări și înghiți violent în sec. Spade îi zgâlțâi brațul și își lipi gura de urechea ei.
― Perfect. Mergi frumos. Un, doi, trei, patru. Mai repede, mai repede, mai repede, mai repede. AÈ™a. Calcă, calcă, calcă. Ridică picioarele È™i lasă le jos. AÈ™a. Acum ne întoarcem. Stângul, dreptul, stângul, dreptul. Ce È›i au făcut? Te au drogat? Cu ce m au drogat È™i pe mine?
Pleoapele ei fremătară și se ridicară o clipă de pe ochii căprui aurii opaci; abia reuși să spună:
― Da.
Bătură încăperea și fata mai că alerga acum ca să se țină după Spade. Spade o lovea cu toată palma și îi masa trupul prin mătasea galbenă cu amândouă mâinile, vorbind mereu, cu ochii mereu duri, distanți și pânditori.
― Stângul, dreptul, stângul, dreptul, întoarce te. Bravo! Un, doi, trei, patru, un, doi, trei, patru. Ridică È›i bărbia. AÈ™a, un, doi... Pleoapele ei se ridicară din nou câțiva milimetri È™i în dosul lor ochii îi alunecară obosiÈ›i dintr o parte într alta. ― Perfect, zise el cu o voce mai ageră, renunțând la vorbirea monotonă. Þine ochii deschiÈ™i. Deschide i larg! Larg! O zgudui. Fata protestă cu un geamăt, dar pleoapele i se ridicară È™i mai mult, deÈ™i ochii nu străluceau. Spade înălță mâna È™i o pălmui de È™ase ori repede. Fata gemu iar È™i încercă să scape de el. O È›inu cu braÈ›ul È™i o târî alături de el de la un perete la altul. ― Mergi mereu! îi ordonă el cu o voce aspră. Apoi spuse: Cine eÈ™ti?
Răspunsul ei: "Rhea Gutman" era stins dar inteligibil.
― Fiica?
― Da.
― Unde i Brigid?
Se zbătu în brațele lui și îl apucă cu una din mâini. Spade își trase repede mâna și o privi. Pe dosul ei se vedea o zgârietură subțire și roșie de vreo trei centimetri.
― Ce dracu! bombăni el È™i îi cercetă mâinile. Cea stângă era goală. ÃŽn dreapta, atunci când i o deschise cu forÈ›a, se afla un ac de gămălie de oÈ›el, lung de vreo opt centimetri È™i cu măciulie de jad. ― Ce dracu! bombăni el iar È™i ridică acul în faÈ›a ochilor ei.
La vederea lui, fata gemu și își deschise capotul. Dădu la o parte bluza pijamalei crem de sub capot și își expuse trupul; sub sânul stâng, unde o înțepase și o zgâriase acul, pielea se acoperise cu puncte mici și roșii.
― Ca să stau... trează... să merg... până vii dumneata... Ea a zis c ai să vii... ai întârziat atât de mult... Se clătină.
Spade strânse brațul în jurul ei și spuse:
― Mergi.
Fata luptă împotriva brațului, străduindu se să se întoarcă cu fața spre el.
― Nu... È›i am spus... doarme... salveaz o...
― Pe Brigid? o întrebă el.
― Da... au luat o la Bur... Burlingame... Ancho... douăzeci È™i È™ase... grăbeÈ™te te... prea târziu... Capul îi căzu pe umăr.
Spade îi ridică cu brutalitate capul.
― Cine a dus o acolo? Tatăl tău?
― Da... Și Wilmer... Cairo. Se chirci, pleoapele i se zbătură, dar nu mai deschise ochii... Ca s o omoare. Capul îi căzu din nou, iar Spade i l împinse în sus.
― Cine l a împuÈ™cat pe Jacobi?
Fata nu păru să audă întrebarea. Încercă jalnic să se țină drept și să deschidă ochii. Bolborosi:
― Du te... ea...
Spade o clătină violent.
― Rămâi trează până vine doctorul.
Spaima îi deschise ochii și i goni o clipă ceața din priviri.
― Nu! Nu! strigă ea cu glas gros. Tata... are să mă omoare... jură că n ai să... o să afle... am făcut o... pentru ea... promite mi... n am să... dorm... foarte bine... dimineață...
Spade o zgudui din nou.
― EÈ™ti sigură că dacă ai să dormi, ai să elimini drogul?
― Da. Capul îi căzu iar.
― Unde È›i e patul?
Fata încercă să ridice o mână, dar efortul se dovedi prea mare pentru ea, È™i mâna îi rămase întinsă spre covor. Suspină ca un copil obosit È™i trupul i se relaxă È™i i se înmuie. Spade o prinse în braÈ›e ― o susÈ›inu în vreme ce se prăbuÈ™ea ― È™i, sprijinind o uÈ™or de pieptul lui, se îndreptă spre prima dintre cele trei uÈ™i. ÃŽntoarse clanÈ›a destul ca să iasă zăvorul, împinse uÈ™a cu piciorul È™i intră într un coridor care ducea, pe lângă o cameră de baie cu uÈ™a deschisă, spre un dormitor. Se uită în camera de baie, văzu că i goală È™i transportă fata în dormitor. Nu se afla nimeni acolo. Hainele puse la vedere È™i obiectele de pe scrin indicau odaia unui bărbat. Spade o duse pe fată îndărăt în camera cu covor verde È™i încercă uÈ™a din partea opusă. Trecu pragul, ajunse într un alt coridor, care ducea pe lângă altă cameră de baie goală È™i dădea într un dormitor feminin. Trase aÈ™ternuturile, aÈ™eză fata în pat, îi scoase papucii, o săltă niÈ›el ca să i scoată capotul galben, îi puse o pernă sub cap È™i o acoperi cu pledurile. Apoi deschise cele două ferestre ale camerei È™i rămase cu spatele la ele, uitându se fix la fată. Respira greu, dar nu agitat. Spade se încruntă, aruncă o privire împrejur È™i miÈ™că buzele. Crepusculul întuneca odaia. Rămase acolo în picioare, în lumina descrescândâ, aproape cinci minute. ÃŽn cele din urmă, dădu nerăbdător din umerii săi curbaÈ›i È™i masivi, ieÈ™i din odaie È™i lasă uÈ™a de afară a apartamentului descuiată.
Spade se duse la "Compania de telefoane și telegrafie Pacific" din Powell Street și telefonă la Davenport 2020.
― Spitalul de Urgență, vă rog... Alo! ÃŽn apartamentul 12 C de la hotelul Alexandria se află o fată care a fost drogată. Da, n ar strica să trimiteÈ›i pe cineva ca s o vadă... Aici e domnul Hooper de la hotelul Alexandria.
Puse telefonul în furcă și râse. Făcu un alt număr și zise.
― Alo, Frank. Aici e Sam Spade... PoÈ›i să mi faci rost de o maÈ™ină cu un È™ofer care È™tie să tacă?... Ca să merg imediat până în peninsulă... Doar câteva ore... ÃŽn regulă. Spune i să mă ia de la restaurantul lui John, pe Kllis Street, de îndată ce poate. Mai formă un număr ― cel de la biroul lui ― È›inu o vreme receptorul la ureche, fără să vorbească, apoi îl lăsă la loc în furcă.
Se duse la restaurantul lui John, ceru chelnerului să grăbească comanda de friptură, cartofi prăjiți și roșii. Mâncă repede și tocmai fuma o țigară la cafea, când un tânăr bondoc, cu o șapcă în carouri, pusă strâmb pe cap, deasupra ochilor palizi, și cu un chip ager și vesel intră în restaurant și se apropie de masa lui.
― Totul e în ordine, domnule Spade. Am făcut plinul la maÈ™ină È™i mârâie să plecăm.
― Perfect. Spade bău restul de cafea È™i ieÈ™i cu tânărul bondoc. ― Știi unde e Ancho Avenue, sau Ancho Road, sau Ancho Boulevard în Burlingame?
― Nu, dar dacă e acolo, o s o găsim.
― Hai atunci, zise Spade È™i se aÈ™eză alături de È™ofer în limuzina Cadillac neagră. ― Caut numărul douăzeci È™i È™ase, È™i cu cât sosim mai repede cu atât e mai bine, dar să nu tragi la intrare.
― Am înÈ›eles.
Merseră vreo șase blocuri în tăcere. Șoferul spuse:
― Asociatul dumneavoastră a fost curățat, domnule Spade.
― Mda.
― E o meserie grea, chicoti È™oferul O puteÈ›i schimba cu a mea.
― Nici È™oferii de meserie nu trăiesc o veÈ™nicie.
― Poate că aveÈ›i dreptate, recunoscu tânărul bondoc, deÈ™i ar fi o surpriză pentru mine dacă n o să trăiesc o veÈ™nicie.
Spade se uită înainte, în gol, și apoi până când șoferul obosi să tot discute, răspunse numai prin da și nu.
La un drugstore din Burlingame șoferul află cum se putea ajunge la Ancho Avenue. Peste zece minute opri limuzina lângă un colț întunecat și arătă cu mâna spre un bloc din față.
― Acolo e, spuse el. Ar trebui să se afle pe cealaltă parte, a treia sau a patra casă.
― ÃŽn regulă, zise Spade, È™i se dădu jos din maÈ™ină. Lasă motorul să meargă. Poate că vom fi siliÈ›i să plecăm în grabă.
Trecu strada și o luă în sus pe cealaltă parte. Departe, în față, ardea un felinar singuratic. Felinare mai puternice iluminau noaptea pe ambele caldarâmuri, acolo unde casele erau strânse câte șase la un loc. O lună subțire și înaltă atârna rece și debilă ca și felinarul îndepărtat. Printr o fereastră deschisă de pe celălalt trotuar bâzâia un aparat de radio.
În fața celei de a doua case de la colț, Spade se opri. Pe unul din stâlpii porții, exagerat de masivi față de poartă, pe o placă de metal pal, un 2 și un 6 captau puțina lumină existentă. Deasupra era bătută în cuie o bucată de carton pătrată. Spade își apropie fața de carton și văzu că i un afiș De închiriat sau de vânzare. Poarta era deschisă. Spade o apucă pe aleea de ciment spre casă. Rămase multă vreme nemișcat pe alee, la piciorul treptelor unei verande. Din casă nu răzbătea nici un zgomot. Casa era întunecată cu excepția unei alte bucăți de carton pătrată și pală bătută și ea în cuie pe ușă. Spade se apropie de ușă și trase cu urechea. Nu auzi nimic. Încercă să se uite prin geamul ușii. Nu exista nici o perdea ca să l împiedice să se uite înăuntru, doar bezna adâncă din casă. Merse în vârful picioarelor până la o fereastră, apoi la alta. Și ferestrele, ca și ușa, nu aveau perdele, ci dădeau într o beznă adâneă. Încercă ambele ferestre. Erau încuiate. Încercă ușa. Era încuiată.
Părăsi veranda și, pășind atent pe terenul întunecat și necunoscut, merse prin bălăriile din jurul căsei. Ferestrele laterale se aflau prea sus pentru a ajunge la ele de la sol. Ușa și singura fereastră din spate la care putea să ajungă cu mâna erau și ele încuiate. Spade se întoarse la gard și, ținând flacăra brichetei în palmele făcute căuș, o ridică până la semnul cu De închiriat sau de vmzare. Purta tipărit numele și adresa unui agent imobiliar din San Mateo, ca și un rând scris cu creionul albastru: Cheia e la numărul 31.
Spade reveni la mașină și l întrebă pe șofer:
― Ai o lanternă?
― Desigur. I o dădu. ― Pot să vă fiu de ajutor?
― Poate. Spade se sui în maÈ™ină. O să mergem până la numărul 31. PoÈ›i să aprinzi farurile.
Numărul 31 era o casă cenușie, pătrată, pe celălalt trotuar, dar ceva mai sus decât cea de la 26. La ferestrele de la parter se vedeau lumini. Spade urcă treptele verandei și sună. O fată brunetă de vreo paisprezece cincisprezece ani deschise ușa. Spade se înclină, îi zâmbi și i spuse:
― AÈ™ vrea să am cheia de la numărul 26.
― Am să l chem pe tăticu, spuse ea, intră în casă È™i strigă: Tăticule!
Un bărbat rotofei, roșu în obraji, chel și eu mustață mare apăru cu un ziar în mână.
― AÈ™ vrea să mi daÈ›i cheia de la numărul 26, zise Spade.
Tipul rotofei păru că ezită. Spuse:
― Lumina e închisă. N o să vedeÈ›i nimic.
Spade se bătu peste buzunar.
― Am o lanternă.
Tipul rotofei păru că ezită și mai mult. Își drese glasul, jenat, și mototoli ziarul din mână. Spade îi arătă una din cărțile lui de vizită profesionale, apoi o vârî la loc, în buzunar, și vorbi cu glas scăzut:
― Avem informaÈ›ii că s ar putea să fie cineva ascuns acolo.
Fața și vocea rotofeiului devenirâ curioase.
― StaÈ›i o clipă, zise el. Am să merg cu dumneavoastră.
Se întoarse o clipă mai târziu cu o cheie de aramă, la care era atașată o plăcuță cu roșu și negru. Spade făcu semn cu capul șoferului pe când trecea pe lângă mașină, iar șoferul li se alătură.
― S a mai uitat cineva la casă în ultimul timp? întrebă Spade.
― Nu È™tiu de nimeni, răspunse rotofeiul. De câteva luni n a venit nimeni la mine să mi ceară cheia.
Rotofeiul merse înainte cu cheia până urcară treptele verandei. Atunci i o vârî în mânâ lui Spade și mârâi:
― Iat o. Apoi se dădu la o parte.
Spade descuie uÈ™a È™i o dădu de perete. Tăcere È™i beznă. Detectivul intră È›inând lanterna stinsă în mâna stângă. Șoferul îl urmă de aproape, iar la o mică distanță, rotofeiul. Cercetară casa din pod È™i până în pivniță, la început prudenÈ›i, apoi negăsind nimic, îndrăzneÈ›i. Casa era goală ― fără nici o îndoială ― È™i nu exista nimic care să indice că fusese vizitată de săptămâni de zile.


― MulÈ›umesc. Asta i tot, spuse Spade È™i lăsă limuzina în faÈ›a hotelului Alexandria.
Intră la hotel, se apropie de biroul de primire, unde un tânăr înalt, cu față gravă și întunecată, îi spuse:
― Bună seara, domnule Spade.
― Bună seara. Spade îl trase pe tânăr la un colÈ› al biroului. AceÈ™ti Gutman, din apartamentul 12 C, sunt aici?
― Nu, răspunse tânărul, aruncându i lui Spade o privire rapidă. Apoi își mută privirea, ezită, se uită din nou la Spade È™i murmură: S a întâmplat ceva ciudat astă seară în legătură cu ei, domnule Spade. Cineva a telefonat la Spitalul de urgență È™i i a anunÈ›at că i o fată bolnavă acolo.
― Și nu era?
― O, nu. Nu era nimeni acolo. Au plecat devreme, de cu seară.
― Ei bine, zise Spade, farsorii ăștia trebuie să se distreze. MulÈ›umesc.
Se duse la o cabină telefonică, formă un număr și zise:
― Alo... Doamna Perine?... Effie e acasă?... Da, vă rog... MulÈ›umesc... Salut, îngeraÈ™ule. Ce veÈ™ti bune?... Grozav! Grozav! Stai acolo. Sosesc în douăzeci de minute. Perfect.
Peste o jumătate de oră, Spade suna la soneria unei clădiri de cărămidă cu două etaje pe Ninth Avenue. Effie Perine deschise ușa. Fața ei băiețoasă era obosită și zâmbitoare.
― Salut, patroane, zise ea. Intră. Vorbi în È™oaptă: Dacă mama îți spune ceva, fii amabil cu ea. E foarte enervată. Spade îi zâmbi încurajator È™i o bătu pe umăr. Effie îl apucă de braÈ›. ― Ce i cu domniÈ™oara O'Shaughnessy?
― Nimic, bombăni el. Am căzut într o cursă. EÈ™ti sigură că era vocea ei?
― Da.
Spade se strâmbă.
― Ei bine, a fost o farsă.
Effie îl conduse într un salonaș luminos, suspină, se lăsă să cadă pe capătul unei sofale și îi zâmbi vesel, în ciuda oboselii. Spade se așeză alături de ea și o întrebă:
― Totul a mers cum trebuie? N au pomenit nimic de pachet?
― Nimic. Le am spus ce mi ai spus să le spun, È™i se pare că au dat crezare faptului că apelul telefonic era în legătură cu asasinatul, È™i că ai plecat să l prinzi pe criminal.
― A fost È™i Dundy?
― Nu. Hoff È™i O'Gar È™i câțiva alÈ›ii pe care nu i È™tiu. Am vorbit È™i eu căpitanul.
― Te au dus la postul de poliÈ›ie?
― A, da, È™i mi au pus o groază de întrebări, dar toate erau doar o formalitate.
Spade își frecă palmele.
― Perfect, spuse el È™i se încruntă, deÈ™i cred c au să se gândească la destule întrebări când au să mă întâlnească. Blestematul ăla de Dundy are să mi pună în orice caz, ca È™i Bryan. Dădu din umeri. ― ÃŽn afara poliÈ›iÈ™tilor, a mai venit cineva pe care îl cunoÈ™ti.
― Da. Effie se sculă în picioare. Băiatul ăla ― cel care a adus mesajul de la Gutman ― era È™i el acolo. N a intrat, dar poliÈ›iÈ™tii au lăsat uÈ™a de la coridor deschisă în timp ce se aflau la biroul tău È™i l am văzut stând acolo.
― Ai spus ceva?
― O, nu. Mi ai cerut să nu vorbesc. AÈ™a că nu i am dat nici o atenÈ›ie È™i, când m am uitat din nou, dispăruse.
Spade îi zâmbi.
― Formidabil noroc ai avut, surioaro, că poliÈ›iÈ™tii au fost primii.
― De ce?
― E un individ primejdios, băiatul ăla, o adevărată ciumă. Mortul era Jacobi?
― Da.
Spade îi strânse mâinile și se ridică.
― Trebuie să mă grăbesc. Mai bine culcă te. EÈ™ti istovită.
Effie se sculă.
― Sam, ce s a întâmplat?
Spade îi opri cuvintele, punându i mâna la gură.
― AÈ™teaptă până luni, spuse el. Vreau să mă furiÈ™ez afară din casă până nu apucă mama ta să mă prindă È™i să mi facă tărăboi că i corup fiica neprihănită.


Trecuseră câteva minute după miezul nopții când Spade ajunse acasă. Vârî cheia în broasca ușii de la stradă. Pe caldarâm, în dosul lui, răpăiră iute niște tocuri. Spade dădu drumul la cheie și se întoarse. Brigid O'Shaughnessy urcă treptele în fugă spre el. Îl îmbrățișă, se agăță de el și spuse gâfâind:
― Oh, am crezut că n ai să mai vii niciodată!
Fața ei era înspăimântată, amețită, convulsionată de frisoanele care o scuturau din cap până în picioare.
Cu mâna care n o susținea pe Brigid, Spade căută din nou cheia, deschise ușa și după ce intră aproape că o ridică în brațe.
― Ai aÈ™teptat?
― Da, gâfâiala o făcea să vorbească rar. ÃŽntr o... arcadă... pe... stradă.
― PoÈ›i să mergi? o întrebă el, sau să te duc în braÈ›e?
Brigid clătină din capul lipit de umărul lui.
― O să fie... perfect... când... ajung... undeva... ca să... pot... sta... jos.
Urcară cu liftul până la etajul unde locuia Spade È™i se îndreptară spre apartamentul lui. Brigid îi lăsă braÈ›ul È™i rămase alături de el, în picioare, gâfâind, cu mâinile la piept ― în timp ce el descuia uÈ™a. Aprinse lumina din coridor. Intrară. ÃŽnchise uÈ™a È™i, cu braÈ›ul din nou în jurul lui Brigid, o apucă spre camera de toate zilele. Când ajunseră la un pas de uÈ™a camerei de toate zilele, lumina se aprinse înăuntru.
Fata țipă și se agăță de Spade. În pragul ușii camerei grăsanul Gutman le zâmbea binevoitor. Băiatul Wilmer ieși din bucătăria din spatele lor. În mâinile lui mici cele două pistoale negre păreau uriașe. Din camera de baie ieși Cairo. Și el ținea un pistol în mână. Gutman spuse:
― Ei bine, domnule, suntem aici cu toÈ›ii, după cum puteÈ›i să vă daÈ›i singur seama. Să intrăm, să luăm loc, să ne facem comozi È™i să discutăm.


XVIII
ÞAPUL ISPÃȘITOR

Cu brațele în jurul lui Brigid O'Shaughnessy, Spade zâmbi slab peste capul ei și spuse:
― FireÈ™te, să discutăm.
Bulbii de grăsime ai lui Gutman tresăriră în clipa când se retrase bălăbănindu se trei pași de la ușă.
Spade și fata intrară împreună. Băiatul și Cairo îi urmară. Cairo se opri în prag. Băiatul lăsă deoparte unul din pistoale și se apropie de Spade. Spade întoarse capul mult ca să privească peste umăr la băiat și zise:
― Cară te. N o să mă percheziÈ›ionezi.
― Stai nemiÈ™cat. Taci din gură, răspunse băiatul.
Nările lui Spade fremătară în timp ce respira. Vorbi calm:
― Cară te. Dacă È›i pui laba pe mine, am să te fac să te foloseÈ™ti de armă. ÃŽntreabă l pe patronul tău dacă vrea să fiu împuÈ™cat înainte de a discuta.
― Lasă l în pace, Wilmer, spuse grăsanul. Se încruntă plin de indulgență la Spade. ― SunteÈ›i, fără îndoială, un individ foarte încăpățânat. Ei bine, hai să stăm jos.
― V am spus că nu mi place golanul ăsta, zise Spade, È™i o conduse pe Brigid O'Shaughnessy la sofaua de lângă fereastră. Se aÈ™ezară alături, fata cu capul pe umărul lui stâng iar el È›inând o cu braÈ›ul stâng de umeri. Brigid încetase să mai tremure È™i să gâfâie. ApariÈ›ia lui Gutman È™i a asociaÈ›ilor lui părea că i a răpit libertatea miÈ™cărilor personale È™i a emoÈ›iilor animalice, lăsând o vie, conÈ™tientă, dar È™i inertă ca o plantă. Gutman se cufundă în balansoarul capitonat. Cairo alese fotoliul de lângă masă. Wilmer nu se aÈ™eză. Rămase în prag, acolo unde stătuse Cairo, lăsând să i atârne la È™old singurul pistol vizibil È™i privind pe sub genele ondulate la trupul lui Spade. Cairo își puse pistolul alături, pe masă. Spade își scoase pălăria È™i o azvârli în celălalt colÈ› al sofalei. Rânji lui Gutman. Buza inferioară căzută, ca È™i pleoapele superioare lăsate, combinate cu V urile de pe faÈ›a lui făceau ca rânjetul să i semene cu cel indecent al unui satir.
― Fiica aia a dumneavoastră are o burtă nostimă, spuse el, prea nostimă ca să È™i o zgârie cu ace.
Gutman zâmbi afabil, deși cam obsecvios. Băiatul din prag făcu un pas înainte, ridicând pistolul până la șold. Toți cei din cameră îl priviră. În expresiile diferite cu care îl urmăriră Brigid O'Shaughnessy și Joel Cairo era, ciudat, o notă de dezaprobare aproape identică. Băiatul roși, își retrase laba piciorului, își îndreptă picioarele, coborî pistolul și rămase ca mai înainte, privind spre pieptul lui Spade pe sub genele care i ascundeau ochii. Roșeața era destul de slabă și nu ținu decât o clipă, dar era surprinzătoare pe chipul lui de obicei atât de rece și de reținut.
Gutman își întoarse din nou, spre Spade, zâmbetul șiret și gras. Susură grav:
― Da, domnule, e păcat, dar trebuie să recunoaÈ™teÈ›i că manevra È™i a atins È›inta.
Sprâncenele lui Spade se adunară.
― Orice manevră ar fi mers, zise el. FireÈ™te, am voit să vă văd de îndată ce am avut È™oimul. ClienÈ›i care plătesc peÈ™in, de ce nu? M am dus la Burlingame cu speranÈ›a c am să vă întâlnesc. N am È™tiut că dădeaÈ›i raita prin oraÈ™, cu o întârziere de o jumătate de oră, încercând să mă scoateÈ›i din circulaÈ›ie, ca să l puteÈ›i găsi iar pe Jacobi, înainte să mă găsească el pe mine.
Gutman chicoti. Chicoteala lui nu părea să trădeze decât satisfacție.
― Ei bine, domnule, zise el, în orice caz È›inem mica noastră întrunire, dacă asta doreaÈ›i.
― Asta doream. Cât de repede puteÈ›i să efectuaÈ›i prima plată È™i să mă scăpaÈ›i de È™oim?
Brigid O'Shaughnessy se îndreptă pe sofa și îl privi pe Spade cu ochi albaștri și surprinși. Detectivul o bătu pe umeri distrat. Îl aținti cu privirea pe Gutman. Acesta clipi vesel, între bulbii care i ascundeau ochii. Spuse:
― Ei bine, domnule, cit despre aceasta..., È™i vârî o mână în buzunarul dinăuntru al hainei. Cairo, cu mâinile pe È™olduri, se aplecă înainte pe scaun, respirând printre buzele deschise È™i moi. Ochii lui întunecaÈ›i aveau un luciu ca de lac. ÃŽÈ™i mutau focarul cu atenÈ›ie de la Spade la Gutman, È™i de la Gutman la Spade. Cutman repetă: ― Ei bine, domnule, cât despre aceasta..., È™i scoase un plic alb din buzunar. Zece ochi ― ai băiatului adumbriÈ›i doar pe jumătate acum de gene ― se uitară la plic. Gutman îl întoarse în mâinile sale groase, îi studie o clipă faÈ›a albă È™i nescrisă, apoi dosul, nelipit, cu partea superioară vârâtă înăuntru. Ridică fruntea, zâmbi amabil È™i aruncă plicul în poala lui Spade.
Plicul, deși nu prea umflat, era destul de greu ca să zboare cu precizie prin aer. Se lovi de partea de jos a pieptului lui Spade și i căzu pe pulpe. Spade îl luă și îl deschise încet cu amândouă mâinile, după ce își trăsese brațul stâng din jurul umerilor fetei. Plicul conținea bancnote de o mie de dolari, netede, țepene și noi. Spade le scoase și le numără. Erau zece. Spade ridică ochii și zâmbi. Spuse moale:
― Am discutat despre mai mulÈ›i bani decât sunt aici.
― Da, domnule, am discutat, recunoscu Gutman, dar pe atunci doar discutam. AceÈ™tia sunt bani adevăraÈ›i, monedă autentică a țării, domnule. Cu un astfel de dolar puteÈ›i cumpăra mai mult decât zece dolari promiÈ™i într o discuÈ›ie. Un râs mut îi clătină bulbii. Când miÈ™carea lor încetă, vorbi mai serios: ― Suntem mai mulÈ›i acum de care trebuie să ne îngrijim. ÃŽÈ™i mută ochii sclipitori È™i capul gras, pentru a l arăta pe Cairo. ― Ei, bine, domnule, pe scurt, situaÈ›ia s a schimbat.
În timp ce vorbea Gutman, Spade îndreptă marginile celor zece bancnote, le așeză frumos, le puse la loc în plic și l închise. Își puse coatele pe genunchi, se ghemui înainte și bălăbăni între picioare plicul ținut ușor de un colț cu degetul mare și cel arătător. Răspunse nepăsător grăsanului:
― Desigur. SunteÈ›i mai mulÈ›i, dar eu am È™oimul.
Joci Cairo vorbi. Apucă cu mâinile lui urâte brațele fotoliului, se aplecă și spuse pedant cu vocea lui ascuțită și stridentă:
― Nu cred că i necesar să vă amintesc, domnule Spade, că deÈ™i dumneavoastră aveÈ›i È™oimul, noi vă avem, desigur, pe dumneavoastră.
Spade rânji.
― ÃŽncerc să nu mi fac griji din cauza asta, spuse el. ÃŽÈ™i îndreptă trupul, puse plicul alături ― pe sofa ― È™i se adresă lui Gutman: O să discutăm mai târziu despre bani. Trebuie mai întâi să ne ocupăm de altceva. Va trebui să găsim un È›ap ispășitor. Grăsanul se încruntă fără să priceapă, dar până să vorbească, Spade îi explică: PoliÈ›ia trebuie să aibă o victimă ― cineva care să răspundă de cele trei crime... Noi...
Cairo îl întrerupse nervos și cu glas spart:
― Două ― doar două crime, domnule Spade. Thursby l a ucis fără îndoială pe asociatul dumneavoastră.
― Perfect, două crime, mârâi Spade. Ce importanță are? Important e să oferim poliÈ›iei un...
Gutman interveni, zâmbind încrezător și vorbind cu încredere și bine dispus:
― Ei bine, domnule, din ce am văzut È™i am auzit despre dumneavoastră, nu cred că trebuia să ne facem griji în această privință. Putem lăsa pe seama dumneavoastră lămurirea acestei probleme cu poliÈ›ia, desigur. Nu veÈ›i avea nevoie de ajutorul unor oameni lipsiÈ›i de experiență, ca noi.
― Dacă vă închipuiÈ›i aÈ™a ceva, zise Spade, n aÈ›i văzut È™i nici n aÈ›i auzit destule.
― LăsaÈ›i, domnule Spade. Nu vă puteÈ›i aÈ™tepta ca să vă credem la această oră târzie că vă e cumva teamă de poliÈ›ie sau că nu sunteÈ›i în stare să trataÈ›i problema cu ei...
Spade pufni pe nas și din gâtlej. Se aplecă, își lăsă din nou brațele pe genunchi și îl întrerupse iritat pe Gutman:
― Nu mă tem de loc de ei È™i È™tiu cum să i tratez. Asta încerc să vă spun. Dar pentru a trata cu ei, trebuie să le arunci o victimă, un È›ap ispășitor.
― Da, domnule, recunosc că i o soluÈ›ie, dar...
― Dar la dracu! zise Spade. E singura soluÈ›ie. Ochii i se aprinseră È™i deveniră serioÈ™i, iar fruntea i se roÈ™i. Vânătaia de pe tâmplă se întunecă È™i ea. ― Știu despre ce vorbesc. Am trecut prin astea toate È™i mai înainte È™i mă aÈ™tept să trec din nou. Uneori am fost silit să spun la toÈ›i, începând cu Curtea Supremă, să se ducă dracului, È™i am scăpat totuÈ™i basma curată. Am scăpat fiindcă n am uitat nici o clipă că vine o zi a socotelilor. Nu uit că atunci când va veni ziua socotelilor, vreau să fiu pregătit să mă duc la comisariatul de poliÈ›ie împingând o victimă în faÈ›a mea È™i spunând: "UitaÈ›i, băieÈ›i, pe criminalul vostru". Cât timp o pot face, n am decât să mi duc degetul mare la nas È™i să dau cu tifla tuturor legilor din codul penal. Când n am să reuÈ™esc prima oară, n aveÈ›i decât să vă bateÈ›i joc de mine. Până acum nu s a întâmplat, deocamdată. Și n are să se întâmple nici acum. E clar.
Ochii lui Gutman sclipiră și luciul lor deveni îndoielnic, dar își ținu trăsăturile feței în nemișcarea lor bulboasă, roză, zâmbitoare și mulțumită de sine; vorbi fără nici o jenă:
― E un sistem foarte recomandabil, domnule, la dracu! AÈ™a e! Iar dacă ar fi practic È™i de data asta, eu aÈ™ fi primul care să spună: "ÞineÈ›i vă de el neapărat!" Dar se întâmplă ca în cazul nostru să nu meargă. AÈ™a se întâmplă cu cele mai bune sisteme. Vine o vreme când trebuie să faci excepÈ›ii, iar un om înÈ›elept își vede de ale lui È™i face excepÈ›ii. Ei, bine, domnule, aÈ™a se întâmplă È™i în acest caz È™i nu mă sfiesc să vă spun că sunteÈ›i foarte bine plătit ca să faceÈ›i o excepÈ›ie. Poate c o să fie puÈ›in mai greu pentru dumneavoastră, decât dacă aÈ›i avea o victimă s o daÈ›i poliÈ›iei, dar ― râse È™i își resfiră degetele ― nu sunteÈ›i omul care să se teamă de câteva dificultăți mărunte. ȘtiÈ›i cum să trataÈ›i lucrurile È™i mai È™tiÈ›i c o să cădeÈ›i mereu în picioare, indiferent ce se petrece. ÃŽÈ™i strânse buzele È™i închise pe jumătate un ochi. ― O să reuÈ™iÈ›i, domnule.
Ochii lui Spade își pierduseră orice căldură. Era mohorât și apatic.
― Știu ce spun, zise el cu o voce joasă, premeditat răbdătoare. Sunt în oraÈ™ul meu È™i asta e meseria mea. AÈ™ putea reuÈ™i să cad în picioare ― desigur ― È™i de data asta, dar cu prima ocazie când am să încerc să i duc din nou, au să mă blocheze atât de iute c am să mi înghit dinÈ›ii. Dă o dracului de treabă! Unii ca voi o să fiÈ›i la New York, sau la Constantinopol, sau altundeva. Eu lucrez aici.
― Dar evident, începu Gutman puteÈ›i...
― Nu pot, spuse Spade hotărât. Nu vreau. Vorbesc serios. ÃŽÈ™i îndreptă spinarea. Un zâmbet plăcut îi lumină faÈ›a, gonind orice urmă de apatie. Vorbi rapid pe un ton agreabil È™i convingător: ― Ascultă mă, Gutman. ÃŽÈ›i spun ce i mai bine pentru noi toÈ›i. Dacă nu dăm poliÈ›iei un È›ap ispășitor, È™ansele sunt de zece la unu că mai devreme sau mai târziu au să afle de È™oim. Pe urmă va trebui să vă ascundeÈ›i cu È™oimul, indiferent unde vă aflaÈ›i. Asta n are să vă ajute să vă îmbogățiÈ›i. DaÈ›i le un È›ap ispășitor È™i au să se potolească.
― Ei bine, domnule, asta e deci problema, răspunse Gutman È™i neliniÈ™tea nu se citi decât vag în ochii lui. Au să se potolească. Dar dacă È›apul ispășitor va fi o nouă indicaÈ›ie care probabil îi va conduce la È™oim? Iar, pe de altă parte, nu credeÈ›i că È™i au încheiat ancheta, È™i că cel mai bun lucru pentru noi e să nu ne mai vârâm în alte complicaÈ›ii?
Pe fruntea lui Spade începu să pulseze o venă ramificată.
― Dumnezeule! Nici dumneata nu pricepi situaÈ›ia, zise el cu un glas reÈ›inut. PoliÈ›ia nu doarme, Gutman. Stă la pândă È™i aÈ™teaptă. ÃŽncearcă să pricepi. Sunt vârât până la gât în povestea asta È™i o È™tiu. N am nici o grijă atât timp cât pot să întreprind ceva când vine momentul. Dar n ar fi plăcut să nu fac nimic. Vocea îi deveni iar convingătoare. ― Ascultă, Gutman, trebuie neapărat să le dăm o victimă. Nu există altă soluÈ›ie. Să li l dăm pe golanul ăsta. Arătă bine dispus cu capul spre băiatul din prag. ― El i a împuÈ™cat, de fapt, pe amândoi ― pe Thursby È™i pe Jacobi ― nu i aÈ™a? ÃŽn orice caz se potriveÈ™te rolului. Hai să punem pe seama lui dovezile necesare È™i să l predăm poliÈ›iei.
Băiatul din prag își strânse colțurile gurii într un simulacru de zâmbet slab. Propunerea lui Spade nu păru să aibă vreun efect asupra lui. Fața brunetă a lui Cairo, cu ochii holbați, era gălbuie și uluită. Respiră pe gură, iar pieptul lui rotund, de femeie, se ridica și cobora, în timp ce se holba la Spade. Brigid O'Shaughnessy se depărtase de Spade și se ghemuise pe sofa, cu ochii ațintiți asupra lui. În dosul expresiei ei uimite se întrezărea o notă de râs isteric.
Gutman rămase nemișcat și inexpresiv mult timp. Apoi se hotărî să izbucnească în râs. Râse din toată inima, îndelung, până când ochii lui șireți împrumutară și ei veselia din râs. Se opri din hohote și spuse:
― Pentru Dumnezeu, domnule, sunteÈ›i un tip formidabil, asta sunteÈ›i! Scoase o batistă albă din buzunar È™i se È™terse la ochi. Da, domnule, nu se poate spune niciodată ce veÈ›i face sau ce veÈ›i zice în minutul următor, atât doar că va fi cu siguranță un lucru uimitor.
― Nu i nimic de glumă în ce vă spun. Spade nu părea jignit de râsul grăsunului È™i nici impresionat în vreun fel. Vorbea ca cineva care încearcă să convingă un prieten recalcitrant, dar nu iraÈ›ional. ― E cea mai bună ocazie. Când poliÈ›ia va fi pus mâna pe el, va...
― Dar, dragă domnule, obiectă Gutman, nu vă daÈ›i seama? Dacă m aÈ™ gândi o clipă s o fac ― dar nu, e prea caraghios. Am pentru Wilmer sentimentele pe care le aÈ™ avea pentru propriul meu fiu. Vă asigur. Dar, dacă pentru o clipă m aÈ™ gândi să fac ceea ce propuneÈ›i, ce vă închipuiÈ›i, pentru Dumnezeu, ce l ar împiedica pe Wilmer să spună poliÈ›iei totul despre È™oim È™i despre noi toÈ›i?
Spade zâmbi cu buzele contractate.
― Dacă vom fi nevoiÈ›i, spuse el încet, am putea să facem astfel încât să fie omorât fiindcă s a opus arestării. Dar n o să fim nevoiÈ›i să mergem atât de departe. LăsaÈ›i l să vorbească până nu mai poate. Vă promit că nimeni n o să ia nici o măsură. Asta e destul de uÈ™or de aranjat.
Pielea roză de pe fruntea lui Gutman se încreți când se încruntă. Își coborî capul, revărsându și bărbiile peste guler și întrebă:
― Cum adică? Apoi, cu o bruscheÈ›e care îi puse în miÈ™care toÈ›i bulbii, făcându i să se ciocnească între ei, ridică fruntea, își plimbă privirea până la băiat È™i râse din răsputeri. ― Ce părere ai despre asta, Wilmer? Nostim, nu?
Ochii băiatului erau raze reci și castanii pe sub gene. Spuse cu o voce scăzută și clară:
― Da, e nostim ― ticălosul...
Spade i se adresă lui Brigid O'Shaughnessy:
― Cum te simÈ›i acum, îngeraÈ™ule? Mai bine?
― Da, mult mai bine, atât că... ÃŽÈ™i coborî glasul până când ultimele cuvinte nu se mai auziră jumătate de metru mai încolo... mi e teamă.
― Să nu È›i fie, spuse el neglijent, È™i puse mâna pe genunchiul ei îmbrăcat într un ciorap cenuÈ™iu. ― N o să se întâmple nimic foarte rău. Vrei să bei ceva?
― Nu acum, mulÈ›umesc. Vocea îi coborî din nou... Fii atent, Sam.
Spade zâmbi și se uită la Gutman care îl privea și el. Grăsanul îi zâmbi amabil, nu spuse o clipă nimic, apoi întrebă:
― Cum?
― Cum ce? Spade era nedumerit.
Grăsanul crezu de cuviință că i cazul să mai râdă, apoi dădu o explicație:
― Ei bine, domnule, dacă vorbiÈ›i într adevăr serios în această privință, putem cel puÈ›in, dintr o politeÈ›e obiÈ™nuită, să ascultăm până la capăt sugestia dumneavoastră. Cum o să faceÈ›i ca Wilmer ― se opri din nou ca să râdă ― să nu fie în stare să ne pricinuiască nici un rău?
Spade clătină din cap.
― Nu, zise el. Nu vreau să profit de politeÈ›ea nimănui, oricât ar fi de obiÈ™nuită. Să renunțăm la ea.
Grăsanul își contractă bulbii de grăsime de pe față.
― Hai, hai, protestă el, mă faceÈ›i să mă simt într adevăr jenat. N ar fi trebuit să râd È™i vă rog umil È™i sincer să mă iertaÈ›i. N aÈ™ vrea să par că ridiculizez nimic din ce aÈ›i sugerat, domnule Spade, indiferent de cât de mult nu sunt de acord, căci trebuie să È™tiÈ›i că am cel mai mare respect È™i admiraÈ›ie pentru dibăcia dumneavoastră. Acum, fiÈ›i atent, nu înÈ›eleg cum sugestia dumneavoastră poate fi în vreun fel practică ― chiar dacă am renunÈ›a la faptul că nu aÈ™ putea avea alte sentimente pentru Wilmer, nici dacă ar fi came din carnea mea ― dar aÈ™ considera ca o favoare personală, ca un semn că mi aÈ›i primit scuzele, domnule, dacă vreÈ›i să continuaÈ›i să expuneÈ›i È™i restul planului.
― Destul de rezonabil, spuse Spade. Bryan e la fel ca majoritatea procurorilor districtuali. E mai interesat de cum va arăta activitatea lui pe hârtie, decât de orice altceva. Renunță mai degrabă la un caz dubios, decât să încerce să l soluÈ›ioneze, iar apoi cazul să se întoarcă împotriva lui. Nu È™tiu dacă a montat vreodată ceva cu premeditare împotriva cuiva pe care îl credea nevinovat, dar nu mi l pot închipui că va lăsa ca cineva să rămână nevinovat, atunci când el ar fi putut să scoată la iveală sau să dea consistență unei dovezi de vinovăție. Pentru a fi sigur că va putea condamna pe cineva, e în stare să lase liberi È™ase complici de ai lui, la fel de vinovaÈ›i, dacă pentru a i condamna È™i pe ei s ar fi încurcat cazul. Asta e alegerea pe care i o oferim È™i are s o accepte pe dată. «Șoimul n o să l intereseze. Va fi ferm convins că tot ce va spune golanul sunt doar aiureli, o încercare de a încurca lucrurile. LăsaÈ›i asta pe seama mea. Am să i arăt că dacă începe să scormonească pentru a strânge dovezi împotriva tuturor, o să se pomenească pe cap cu o afacere încurcată pe care nici un juriu n o să reuÈ™ească s o descurce, în timp ce, dacă se È›ine doar de golan, poate obÈ›ine o condamnare sigură.
Gutman înclină capul într o parte, cu un gest lent și zâmbitor de dezaprobare.
― Nu, domnule, zise el, mă tem că n o să meargă, n o să meargă de loc. Nu văd cum acest procuror districtual al dumneavoastră poate să facă legătura între Thursby, Jacobi È™i Wilmer, fără să fie nevoit să...
― Nu cunoaÈ™teÈ›i procurorii districtuali, îi spuse Spade. Povestea cu Thursby e simplă. Era un gangster ca È™i golanul ăsta. Bryan È™i susÈ›ine o astfel de teorie. N o să aibă dificultăți. Păi, Dumnezeule, nu l pot spânzura pe golan decât o dată. De ce să l mai judece pentru asasinarea lui Jacobi, dacă a fost condamnat pentru cea a lui Thursby? ÃŽnchid pur È™i simplu dosarul, cu concluzii împotriva lui È™i se mulÈ›umesc cu atât. Dacă a folosit aceeaÈ™i armă împotriva amândorura, gloanÈ›ele au să se potrivească. Toată lumea o să fie satisfăcută.
― Da, dar... Gutman se opri È™i se uită la băiat.
Băiatul înaintă din pragul ușii, călcând țeapăn, cu picioarele larg deschise, până când ajunse între Gutman și Cairo, aproape în mijlocul camerei. Se opri, se îndoi ușor înainte din talie, cu umerii ridicați în față. Pistolul din mână îi atârna încă pe lângă corp, dar degetele i se albiseră la încheieturi din pricina efortului. Cealaltă mână se strânsese într un pumn mic și tare și îi atârna de a lungul trupului. Tinerețea evidentă de pe chipul lui dădea o notă indescriptibil de vicioasă și de inumană urii incandescente și răutății reci și albe de pe figură. Îi spuse lui Spade cu o voce spartă de furie:
— Ticălosule, scoală te și ia ți pistolul!
Spade îi zâmbi băiatului. Nu era un zâmbet larg, dar amuzamentul lui părea autentic și nealterat.
― Ticălosule, scoală te È™i trage dacă ai curaj! M am săturat să aud învinuirile tale, repetă băiatul.
Amuzamentul din zâmbetul lui Spade se adânci. Se uită la Gutman și spuse:
― Un tânăr din Vestul Sălbatic. Vocea i se potrivea cu zâmbetul. ― Poate că n ar strica să i spuneÈ›i că dacă mă împuÈ™că înainte să puneÈ›i mâna pe È™oim, ar fi o proastă afacere.
Încercarea lui Gutman de a zâmbi eșuă. Își păstră pe chipul buhăit strâmbătura. Își umezi buzele uscate cu limba uscată. Vorbea prea răgușit și hârâit pentru tonul de admonestare paternă pe care încerca să l ia.
― Stai, Wilmer, zise el, nu putem îngădui aÈ™a ceva. N ar trebui să dai o atât de mare importanță unor astfel de lucruri. Tu...
Băiatul, fără să și dezlipească ochii de la Spatie, vorbi cu glas înăbușit și din colțul gurii:
― Spune i atunci să mă lase în pace. Am să l curăț dacă o È›ine aÈ™a È™i nimeni n o să mă poată împiedica.
― Stai, Wilmer, zise Gutman È™i se întoarse către Spade. ÃŽÈ™i controla acum faÈ›a È™i vocea. ― Planul dumneavoastră, domnule, aÈ™a cum am spus la bun început, nu i practic de loc. Să nu mai pomenim de el.
Spade îi privi pe rând. Încetase să mai zâmbească. Avea un chip impenetrabil.
― Spun ce mi place, îi răspunse.
― Fără îndoială, spuse Gutman grăbit, È™i ăsta e unul dintre lucrurile pe care le am admirat întotdeauna la dumneavoastră. Dar această propunere, aÈ™a cum spuneam, nu i de loc practică, astfel încât n are absolut nici un sens s o discutăm mai departe, după cum vă puteÈ›i da singur seama.
― Nu mi pot da singur seama, zise Spade È™i nu m aÈ›i făcut să vă înÈ›eleg È™i nici nu cred că veÈ›i reuÈ™i. Se încruntă la Gutman. ― Să vorbim pe È™leau. ÃŽmi pierd eu vremea discutând cu dumneavoastră? Am crezut că vă priveÈ™te personal. Să vorbesc eu eu golanul?
― Nu, domnule, spuse Gutman, aveÈ›i dreptate, trebuie să discutaÈ›i cu mine.
― ÃŽn regulă, răspunse Spade. Am o altă propunere. Nu i la fel de bună ca prima, dar e mai bună decât nimic. VreÈ›i s o auziÈ›i?
― Desigur.
― DaÈ›i l poliÈ›iei pe Cairo.
Cairo înșfăcă rapid pistolul de pe masa de alături. Îl ținu strâns în poală cu amândouă mâinile. Þeava era îndreptată în jos și nițel spre sofa. Se îngălbenise din nou la față. Ochii lui negri săreau de la un chip la altul. Opacitatea îi făcea să pară plați și bidimensionali.
Gutman, părând că nu i vine să creadă ce auzise, întrebă:
― Ce să facem?
― Să l daÈ›i pe Cairo poliÈ›iei.
Gutman era gata să râdă, dar se abținu. În cele din urmă exclamă pe un ton nesigur:
― La dracu, domnule!
― Ideea nu i la fel de bună ca aceea de a le da golanul, zise Spade. Cairo nu i gangster È™i are asupra lui o armă cu un calibru mai mic decât cea cu care au fost împuÈ™caÈ›i Thursby È™i Jacobi. Va trebui să ne batem mai mult capul pentru a i înscena un proces, dar e mai bine decât să nu dăm poliÈ›iei pe nimeni.
Cairo strigă cu un glas strident de indignare:
― Ce ar fi să vă dăm chiar pe dumneavoastră, domnule Spade, sau pe domniÈ™oara O'Shaughnessy, dacă sunteÈ›i atât de hotărât să le dăm pe cineva?
Spade îi zâmbi levantinului și îi răspunse calm:
― Voi tot vreÈ›i È™oimul. Eu îl am. Un È›ap ispășitor e parte din preÈ›ul pe care îl cer. Cât priveÈ™te pe domniÈ™oara O'Shaughnessy ― privirea lui liniÈ™tită se mută asupra feÈ›ei ei albe È™i nedumerite, apoi îndărăt la Cairo, umerii i se ridicară È™i i se coborâră o fracÈ›iune de centimetru ― dacă vă închipuiÈ›i că ea se poate potrivi unui astfel de rol, sunt absolut de acord să discut cu voi.
Fata își duse mâinile la gât, scoase un țipăt scurt și strangulat și se depărtă și mai mult de Spade. Cairo, cu fața și corpul tremurând de emoție, exclamă:
― Se pare că uitaÈ›i că nu sunteÈ›i de loc în situaÈ›ia de a insista asupra vreunei condiÈ›ii.
Spade râse, un râs disprețuitor și aspru. Cu un glas ce încerca să fie împăciuitor și ferm, Gutman spuse:
― Hai, domnilor, hai să menÈ›inem discuÈ›ia pe un teren prietenesc. E totuÈ™i ceva ― i se adresă el lui Spade ― serios în cele afirmate de domnul Cairo. Trebuie să luaÈ›i aminte că...
― Nici nu mă gândesc. Spade zvârli cuvintele cu un fel de nepăsare brutală, care le dădu mai mare greutate decât dacă ar fi fost rostite apăsat sau tare. ― Dacă mă omorâți, cum o să mai obÈ›ineÈ›i pasărea? Cum È™tiu că nu vă dă mâna să mă omorâți atât timp cât nu aveÈ›i pasărea, cum o să mă speriaÈ›i ca să v o dau?
Gutman lăsă capul pe stânga și reflectă la aceste întrebări. Între pleoapele strânse ochii îi scânteiau. În curând răspunse bine dispus:
― Ei bine, domnule, există È™i alte căi de convingere, în afară de ucidere sau ameninÈ›area cu uciderea.
― Desigur, recunoscu Spade, dar nu fac multe parale, decât dacă au în spate ameninÈ›area cu moartea, pentru a È›ine victima în È™ah. ÃŽnÈ›elegeÈ›i ce vreau să spun? Dacă încercaÈ›i ceva care nu mi place, n am s o admit. Am să vă silesc fie să renunÈ›aÈ›i, fie să mă omorâți È™i È™tiu că nu vă dă mâna să mă ucideÈ›i.
― ÃŽnÈ›eleg la ce vă referiÈ›i, chicoti Gutman. Aceasta e o atitudine, domnule, care cere o apreciere foarte atentă din ambele părÈ›i, fiindcă, după câte È™tiÈ›i, domnule, bărbaÈ›ii sunt tentaÈ›i să uite în focul luptei care le sunt interesele È™i se lasă conduÈ™i de emoÈ›iile lor.
Spade zâmbi și el foarte amabil.
― Asta i È™mecheria, în ce mă priveÈ™te, spuse el, să acÈ›ionez destul de energic pentru a vă împiedica pe toÈ›i, È™i totuÈ™i să nu vă înfurii prea rău ca nu cumva să mă lichidaÈ›i împotriva judecății voastre chibzuite.
― La naiba, domnule, vă asigur că sunteÈ›i cineva! zise Gutman.
Joel Cairo sări de pe scaun, ocoli băiatul și ajunse în spatele fotoliului lui Gutman. Se aplecă peste spătarul fotoliului și îi șopti ceva. Gutman ascultă atent, cu ochii închiși. Spade îi zâmbi lui Brigid O' Shaughnessy. Fata îi zâmbi slab la rândul ei, dar fără să și schimbe expresia din priviri, rămasă mai departe inertă. Spade se întoarse spre băiat:
― Fac prinsoare că pe tine te vând, fiule.
Băiatul nu răspunse. Genunchii începură să i tremure, făcând să i tremure și pantalonii. Spade i se adresă lui Gutman:
― Sper că n ai să te sperii de armele vânturate de aceÈ™ti găinari.
Gutman deschide ochii. Cairo încetă să i mai șoptească și rămase în picioare în spatele fotoliului grăsanului. Spade spuse:
― M am obiÈ™nuit să le iau armele amândorura, aÈ™a că n o să ne facă nici o neplăcere. Golanul e...
Cu un glas oribil de răgușit de emoție, băiatul strigă:
― V arăt eu! È™i își ridică pistolul spre pieptul lui Spade. Gutman îl lovi cu o mână grasă peste încheietură, îl apucă de ea È™i o coborî o dată cu pistolul, în timp ce trupul lui gras se ridica grăbit din balansoar. Joel Cairo se repezi pe lângă băiat È™i l apucă de celălalt braÈ›. Se luptară cu Wilmer, împingându i cu forÈ›a braÈ›ele în jos È™i È›inându i le aÈ™a, în vreme ce băiatul se zbătea inutil împotriva lor. Din grupul încleÈ™tat răbufneau cuvinte; fragmente din frazele incoerente ale băiatului ― "bine... du te... ticălosule..." ― apelul lui Gutman: "Hai, hai, Wilmer!" repetat de multe ori, ca È™i sfaturile lui Cairo: "Nu, te rog, nu" È™i "Să nu faci asta, Wilmer".
Cu fața neclintită și cu ochi visători, Spade se sculă de pe sofa și se apropie de grup. Băiatul, incapabil să reziste greutății care îl apăsa, încetă să se mai zbată. Cairo îl ținea încă de braț, în picioare înaintea lui și i vorbea încercând să l înduplece. Spade îl împinse ușor la o parte pe Cairo și îi trase una, cu pumnul stâng, în bărbie, băiatului. Capul băiatului zvâcni mult pe spate, în timp ce îi țineau brațele, apoi reveni la loc. Gutman apucă să strige disperat: "Hei, ce...?" când Spade îl pocni pe băiat în bărbie și cu pumnul drept.
Cairo dădu drumul brațului băiatului, lăsându l să se prăbușească peste burta enormă și rotundă a lui Gutman. Cairo sări la Spade, încercând să l zgârie pe față cu degetele îndoite și țepene ale ambelor mâini. Spade răsuflă adânc și l împinse pe levantin la o parte. Cairo se repezi iar la el. În ochi îi apăruseră lacrimi și mișca furios din buzele roșii, formând cuvinte, dar fără ca să scoată vreun sunet. Spade râse și mârâi:
― Băiete, eÈ™ti un caraghios! È™i l plesni pe Cairo peste obraz cu palma deschisă, răsturnându l peste masă. Cairo își recăpătă echilibrul È™i se repezi pentru a treia oară la Spade. Spade îl opri cu palmele deschise È™i cu braÈ›ele lungi, întinse spre faÈ›a lui Cairo. Văzând că nu ajunge la Spade cu braÈ›ele lui mai scurte, Cairo îl lovi peste braÈ›e.
Spade mormăi:
― Am să te pocnesc rău de tot!
― LaÈ™ule! strigă Cairo È™i se dădu îndărăt.
Spade se aplecă și ridică pistolul lui Cairo de jos, apoi pe cel al băiatului. Își îndreptă trupul, cu armele în mâna stângă, jucându le pe degetul arătător ținut pe trăgaci. Gutman așeză băiatul în balansoar și rămase cu privirea tulburată la el, contractat și nesigur. Cairo îngenunche lângă fotoliu și începu să mângâie una din mâinile inerte ale băiatului. Spade pipăi bărbia băiatului.
― Nu s a rupt nimic, zise el. Să l întindem pe sofa. ÃŽÈ™i vârî braÈ›ul drept pe sub braÈ›ul È™i umărul băiatului, È™i l trecu pe cel stâng pe sub genunchi, îl ridică aparent fără nici un efort È™i îl duse spre sofa.
Brigid O'Shaughnessy se sculă grăbită când Spade îl culcă pe băiat. Cu mâna dreaptă Spade pipăi hainele băiatului, găsi cel de al doilea pistol și se întoarse cu spatele la sofa. Cairo se și așezase la căpătâiul băiatului.
Spade ciocni în mână armele și îi zâmbi vesel lui Gutman.
― Ei bine, zise el, iată È›apul nostru ispășitor.
Gutman se făcuse cenușiu la față și ochii i se întunecaseră. Nu se uită la Spade. Se uită în jos, fără să vorbească.
― Nu fi iar atât de îngrozitor de prost, zise Spade. L ai lăsat pe Cairo să È›i È™optească È™i l ai È›inut pe băiat când l am pocnit. Nu poÈ›i să scapi de asta râzând È™i riÈ™ti să te împuÈ™te dacă ai să încerci. Gutman își foi picioarele pe covor È™i nu vorbi. ― Iar pe de altă parte, zise Spade, ori accepÈ›i pe loc, ori vă dau pe toÈ›i pe mâna poliÈ›iei, o dată cu È™oimul.
Gutman ridică fruntea și murmură printre dinți:
― Nu mi place asta, domnule.
― Știu că nu È›i place, zise Spade. Ce ai hotărât?
Grăsanul suspină, se strâmbă și răspunse trist:
― Vi l dăm, domnule.
― Perfect, zise Spade.


XIX
MÂNA GENERALULUI

Băiatul zăcea pe spate pe sofa, o siluetă scundă ce părea ― cu excepÈ›ia faptului că respira ― perfect asemănătoare unui cadavru. Joel Cairo È™edea lângă băiat, aplecat asupra lui, masându i obrajii È™i încheieturile, netezindu i părul de pe frunte, È™optindu i È™i privind atent È™i neliniÈ™tit la chipul lui alb È™i nemiÈ™cat. Brigid O'Shaughnessy stătea în colÈ›ul dintre masă È™i perete. ÃŽÈ™i întinsese o mână pe masă, iar pe cealaltă È™i o È›inea la piept. ÃŽÈ™i frământa buza inferioară È™i arunca priviri furiÈ™e lui Spade de câte ori detectivul nu se uita la ea. Când Spade o privi, Brigid se uită la Cairo È™i la băiat. FaÈ›a lui Gutman își pierduse expresia îngrijorată È™i căpătă din nou culoare. ÃŽÈ™i vârâse mâinile în buzunarele pantalonilor. Stătea în picioare, în faÈ›a lui Spade, urmărindu l fără interes. Spade miÈ™ca nepăsător pistoalele, făcu semn cu capul spre spatele rotund al lui Cairo È™i l întrebă pe Gutman:
― O să fie în regulă cu el?
― Nu È™tiu, răspunse grăsanul placid. Această chestiune trebuie s o rezolvaÈ›i numai dumneavoastră, domnule.
Spade zâmbi și bărbia lui în formă de "V" se ascuți și mai mult. Zise:
― Cairo!
Levantinul își întoarse chipul brunet și neliniștit peste umăr.
Spade îi spuse:
― Lasă l să se odihnească o vreme. O să l dăm pe mâna poliÈ›iei. Trebuie să aranjăm amănuntele înainte ca el să È™i revină.
― Nu credeÈ›i că i aÈ›i făcut destul rău È™i fără asta? îl întrebă amărât Cairo.
― Nu, răspunse Spade.
Cairo plecă de lângă sofa și se apropie de grăsan.
― Vă rog să nu faceÈ›i aÈ™a ceva, domnule Gutman, îl imploră el. Trebuie să vă daÈ›i seama că...
― S a hotărât, îl întrerupse Spade. Problema e ce ai de gând să faci în această privință? EÈ™ti cu noi, sau renunÈ›i?
Deși zâmbetul lui Gutman era puțin trist, chiar melancolic în felul lui, grăsanul dădu afirmativ din cap.
― Nu mi place nici mie, îi spuse el levantinului, dar nu mai avem de ales acum. Crede mă că nu avem.
― Ce intenÈ›ii ai, Cairo? Vii cu noi, sau te retragi? îl întrebă Spade.
Cairo își umezi buzele și se întoarse încet spre Spade.
― Să văd, zise el È™i înghiÈ›i în sec. Pot...? Pot să aleg?
― FireÈ™te, îl asigură Spade serios, dar ar trebui să pricepi că dacă răspunsul e "refuz", o să te dăm pe mâna poliÈ›iei împreună cu tânărul tău amic.
― LăsaÈ›i, domnule Spade, protestă Gutman.
― Nici să nu vă închipuiÈ›i c am să l las să plece, zise Spade. Ori vine cu noi, ori îl dau pe mâna poliÈ›iei. Nu putem să lăsăm lucrurile încurcate. Se strâmbă la Gutman È™i izbucni enervat: ― Șoimul e primul lucru pe care l aÈ›i furat? SunteÈ›i niÈ™te ageamii! Ce o să mai faceÈ›i acum ― o să îngenuncheaÈ›i È™i o să vă rugaÈ›i la Dumnezeu? ÃŽÈ™i mută rânjetul asupra lui Cairo. ― Ei? Ce ai hotărât?
― Nu mi daÈ›i posibilitatea nici unei alegeri. Cairo își înălță, într un gest de disperare, umerii înguÈ™ti. ― Vin cu voi.
― Bine, spuse Spade È™i se uită la Gutman È™i la Brigid O' Shaughnessy. ― StaÈ›i jos.
Fata se așeză delicat pe marginea sofalei, lângă picioarele băiatului leșinat. Gutman se întoarse la balansoarul capitonat, iar Cairo la fotoliul său. Spade puse cele trei pistoale pe masă și se așeză lângă ele, pe un colț. Se uită la ceasul de la mână și zise:
― E ora două noaptea. Nu pot să fac rost de È™oim decât în zori de zi sau poate pe la ora opt. Avem destul timp ca să aranjăm totul.
Gutrnan își drese glasul:
― Unde i È™oimul? întrebă el, apoi adăugă grăbit: De fapt, nu mi prea pasă, domnule. Mă gândesc doar c ar fi mult mai bine pentru noi toÈ›i cei interesaÈ›i, dacă nu ne vom scăpa reciproc din vedere până se încheie târgul. Se uită la sofa, apoi din nou, atent, la Spade. ― AveÈ›i plicul?
Spade clătină din cap, se uită la sofa, apoi la fată. Îi zâmbi fetei din ochi și spuse:
― ÃŽl are domniÈ™oara O' Shaughnessy.
― Da, e la mine, murmură ea È™i vârî mâna în pardesiu. L am luat...
― ÃŽn regulă, îi zise Spade. Þine l bine. I se adresă lui Gutman: ― Nu va fi cazul să ne scăpăm din vedere, pot să aranjez ca È™oimul să fie adus aici.
― Ar fi excelent, susură Gutman. Atunci, domnule, în schimbul celor zece mii de dolari È™i al lui Wilmer ne veÈ›i da È™oimul È™i o oră sau două de răgaz ― ca să nu mai fim în oraÈ™ când îl veÈ›i preda autorităților.
― Nu trebuie să vă ascundeÈ›i, zise Spade. Alibiul o să fie de nezdruncinat.
― S ar putea, domnule, dar o să ne simÈ›im totuÈ™i mai în siguranță plecaÈ›i din oraÈ™ când va fi anchetat Wilmer de către procurorul dumneavoastră districtual.
― Cum vreÈ›i, îi replică Spade. Pot să l È›in aici toată ziua, dacă vreÈ›i. ÃŽncepu să È™i răsucească o È›igară. ― Hai să stabilim amănuntele. De ce l a împuÈ™cat pe Thursby? Și de ce, unde È™i cum l a împuÈ™cat pe Jacobi?
Gutman zâmbi îngăduitor, dădu din cap și susură:
― LăsaÈ›i, domnule, nu mi cereÈ›i aÈ™a ceva. V am dat banii È™i pe Wilmer. E partea noastră a înÈ›elegerii.
― AÈ™tept totuÈ™i răspunsul, zise Spade. Ridică bricheta la È›igară. ― Am cerut un È›ap ispășitor, È™i nu va putea fi È›ap ispășitor decât dacă va avea ce ispăși. Trebuie deci să È™tiu ce s a întâmplat. ÃŽÈ™i strânse sprâncenele. ― De ce vă văitaÈ›i aÈ™a? N o să mai fiÈ›i în prea mare siguranță dacă îi lăsaÈ›i o portiță de scăpare.
Gutman se aplecă și întinse un deget gros spre pistoalele de pe masă, alături de picioarele lui Spade.
― Există dovezi ample asupra vinovăției lui, domnule. Amândoi au fost împuÈ™caÈ›i cu aceste arme. E foarte simplu pentru experÈ›ii poliÈ›iei să determine că gloanÈ›ele care au ucis pe cei doi au fost trase cu această armă. O È™tiÈ›i. AÈ›i pomenit o chiar dumneavoastră. Iar asta, mi se pare, e o amplă dovadă a vinovăției lui.
― Poate, recunoscu Spade, dar lucrurile sunt mai complicate È™i trebuie să aflu ce s a întâmplat, încât să fiu sigur că amănuntele care nu se potrivesc să fie muÈ™amalizate.
Ochii lui Cairo se făcură rotunzi și furioși.
― Aparent aÈ›i uitat că ne aÈ›i asigurat că va fi o chestiune foarte simplă, zise Cairo. ÃŽÈ™i întoarse faÈ›a brunetă È™i enervată spre Gutman. ― V am sfătuit să nu faceÈ›i ce vă cere. Nu cred...
― Nu contează absolut de loc ce credeÈ›i voi doi, le răspunse Spade brutal. E prea târziu pentru asta acum. De ce l a ucis pe Thursby?
Gutman își împreună degetele pe burtă și se legănă în balansoar. Vocea lui, ca și zâmbetul, era vădit tristă.
― SunteÈ›i o persoană neobiÈ™nuit de dificilă pentru a vă mulÈ›umi, spuse el. ÃŽncep să cred c am făcut o greÈ™ală că nu v am lăsat în pace de la bun început. La naiba, aÈ™a cred, domnule!
Spade mișcă neglijent o mână.
― Nu v a mers atât de rău. Nu sunteÈ›i la închisoare È™i o să primiÈ›i È™oimul. Ce mai vreÈ›i? ÃŽÈ™i vârî È›igara în colÈ›ul gurii È™i vorbi pe lângă ea.
― ÃŽn orice caz, acum È™tiÈ›i care e situaÈ›ia. De ce l a ucis pe Thursby?
Gutman încetă să se mai legene.
― Thursby era un asasin notoriu È™i aliatul domniÈ™oarei O' Shaughnessy. Știam că dacă îl curățăm în acest chip, avem s o speriem È™i s o facem să se gândească la faptul că poate ar fi mai bine să înlăture neînÈ›elegerile cu noi, iar apoi o lipseam de un protector atât de violent. Vezi, domnule, sunt sincer.
― Da. FiÈ›i È™i mai departe. N aÈ›i crezut că el are È™oimul?
Gutman clătină din cap, iar obrajii lui rotunzi tremurară.
― N am crezut nici o clipă, răspunse el. Zâmbi binevoitor. ― Aveam avantajul de a o cunoaÈ™te mult prea bine pe domniÈ™oara O'Shaughnessy È™i, deÈ™i nu È™tiam atunci că ea dăduse È™oimul căpitanului Jacobi la Hong Kong pentru a fi adus pe vaporul La Paloma, în timp ce ei doi plecau cu un vas mai rapid, n am crezut totuÈ™i nici o clipă că dacă unul dintre ei È™tia unde se află pasărea, acela ar fi fost Thursby.
Spade dădu gânditor din cap și întrebă:
― N aÈ›i încercat să ajungeÈ›i la un aranjament înainte de a l ucide?
― FireÈ™te c am încercat, domnule. Am discutat chiar eu cu el în noaptea aceea. Wilmer îl depistase cu două zile mai înainte È™i încercase să l urmărească peste tot unde se întâlnea cu domniÈ™oara O'Shaughnessy, dar Thursby era prea abil, chiar dacă nu È™tia că i urmărit. AÈ™a că în acea seară, Wilmer s a dus la hotelul lui, a aflat că nu i acolo È™i l a aÈ™teptat afară. Cred că Thursby s a întors imediat după ce l a omorât pe asociatul dumneavoastră. Indiferent de ce s a întâmplat, Wilmer l a adus la mine. N am ajuns la nici un rezultat cu el. Era absolut credincios domniÈ™oarei O' Shaughnessy. Ei bine, domnule, Wilmer l a urmărit din nou până la hotel È™i a făcut ce a făcut.
Spade reflectă o clipă.
― Mi se pare convingător. Acum despre Jacobi.
Gutman se uită grav la Spade și spuse:
― Moartea lui Jacobi se datoreÈ™te greÈ™elii domniÈ™oarei O'Shaughnessy.
Fata exclamă cu glas tăiat:
― Oh! È™i duse o mână la gură.
Spade vorbi gros și calm:
― Nu mai contează acum. Spune mi ce s a în tâmplat.
După o privire șireată aruncată lui Spade, Gutman zâmbi:
― Exact cum spuneÈ›f, domnule. Ei bine, Cairo, după cite È™tiÈ›i, a intrat în legătură cu mine ― eu l am chemat ― după ce a plecat de la comisariat în acea noapte ― sau dimineață ― È™i a venit la mine. Am recunoscut avantajele reciproce de a ne uni forÈ›ele. ÃŽi zâmbi levantinului. ― Domnul Cairo e un om cu o judecată înÈ›eleaptă. El s a gândit la vasul La Paloma. A citit anunÈ›ul despre sosirea lui în ziar în acea dimineață È™i È™i a amintit c a auzit la Hong Kong că Jacobi È™i domniÈ™oara O'Shaughnessy au fost văzuÈ›i împreună. Asta s a întâmplat pe când încerca s o descopere acolo È™i a crezut la început că plecase pe La Paloma, deÈ™i a aflat mai târziu că n a plecat. Ei bine, domnule, când a citit in ziar anunÈ›ul sosirii vasului, a bănuit exact ce s a petrecut: domniÈ™oara O' Shaughnessy dăduse căpitanului Jacobi pasărea ca să i o aducă aici. Jacobi nu È™tia, fireÈ™te, despre ce e vorba. DomniÈ™oara O'Shaughnessy e mult prea discretă ca să i o fi spus. Se uită binevoitor la fată, se legănă de două ori în balansoar È™i continuă: ― Domnul Cairo, Wilmer È™i cu mine ne am dus să l vizităm pe căpitanul Jacobi È™i am fost destul de norocoÈ™i să ajungem în timp ce se afla acolo È™i domniÈ™oara O' Shaughnessy. ÃŽn multe privinÈ›e, a fost o discuÈ›ie dificilă, dar în cele din urmă, pe la miezul nopÈ›ii, am convins o pe domniÈ™oara O'Shaughnessy să cadă la învoială, sau aÈ™a ne am închipuit. Atunci am plecat de pe vas la hotelul meu unde urma s o plătesc pe domniÈ™oara O'Shaughnessy È™i să primesc pasărea. Ei bine, domnule, noi bieÈ›ii bărbaÈ›i, ar fi trebuit să ne dăm seama că nu putem ajunge la o înÈ›elegere. En route, ea, căpitanul Jacobi È™i È™oimul ne au scăpat complet printre degete. Râse vesel. La naiba, domnule, au fost foarte abili.
Spade se uită la fată. Ochii ei, mari și întunecați, cerșeau mila, și îi întâlniră pe ai lui. Spade îl întrebă pe Gutman.
― AÈ›i dat foc vasului înainte de a pleca?
― Nu, nu intenÈ›ionat, domnule, răspunse grăsanul, deÈ™i aÈ™ îndrăzni să afirm că noi ― sau Wilmer cel puÈ›in ― suntem răspunzători de incendiu. Era È™i el pe vas, încercând să găsească È™oimul, în vreme ce noi discutam în cabină, È™i fără îndoială a fost neatent cu chibriturile.
― Splendid, zise Spade. Dacă din vreo scăpare vom fi siliÈ›i să l judecăm numai pentru asasinarea lui Jacobi, îi putem pune în cârcă È™i o acuzare de incendiator. Acum, spuneÈ›i mi, ce i cu împuÈ™carea lui Jacobi?
― Ei bine, domnule, am bătut oraÈ™ul toată ziua, încercând să i găsim È™i i am găsit doar târziu, azi după amiază. N am fost siguri la început că i am găsit. Dar eram siguri că am descoperit apartamentul domniÈ™oarei O'Shaughnessy. Când am ascultat însă la ușă, i am auzit miÈ™cându se înăuntru, aÈ™a c am fost absolut convinÈ™i că i am prins, È™i am sunat. Când fata a întrebat cine e È™i i am spus ― prin ușă ― am auzit cum se ridică o fereastră. FireÈ™te, ne am dat seama ce înseamnă asta. AÈ™a că Wilmer a coborât scările cât a putut de repede È™i a ocolit clădirea prin spate ca să È›ină sub observaÈ›ie scara de incendiu. Iar când a intrat pe alee, a dat chiar peste căpitanul Jacobi, care fugea cu È™oimul la subsuoară. Era o situaÈ›ie foarte grea de rezolvat, dar Wilmer a făcut tot ce a putut. L a împuÈ™cat pe Jacobi ― de mai multe ori ― dar Jacobi era prea voinic ca să se prăbuÈ™ească sau să dea drumul È™oimului, È™i mai era È™i prea aproape de Wilmer ca acesta să se ferească de el. L a trântit pe Wilmer È™i a fugit. Toate astea s au petrecut în plină lumină a zilei, după amiaza, înÈ›elegeÈ›i? Când Wilmer s a ridicat, a văzut un poliÈ›ist ce venea pe o stradă de mai sus. AÈ™a c a trebuit să renunÈ›e. S a ascuns după o ușă dosnică a unei clădiri de lângă blocul Coronet, apoi a venit la noi È™i a avut mare noroc, domnule, ca să ajungă fără să fie văzut. Ei bine, domnule, ne împotmolisem iar. DomniÈ™oara O'Shaughnessy deschisese uÈ™a pentru domnul Cairo È™i pentru mine după ce închisese fereastra în urma lui Jacobi, È™i ― se întrerupse ca să zâmbească unei amintiri ― am convins o, acesta e cuvântul, domnule, să ne spună că l a rugat pe Jacobi să ducă È™oimul la dumneavoastră. Ni se păru puÈ›in probabil ca Jacobi să mai aibă destul timp È™i energie ca să ajungă acolo, chiar dacă nu l ar fi ridicat poliÈ›ia, dar era singura noastră È™ansă, domnule. AÈ™a că din nou am convins o pe domniÈ™oara O'Shaughnessy să ne dea o mică mână de ajutor. Ei bine, am convins o să vă telefoneze la birou încercând să vă îndepărteze de acolo înainte de sosirea Iui Jacobi È™i l am trimis pe Wilmer pe urmele lui. Din nenorocire ne a luat prea mult timp ca s o convingem pe domniÈ™oara O' Shaughnessy să...
Băiatul de pe sofa gemu și se întoarse pe o parte. Deschise și închise ochii de câteva ori. Fata se ridică în picioare și se duse din nou în colțul dintre masă și perete.
― ... să coopereze cu noi, încheie Gutman, aÈ™a c aÈ›i obÈ›inut È™oimul înainte ca să ajungem la dumneavoastră.
Băiatul puse un picior jos, se propti într un cot, deschise ochii larg, puse și celălalt picior jos, se ridică în capul oaselor și se uită de jur împrejur. Uimirea îi dispăru din privire când îl văzu pe Spade. Cairo părăsi fotoliul și se îndreptă spre băiat. Îl luă de umeri și începu să i spună ceva. Băiatul se îndreptă brusc în picioare și se feri de brațele lui Cairo. Se uită din nou prin cameră și își fixă iar privirea asupra lui Spade. Era contractat la față și își ținea trupul atât de rigid, încât părea chircit și micșorat. Așezat pe colțul mesei, Spade își bălăbăni picioarele nepăsător și spuse:
― Ascultă, puiule. Dacă vii până la mine È™i încerci să faci pe nebunul, te pocnesc peste mutră. Stai jos, taci din gură È™i ai să trăieÈ™ti mai mult.
Băiatul se uită la Gutman. Gutman îi zâmbi prietenește și îi zise:
― Ei bine, Wilmer, îmi pare foarte rău că te pierdem È™i vreau să È™tii că nici dacă ai fi copilul meu n aÈ™ È›ine mai mult la tine. Dar, la naiba! Dacă pierd un fiu e posibil să fac altul, în timp ce È™oim maltez nu i decât unul.
Spade râse.
Cairo se apropie și îi șopti băiatului ceva la ureche. Băiatul nu și dezlipi ochii căprui și reci de la Gutman. Se așeză la loc pe sofa. Levantinul se așeză alături. Suspinul lui Gutman nu afectă surâsul său prietenesc.
― Când eÈ™ti tânăr, pur È™i simplu nu pricepi unele lucruri, ii spuse el lui Spade.
Cairo îl apucă din nou pe băiat de umeri și îi șopti mai departe. Spade rânji spre Gutman și se adresă lui Brigid O' Shaughnessv.
― Cred c ar fi bine dac ai vedea ce ne poÈ›i găsi de mâncare în bucătărie, È™i fă ne È™i niÈ™te cafea. Ce zici? Nu vreau să mi părăsesc invitaÈ›ii.
― Desigur, spuse ea È™i se îndreptă spre ușă.
Gutman încetă să se mai legene.
― Stai o clipă, draga mea. ÃŽntinse o mână grasă. ― N ar fi mai bine să laÈ™i aici plicul acela? Să nu se păteze.
Brigid îl întrebă pe Spade din ochi. Detectivul spuse indiferent:
― Sunt încă banii lui. Fata vârî mâna în pardesiu, scoase plicul È™i i l dădu lui Spade. Spade i l aruncă lui Gutman în poală È™i îi zise: ― Stai pe el dacă È›i e frică să nu l pierzi.
― M aÈ›i înÈ›eles greÈ™it, spuse Gutman suav. Nu de asta mă tem, dar afacerile sunt afaceri. Deschise plicul, scoase dinăuntru bancnotele de o mie de dolari, le numără È™i chicoti de i se bălăbăni burta. ― De pildă acum sunt numai nouă bancnote înăuntru. Le răsfiră pe genunchii È™i pulpele sale groase. ― Erau zece când vi le am dat, după cum È™tiÈ›i prea bine. Zâmbetul lui era larg, jovial È™i triumfător.
Spade se uită la Brigid O'Shaughnessy și o întrebă:
― Ei? Fata clătină din cap violent. Nu spuse nimic, deÈ™i buzele i se miÈ™cară uÈ™or, ca È™i când ar fi încercat să vorbească. Avea o figură speriată. Spade întinse mâna spre Gutman È™i grăsanul îi dădu banii. Spade îi numără ― nouă bancnote de câte o mie ― È™i le înapoie lui Gutman. Apoi Spade se ridică în picioare, întunecat È™i placid. Luă cele trei pistoale de pe masă. Vorbi cu o voce nepăsătoare: ― Noi, zise el È™i dădu din cap spre fată, fără să se uite la ea, o să mergem în camera de baie. UÈ™a are să fie deschisă È™i eu am să stau cu faÈ›a la ea. Afară de cazul când vreÈ›i să săriÈ›i de la etajul trei, nu mai există altă ieÈ™ire decit cea de pe lângă sala de baie. Nu încercaÈ›i să ieÈ™iÈ›i pe acolo.
― Dar vă asigur, domnule, protestă Gutman, că nu i necesar È™i, evident, nici prea politicos din partea dumneavoastră să ne ameninÈ›aÈ›i astfel. Trebuie să È™tiÈ›i că nu avem câtuÈ™i de puÈ›in intenÈ›ia să plecăm.
— Am să văd la urmă. Spade era răbdător, dar hotărât. ― Farsa asta a încurcat lucrurile. Trebuie să aflu răspunsul de la ea. N o să È›ină mult. Atinse cotul fetei. ― Hai înăuntru.
În camera de baie, Brigid O' Shaughnessy căpătă glas. Își puse mâinile cu palma deschisă pe pieptul lui Spade, își lipi chipul de al lui și îi șopti:
― N am luat eu bancnota, Sam.
― Nici nu cred c ai luat o tu, zise el, dar trebuie să fiu sigur. Dezbracă te.
― Nu È›i ajunge cuvântul meu?
― Nu. Dezbracă te.
― Nu vreau.
― Foarte bine. Atunci am să te duc în cealaltă cameră È™i am să i pun pe ei să te dezbrace.
Brigid se trase înapoi și și duse mâna la gură. Ochii îi erau rotunzi și îngroziți.
― Ai fi în stare? îl întrebă ea printre degete.
― Desigur, îi răspunse el. Trebuie să aflu ce s a întâmplat cu acea bancnotă È™i n o să mă reÈ›ină de la asta jena feciorelnică a nimănui.
― Nu i vorba de asta. Brigid se apropie de el È™i îi puse din nou mâinile pe piept. ― Nu mi e ruÈ™ine să stau goală înaintea ta, dar ― nu înÈ›elegi? ― dar nu într o asemenea situaÈ›ie. Nu înÈ›elegi că dacă mă sileÈ™ti, ai să distrugi acel sentiment?
Spade nu ridică vocea.
― Nu È™tiu la ce te referi. Trebuie să aflu ce s a întâmplat eu bancnota. Dezbracă te.
Fata se uită la ochii lui galben cenușii, neclintiți; Brigid roși, apoi păli. Își îndreptă trupul și începu să se dezbrace. Spade se așeză pe marginea cadei, observând o pe fată și urmărind și ușa deschisă. Nici un zgomot nu venea din dormitor. Brigid își scoase repede hainele, fără să ezite, și le lăsă să i cadă la picioare. Când rămase goală, păși afară dintre haine și îl privi. Pe chipul ei se citea mândria, dar fără nici o sfidare sau jenă. Spade puse pistoalele pe capacul closetului, rămase eu ochii la ușă și îngenunchie cu un picior înaintea lucrurilor ei. Luă fiecare articol vestimentar și îl cercetă atât cu degetele cât și cu ochii. Nu găsi bancnota de o mie de dolari. Când termină, se ridică și îi întinse hainele.
― MulÈ›umesc, zise el. Acum È™tiu.
Brigid luă hainele de la el. Nu spuse nimic. Spade își luă și el pistoalele. Închise ușa de la camera de baie în urma sa și intră în dormitor. Gutman îi zâmbi amabil.
― AÈ›i găsit o? întrebă el.
Cairo, așezat pe sofa, lângă băiat, se uită la Spade cu o privire întrebătoare și opacă. Băiatul nu ridică privirea. Stătea aplecat înainte, cu capul în mâini, cu coatele pe genunchi, cu ochii ațintiți la dușumeaua dintre picioare. Spade îi spuse lui Gutman:
― Nu, n am găsit o. Dumneata ai È™terpelit o.
Grăsanul chicoti:
― Eu?
― Da, răspunse Spade vânturând pistoalele în mână. Vrei să recunoÈ™ti, sau te supun unei percheziÈ›ii?
― Să mă supui...?
― RecunoaÈ™te, spuse Spade, sau am să te percheziÈ›ionez. Nu există a treia cale.
Gutman se uită la fața dură a lui Spade și izbucni în râs:
― La naiba, domnule, vă cred în stare. Vă cred, într adevăr. SunteÈ›i o figură, domnule, dacă îmi îngăduiÈ›i să vă spun astfel.
― Ai È™terpelit o, zise Spade.
― Da, domnule, am È™terpelit o.
Grăsanul scoase din buzunarul vestei o bancnotă mototolită, o netezi pe pulpa lui lată, luă plicul cu celelalte nouă din buzunarul hainei și vârî bancnota netezită la loc cu restul.
― Mai glumesc È™i eu din când în când È™i eram curios să È™tiu ce o să faceÈ›i într o astfel de situaÈ›ie. Trebuie să vă spun că aÈ›i trecut proba cu brio, domnule. Nu m am gândit niciodată cu veÈ›i găsi o metodă atât de simplă È™i de directă ca să ajungeÈ›i!a adevăr.
Spade îi rânji fără amărăciune.
― La o manevră de genul ăsteia mă aÈ™teptam doar de la un om de vârsta golanului.
Gutman chicoti.
Brigid O'Shaughnessy, îmbrăcată din nou, mai puțin pardesiul și pălăria, ieși din camera de baie, făcu un pas în odaie, se întoarse, se duse în bucătărie și aprinse lumina. Cairo se trase mai aproape de băiat, pe sofa, și începu să i șoptească din nou la ureche. Băiatul dădu din umeri enervat. Spade se uită la pistoalele din mână, apoi la Gutman, ieși pe coridor și se îndreptă spre dulapul din perete. Deschise ușa, vârî armele înăuntru, pe un cufăr, închise ușa, o încuie, puse cheia în buzunarul pantalonilor și se duse spre ușa ce da în bucătărie. Brigid O'Shaughnessy umplea cu apă un ibric electric.
― Ai găsit totul? o întrebă Spade.
― Da, răspunse ea rece, fără să ridice capul. Puse ibricul la o parte È™i veni spre ușă. RoÈ™i; avea ochii mari, umezi È™i dojenitori.
― N ar fi trebuit să mi faci una ca asta, Sam, zise ea încet.
― Trebuia să aflu adevărul, îngeraÈ™ule!
Spade se aplecă, o sărută ușor pe buze și se întoarse în cameră.
Gutman îi zâmbi lui Spade și îi întinse plicul alb, spunându i:
― Va fi în curând al dumneavoastră. N aveÈ›i decât să l luaÈ›i acum.
Spade nu luă plicul. Se așeză în fotoliu și spuse:
― E destul timp până atunci. N am discutat suficient despre chestiunea bănească. Mi se cuvin mai mult decât zece mii.
― Zece mii de dolari sunt o groază de bani, spuse Gutman.
― Mă citezi, dar nu reprezintă toÈ›i banii din lume.
― Nu, domnule, nu reprezintă. De acord. Dar sunt totuÈ™i o groază de bani obÈ›inuÈ›i în câteva zile, È™i atât de uÈ™or cum i aÈ›i obÈ›inut...
― Crezi c a fost chiar aÈ™a al dracului de uÈ™or? întrebă Spade È™i dădu din umeri. Ei bine, poate c a fost, dar asta i treaba mea.
― Fără îndoială, recunoscu grăsanul. Făcu ochii mici, arătă cu capul spre bucătărie È™i vorbi cu glas scăzut: ― ÃŽmpărÈ›iÈ›i cu ea?
― Mă priveÈ™te, răspunse Spade.
― FireÈ™te, recunoscu din nou grăsanul, dar... ezită... aÈ™ vrea să vă dau un sfat.
― Spune.
― Cred că o să i daÈ›i în orice caz bani, dar dacă nu i daÈ›i atât cât își închipuie ea că trebuie să primească, v aÈ™ sfătui să... fiÈ›i atent.
În ochii lui Spade se aprinse o luminiță de dispreț.
― E aÈ™a de primejdioasă?
― Foarte, răspunse grăsanul.
Spade rânji și începu să și răsucească o țigară.
Cairo, care murmura încă la urechea băiatului, îl luase din nou de umeri. Deodată băiatul îi împinse brațul la o parte și se întoarse pe sofa cu fața la levantin. Pe chipul lui se vedea dezgust și furie. Își strânse pumnul și l plesni cu el pe Cairo peste gură. Cairo strigă ca o femeie și se retrase la capătul sofalei. Scoase din buzunar o batistă de mătase și o duse la gură. O luă plină de sânge. Își tamponă iar buzele cu ea și se uită plin de reproș la băiat. Băiatul răcni la el:
— Să nu te mai apropii de mine! și își luă din nou capul în palme. De pe batista lui Cairo se răspândi în cameră mirosul de "Chypre".
Strigătul lui Cairo o aduse pe Brigid O'Shaughnessy în prag. Spade rânji, arătă cu degetul mare spre sofa și îi spuse fetei:
― Iată adevărata dragoste. Ce se aude cu mâncarea?
― Vine, zise ea È™i se întoarse în bucătărie.
Spade își aprinse țigara și se adresă lui Gutman.
― Hai să discutăm despre bani.
― O doresc din tot sufletul, răspunse grăsanul, dar trebuie să vă spun foarte sincer că cele zece mii de dolari sunt toÈ›i banii pe care îi pot strânge.
Spade scoase fumul pe nări.
― Ar trebui să am douăzeci de mii.
― Și eu aÈ™ vrea să aveÈ›i. Vi i aÈ™ da bucuros, dacă i aÈ™ avea, dar zece mii de dolari sunt tot ce pot strânge, pe cuvântul meu de onoare. FireÈ™te, domnule, înÈ›elegeÈ›i că e numai o primă tranșă. Mai încolo...
― Mai încolo È™tiu c o să mi dai milioane, râse Spade. Dar să rămânem la această discuÈ›ie. ― ÃŽmi dai cincisprezece mii?
Gutman zâmbi, apoi se încruntă și clătină din cap.
― Domnule Spade, v am spus sincer È™i onest È™i pe cuvântul meu de onoare de gentleman că cei zece mii de dolari sunt tot ce am ― ultimul ban ― È™i tot ce pot strânge.
― Dar n ai spus foarte hotărât.
Gutman râse și spuse:
― Hotărât.
― Nu i mare scofală, zise Spade posac, dar dacă asta i tot ce poÈ›i ― dă mi i! Gutman îi întinse plicul. Spade numără bancnotele È™i tocmai le vâra în buzunar când intră Brigid O'Shaughnessy È›inând o tavă.
Băiatul refuză să mănânce. Cairo luă o ceașcă de cafea. Fata, Gutman și Spade mâncară jumări, slănină, pâine prăjită și marmeladă și băură fiecare câte două cești de cafea. Apoi se așezară să aștepte să treacă noaptea. Gutman fumă o țigară de foi și citi Cazuri criminale celebre din America chicotind din când în când asupra vreunui pasaj sau comentând părți care îl amuzau. Cairo își îngrijea rana de la gură și stătu încruntat, pe marginea canapelei, Băiatul rămase cu capul în mâini până puțin după ora patru. Apoi se întinse pe sofa, cu picioarele spre Cairo, se întoarse cu fața la fereastră și adormi. Brigid O'Shaughnessy moțăi în fotoliu, ascultă comentariile grăsanului și duse o conversație superficială și cu multe pauze cu Spade. Detectivul își răsuci și fumă țigări și se mișcă prin cameră fără să fie nervos sau agitat. Se așeza uneori pe brațul fotoliului fetei, pe un colț de masă, pe jos la picioarele ei, sau pe un scaun tare. La cinci și jumătate se duse în bucătărie și mai făcu niște cafele. O jumătate de oră mai târziu, băiatul se trezi și se sculă în capul oaselor, căscând. Gutman se uită la ceas și îl întrebă pe Spade:
― PuteÈ›i să l obÈ›ineÈ›i acum?
― Să mai aÈ™teptăm o oră.
Gutman dădu din cap și se întoarse la cartea lui.
La ora șapte Spade se duse la telefon și formă numărul lui Effie Perine.
― Alo? Doamna Perine? Aici e domnul Spade. VreÈ›i să mi o daÈ›i, vă rog, pe Effie la telefon?... Da, aÈ™a e... MulÈ›umesc. Fluieră două acorduri din En Cuba încet. ― Alo, îngeraÈ™ule. ÃŽmi pare rău că te am trezit... Da, foarte. Uite despre ce e vorba: în cutia noastră poÈ™tală de la oficiul poÈ™tal ai să găseÈ™ti un plic a cărui adresă e scrisă de mine. ÃŽn plic se află o recipisă de la biroul Pickwick Stage ― pentru pachetul primit ieri. Vrei să iei pachetul È™i să mi l aduci? Fără să pui întrebări. Da, sunt acasă... Bravo È›ie. GrăbeÈ™te te. La revedere.
Soneria de la intrare răsună la opt fără zece. Spade se duse la cutia telefonului și apăsă pe butonul care descuia ușa de la intrare. Gutman lăsă jos cartea și se ridică zâmbind.
― Nu vă supăraÈ›i dacă vă însoÈ›esc până la ușă? întrebă el.
― ÃŽn regulă, îi spuse Spade.
Gutman îl urmări până la ușa coridorului. Spade o deschise. Effie Perine, ducând în brațe pachetul ambalat în hârtie cafenie, apăru din direcția liftului. Fața ei băiețoasă era veselă și strălucitoare în timp ce înainta cu pași repezi, aproape alergând. Nu i aruncă decât o privire lui Gutman. Îi zâmbi lui Spade și îi dădu pachetul. Detectivul îl luă și spuse:
― MulÈ›umesc mult, doamna mea. ÃŽmi pare rău că È›i am stricat ziua liberă, dar această...
― Nu i prima oară când mi ai stricat ziua liberă, îi răspunse ea râzând, iar apoi, când deveni limpede că n avea intenÈ›ia s o invite înăuntru, îl întrebă: Mai e ceva?
― Nu, mulÈ›umesc, spuse el È™i clătină din cap.
― La revedere, îi spuse ea È™i se îndreptă spre lift.
Spade închise ușa și duse pachetul în cameră. Fața lui Gutman se roșise și obrajii îi tremurau. Cairo și Brigid O'Shaughnessy se apropiară de masă când Spade puse pachetul pe ea. Erau nerăbdători. Băiatul se ridică, palid și încordat, dar rămase lângă sofa, privind pe sub genele ondulate spre ceilalți. Spade se trase de lângă masă și zise:
― Iată l deci.
Degetele grase ale lui Gutman deznodară rapid frânghia, dădură la o parte hârtia și rumegușul și ținură pasărea neagră.
― Ah, spuse el răguÈ™it, în fine, după È™aptesprezece ani! Ochii i se umeziră.
Cairo își linse buzele roșii și își încleștă mâinile. Fata își prinse între dinți buza inferioară. Ea, Cairo, Gutman și Spade, ca și băiatul respirau greu. Aerul din cameră era rece și stătut, îngroșat de fum de tutun. Gutman lăsă din nou pasărea pe masă și umblă prin buzunare.
― Ea e, dar, zise el, dar vrem să fim siguri.
Pe obrajii rotunzi îi străluceau broboane de sudoare. Degetele îi tremurau în timp ce scoase un briceag și îl desfăcu.
Cairo și fata rămaseră în picioare alături, încadrându l. Spade stătea mai în spate de unde putea urmări atât pe băiat, cât și grupul de la masă. Gutman întoarse pasărea cu capul în jos și îi zgârie, cu briceagul, o margine a soclului. Emailul negru se jupui în șpanuri mici, expunând metalul înnegrit de dedesubt. Briceagul lui Gutman mușcă din metal, scoțând un șpan subțire și negru. Partea interioară a șpanului, ca și brazda subțire lăsată prin eliminarea lui, aveau consistența moale, mată și cenușie a plumbului. Gutman șuieră printre dinți. Fața i se injectă. Suci pasărea și o atacă la cap cu briceagul. Și acolo, lama briceagului dezgoli plumbul. Dădu drumul păsării și briceagului să cadă pe masă și se întoarse brusc pentru a l înfrunta pe Spade.
― E un fals, spuse el răguÈ™it.
Spade se întunecă și mai mult la față. Dădu lent din cap, dar nu era nimic lent în gestul lui de a o prinde de încheietura mâinii pe Brigid O'Shaughnessy. O trase spre el, îi prinse bărbia cu cealaltă mână și îi ridică brutal capul.
― Perfect, bombăni el, uitându se fix la ea. Te ai amuzat destul. Spune ne acum ce facem.
― Nu! Sam! Nu! strigă fata. Aceasta e statueta pe care am primit o de la Kemidov. Jur...
Joel Cairo se vârî între Spade și Gutman și începu să reverse un torent de cuvinte stridente și bâlbâite:
― Asta i! Asta i! Kemidov! Ar fi trebuit să mi închipui! L am crezut fraier È™i ne a prostit el pe noi! Pe obrajii levantinului curgeau lacrimi în timp ce sărea de colo colo. ― Dumneata ai ratat totul! îi strigă el lui Gutman. Dumneata È™i încercarea dumitale stupidă de a o cumpăra de la el! BorÈ›os tâmpit! L ai lăsat să înÈ›eleagă că i de valoare, iar el a descoperit ce mare valoare are È™i a scos o copie pentru noi! Nu i de mirare c a fost atât de uÈ™or de furat! Nu i de mirare că È›inea atât de mult să plec în jurul lumii s o caut! Imbecilule! BorÈ›os idiot! ÃŽÈ™i duse mâinile la față È™i deveni incoerent.
Bărbia lui Gutman căzu. Clipi cu privirea în gol. Apoi se scutură È™i ― în clipa când bulbii de grăsime încetară să mai tremure ― redeveni un tip gras È™i jovial.
― Hai, domnule, spuse el bine dispus, nu i nevoie să te porÈ›i astfel. ToÈ›i greÈ™esc uneori È™i poÈ›i fi sigur că È™i pentru mine e o lovitură la fel de serioasă ca È™i pentru oricine altul. Da, e mâna lui Kemidov, nu i nici o îndoială. Ei bine, domnule, ce propui? Să stăm aici, să plângem È™i să ne înjurăm? Sau ― se opri È™i zâmbi îngereÈ™te ― să plecăm la Constantinopol?
Cairo își luă mâinile de pe față și se holbă la el. Bolborosi:
― Sugerezi ca...? Uimirea dublată de revelaÈ›ie îi tăie vorba.
Gutman bătu din palmele lui grase. Ochii îi aruncau văpăi. Vocea lui susura răgușit și satisfăcut:
― De È™aptesprezece ani am dorit acest mic obiect È™i am încercat să l obÈ›in. Dacă trebuie să mi mai pierd un an căutându l ― ei bine, domnule ― nu va fi decât o cheltuială suplimentară de timp ― buzele lui se miÈ™cară încet în timp ce calcula ― de circa cinci È™i cincisprezece, È™aptesprezece la sută.
Levantinul chicoti și strigă:
― Merg cu dumneata!
Spade dădu drumul brusc fetei și se uită prin odaie. Băiatul dispăruse. Spade se duse pe coridor. Ușa de la coridor era deschisă. Spade se strâmbă nemulțumit, închise ușa și se întoarse în cameră. Se sprijini de cadrul ușii și se uită la Cairo și la Gutman. Se uită acru mult timp la Gutman, Apoi, vorbi, maimuțărind susurul grăsanului:
― Ei bine, domnule, trebuie să spun că sunteÈ›i o frumoasă bandă de hoÈ›i!
Gutman râse înfundat.
― Sunt puÈ›ine lucruri cu care ne putem lăuda, n o putem nega, domnule. Ei bine, nici unul dintre noi nu i încă mort È™i nu merită să ne închipuim că lumea s a sfârÈ™it fiindcă am suferit un mic eÈ™ec. ÃŽÈ™i scoase mâna stângă de la spate È™i o întinse lui Spade, cu palma netedă È™i cărnoasă în sus. ― Va trebui să vă cer acel plic, domnule.
Spade nu se miÈ™că. Figura i se împietrise. Spuse: ― Mi am îndeplinit angajamentul. AveÈ›i obiectul. E ghinionul vostru, nu al meu, că nu e ce căutaÈ›i.
― HaideÈ›i, domnule, spuse Gutman persuasiv, am greÈ™it toÈ›i È™i nu există nici un motiv să ne aÈ™teptăm ca vreunul dintre noi să suporte singur paguba, È™i... ÃŽÈ™i scoase È™i mâna dreaptă de la spate. Þinea în ea un pistol mic, un obiect gravat decorativ È™i încrustat în aur, argint È™i sidef. ― Pe scurt, domnule, trebuie să vă rog să mi înapoiaÈ›i cei zece mii de dolari ai mei.
Fața lui Spade nu se schimbă. Dădu din umeri și scoase din buzunar plicul. Voi să i l dea lui Gutman, ezită, apoi îl deschise și scoase o bancnotă de o mie de dolari. Vârî bancnota în buzunarul pantalonilor, închise plicul la loc peste celelalte bancnote și i l întinse lui Gutman.
― Asta pentru timpul pierdut È™i cheltuielile mele, zise el.
Gutman, după o scurtă pauză, dădu și el indiferent din umeri ca Spade, și luă plicul. Spuse:
― Ei bine, domnule, vă spunem la revedere, afară de cazul... bulbii de grăsime din jurul ochilor fremătară ― că vă interesează să urmaÈ›i expediÈ›ia noastră la Constantinopol. Nu vreÈ›i? Ei bine, domnule, ca să vă spun cinstit, mi ar place să veniÈ›i cu noi. SunteÈ›i un om pe gustul meu, un om cu multe resurse È™i o judecată înÈ›eleaptă. Fiindcă È™tim că sunteÈ›i un om cu o judecată înÈ›eleaptă ne dăm seama că ne putem lua rămas bun, având toate asigurările că veÈ›i È›ine secret micile amănunte ale afacerii noastre. Știm că ne putem bizui pe dumneavoastră ca să apreciaÈ›i faptul că, aÈ™a cum stau lucrurile acum, orice dificultate de ordin legal ce ar surveni în legătură cu cele petrecute în ultimele zile, v ar afecta în egală măsură atât pe dumneavoastră cât È™i pe încântătoarea domniÈ™oară O'Shaughnessy. SunteÈ›i prea abil ca să nu vă daÈ›i seama.
― Pricep, răspunse Spade.
― Eram sigur că veÈ›i pricepe. Sunt de asemenea sigur acum că veÈ›i aranja cu poliÈ›ia È™i fără un È›ap ispășitor.
― Am să aranjez perfect, răspunse Spade.
― Eram sigur că veÈ›i reuÈ™i. Ei bine, domnule, despărÈ›irile cele mai scurte sunt È™i cele mai bune. Adio. Făcu o plecăciune măreață. ― DomniÈ™oară O'Shaughnessy, vă spun adio. Vă las pe masă această rara avis, ca o mică amintire.


XX
DACÃ TE SPÂNZURÃ

Timp de cinci minute după ce ușa de afară se închise în urma lui Gasper Gutman și a lui Joel Cairo, Spade rămase nemișcat, cu ochii ațintiți la clanța ușii deschise a camerei sale. Avea o privire posomorâtă, iar fruntea i se încrețise. Cutele adânci de la rădăcina nasului se roșiseră. Buzele i se umflaseră. Le strânse, formând un "V" dur și se îndreptă spre telefon. Nu se uită la Brigid O'Shaughnessy care stătea în picioare lângă masă și îl privea neliniștită.
Ridică telefonul, îl puse la loc pe etajeră și se aplecă să caute cartea de telefon ce atârna într un colț al etajerei. Întoarse repede paginile până găsi ceea ce căuta, plimbă degetul pe o coloană, își îndreptă trupul și ridică din nou receptorul din furcă. Formă un număr și spuse:
― Alo? E acolo sergentul Polhaus?... VreÈ›i să l chemaÈ›i vă rog? Aici e Samuel Spade. Se uită în gol, aÈ™teptând. ― Alo, Tom, am ceva pentru tine... Da, din plin. Uite ce e: Thursby È™i Jacobi au fost împuÈ™caÈ›i de un băiat numit Wilmer Cook. Descrise băiatul amănunÈ›it. ― Lucrează pentru un tip numit Gasper Gutman. ÃŽl descrise È™i pe Gutman. ― Individul ăla, Cairo, pe care l ai cunoscut aici, e È™i el cu ei... Da, asta e... Gutman locuieÈ™te la hotelul Alexandria, apartamentul 12 C, sau locuia acolo. Tocmai au plecat de la mine È™i o întind din oraÈ™, aÈ™a că va trebui să acÈ›ionezi rapid, deÈ™i nu cred că ei se aÈ™teaptă să fie arestaÈ›i... E È™i o fată cu ei, fiica lui Gutman. O descrise pe Rhea Gutman. ― Fii prudent când îl arestezi pe băiat. Cred că i foarte îndemânatec cu armele... ÃŽn regulă, Tom, È™i am È™i aici ceva pentru tine. Cred că sunt armele pe care le a folosit. Ai dreptate. Apucă te de treabă È™i noroc.
Spade aÈ™eză imediat receptorul la loc în furcă, iar aparatul pe etajeră. ÃŽÈ™i umezi buzele È™i își privi mâinile. Trase adânc aer în piept. Palmele i se umeziseră. ÃŽntre pleoapele contractate ochii îi sclipeau. Se întoarse È™i făcu trei paÈ™i prin cameră. Brigid O'Shaughnessy, speriată de apropierea lui bruscă, răsuflă adânc, râzând înăbuÈ™it. Spade, în faÈ›a ei ― înalt, cu oasele lui mari È™i muÈ™chi solizi ― îi zâmbi rece cu ochii aspri È™i cu bărbia ridicată, È™i îi spuse:
― Au să recunoască atunci când au să i prindă... È™i au să spună È™i despre noi. Stăm pe dinamită, È™i nu avem la dispoziÈ›ie decât câteva minute până vine poliÈ›ia. Spune mi totul, repede. Gutman te a trimis pe tine È™i pe Cairo la Constantinopol?
Fata începu să vorbească, ezită și își mușcă buza.
Spade îi puse o mână pe umăr.
― VorbeÈ™te, ce dracu! spuse el. Sunt È™i eu vârât în afacerea asta împreună cu tine, È™i să nu mă înÈ™eli. VorbeÈ™te! El te a trimis la Constantinopol?
― Da, el m a trimis. L am întâlnit acolo pe Joel... È™i i am cerut să mă ajute. Apoi, amândoi...
― I ai cerut lui Cairo să te ajute să obÈ›ii pasărea de la Kemidov?
― Da.
― Pentru Gutman?
Brigid ezită din nou, se feri din fața ochilor lui duri și furioși, înghiți în sec și spuse:
― Nu, nu atunci. Am crezut c o s o obÈ›inem pentru noi doi.
― Perfect. Și pe urmă?
― O, pe urmă a început să mi fie teamă că Joel n o să se poarte corect cu mine ― aÈ™a că i am cerut lui Floyd Thursby să mă ajute.
― Și te a ajutat. Apoi?
― Ei bine, am făcut rost de È™oim È™i am plecat la Hong Kong.
― ÃŽmpreună cu Cairo, sau l ai abandonat mai dinainte?
― Da. L am părăsit la Constantinopol, în închisoare, intrase din pricina unui cec.
― Tu ai aranjat ca să l reÈ›ină acolo?
Fata îl privi rușinată și șopti:
― Da.
― ÃŽn regulă. AÈ™adar ai fost împreună cu Floyd la Hong Kong, având pasărea cu voi.
― Da. Iar apoi... nu l cunoÈ™team pe Floyd foarte bine ― n am È™tiut dacă puteam avea încredere în el, Am crezut c ar fi mai sigur ― oricum, l am cunoscut pe căpitanul Jacobi È™i È™tiam că vasul lui vine aici, aÈ™a că i am cerut să mi aducă un pachet ― pachetul cu pasărea. Nu eram sigură dacă mă puteam încrede în Thursby, sau dacă Joel sau altcineva în slujba lui Gutman nu se va afla pe bordul vasului cu care am venit noi ― mi s a părut planul cel mai bun.
― Foarte bine. Apoi, împreună cu Thursby aÈ›i luat un vas rapid cu direcÈ›ia San Francisco. Ce s a întâmplat mai departe?
― Apoi ― apoi mi s a făcut frică de Gutman. Știam că are oamenii lui ― legături ― pretutindeni, È™i avea să afle în curând de noi. Și mă temeam c avea să afle c am plecat la San Francisco de la Hong Kong. Era la New York È™i È™tiam că dacă află printr o telegramă, avea destul timp la dispoziÈ›ie să ajungă aici o dată cu noi, sau chiar mai înainte. A È™i sosit mai înainte. N am È™tiut pe atunci, dar mi era frică È™i trebuia să aÈ™tept aici până la sosirea vasului căpitanului Jacobi. Și mi era frică pe deasupra că Gutman avea să mă descopere ― sau să l descopere pe Floyd È™i să l mituiască pentru a trece de partea lui. D asta am venit la tine È™i te am rugat să l pândeÈ™ti...
― E o minciună, zise Spade. ÃŽl aveai pe Thursby la cheremul tău È™i o È™tiai. Era un fraier în relaÈ›iile cu femeile. O arată cazierul lui ― toate neplăcerile pe care le a avut erau de pe urma femeilor. Iar un fraier rămâne fraier. Poate că nu i cunoÈ™teai cazierul, dar È™tiai că l ai pe Thursby la discreÈ›ie. Brigid roÈ™i È™i se uită timid la Spade. ― Doreai să l scoÈ›i din circulaÈ›ie, înainte de sosirea lui Jacobi cu prada. Ãsta a fost planul tău?
― Știam că părăsise Statele Unite împreună cu un jucător de cărÈ›i, după unele încurcături. Nu È™tiam despre ce era vorba precis, dar mi am închipuit că dacă ar fi fost ceva serios, È™i ar fi văzut că l urmăreÈ™te un detectiv, ar fi crezut că au reapărut vechile neplăceri, s ar fi speriat È™i ar fi fugit. N am crezut...
― I ai spus că i urmărit, îi zise Spade confidenÈ›ial. Miles nu era de loc deÈ™tept, dar nici atât de prost ca să fie depistat din prima seară.
― Da, i am spus. Când am plecat să ne plimbăm, în acea noapte, m am prefăcut că l am descoperit pe domnul Archer care ne urmărea È™i i l am arătat lui Floyd. Hohoti. ― Dar, te rog să mă crezi, Sam, că n aÈ™ fi făcut o, dacă mi aÈ™ fi închipuit că Floyd avea să l omoare. Am crezut doar c are să l sperie ca să plece din oraÈ™. Nu mi am închipuit o clipă c are să l împuÈ™te astfel.
Spade zâmbi feroce cu buzele, dar nu și cu ochii. Spuse:
― Dacă aÈ™a È›i ai închipuit, ai avut dreptate, îngeraÈ™ule. FaÈ›a ridicată a fetei trăda o uimire completă. Spade spuse: ― Nu Thursby l a împuÈ™cat pe Archer. Incredulitatea se adăugă uimirii pe faÈ›a fetei. Spade spuse: Miles nu strălucea prin deÈ™teptăciune, dar, la dracu! avea în urmă prea mulÈ›i ani de practică în meseria de detectiv ca să se lase astfel surprins de cel pe care îl urmărea, într o fundătură, cu arma vârâtă la È™old È™i cu pardesiul încheiat? Nici vorbă de aÈ™a ceva. Era fraier ca orice bărbat, dar nu atât de fraier. Singurele două ieÈ™iri de pe alee puteau fi È›inute sub observaÈ›ie de pe marginea lui Bush Street, deasupra tunelului. Ne ai spus că Thursby era un actor prost. N ar fi reuÈ™it să l aducă printr o È™mecherie pe Miles pe o astfel de alee, È™i nici nu l ar fi putut forÈ›a. Miles era fraier, dar nu atât de fraier.
Își plimbă limba peste buze și îi zâmbi cu afecțiune fetei. Spuse:
― Dar Miles s ar fi dus acolo împreună cu tine, îngeraÈ™ule, dacă era sigur că i pustiu locul. Erai clienta lui, aÈ™a că n avea nici un motiv să renunÈ›e la urmărire când i ai cerut. Apoi, dacă l ai fi ajuns din urmă È™i l ai fi rugat să meargă acolo cu tine, te ar fi urmat. Era destul de fraier ca s o facă. Te ar fi admirat, s ar fi lins încântat pe buze, ar fi rânjit cu gura până la urechi ― iar tu ai fi putut să stai lângă el, în beznă, È™i să l împuÈ™ti cu arma luată de la Thursby în acea seară.
Brigid O'Shaughnessy se trase de lângă el până când o opri marginea mesei. Îl privi cu ochii îngroziți și strigă:
― Sam! Nu mi vorbi aÈ™a! Știi că n am făcut o eu! Știi...
― ÃŽncetează. Spade se uită la ceasul de la mână. ― PoliÈ›ia poate să sosească din clipă în clipă È™i stăm pe dinamită. VorbeÈ™te!
Brigid își duse dosul palmei la frunte.
― Oh, de ce mă acuzi de un lucru atât de îngrozitor?
― Vrei să încetezi? o întrebă el cu o voce scăzută È™i plină de nerăbdare. ― Nu i cazul să faci pe fetiÈ›a. Ascultă mă. Noi doi stăm sub spânzurătoare. O apucă de încheieturile mâinilor È™i o făcu să se ridice în picioare înaintea lui. ― VorbeÈ™te!
― Eu... eu... De unde È™tii că eu... È™i a lins buzele È™i s a uitat...
Spade râse aspru.
― ÃŽl cunoÈ™team pe Miles. Dar lasă asta. De ce l ai împuÈ™cat?
Brigid își smulse încheieturile din mâinile lui Spade și își duse mâinile la ceafa lui, aplecându i capul până când gura lui o atinse aproape pe a ei. Trupul i se lipi de al lui de la genunchi la piept. Spade o luă în brațe și o strânse la piept. Genele ei negre se lăsaseră pe jumătate peste ochii ei catifelați. Vorbea înăbușit și vocea îi tremura.
― La început n am avut această intenÈ›ie. ÃŽntr adevăr, n am avut o. Te rog să mă crezi, dar când am văzut că Floyd nu se speria, am...
Spade o lovi ușor pe umăr. Spuse:
― E o minciună. Mi ai cerut mie È™i lui Miles să ne ocupăm personal. Voiai să fii sigură că cel care îl va urmări e cineva pe care îl cunoÈ™ti È™i care te cunoÈ™tea, aÈ™a ca să meargă cu tine. Ai luat în acea zi ― în acea noapte ― arma lui Thursby. Ai închiriat între timp apartamentul de la blocul Coronet. Þi ai dus acolo cuferele. Nu mai era nici unul la hotel, È™i când am cercetat apartamentul am dat peste o chitanță de chirie, mai veche cu cinci sau È™ase zile de ziua când mi ai spus că l ai închiriat.
Brigid înghiți în sec cu greutate, iar vocea i se făcu umilă.
― Da, e o minciună, Sam. Am avut intenÈ›ia s o fac, dacă Floyd... eu... nu pot să mă uit la tine, Sam, È™i să È›i spun asta. ÃŽi aplecă È™i mai mult capul până când obrazul ei ajunse lângă obrazul lui È™i îi È™opti: Știam că Floyd nu se va speria cu uÈ™urință, dar am crezut că dacă observă că l urmăreÈ™te cineva, avea să... Oh, nu pot să È›i spun, Sam! Se agăță de el hohotind.
― Ai crezut că Floyd avea să l atace, È™i unul dintre ei urma să dispară, spuse Spade. Dacă dispărea Thursby, scăpai de el. Dacă dispărea Miles, puteai să te îngrijeÈ™ti să fie prins Floyd È™i scăpai astfel È™i de el. Nu?
― Cam aÈ™a.
― Iar când ai descoperit că Floyd nu intenÈ›iona să l atace, i ai luat arma È™i l ai curățat tu pe Miles. Nu?
― Da, deÈ™i n am voit.
― Ai voit destul. Și ai urmărit de la bun început acest plan. Ai crezut că Floyd avea să fie incriminat.
― Credeam c aveau să l È›ină cel puÈ›in până sosea căpitanul Jacobi cu È™oimul È™i...
― Nu È™tiai pe atunci că Gutman era aici pe urmele tale. N ai bănuit o, căci nu te ai fi descotorosit de gangsterul tău. Þi ai dat seama că Gutman era aici, de îndată ce ai aflat că Thursby a fost împuÈ™cat. Atunci ai simÈ›it nevoia unui alt protector È™i ai venit direct la mine. Nu?
― Da, dar... oh, iubitule!... nu era numai asta. M aÈ™ fi întors la tine mai devreme sau mai târziu. Din prima clipă când te am văzut am È™tiut...
Spade spuse tandru:
― ÃŽngeraÈ™ule! Ei bine, dacă ai noroc, ai să ieÈ™i peste douăzeci de ani de la închisoarea San Quentin È™i atunci te poÈ›i întoarce la mine. Brigid își trase obrazul de lângă al lui, își îndepărtă capul pentru a l privi drept în ochi pe detectiv, fără să priceapă despre ce e vorba. Spade pălise. ÃŽi spuse tandru: Mă rog lui Dumnezeu, scumpa mea, să nu te spânzure, de acest gât frumos. ÃŽntinse mâinile È™i îi mângâie gâtul.
Într o secundă Brigid se smulse din brațele lui, cu spatele la masă și se ghemui cu mâinile la gât. Avea ochii mari și înspăimântați. Gura ei uscată se deschidea și se închidea. Vorbi cu o voce uscată și redusă.
― Nu eÈ™ti... Nu reuÈ™i să mai articuleze alte cuvinte.
Fața lui Spade se făcuse galben albă. Buzele îi zâmbeau și în jurul ochilor strălucitori se adunară cute de zâmbet. Vorbi blând și binevoitor:
― Am să te predau. Sunt È™anse să scapi cu condamnare pe viață. EÈ™ti un înger. Am să te aÈ™tept. ÃŽÈ™i drese glasul. ― Dacă te spânzură, n am să te uit niciodată.
Fata își lăsă mâinile să cadă și rămase în picioare. Chipul i se netezise și se liniștise, cu excepția unei luciri slabe de neîncredere în priviri. Îi zâmbi și ea blând:
― Nu, Sam, să nu spui asta nici măcar în glumă. Vai, ce m ai speriat o clipă! Am crezut cu adevărat că tu... ÃŽÈ›i dai seama că spun niÈ™te lucruri atât de fioroase È™i de neaÈ™teptate, încât... Se întrerupse. ÃŽÈ™i întinse faÈ›a È™i îl sondă cu privirea... Obrajii È™i buzele îi fremătau, iar spaima îi reveni în ochi. ― Ce...? Sam! ÃŽÈ™i duse din nou mâinile la gât È™i trupul își pierdu È›inuta dreaptă.
Spade râse. Fața lui galben albă se acoperise de transpirație și, deși continua să zâmbească, gentilețea din voce îi dispăru. Vorbi aspru:
― Nu fi caraghioasă. Ai să suporÈ›i urmările. Unul din noi trebuie să le suporte, după ce tipii ăia au să vorbească. Pe mine ar fi în stare să mă spânzure. Tu poate ai o È™ansă mai bună. Nu?
― Dar... Sam! nu poÈ›i s o faci! Nu după ce am fost... unul pentru altul. Nu poÈ›i...
― Nici vorbă că pot.
Brigid respiră adânc și tremurător.
― Te ai jucat cu mine? Te ai prefăcut doar că mă iubeÈ™ti? ― ca să mă prinzi în cursă? Nu È›ineai de loc la mine? Nu.... mă iubeai... nu mă iubeÈ™ti?
― Cred că te iubesc, răspunse Spade. Ce importanță are? MuÈ™chii care îi susÈ›ineau zâmbetul se încordară. ― Nu sunt Thursby. Nu sunt Jacobi. N am să fiu fraierul tău.
― Nu e adevărat! strigă ea.
Izbucni în lacrimi.
― Nu i cinstit. E un gest degradant. Știi că n a fost aÈ™a. Nu poÈ›i să spui aÈ™a ceva.
― La dracu, nu pot! spuse Spade. Te ai suit în patul meu ca să mă opreÈ™ti să mai pun întrebări. M ai atras ieri, în cursă, la Gutman cu acel apel telefonic fals, cerând ajutor. Ai venit aici împreună cu ei aseară, m ai aÈ™teptat afară È™i ai intrat cu mine. Erai în braÈ›ele mele când s a deschis trapa ― n aÈ™ fi putut să scot o armă, chiar dacă aÈ™ fi avut una asupra mea, È™i n aÈ™ fi putut să mă lupt, nici dacă aÈ™ fi voit. Și dacă nu te au luat cu ei, e numai fiindcă Gutman are prea multă minte ca să se încreadă în tine, decât poate în scurtele perioade când n are încotro, È™i fiindcă È™i a închipuit că m am îndrăgostit de tine ― că nu voiam să È›i fac rău ― È™i că n am să pot să i fac nici lui.
Brigid O'Shaughnessy își șterse lacrimile. Făcu un pas spre el și l privi în ochi direct și mândră.
― M ai făcut mincinoasă, spuse ea. Acum tu minÈ›i. MinÈ›i dacă afirmi că în fundul sufletului n ai È™tiut că, în ciuda a tot ce am făcut, te iubesc.
Spade se înclină scurt și brusc. Ochii i se injectaseră, dar nu se întrezărea altă schimbare pe fața lui umedă și galbenă. Avea un zâmbet fix.
― Poate c am È™tiut, zise el. Ei È™i? Trebuie să am încredere în tine? Tu, care ai aranjat acea mică combinaÈ›ie... pentru înaintaÈ™ul meu Thursby? Tu, care l ai omorât pe Miles, un om împotriva căruia n aveai nimic È™i pe care l ai omorât cu sânge rece, ca atunci când striveÈ™ti o muscă, doar pentru a l trăda pe Thursby? Tu, care i ai trădat pe Cairo, pe Gutman, pe Thursby, unul, doi, trei? Tu, care niciodată nu te ai purtat cinstit cu mine nici măcar o jumătate de oră, de când te cunosc? Să am încredere în tine? Nu, nu, scumpo. N aÈ™ avea, nici dacă aÈ™ putea. De ce să am?
Ochii ei rămaseră calmi sub privirea lui, iar vocea ei răgușită era la fel de liniștită când îi răspunse:
― Dacă te ai jucat cu mine, dacă nu mă iubeÈ™ti, nu există un răspuns. Dacă m ai iubit, nu i nevoie de nici un răspuns.
Pupilele lui Spade se injectară de sânge, iar zâmbetul lui îndelungat se transformă într o strâmbătură îngrozitoare. Își drese îndelung glasul și spuse:
― Nu are nici un sens să È›inem acum discursuri. ÃŽi puse o mână pe umăr. Mâna tremura È™i tresărea. ― Nu mă interesează nici cine iubeÈ™te, nici pe cine anume. N am să fac pe fraierul pentru tine. N am să merg pe urmele lui Thursby È™i pe ale cine È™tie cui altuia. L ai omorât pe Miles È™i ai să tragi consecinÈ›ele. Te aÈ™ fi putut ajuta, lăsându i pe ceilalÈ›i să plece È™i inducând în eroare poliÈ›ia cât mai bine. E prea târziu acum pentru aÈ™a ceva. Nu te mai pot ajuta. Și n aÈ™ face o, chiar dacă aÈ™ putea.
Brigid puse o mână peste mâna lui,
― Nu mă ajuta atunci, îi È™opti ea, dar nici nu mi face vreun rău. Lasă mă să plec.
― Nu, spuse el. O pățesc dacă nu te am pe tine ca să te dau pe mâna poliÈ›iei când are să vină. Ãsta e singurul lucru care mă poate scăpa să n o pățesc la fel ca ceilalÈ›i.
― Nu vrei s o faci pentru mine?
― Nu vreau să fac pe fraierul pentru tine.
― Nu spune asta, te rog. ÃŽi luă mâna de pe umăr È™i È™i o lipi de faÈ›a ei. ― De ce trebuie să faci asta, Sam? Desigur, domnul Archer nu reprezenta atât de mult pentru tine ca...
― Miles, spuse Spade răguÈ™it, era un ticălos. Am descoperit o din prima săptămână când am lucrat împreună È™i voiam să l dau afară pe la sfârÈ™itul anului. Nu mi ai făcut nici un rău, omorându l.
― Atunci?
Spade își trase mâna din ale ei. Nici nu mai zâmbea, nici nu mai rânjea. Fața lui umedă și galbenă se încordase și se brăzdase de cute adânci. Ochii îi ardeau violent.
― Ascultă. Inutil să ne târguim. N ai să mă pricepi niciodată, dar am să încerc să È›i explic încă o dată, È™i apoi renunțăm. Ascultă. Când e omorât asociatul cuiva, lumea se aÈ™teaptă ca cel rămas în viață să întreprindă ceva. Nu are nici o importanță ce părere ai avut despre cel dispărut. A fost asociatul tău È™i trebuie să întreprinzi ceva. Pe urmă, noi conducem o agenÈ›ie de detectivi. Ei bine, când unul din asociaÈ›ii agenÈ›iei e omorât, e o proastă afacere să laÈ™i criminalul să scape. E prost din toate punctele de vedere ― e prost pentru agenÈ›ie, e prost pentru orice detectiv, oriunde ar fi. ÃŽn al treilea rând, sunt detectiv È™i dacă dau de urma asasinului È™i l las să scape, ar fi ca È™i cum i ai cere unui câine de vânătoare să prindă un iepure, iar apoi să i dea drumul. Se poate aranja, de acord, È™i uneori se întâmplă, dar nu i lucru firesc. Singura metodă prin care te aÈ™ fi putut lăsa să pleci, ar fi fost aceea de a i lăsa È™i pe Cairo, pe Gutman È™i băiat să plece. Asta i...
― Nu eÈ™ti serios, spuse ea. Nu poÈ›i să crezi că eu am să mi închipui că cele spuse de tine constituie un motiv destul de serios ca să mă trimiÈ›i la...
― AÈ™teaptă mă să închei È™i pe urmă poÈ›i să vorbeÈ™ti È™i tu. ÃŽn al patrulea rând, indiferent de ce aÈ™ vrea să fac acum, ar fi absolut cu neputință pentru mine să te las să pleci, fără ca să nu fiu È™i eu târât la spânzurătoare împreună cu ceilalÈ›i. Apoi, nu există nici un motiv pe lume ca să mi închipui că mă pot încrede în tine, È™i dacă aÈ™ face ce mi ceri, È™i te aÈ™ scăpa, m ai avea la mână, È™i ai putea să mă È™antajezi oricând ai avea nevoie. Deci cinci motive. Al È™aselea ar fi că întrucât È™i eu te am cu ceva la mână, n aÈ™ putea fi sigur că nu eÈ™ti în stare să te decizi într o bună zi să mă împuÈ™ti È™i pe mine. ÃŽn al È™aptelea rând, nu mi place ideea de a È›i închipui că poate exista o È™ansă la o sută de a mă lua de fraier. Iar în al optulea rând... dar ajunge. Toate astea pe de o parte. Poate că unele motive nu sunt importante. N am să te contrazic. Dar uite câte sunt. Iar pe cealaltă parte, ce avem? Doar atât că poate mă iubeÈ™ti È™i poate te iubesc È™i eu.
― Știi, îi È™opti ea, dacă mă iubeÈ™ti sau nu?
― Nu È™tiu. E destul de uÈ™or să înnebuneÈ™ti după tine. Se uită lacom la ea, din cap până în picioare, apoi din nou la ochii ei. ― Dar nu È™tiu unde duce. Știe oare cineva? Să presupunem c aÈ™ È™ti? Ce importanță are? Poate că luna viitoare n am să te mai iubesc. Am mai trecut prin asta È™i înainte ― când a È›inut la fel de mult. Iar apoi? Apoi am avut sentimentul c am fost un fraier. Iar dacă te aÈ™ salva È™i m ar închide, aÈ™ fi sigur c am fost un fraier... Ei bine, dacă am să te dau pe mâna poliÈ›iei, are să mi pară groaznic de rău ― am să petrec niÈ™te nopÈ›i înfricoșătoare ― dar are să treacă. O apucă de umeri, o lăsă pe spate È™i se aplecă asupra ei. ― Dacă asta nu înseamnă nimic pentru tine, uită ce am discutat È™i iată ce o să facem: nu vreau să te las să scapi tocmai fiindcă È›in aÈ™a de mult s o fac ― să dau dracului toate urmările posibile, È™i să te scap ― tocmai fiindcă, dracu să te ia, ― ai contat pe acest lucru cu mine, aÈ™a cum ai contat pe acelaÈ™i lucru È™i cu alÈ›ii. ÃŽÈ™i luă mâinile de pe umerii ei È™i le lăsă să cadă.
Brigid își duse mâinile la obrajii lui și îi aplecă din nou fața.
― Uită te la mine, zise ea, È™i spune mi adevărul. Mi ai fi făcut asta dacă È™oimul ar fi fost autentic È™i ai fi fost plătit pentru el?
― Ce importanță mai are acum? Nu fi prea sigură că sunt atât de corupt cum se crede. Acest fel de reputaÈ›ie ar putea fi o bună reclamă ― m aÈ™ apuca de afaceri bine plătite, pentru a trata mai uÈ™or cu adversarii. Brigid îl privi È™i nu spuse nimic. Spade dădu din umeri È™i continuă: ― Ei bine, o groază de bani, ar fi fost cel puÈ›in un argument în plus în celălalt taler al balanÈ›ei.
Brigid își lipi fața de a lui. Þinea gura puțin deschisă, cu buzele nițel în afară. Șopti:
― Dacă m ai iubi, nu te ai preta la acest târg.
Spade își strânse dinții și vorbi printre ei:
― N am să fiu fraierul tău.
Brigid îl sărută încet, ținându l în brațe și strângându se lângă el. Se aflau îmbrățișați când se auzi soneria.
Spade cu brațul în jurul lui Brigid O'Shaughnessy, deschise ușa de la coridor. Locotenentul Dundy, sergentul detectiv Tom Polhaus și alți doi detectivi intrară.
― Salut, Tom, spuse Spade. I ai prins?
― I am prins, răspunse Tom.
― Perfect, intraÈ›i. Mai am pe cineva pentru voi. Spade o împinse pe fată înainte. ― Ea l a ucis pe Miles. Și am È™i câteva dovezi ― armele băiatului, una din cele ale lui Cairo, o statuetă neagră, în jurul căreia a fost tot scandalul, ca È™i o bancnotă de o mie de dolari cu care se aÈ™teptau să mă mituiască. Se uită la Dundy, își strânse sprâncenele, se aplecă înainte ca să privească adânc în ochii locotenentului È™i izbucni în râs. ― Ce dracu s a întâmplat cu amicul tău, Tom? Pare distrus sufleteÈ™te. Râse din nou. Pun rămășag, la dracu! că atunci când l a anchetat pe Gutman È™i a închipuit c a pus în sfârÈ™it mâna È™i pe mine.
― ÃŽncetează, Sam, bombăni Tom. N am crezut...
― La dracu, n a crezut, spuse Spade vesel. Colegul tău a venit aici lăsându i gura apă să mă aresteze, deÈ™i tu ai fi putut să ai atât bun simÈ› încât să È›i dai seama că l am dus pe Gutman.
― ÃŽncetează, bombăni iar Tom, uitându se jenat peste umăr la superiorul său. ― Oricum, am aflat asta de la Cairo. Gutman era mort. Băiatul îl împuÈ™case când am sosit acolo.
― Ar fi trebuit să se aÈ™tepte la asta, răspunse Spade.


Effie Perine lăsă jurnalul din mână și sări de pe scaunul lui Spade când detectivul intră în biroul lui luni dimineața, puțin după ora nouă.
― Bună dimineaÈ›a, îngeraÈ™ule, spuse el.
― E adevărat ce... scrie în ziare? întrebă ea.
― Da, doamna mea.
Puse pălăria pe birou și se așeză. Era livid la față, dar trăsăturile îi erau puternice și vesele, iar ochii, deși ușor injectați, erau limpezi. Ochii căprui ai fetei se măriră; își strâmbă ciudat colțul gurii. Rămase în picioare lângă el, pironindu l cu privirea. Spade înălță capul, îi rânji și îi spuse batjocoritor:
― IntuiÈ›ia ta feminină nu face două parale.
Glasul ei păru straniu, ca și expresia ei.
― Tu i ai făcut o, Sam?
― Sam al tău e detectiv, spuse el cu o miÈ™care a capului. O privi atent. O cuprinse de talie È™i își lăsă mâna pe È™oldul ei. ― L a ucis, într adevăr, pe Miles, îngeraÈ™ule, zise el blând, uite aÈ™a, È™i pocni din degete.
Effie se smulse din brațele lui, de parcă ar fi durut o.
― Te rog să nu mă atingi, spuse ea distrusă. Știu... È™tiu că ai dreptate. Ai dreptate. Dar nu mă atinge, nu acum.
Spade se făcu alb la față ca și gulerul său. Clanța ușii de la coridor se mișcă. Effie Perine se întoarse repede, intră în celălalt birou, închizând ușa în urmă. Când apăru din nou, închise iarăși ușa. Spuse cu o voce plată și pierdută.
― A venit Iva.
Spade se uită la biroul lui și dădu aproape imperceptibil din cap.
― Da, zise el È™i îl trecu un fior. Ei bine, trimite o înăuntru.
Sfârșit