La sfârșitul clasei a III-a, învățătoarea i-a spus mamei că mă trece clasa, doar dacă mă mut la altă școală:
- Cucoană, ignoranța și obrăznicia fiului dumitale ating culmi nebănuite! Ar fi cazul să mai vadă și alții cine mi-a mâncat zilele.
E clar că nu mă vedea cu ochi buni, poate din cauza ochelarilor fumurii, deoarece eu nu făcusem nimic ca să o supăr. Știam să citesc, chiar dacă nu cunoșteam toate literele. După un an în clasa I, doi ani petrecuți în clasa a II-a și alți doi într-a III-a, citeam perfect… gândurile colegei de bancă! În plus, citeam pe buze, când Mihăiță încerca să-mi șoptească. E adevărat că nu scrisesem tot anul în caiete, dar rechizitele sunt scumpe și era păcat să le irosesc. Nu am înțeles de ce ar fi trebuit să citesc din manualele primite. După cum arătau, se cunoștea că erau gata citite.
Matematica îmi place, dar și aici mi-a tăiat calificativul cu 25%. Astfel „Bine” a devenit „Suficient”, dar tata spune că-i insuficient… față de pretențiile lui. Păi ce să fac dacă învățătoarea m-a obligat să împart merele cu fratele meu? Nu a vrut să priceapă, nici în ruptul capului, că nu am frate. Și chiar dacă aș avea, nu aș împărți cu el nimic. Și apoi, dacă eu am spus că 2:1=1 rest 1, ea m-a contrazis, spunând că face 2. Ba, toată clasa i-a dat dreptate. Ea nu știe că atunci când toți sunt de acord cu tine, ceva nu e în regulă? Degeaba i-am demonstrat, am făcut proba; ea a ținut-o pe-a ei. Și, mă rog, cu ce drept mă obligă ea să scad 5 din 3? Cică să mă împrumut la zeci. Păi, eu nu iau cu împrumut de la nimeni, dacă îmi trebuie ceva... știu eu cum să iau!
Nota la purtare mi-a fost scăzută pe nedrept. Cică deranjez orele. Păi, după ce mama s-a chinuit să mă-nvețe să vorbesc, învățătoarea vrea să mă-nvețe să tac? Cum deschide vreunul dintre noi gura, se și aude: „Șșșt!”. Am auzit că a ajuns să-i spună „Șșșt!” și oalei cu lapte, când fierbe pe aragaz.
A crezut că mă jignește, spunându-mi că sunt ca o plantă... Dimpotrivă, mă onorează comparația; plantele sunt cultivate. Apropo de plante, când am călcat gazonul din fața școlii, de m-a luat directorul, cu frumosul, de guler, tot vina învățătoarei a fost. Ea ne-a învățat să trecem numai ... pe verde!
Recunosc, eu am scris pe ușă că învățătoarea se iubește cu proful de religie. Dar de ce a deranjat-o, că doar sunt căsătoriți: ea cu administratorul, iar el cu secretara. N-ar fi ajuns asta la urechile lor, dacă nu m-ar fi pârât nesuferitul de Georgel, pe care-l credeam prieten. Deh, prietenul… anevoie se cunoaște!
Când am luat telefonul din poșeta profei de engleză, nu trebuia să-mi mai scadă nota la purtare. Nici un om nu trebuie să ispășească două pedepse pentru aceeași faptă. Ori, eu primisem pedeapsa acasă; m-a bătut zdravăn tata pentru că ... m-au prins!
Dar bine că m-am mutat la noua școală! Aici e altă viață. De când au auzit la televizor că școala te face mare, copiii naționalităților... înlocuitoare s-au bulucit să se înscrie. Așa că nu sunt eu singurul elev nou. Nu știu cât de mari se simt ei, dar pe mine școala m-a făcut mare încă din prima zi.
Învățătoarea cea nouă e o femeie și jumătate. Jumătatea are vreo 40 de kilograme! Strigând catalogul, a ajuns la Forțosu Ștefan, un băiat atât de slab, încât a întrebat:
-Măi, țâcă, ce vânt te-a adus aici? Lasă că prinzi tu putere, că la școală va curge numai lapte și… cornuri!
Când m-a strigat pe mine, eram așa de concentrat la fusta ei mini, că… vai di mini (!), am auzit doar când s-a rățoit:
-Tu, acela din ultima bancă, dormi sau încă nu te-ai trezit?
Cum pe mine mă cheamă tot Ștefan, a stabilit că Forțosu va fi Ștefan cel mic, iar Măria-Mea, Ștefan cel mare.
Școala are rolul să te ridice atât de sus, încât să-ți fie rușine să mai cobori. Mie, nu că mi-ar fi rușine, dar mi-e cam frică, deoarece ... acoperișul e cam abrupt! Dincolo, eram primul pe școală, de câte ori mă luam la întrecere cu colegii. De pe gard, urcam, printr-o săritură de felină, pe magazie, iar de acolo, o săritură și ajungeam pe acoperiș.
Dar voi avea grijă să fiu remarcat și aici. Am auzit că învățătura nu a omorât pe nimeni; totuși, aș prefera să nu risc. La ce e bun atâta carte? După ce voi termina generala, mă voi înscrie la un liceu cu învățământ la distanță… de profesori și de carte! Aș face, apoi, și facultatea, dar pot avea, și fără licență, un comportament licențios.
Noua învățătoare i-a garantat mamei că școala va face lumină în mintea mea în câțiva ani. În câțiva ani-lumină… Să mai spună cineva că școala nu te face mare!...