Arlington, Virginia – 19 iunie, 2046, 20:22 GMT
Bătrânul general Wilson, unul dintre cei mai importanți oameni ce se aflau în acel moment la sediul PENTAGON, fu anunțat de secretară că era căutat la telefon de Richard Kunisch. Toate convorbirile generalului, oricât de puțin importante ar fi fost, treceau prin sateliții rețelei DSCS (Defense Satellite Communications System), care se ocupau cu encriptarea, respectiv decriptarea acestora. Wilson puse receptorul la ureche și îi făcu semn secretarei să plece.
- Bună ziua domnule Richard.
- Bună ziua domnule general. Mediul nostru controlat se sincronizează cu ora de la meridianul Greenwich, astfel că aici nu este tocmai zi.
- Ah. Unde te afli?
- Mă aflu în inspecție pe stația spațială Skylab 3. Satelitul White Cloud tocmai ne-a furnizat câteva informații pe care sunt sigur că vreți să le știți. Au legătură cu incidentul de acum trei zile din Volgograd.
Generalul deveni brusc interesat.
- Da?
- Da domnule. Consiliul de Securitate al Rusiei a ieșit de curând dintr-o dezbatere ce a durat aproximativ zece ore. Președintele nu a participat așa că a fost informat ulterior asupra deciziilor luate. White Cloud a interceptat discuția pe care acesta a purtat-o cu Valentina Glazunov, secretar al Agenției Spațiale Ruse.
- Foarte interesant. Și are legătură cu incidentul din Volgograd?
- Da. Se pare că „meteoritul” care a lovit la periferia orașului acum trei zile nu era nicidecum un meteorit. Valentina Glazunov s-a referit la acel obiect ca fiind... n-o să vă vină să credeți... Phobos 2.
- Imposibil. Din câte îmi amintesc Phobos 2 a fost lansat cu peste cincizeci de ani în urmă. Probabil a părăsit de mult sistemul nostru solar.
- Se pare că este posibil. Phobos 1 și Phobos 2 sunt două sonde spațiale lansate de fosta U.R.S.S. la 7 iulie, respectiv 12 iulie 1988. Cântăreau fiecare 2590 de kg. Aveau ca scop acumularea de informații despre satelitul lui Marte mai puțin vizibil, Phobos. Dar ambele au avut un sfârșit neașteptat. La 29 august controlorii de la sol au uploadat un software eronat pentru Phobos 1. Aceasta a dus la oprirea motoarelor, sonda s-a întors, panourile solare nu au mai captat energie și în cele din urmă astronomii ruși au pierdut contactul cu aceasta la 2 septembrie, același an. Cu Phobos 2 nu părea să fie nici o problemă, totuși la 27 martie 1989, cu totul neașteptat, legătura cu acesta s-a pierdut. Nu avea să se mai știe nimic legat de Phobos 2 din acel moment.
- Înțeleg, dar nu văd cum ar putea o sondă să revină pe Pământ de una singură.
- Eh... aici mesajul Valentinei Glazunov a clarificat totul. În urma exploziei sonda s-a dezintegrat aproape în totalitate. Totuși o capsulă ce se aflase în interiorul acesteia la momentul prăbușirii nu suferise nici o zgârietură. Indubitabil era de origine extraterestră deoarece structura ei moleculară și atomică nu semăna cu nimic cunoscut nouă. A fost analizată cu un spectometru cu raze X și s-a descoperit că aceasta este alcătuită din elemente supergrele, foarte instabile, cu peste 118 protoni în nucleu.
- Cum este posibil așa ceva?
- Se pare că ceea ce conține capsula ține acești atomi și moleculele formate într-o stare stabilă. Consiliul de Securitate al Rusiei a decis să ducă obiectul pe stația Mir 2 unde va fi folosit un accelerator elotronic pentru a destabiliza structura moleculară a capsulei și astfel a o deschide. Le este frică să facă acest lucru pe Pământ, de aceea o duc în spațiu. Credem că acea capsulă conține informații de extraordinară importanță așa că v-aș ruga să folosiți mijloacele militare pe care le găsiți de cuviință pentru a intra în posesia ei.
- Acțiunea pe care mi-o propui are acordul președintelui?
- Da. Însă este esențial ca rușii să nu afle cine le-a luat capsula.
- Fii fără grijă. Mă voi ocupa personal de asta.
- Vă mulțumesc. O zi bună.

Nevada, Zona 51 – 24 iunie, 2046, 6:49 GMT
Capsula fusese furată cu tot cu racheta ce o transporta către Mir 2. Rușii îi bănuiau pe japonezi, ba chiar se făcuseră declarații oficiale în acest sens.
În laboratoarele subterane din Zona 51 cercetătorii americani studiau deja capsula extraterestră de trei zile. Devenea evident că într-adevăr nu exista altă soluție pentru a afla ce conținea aceasta, așa că Alfred Borrow ordonă bombardarea acesteia cu ioni de ununoctium. Patruzeci de minute mai târziu, tot el ordona încetarea operațiunii. Efectul ionilor de ununoctium asupra capsulei se dovedise insignifiant. Se vedea deci obligat să folosească acceleratorul elotronic. Capsula fu dusă la cel mai adânc nivel al bazei secrete, la aproape doi km sub nivelul mării. Acest spațiu era perfect etanșeizat. Alfred Borrow nu vroia să riște; știa că acceleratorul elotronic provoacă efecte neașteptate. Acesta urma să imprime o viteză incredibilă electronilor de pe ultimele straturi ale atomilor ce formau capsula, provocând haos în rotirea eliptică a acestora și destabilizând structura atomică deoarece își părăseau orbitele. La 8:7 GMT capsula era introdusă în accelerator și Alfred Borrow ordona începutul experimentului.

Moscova, Rusia – 24 iunie, 2046, 8:10 GMT
De două minute cutremurul băgase spaima în Leonid Dimov, președinte al Federației Ruse. Zguduiturile erau din ce în ce mai puternice. Pe monitorul calculatorului apăruse un afișaj care arăta magnitudinea seismică, întocmai cum era detectată în timp real de către seismograful din Moscova. Pe scara Richter cutremurul crescuse de la 1.4 până la 4.9 în mai puțin de trei minute, iar creșterea continua din ce în ce mai lent. Președintele se ținea de birou. La moment dat observă că opt din cele zece linii ale holofonului erau ocupate. Cine știe de când așteptau acei oameni să intre în contact cu el... Apăsă butonul corespunzător primei linii și în fața lui apăru holograma Valentinei Glazunov.
- Domnule președinte, am descoperit ce conținea capsula extraterestră.
- Extraordinar! Cum și ce?
- În urmă cu două minute partea central-vestică a continentului american a dispărut. Probabil că misterioasa capsulă conținea antimaterie. Americanii o furaseră, neștiind că extratereștrii ne trimiseseră un cal troian.
Președintele părea să nu înțeleagă nimic.
- De ce a dispărut? Cum? A explodat?
- Nu, nu a explodat. Când materia și antimateria intră în contact acestea pur și simplu se anihilează reciproc... se transformă în energie. De la oceanul Pacific până în Colorado s-a format un crater de o adâncime asemănătoare cu cea a Groapei Marianelor. Un val tsunami este deja în formare și îi va lua nouăzeci de minute până ce va mătura aproape întreaga planetă. Nu vor exista mulți supraviețuitori. Vă recomand să vă închideți în adăpostul de lângă Nizhniy Novgorod. Și eu voi face același lucru.
Președintele însă leșinase.