agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-14 | [This text should be read in romana] |
Nimic mișcător în ziua a cincea, doar o închidere fără simțuri, paginile deveneau închisoare de lux pentru suflet, te păzeau, în loc de jandarmi, literele franțuzești. Îți potoleau și setea când aerul torid îți lăsa pe buze o crustă fină, nesărutabilă, îți descopereau umerii, în timp ce coborau spre inimă, acolo unde sângele se transformă în cerneală și curge, curge, vindecând orice aritmie. Suflul îți era tăiat de paragrafele despre nebunii ucigașe, uitai și să mai traduci, ochii încercănați și nedormiți traversau paginile de parcă ar fi vrut să ajungă acolo, în tribunalul din Guadalupe, de unde erau relatate istoriile acelor oameni cruzi. Cruzi involuntar, din suferințe care le omorâseră de mult timp sufletul. Te mira capacitatea autorului de a prezenta intens imagistic totul, aproape că ți se desfășurau instant, ca într-un film derulat în viteză, tot ce relata. Chiar și propriile lui trăiri, nescrise, decelabile din felul în care accentua un sens sau așeza punctuația, dar mai ales din minuțiozitatea cu care alegea un anume cuvânt pentru a descrie trăirile oamenilor. Nu personaje, fiindcă sunt relatări din real.
Făceai pauze doar pentru a lăsa timp ochilor și minții să se liniștească, prin ferestruica mansardei zăreai câteva minute cerul și îți era îndeajuns. Soft jazz-ul te-a însoțit ziua întreagă, și nici alegerea asta nu este întâmplătoare. Face parte din ritualul (chiar dacă e mult spus, probabil) de curățare a cotloanelor memoriei, a celulelor inimii, de calmare a pulsului, deși, paradoxal, saxofonul îți dădea vibrații de pasiune. Cum să lucrezi altfel? Cum ai fi putut să duci altfel ore în șir continuumul textului și armonia lui fără aceste solo-uri de saxofon care să te scoată din obișnuit, să te transpună undeva între textul autorului și textul din mintea eliberată de alte gânduri și, totodată, să îți lase în inimă un spațiu larg pentru rememorare. Numai tu știi cât de intens resimți totul. Și câtă vitalitate absoarbe din tine mintea pentru a lucra. De aceea ai nevoie mai ales zilele astea de acea muzică, numai acele ritmuri care fac punte între tu, care ești acum, și tu, care te redescoperi prin scenele deja trăite. Zece ore de lucru, încontinuu, neobosită, abia suportând pe corp o rochie lejeră, ai rezistat doar cu nelipsita cafea, socată rece, sărățele cu chimen și iaurt de fructe. Și o libertate vie, de fiecare dată când privirea îți aluneca pe deasupra acoperișurilor, în căutările ei nesfârșite atingând orizontul. Da, până acolo ajunge, până pe țărmul unde ai fost născută și unde, la fiecare drum înapoi, ai descoperit alt sens al vieții. Își lipsește. *** - a șasea - Ai fi vrut să ieși în lume astăzi, să te refugiezi și să scrii tot în casa cea veche, dar o durere în pântec te-a țintuit în pat, sub aerul greu de căldură. De când te-ai trezit ți-ai spus că azi va ploua, indubitabil, nu se mai poate altfel. Îți doreai să fii într-una din ceremoniile de chemare a ploilor, să aduci incantații zeilor, să adune norii. A fost mai simplu de atât, vezi? A plouat și fără să fii o vrăjitoare mică, indiană. Numai durerea nu a trecut odată cu ploaia. Două pastile de nurofen și - nu știu în ce ai putea măsura – multă sublimare. Scrii întruna și astăzi. Așa ai făcut pace mereu cu durerile, ale celor dragi, în primul rând, și apoi cu ale tale. Când nu poți nici lucra de durere (despre a sufletului nici nu e cazul să pomenești aici, e de ajuns cea fizică pentru o singură zi), încerci să dormi. Încerci, fiindcă așa ți s-a spus de când erai pice: "dormi, maică, mâine când te trezești o să vezi că nu te mai doare". No, bun, asta o fost valabil doar rareori, pentru tot soiul de dureri, dar pentru a sufletului niciodată. Nu în viața asta, cel puțin. Că doar d-aia ai devenit ce ți-ai dorit de mică: "doctor de suflete". Nici când îți pica-n moalele capului, trăznet, o migrenă nu reușeai dormi. De altfel, nici bebelușă nu dormeai tu mai deloc, iar pe vremea aia sigur nu aveai de scris sau de lucru sau de vindecat ceva (sau mai știi?). De parcă ar fi puțin lucru creșterea! Iată, d-asta nu dormeai când erai mică! Nici măcar la orele - fixe - de prânz, cum „trebuia” să doarmă copilul. Acasă, la creșă, la bunici, la grădiniță. Oriunde. Ehei, de tine nu s-a prins deloc „fixitatea” asta, indiferent câte pedepse au urmat din cauza acestei nesupuneri vitale la somn. De câțiva ani, însă, tu și somnul ați făcut un pact: când ai de lucru, de gândit, de curățat, de vindecat, de vegheat, de iubit, de înțeles, de explorat, de călătorit, și alte asemenea pasiuni de viață, Măria Sa Somnul să-și vadă de treabă și de lume. Și, culmea, își vede zdravăn de treaba lui, de nu te mai vizitează mai deloc. Până-ntr-atât, că ajungi uneori să îți dorești să dormi o lună, ba nu, trei, ba nu, o iarnă. Una polară. Cum te alintase o fătucă dragă cu ceva ani în urmă: ești o noptacă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy