La intrare te întâmpină un hol lung și întunecat ce este tapetat de sus până jos cu reviste, ziare, cărți, cartoane, abia dacă rămâne loc să se strecoare domnul Gavrilescu, doamna Pițur nu are nici o șansă, deși se zvârcolește prinsă între pereții de hârtie precum o larvă ce se pregătește să iasă din cocon. În fața doamnei Pițur au apucat să treacă, administratorul, domnul Botău care cu greu a reușit să se elibereze din stânsoarea nevestei, domnul Radu vecinul de la doi despre care nimeni nu știe nimic pentru că nu iese niciodată din casă, cu treburile casei îl ajută domna Pițur, dar nici măcar ea nu poate spune multe despre vecin, poate doar că toată ziua și-o petrece în fața calculatorului și că vecinul Radu stă cam prost cu igiena, dar niciodată nu i-a atras atenția, pentru asta are apa de trandafiri și duzina de batiste colorate. Toți înainteză pășind exagerat de atent, parcă ar merge pe ouă.
-Deschide dom’ Radu geamul la bucătărie că murim aici, zise administratorul cu autoritate. Bucătăria e lungă și îngustă, lângă ușă e masa mică și rotundă, în fața mesei chiuveta, în stânga chiuvetei aragazul pe care zace un ibric aproape plin cu cafea, licoarea a prins o crustă mucegăită semn că e acolo de ceva vreme. În fața aragazului stă sprijinit de alte cărți un fel de bufet în care sunt așezate pe foi de ziare trei căni, câteva farfurii, două oale, o tigaie ruginită, o lingură, două furculițe, un cuțit și mai multe foarfeci. Lângă bufet frigiderul Arctic împiedică deschiderea în larg a ferestrei.
-Mai mult nu se deschide din cauza frigiderului, aici e totul ok nimic suspect, doar un ibric plic cu cafea…
-Hai să ieșim un pic la aer, zise domnul Botău simțind că va vărsa cerealele cu lapte mâncate doar cu două zeci de minte mai devreme, proastă idee.
-Ieși tu, dacă nu mai reziști eu și cu dom’ Radu continuăm.
Domnul Botău încearcă cu diperare să treacă de doamna Pițur care se încăpățânează să intre, imaginea este ilară, dar nu știu de ce nu pot să râd.
Ușa dormitorului e întredeschisă și cu fiecare pas făcut, vecinii au certitudinea că sursa duhorii e în dormitor. Domnul Gavrilescu îl pivi direct în ochi pe vecinul de la doi acesta îi întoarse privirea aplecând ușor capul, semn că era pregatit și amândoi deodată trântesc ușa dormitorului de perete.
-Aoleuuuu, strigă administratorul și se îndreptă împleticindu-se spre hol, e îngozitor oameni buni, e îngrozitor…Îl urmează și Radu alb ca varul și temurând tot.
-Poliția, să cheme careva poliția…

Eu
Ce au văzut bunii mei vecini de s-au speriat așa? Iată recamierul acoperit de cuvertura bej cumpărată de la un târg de vechituri, masa de șase persoane deși în apartamenul 67 nu au fost niciodată mai mult de trei, televizorul încă pornit, șifonierul cu cele două uși întredeschise, nu se mai închid de ani buni, fotoliul zdrențuit de pisicile care-și ascuțeau ghearele de brațele lui, fereastra fară perdea…Fotoliul. În fotoliu sunt eu, așezat ca de obicei oblic din cauza cocoașei, încălțat cu papucii de casă dezlipiți în bot, purtând pijamaua dungată și halatul de baie peste, mereu am fost un friguros. De pe cap mi-a alunecat căciula albastră, iar capul îmi stă într-o poziție nefirească și eu m-am speriat un pic privindu-mă, stă atârnat spre piept, susținut doar de o fâșie de câțiva centimetrii de țesut putrezind, la cea mai mică atingere se va rostogoli pe covorul roșu de iută precum o minge. Pe umărul stâng halatul e îmbibat de sângele scurs, pare că port o mantie odată purpurie, acum negricioasă și urât mirositoare. Sunt trist, pierdut, golit, mort.

trei
Vecinii s-au mutat în fața blocului, duduia a sunat la poliție și acum așteaptă cu toții deznodământul, pe buzele lor aleargă întrebarea cine l-a omorât pe Ghebos? Cine? În 16 minute în fața blocului Z5 își făcu apariția loganul bleumarin al poliției.
Va urma…