PISICA PE ACOPERIȘ

Pisica era pe acoperiÈ™.
Roșie, ca purpura, ca sângele, ca rubinul, cu ochi fosforescenți și în jurul ei o aură portocalie. Și toate culorile și nuanțele acelea erau de la asfințit, pentru că în realitate mâța era tărcată, cu blana cenușie vârstată de dungi fumurii. Iar ochii îi avea palizi de parcă nici nu erau ochi. Era o pisică tristă, dăulată de nașterile repetate și mă privea de pe acoperiș, de la marginea streșinii.
Eu stăteam în șezlongul meu vechi, cu lemnul crăpat și beam bere. În jur era plin de chiștoace și bețe de chibrit pe jumătate arse.
Pisica mă privea, apoi când am scos din pachet o țigară, a sărit elastică de pe țigla veche, direct pe măsuța de lângă mine. Fără zgomot și fără aparent efort.
S-a așezat, așa cum se așează pisicile pe labele din spate, cu coada înfășurată în jur și mi-a cerut o țigară.
Poate credeți că eram băut. Sau paranoic. Sau drogat. Sau toate la un loc.
Nimic mai fals. Eram treaz ca lacrima și în deplinătatea facultăților mintale. Asta dacă pot fi socotit un tip care posedă așa ceva.
Am scos o țigară din pachet și i-am întins-o.
Pisica a luat-o cu grijă și mi-a cerut un foc.
Primul fum l-a suflat pe nări apoi a tras adânc în piept și a oftat.
- N-am mai fumat de ani buni, a spus pisica trăgând din nou cu poftă din țigară, dar mi-ai stârnit niște amintiri tare plăcute din viața anterioară, când eram ca și tine, un burlac înrăit care își petrecea viața lenevind la neșfârșit.
- Ai trăit o altă viață ?
- Tu nu crezi în metempsihoză?
- Ce e aia metemsi…mete…
- Metempsihoză. Reincarnare. Trecerea dintr-o viață într-alta. Nemurirea sufletului.
- N-am mai auzit niciodată așa ceva. Adică vrei să spui că există viață după moarte?
- Bineînțeles. Viața este infinită, nu se sfârșește niciodată, trecem doar dintr- o stare de agregare într- alta, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Cândva eram un prinț tuareg și călăream pe cai pur sânge, apoi am fost porc, cea mai tristă perioadă din viața mea, stăteam închis într- un coteț mizerabil de doi metri pătrați undeva prin Sicilia și băgau în mine zilnic, căldări întregi de fiertură. Apoi m-au tăiat într- o zi sâmbătă. Noroc că a fost o viață scurtă, nu am fost porc decât șase luni. Apoi, drept recompensă, am devenit dansatoare de Can-can la Moulin Rouge, ce viață domnule, ce viață, curgea șampania în valuri și mâncam caviarul cu polonicul. De curtat mă curtau numai bărbați cu parale grele și plini de șarm. Eh! De ce nu pot da timpul înapoi…
- Auzi, nu cred o iotă din ce spui. Auzi, să mănânci caviarul cu polonicul… Știam despre mâțe că sunt parșive, dar nici chiar așa! Vii aici și mă tapezi de țigări, poate vrei să te servesc și cu o bere…
- N-ar strica, am și uitat ce gust are.
- …vezi, și după aia îmi îndrugi brașoave cu porci sicilieni și dansatoarea de camcam..
- Can-can, French Can-can. Dar dacă îți spun că înainte de a fi porc am trăit în Rusia și mă chema Vladimir Ilici Lenin?
- Adică vrei să spui că tu ești Lenin ?
- Am fost. Bineînțeles, acum când știu cât rău a făcut Revoluția Comunistă am remușcări și îmi pare a dracului de rău, dar ce să fac, nimeni nu știe cine și cum hotărăște în cine și cum ne încarnăm. Am ucis o mulțime de oameni când eram Lenin și am făcut o serie de fapte abominabile, de care mă rușinez. Adevărul e că trăiesc cu o povară pe suflet… Dă-mi să beau o bere, alcoolul mă ajută să trec peste remușcările astea…
- La dracu cu Revoluția ta , să nu te prind că pui laba pe vreo doză de bere că îți trag una pe spinare de nu te vezi…
- Hai încearcă…
Eram furios la culme și am sărit din fotoliu ca un arc. Dar pisica era mult mai rapidă decât mine. Nici nu mă ridicasem bine în picioare și ea era din nou pe acoperiș. Dar cum asfințitul plecase după dealul din spatele casei și amurgul pusese stăpânire pe noi, pisica era acum o siluetă neagră ca smoala pe olanele ruginii și mă privea cu dispreț. Pupilele erau ca smaraldele întunecate cu ape brune.
- Voi oamenii, mi-a aruncat ea cu dispreț, sunteți atât de mici la suflet…
- Pe mă-ta de mâță zărghită, îți arăt eu ție.
Aveam o scară de lemn în fundul curții, o încropeală făcută de mâna mea din resturi de cherestea pe care le recuperasem când am modificat șopronul pentru vechituri.
Am scos-o cu greu dintre toate resturile casnice adunate grămadă lângă șopron și am târât-o pe verandă. Scara avea lipsă doi fuștei iar ceilalți păreau șubrezi, dar pisica mă enervase așa de tare că nu am ținut cont de amănuntele astea. Am sprijinit scara de jgheabul streșinei și am început să urc curajos. E drept că scara se clătina dar n-am băgat în seamă. Și nici faptul că jgheaburile erau ruginite și abia se mai țineau în bridele lor.
- Cu multe veacuri în urmă am fost un soldat roman și am făcut parte din escorta care l-a urcat pe Isus pe Golgota. Nu am asistat la crucificare, de felul meu eram foarte slab de inimă și uram sângele. De câte ori trebuia să ucid pe cineva în luptă, o făceam cu ochii închiși. Ascultă, chiar trebuie să urci pe scara aia?
- Taci naibi mâță afurisită, așteaptă numai și o să pun laba pe tine…
Bridele s-au smuls din tencuială scârțâind, scara a alunecat și a lovit căpriorii de la marginea podului cu un sunet sec.
Am căzut de la patru metri direct în cap și ultimul lucru pe care am mai apucat să îl văd era mâța care părea încălțată în sandale romane cu panaș pe cap și mantilă de lână.
Apoi am murit.
Când am deschis ochii din nou eram undeva la înălțime iar sub mine se întindea un oraș nemaivăzut cu case albe, orbitor de albe, înghesuite una într-alta ca boabele de mazăre într- o păstaie iar la orizont deslușeam un deșert puternic luminat de soare. Eram pe o cupolă fierbinte, care părea făcută din aur și am recunoscut locul imediat. Eram pe acoperișul Moscheii de Aur de la Mecca.
Mai mult, mi-am văzut reflecția în aurul strălucitor și mi-a venit să urlu.
Dar în loc de urlet, din gură mi-a ieșit un mieunat sfâșietor, pentru că devenisem, în această nouă viață, o pisică tărcată cu ochi palizi, care nici măcar nu păreau ochi.