agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-18 | [This text should be read in romana] |
Femeia niciodată nu-i urâtă, căci vinul tânăr și săltăreț e îndestulător, rece și tulburat, când nici mușteriul nu face fasoane și fierbințeala plăcerilor e amețitor de apetisantă, precum sosurile dichisite cu ierburi felurite, acre, usturoiate, dulci ca privirile codancelor sau amare ca sânul de văduvă stătută, că numai puful dragostei e plăpând precum mucul din candelă și plăcut lui Dumnezeu cum e cuminecătura luată pe burta goală, în fața icoanelor, în ziua postului negru. Că și Didina, cadorisită de soartă cu un boi tuciuriu și-un ochi mai zbanghiu, și-a spus că viața trebuie luată-n piept și că fiecare zi trebuie gustată din plin și e un dar care trebuie apreciat pe măsură, când nimeni nu trăiește de două ori, iar până la viața morții mai e cale lungă și timp berechet și nimeni nu are atâta răbdare. Așa că dodoașca a luat la aliniat, prima dată, cete de soldați mucioși și abia tuleiați, rușinați de sudalmele magraoancei care avea obiceiul să ocărască după fiecare cardeală nereușită, precum găinile care se zăpăcesc după călcatul cocoșului. Că nu sunt bărbați pe lume cât să fie folositori să poată binecuvânta o femeie cu sânge clocotitor și aspru și inimă mereu pusă pe fiare încinse, când viața aleargă precum umbrele, cu fereală și alunecătoare ca sfinții printre rugăciuni. Pe mulți a încercat să fericească Didina, mai cu adăpost, mai pe de-a dreptul, în geană de noapte sau în diminețile reci și pufoase, când dragostea din zori e ca un nor plin de promisiuni și scuturat de amorțire și teamă, căci femeia credea că rostul ei e acela de a împlini pofte, râvne și patimi și de a ajunge, în final, să stea răschirată, pe crăcane, s-o chinuie moașele, că doar atâta lucru luăm de la trecerea sângelui prin veac și măcar să ne împlinim cât să lepădăm remușcările în locuri de unde să nu poată fi auzite. În timp, s-au adunat la ușa ei fețe lungi de pilangii, măcelari de ocazie și dricari cu ștaif, văduvi abia cerniți și ginitori de lucruri de nimic, colivari și milogi de țoiuri, decoratori de tufe și lumânărari cu părul strălucind de ceară, aghiotanți de palmatori, sugative și mediciniști abia ieșiți din sanatorii, răpciugoși și albinoși de stat prelung la umbra arestului, storcători de matoleală pe datorie și pe înțelegere, că și Didina avea sufletul mare și pofte pe cât de nesăbuite, pe atât de capricioase și greu de desăvârșit, câtă vreme vrerea ei de a deveni mamă era greu de împlinit, căci nu avea prindere la clei, deși mierea de amoc se găsește prin toate șanțurile. N-a fost chip să i se împlinească râvna, deși mujdeiul de bărbat era iute, năvalnic și ușor de căpătat, când până și fetele abia săltate de pe oală, tot la săptămână se auzea că ajungeau, una după alta, acasă, cu burta la gură, că biata Didina, tot trudită fără folos, ajunsă la a doua tinerețe, era de râsul uliței și de batjocura lelițelor, că n-ajunsese și ea să-și împlinească rostul de femeie, de borțoasă și de tandră alăptoare de pui sucit din privire. Într-un final, sătulă de strâns zațul, cleiul, măduva și mucii atâtor coate-goale, s-a dat învinsă și, sătulă de mototolit cearceafuri, și-a găsit un vărar lindinar, înglodat în plozi cât deverurile, la strada mare, și-n nevoi cât lista păcatelor de la lupanare care prestează pe datorie. Cum s-a furnicat carnea pe ea, tremurătoare, sfioasă și plină de cucernicie, când abia acum, crescând puradeii deșucheatului, jigăriți și tulburi precum apele molcome, Didina a înțeles că și-a găsit cu adevărat menirea, de cloșcă luată de griji neprefăcute și migală până la pioșenie, crescându-i pe bieții milogi de pomeni mofluze cu infinită delicatețe, cât să fie omul mai frumos, mai înalt și mai nedeșertat de averi mai mari decât împărăția cerurilor, când zâmbetul de copil orfan și de pripas e mai prețuitor în oglinda sufletului decât arginții veneticilor și vorbele deșucheate, râzătoare și pline de venin ale mahalalei, căci se știe că cine crește hândelul altuia nu e bun nici de atârnat în grindă și nici de cusut pe patrafir.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy