A fost odată o mică vrăjitoare. Numele ei era Foc Verde, nume pe care l-a primit în urma unor inițieri în tainele magiei. Și mica vrăjitoare, copil de maeștrii vrăjitori și conducători peste ținut, era mândria părinților ei, mereu în fugă și ușor răzgâiată. Colinda grădinile, ajuta slugile la săpat și cules, fugea de profesorii angajați de părinții ei cu atâta grija, râzând cu cei mai tineri și deschiși la minte și făcându-le șotii celor mai bătrâni. Serile și le petrecea înotând în lacul din pădure, iar diminețile galopând pe dealurile ce începeau în spatele grajdurilor. Viața ei era colorată și înfloritoare.
Lângă micuțul lor ținut de vis era un mare regat, condus de un unchi îndepărtat al fetei. Regele era bătrân și nu avea niciun fiu. Cel pe care vroia să-l lase în urma lui pe tron era un nepot crescut departe de el, fiul fiicei lui fugite in urmă cu mulți ani de la palat. Din păcate regele nu știa unde e fiica lui cu nepotu-i mult dorit și nimeni de la curte nu se încumeta să-l caute și să-l găsească, de teama fiului surorii regelui, un om rău și aspru, care îi amenințase că după ce va deveni el rege, îi va pedepsi amarnic pe cei care vor încerca. Regele căzuse la pat și speriat că nu-și va regăsi fiica și nepotul, trimisese veste în toate regatele, cerând ajutor.
Vestea ajunsese și în ținutul condus de părinții micuței vrăjitoare, chiar dacă nu era nici pe departe un regat. Foc Verde își auzi într-o zi pe mama vorbindu-i tatălui despre problemele ce puteau apărea dacă fiul mătușii lui va ajunge rege:
- Prințul Negru e un om fără milă, mătușa ta l-a crescut să fie așa ca să-i poată aduce sclavi din ținuturile ce de ani de zile plănuiește să le subjuge. De unde știi că nu-și va îndrepta privirea și spre noi? întreba mama fetei îngrijorată.
- Eu și Regele Verde, unchiul meu, avem o înțelegere ce nu poate fi încălcată, ținutul acesta e protejat, nu ai de ce să-ți faci griji, draga mea soție! spuse acesta.
- Mi-ai spus de multe ori despre înțelegerea asta. Niciodată n-am aflat despre ce e vorba, dar știu că pot avea încredere în tine. Te văd așa liniștit. Sper că Foc Verde va fi în siguranță.
- Pot să-mi port și singura de grijă, mamă! spuse Foc Verde țâșnind în sala mare a palatului, unde se aflau cei doi. Ce m-ați învățat voi doi îmi va ajuta întotdeauna. Știu să vorbesc cu păsările, cu animalele, cu apa, cu vântul, mările, și-oceanele-mi sunt prietene, vântul mi-e frate, iarba mi-e soră. Hai să călărim împreună în seara asta, nu mai merg la lac, vreau să vezi cât de protejata sunt!
- Of, scumpa mea! Știi că nu pot ține pasul cu tine, tu și Fulger sunteți o echipă de neînvins. Poate tatăl tău și Tunet se vor încumeta să se întreacă cu tine. Ce spui dragul meu?
- Vrei, tată? Te încumeți?
- Nu mă încumet, dragele mele, fiindcă în seara asta vine la noi Regele Galben pentru sfaturi. Pleacă să-i caute fiica Regelui Verde, are nevoie și de vrăji de protecție. Foc Verde, vrei să te ocupi tu de asta?
- Sigur că da, abia aștept! Mă duc să mă pregătesc! spuse fata fugind spre camerele ei.
Veni seara, începu masa festivă, era multă veselie. După ce terminară cu toții de mâncat, veni rândul vrăjilor de protecție. Foc Verde îi dărui Regelui Galben trei amulete la care lucrase toată ziua. Prima îl proteja de lighioane sălbatice, chemându-i lupii în ajutor. A doua îl proteja de vremuri rele, chemându-i vântul în ajutor. Iar a treia era o amuletă de suflet a lui Foc Verde, prin care regele o putea chema în ajutor de oriunde ar fi fost. Regele Galben mulțumi pentru darurile și sfaturile primite și plecă în căutarea fiicei și nepotului Regelui Verde.
Trecură săptămâni și veștile despre peripețiile Regelui Galben ajungeau aproape zilnic la palatul celor trei vrăjitori. Acesta devenise foarte iscusit în a-și folosi primele două amulete, fiind curajos, priceput și bun cu oamenii. Ajutase o grămadă de nevoiași în pericol de moarte, găsise copii dispăruți, dar fiica și nepotul Regelui Verde tot nu apăreau. Descumpănit de zădărnicia căutărilor lui, Regele Galben se decise să renunțe și folosi cea de-a treia amuletă pentru a chema-o pe Foc Verde. Aceasta apăru imediat:
- Ce s-a întâmplat? întrebă ea. Veștile despre curajul tău au ajuns până în ținuturile noastre.
- Prințesa mea dragă, se pare că am dat greș în căutările mele. Am crezut că va fi mai simplu și-l voi putea ajuta pe vecinul nostru chinuit pe patul de moarte. N-a fost așa. Sarcina se dovedește a fi prea dificilă pentru mine, am căutat prin toate locurile pe unde puteau fi.
Foc Verde căzu pe gânduri. Cunoștea vitejia și dibăcia Regelui Galben. Atunci cum se putea să nu-i fi găsit? Brusc își dădu seama: o vrajă trebuie să fi fost la mijloc.
- Rege Galben, nu renunța. Mai există un loc unde nu ai căutat: Þara de Abur.
- Þara de Abur? Dar ce să caute acolo? Nici fiica, nici nepotul Regelui Verde nu
puteau intra în acele ținuturi fiindcă cei ce vor să intre acolo trebuie să-și demonstreze măiestria într-ale magiei și să facă parte dintr-o familie de vrăjitori. Iar Regele Verde nu avea nimic cu magia.
- Așa e. Dar sora și nepotul lui, Prințul Negru, sunt vestiți pentru practicarea magiei negre. Ei i-ar fi putut închide în Þinutul Celor Fără de Casă, cum au încercat cu ani în urmă să facă și cu mama ta, pentru a cuceri regatul vostru. Trebuie să mergem acolo!
- Foc Verde, nu te pot lăsa să vii într-un loc atât de periculos. Am să merg singur.
- Rege Galben, amintește-ți că ai nevoie de mine și magia mea ca să poți intra acolo. Vom merge împreună, sunt protejată de apă, vânt, pământ și animale.
Cei doi încălecară și vântul îi purtă până în Þara de Abur. Ajunși la zidurile acesteia, Foc Verde se îndepărtă de Regele Galben pentru a întocmi ritualul de intrare în ținuturile magice. Ritualul dură trei zile, apoi cei doi putură intra. Cu ajutorul protectorilor fetei, trecură de toate capcanele rezervate străinilor și ajunseră în Þinutul Celor Fără de Casă, ținut în care trăiau vrăjitoarele exilate, cei fugiți de acasă, sclavi răscumpărați, ce mai, tot felul de ciudățenii. Foc Verde fu recunoscută de o copilă desculță de acolo. Era o sclavă dragă ei pe care o ajutase cu ani în urmă să scape din Regatul Verde, unde fusese în sclavia surorii regelui.
- Surioară! strigă Foc Verde când o văzu. Ce mai faci, cum ai mai dus-o? Nu te-am mai văzut de atâta timp!
- Cum s-o mai duc? Bine, mulțumită ție. Dar n-avem timp de vorbă acum. Am auzit că ați venit după fiica și nepotul regelui. Trebuie să vă grăbiți, fiindcă doar mâine îl puteți scoate pe prinț din ținutul acesta. Fiica regelui e legată printr-o vrajă a mătușii sale, nu va părăsi locul acesta. Pe lângă asta, e măritată și fericită cu un vrăjitor din Răsărit, tatăl prințului. Va trebui să-l convingeți pe prinț să salveze regatul bunicului său. Ia busola asta, îți va arata drumul spre ei. Grăbiți-vă! le strigă copila dispărând într-un abur.
Ghidați de busolă, cei doi merseră toată noaptea și ajunseră în zorii zilei la casa vrăjitorului din Răsărit, care îi întâmpină cu drag. Cei trei se așezară la povești, iar vrăjitorul le povesti îndurerat că prințul nu era chiar atât de potrivit pentru tronul regatului, căci avea sufletul corupt de vrăji rele, care ademenesc și înrobesc. Totuși îl chemă și îi povesti de bunicul său. Pentru că dorința Regelui Verde era să-și numească nepotul rege, Regele Galben și Foc Verde au decis să-l conducă acasă. Imediat ce fiica regelui le povesti cum fusese închisă de mătușa sa în Þinutul Celor Fără de Casă și ținută acolo de o vrajă, cei trei plecară cu vântul în spate spre casă.
După o călătorie de trei zile și trei nopți fără oprire, au ajuns la palatul Regelui Verde, care de bucurie ca-și vede nepotul, se ridică din patul de boală și aranjă o petrecere minunată. Veselia era mare și se părea că lucrurile se aranjaseră cu bine pentru toată lumea. Spre sfârșitul petrecerii, regele se decise să-l numească pe nepotul său moștenitor al tronului și fiindcă acesta nu era în sala de mese, o rugă de Foc Verde să-l cheme, plănuind în secret să-i căsătorească pe cei doi. Foc Verde se duse după el, îl căută peste tot, fără însă să-l găsească. Într-un târziu auzi niște voci din spatele grădinii regale și se apropie. Prințul Negru și viitorul prinț moștenitor stabileau o înțelegere prin care primul urma să preia conducerea regatului după moartea regelui, în schimbul unei mari puteri care îi era data celuilalt. Acordul s-a încheiat cu transformarea băiatului într-un monstru ce-și păstra pe timp de zi înfățișarea de om și care în noaptea următoare trebuia să-l omoare pe rege. Foc Verde auzi planul și după ce Prințul Negru se îndepărtă îl înșfăcă pe tânărul trădător și-l duse în fața regelui, povestindu-i tot ce auzise. Bătrânul fu amarnic lovit de cele aflate și se ridică să plece spre camerele sale. În acel moment prințul, transformat în monstru sări spre bunicul său, dorind să îl omoare. Foc Verde îl văzu din timp și cu ajutorul unei rafale de vânt îl aruncă departe de rege, sub privirile șocate ale invitaților. Apoi se apropie de el și aruncă asupra lui blestemul ucigașilor de rude, în urma căruia acesta se transformă într-un șobolan mizerabil.
Bătrânul, deși îndurerat și dezamăgit de nepotul său, își recuperă zâmbetul, găsind soluția pentru impasul în care se afla regatul său: Foc Verde urma să fie regină după moartea sa, cu atât mai mult cu cât existau și legături de sânge între ei. Astfel, petrecerea se încheie cu numirea acesteia ca moștenitoare și, după luni de zile în care liniștea se restabili în Regatul Verde, bătrânul muri, iar Foc Verde se căsători cu viteazul Rege Galben, formând astfel un regat unit, mai mare și mai prosper decât a fost vreodată.