agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2152 .



Clasorul cu timbre
prose [ Science-Fiction ]
pentru Alex

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [rene tinescu ]

2012-01-24  | [This text should be read in romana]    | 



De mic, Lute a fost un copil ciudat. Până la trei ani nu a vorbit deloc. Abia la grădiniță și cu prietenii săi din jurul blocului a început să vorbească. La șase ani, când în casă a apărut un calculator, micuțul s-a atașat imediat această nouă ”jucărie”. Petrecea ore în șir jucându-se sau urmărind desene animate dintre cele mai diverse. Apoi a renunțat la orele de joacă cu prietenii săi și chiar mersul la grădiniță i se părea inutil atâta timp cât computerul îi oferea atâtea.
Faptul că s-a izolat de colegii lui și că stătea în fața monitorului atât de multe ore, i-a determinat pe părinții lui să discute cu un psiholog.
Psihologul le-a recomandat părinților petrecerea a cel puțin două ore în fiecare după-amiază sau seară cu Lute. La început jucau șah, remi, go și altele. Apoi toate au fost practicate tot pe calculator. De asemenea, psihologul i-a încurajat pe părinți să descopere un hobby care l-ar captiva pe micuț.
Într-o seară de decembrie, tatăl lui Lute a trecut pe lângă un anticariat vechi de pe strada Poștelor și a văzut un clasor cu timbre expus în vitrină lângă un ceas vechi și trei decorații. Bătrânul domn Clauss, de la biroul din lemn masiv, știa ce-și dorește noul său client.
- Am exact ce vă trebuie, domnule Telka. Un clasor cu timbre pentru copilul dumneavoastră!
Și-a amintit de copilăria sa când toți copiii din bloc și din clasele primare aveau clasoare cu timbre…A răsfoit acel clasor cu 12 file negre și a văzut în el câteva serii frumoase cu animale, picturi, cosmos și sporturi de iarnă. ”Sper să-i placă lui Lute”.
Nu numai că i-au plăcut, dar a început să ceară plicuri cu mărci poștale și alte clasoare în care să le adune. Petrecea câteva ore în fața timbrelor alături de prietenii lui. De când primise acel clasor cu timbre parcă era alt om. Deschidea internetul doar pentru a se documenta în legătură cu un timbru, sau pentru a studia o specie rară de animale sau o plantă pe care le descoperise pe una dintre mărci. Devenise o persoană sociabilă discutând cu prietenii despre timbrele sale și unii deveniseră și ei filateliști. Dădea sfaturi avizate și se mândrea cu colecția lui. Totuși, deși avea acum opt clasoare, primul pe care l-a primit îl fascina pur și simplu. După un timp au început să se petreacă lucruri bizare cu Lute. Mai întâi a refuzat să mănânce.
- Am mâncat banane. Nu vreau altceva, răspundea plictisit.
- Te-ai uitat la timbre cu banane, n-ai mâncat banane, Lute.
- Am mâncat la timbre. Nu mai vreau…era răspunsul copilului.
În acea seară, sub birou, tatăl a descoperit câteva coji de banană. Nimeni nu cumpărase banane în acea zi și nici cu o zi două înainte…
În altă zi a descoperit păr de animale în camera copilului și acesta i-a povestit că s-a jucat cu cățeii și pisicile din clasor. Și întâmplările ciudate au continuat să se adune până în ziua în care Lute a dispărut pentru câteva ore din camera lui. Apărea în cameră ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Am fost în Marea Roșie să văd cum se pescuiesc perlele…
- Am fost în Munții Retezatului să văd marmota…spunea altădată.
Cert este că Lute chiar dispărea din cameră pur și simplu pentru câteva ore și nimeni nu-și putea explica acest fenomen. Lucrurile s-au complicat când copilul a dispărut și nu s-a mai întors. A fost anunțată poliția. Au cercetat camera, fereastra, obiectele personale, inclusiv clasoarele cu timbre dar nimeni nu a găsit nimic…
Au trecut mai bine de doi ani și părinții nu au încetat să-l aștepte pe Lute acasă. Tatăl continua să privească timbrele așa cum făcea când era copil. Le privea cu mare atenție, convins fiind că acolo se află misterul acestei dispariții. Și-a cumpărat o lupă și o pensetă de la magazinul filatelic din colț și seară de seară studia timbrele. Surprizele n-au întârziat să apară. Mai întâi găsi chipul copilului său pe un timbru din 1981, de 4 k, emis de poșta din CCCP și care reprezenta o navă de pasageri, ”Lenin”. Unul din pasagerii de pe punte avea chipul lui Lute și parcă îi făcea din mână. A privit de zeci de ori acel timbru. Nu exista nici o îndoială, era Lute! Cum a apărut chipul copilului său pe acel timbru?
Apoi, și-a regăsit copilul pe un alt timbru românesc, o pictură din 1976, reprezentându-l pe ”G. Washington la Valley Forge” alături de mai mulți ostași. Aici Lute îl salută pe G. Washington sau pe tatăl său care îl privea stupefiat. Nu mai conta pe cine salută. Cert este că chipul copilului său a apărut pe un alt timbru! Apoi acest fenomen avea să se repete, rând pe rând pe cîte un alt timbru: pe o bicicletă a unui timbru mongol din 1982, la bordul unui metrou de pe un timbru românesc din 1982, lângă flori de coral (Eusmilia fastigiata) a unui timbru din Belize, sau pe o pictură a lui P. Brueghel cel Tânăr, Iarna, unde alături de alți copii se juca pe gheață….
Tatăl a înțeles că Lute este ”captiv” în lumea timbrelor și că se poate ”deplasa” în lumea timbrelor acolo unde dorește. Explorează toată lumea într-un mod nemaipomenit. Altfel cum se poate explica prezența lui Lute, de fiecare dată zâmbitoare pe cele mai neașteptate timbre: lângă un trib de tuaregi din Deșertul Sahara, împreună cu amerindienii din Amazonia, alături de Roald Amundsen la Polul Sud în 1911? Îl vedea schimbat de la un timbru la altul și în ultimul timp parcă dorea să-i transmită ceva. A reușit să-i transmită până la urmă un mesaj cu ajutorul unei colițe românești pe care era gravată o inscripție latinească despre municipiul Cluj Napoca…Treptat acel text s-a schimbat cu un alt text: AM NEVOIE DE TIMBRE CU COSMOS.
O bucurie imensă l-a cuprins pe bietul părinte. Chiar dacă nu-l putea atinge pe băiatul lui, cel puțin știa că este acolo în clasorul cu timbre și că poate să comunice cu el. Era ciudat dar de când îl descoperise pe Lute în clasor se liniștise. Nu trecea zi să nu-l caute pe un nou timbru. Acum, după ce a completat colecția cu numeroase serii ”Apollo”, l-a găsit alături de cosmonauții care au efectuat acele zboruri din perioada 1961-1972 și care au explorat satelitul Pământului de atâtea ori. Își aminti serile în care priveau amândoi cerul înstelat și admirau împreună Luna…”Tată, eu vreau să zbor la stele!” îi spunea în serile senine petrecute în vacanță la malul mării.
Într-o seară târzie de octombrie, părinții lui Lute nici nu și-au dat seama că afară începe să se întunece iar lucrurile din cameră abia mai puteau fi distinse cu precizie. Din raftul bibliotecii răzbătea o rază de lumină neobișnuită. Când s-au apropiat de bibliotecă și-au dat seama că raza venea de la clasorul cu timbre a lui Lute. L-au deschis cu teamă și emoție iar lumina aceea puternică a inundat toată camera copilului iar ei s-au simțit absorbiți cu totul în altă lume…O lume a timbrelor pe care le știau atât de bine! O lume cu o multitudine de alte lumi în care te poți deplasa de la un timbru la altul, de la o lume la alta prin simplul gând că vrei să faci asta. Și totul părea atât de real.
Pe fiecare timbru găseau semne de la copilul lor. Într-un caiet de oaspeți de la recepția unui hotel sau în jurnalul de bord de pe un vapor comercial, Lute lăsa mesaje de parcă știa că vor veni după el…
”Timpul și spațiul aici sunt altfel” își spuneau cei doi părinți. Nimeni n-ar putea să spună cât timp a trecut de când cei doi părinți nu au mai fost văzuți. Zile, poate ani.
Unul câte unul, microuniversurile din peticele de hârtie erau explorate de cei doi părinți cu o plăcere și o curiozitate pe care nu le-au cunoscut niciodată până atunci. Simțeau că se vor apropia până la urmă și de ultimul timbru și tocmai de asta nu se grăbeau. Toată experința de aici era unică și irepetabilă. Descopereau lumea de o infinitate de ori și de fiecare dată surpriza era imensă pentru amândoi.
Când au ajuns și la ultimul timbru știau că acesta este sfârșitul. Lute stătea pe malul mării sub o umbrelă albastră privind în larg așteptându-și părinții.
- V-am așteptat din prima zi….
Peste ani, toată colecția a ajuns din nou în vitrina anticariatului de pe strada Poștelor. Bătrânul domn Clauss era neschimbat și lucra tot pe biroul din lemn masiv. Clasorul lui Lute stătea acum, după 40 de ani, tot în vitrină lângă o medalie veche și un patefon negru.
Într-o zi în anticariat a intrat un domn între două vârste. Căuta ceva interesant pentru fiul său de numai 6 ani.
- Am exact ce vă trebuie, domnule Pampa. Un clasor cu timbre pentru copilul dumneavoastră!
În același moment, dar într-o altă lume, Lute simți că dorința sa, atât de arzătoare, avea să se îndeplinească.
- Mamă, eu cred că îmi voi face un prieten până la urmă și aici.
- Ai destui prieteni și aici, Lute. Adineauri mi-ai spus că ai fost pe mare cu căpitanul Sevcenco.
- Știu, dar îmi doresc un altfel de prieten. Unul așa ca mine...
- Nu știu ce să zic, Lute. Avem tot ce ne trebuie aici, dar uneori și mie parcă-mi lipsește ceva. Oricâte am face noi, gândul îmi zboară tot la casa noastră, la prieteni și la colegii de serviciu. Iar de aici chiar nu cred că mai putem ieși!
- S-ar pueta să fie o ieșire, Sarah, anunță tatăl gânditor. Am găsit un semn pe un timbru pe care Lute l-a făcut nu demult și se pare că cineva ne urmărește. Mi-a dat să înțeleg că vrea să discute cu mine...
- Este fantastic, Koston! Și eu care credeam că vom rămâne prizonieri în lumea asta...
Koston nu spuse mai multe. Ar fi vrut să le povestească mesajele pe care le găsea cu regularitate pe timbrele din seria ”Stațiuni montane”. Mai întâi un anunț în fața unui hotel, apoi o invitație pe același panou: ”Domnule Telka, te aștept pe terasă”. Terasa era undeva mai jos de hotel, mereu neocupată, bătută de vânt. Un peisaj montan străjuia la dreapta acel colț de timbru iar la baza versantului un rîu de munte curgea agitat creând un fond acustic plăcut. Telka reveni de câteva ori pe acolo, privea brazii și râul apoi pleca. Într-o zi la una din mese văzu un bărbat. Purta un pardesiu cenușiu și o pălărie neagră. Când se apropie mai mult de masă îl recunoscu pe domnul Clauss.
- Domnul Clauss! Recunosc că mă gândeam și la varianta asta, dar mă așteptam să dau peste altcineva aici!
- Hm. Este lumea mea, domnule Telka! Doar eu dețin intrarea și ieșirea din clasor!
- Trebuia să-mi fi dat seama...
- N-are nicio importanță. Faptele s-au consumat iar timpul nu-l mai poate întoarce nimeni. De fapt despre timp aș dori să discutăm. În câteva seri v-am urmărit și eu cu lupa din magazinul meu și am aflat că doriți să reveniți la lumea voastră.
Domnul Telka credea că visează. Era captiv într-o lume bizară, urmărit cu lupa pe niște petice de hârtie. Ar fi vrut să fie totul un vis, dar din păcate realitatea era alta.
- Aici puteți rămâne cât doriți, reluă discuția domnul Clauss. Nu vă costă nimic. Nu deranjați pe nimeni. Au mai fost și alții înaintea dv și cu siguranță vor mai veni ... Problema apare atunci când doriți să vă întoarceți.
Domnul Clauss tăcu. Șuierul apei umplu tăcerea care se prelungi mai mult. Domnul Telka sorbi o gură de cafea din ceșcuța din fața sa și îl privi atent. Părea altfel decât îl văzuse ultima oară la anticariat. Părea chiar mai tânăr. Mult mai tânar.
- Vă ascult, domnule Clauss.
- V-am spus că șederea dumneavoastră aici este gratuită dacă devine permanentă.
- Da, așa este. Noi am discutat și am decis să revenim la lumea noastră.
- Este mai dificil să reveniți în lumea voastră, așa pur și simplu, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Sunteți aici de 40 de ani...
- 40 de ani!!!
- Nici nu v-ați dat seama...Eu am nevoie de acești 40 de ani. Mi-i dați mie și reveniți în casa dumneavoastră. Acesta este prețul revenirii! Spunând acestea, domnul Clauss scoase din geanta de lângă el un document și un stilou. I le întinse pe masă.
- Nu înțeleg...
- Este simplu. Ați petrecut aici 40 de ani. Ca să reveniți acasă trebuie să-mi dați mie acești 40 de ani. Ce este de înțeles? Acum aveți de ales. Reveniți acasă la momentul plecării sau la momentul actual? Atât trebuie să decideți.
- Care este diferența?
- Cred că vă imaginați care este diferența, nu?
Lute se trezi în patul său. Pipăi cu ochii închiși marginea patului, pătura, noptiera. ”Sunt acasă. Totul a fost doar un vis” gândi el. De undeva de la parter se auzeau zgomote specifice bucătăriei.
- Lute te așteptăm la maasăă! Auzi glasul mamei din bucătărie. Făcu ochii mari și privi curios în jur. Era în camera lui. Dormise în patul său. ”Ce vis ciudat și lung...”
- Cobor imediat, mamă! Mă spăl și viiin!
Intră în bucătărie și rămase înmărmurit: la masă ședeau doi bătrâni pe care-i recunoscu repede. – Mamă! Tată! Ce s-a întâmplat?
- Hai Lute. Stai jos. Ai să înțelegi până la urmă, vorbi mama calm arătându-i locul liber de lângă ea.

Rene Tinescu,
Decembrie 2011

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!