”Am cunoscut mulți oameni, Doamne, care mi-au spus că se pot descurca în viață și fără ajutorul tău și, aruncându-mi un ochi în grădina lor, să știi că n-o duceau rău deloc. Aveau niște vieți dintre cele mai reușite. Cum se face că cei care nu prea cred în tine, ajung totuși să o ducă bine printre muritori?”

”Fiule, eu v-am dat mintea ca să puteți înțelege ce se întâmplă în sufletul vostru, sperând ca astfel să găsiți mai ușor calea către poarta mea, dar cei mai mulți dintre voi ați ajuns să v-o folosiți ca să faceți din viața voastră pământeană ceva mult mai complicat decât ar trebui să fie. A devenit o plăcere în sine să vă vedeți mintea cum lucrează de parcă ați fi niște copii mari care nu puteți renunța la a vă juca cu o jucărie care vă fascinează. Nu-i nimc rău în a descoperi cum îți lucrează mintea căci asta te va ajuta să înțelegi la ce-ți poate fi ea de folos. Grijă mare însă să nu cazi în păcatul de-a te crede buricul pământului doar pentru că ai o minte sclipitoare și ce vreau să spun aici este să te ferești de mintea celor care nu cred în mine, căci în sufletul lor eu nu pot ajunge și acolo unde nu ajung eu, nimic din tot ce e capabilă mintea să creeze nu este sortit veșniciei. Nimic din ce mintea ridică peste zi, nu rezistă peste noapte, căci să construiești în afara mea, înseamnă a zidi doar pentru tine însuți. Și cine ești tu, fără mine? Cine ești tu, dacă atunci când îți închei scurta viață de pe pământ, nu e nimeni să-ți deschidă poarta pe care ți-am deschis-o eu ție? Căci dacă nu mă ai pe mine, ce-ți rămâne? Mă uit la mânile tale și văd că n-ai adus nimic cu tine. Așa au venit și oamenii ăia despre care vobești tu și ale căror vieți spui tu că au fost reușite. Dar ce știi tu despre cât de reușite sunt viețile lor de după moarte. La asta te-ai gândit? Tu, că ai crezut în mine și mi-ai urmat sfaturile, ai ajuns unde toți și-ar dori să ajungă – la mine la poartă, ba chiar la mine-n grădină – dar de-ai fi fost unul care te-ai fi descurcat în viață și fără ajutorul meu, unde crezi că ai fi fost acuma?”

”Unde să fi fost, Doamne? Probabil că în grădina Necuratului.”

”Nu, Fiule. N-ai fi fost acolo, căci Necuratul ăsta de care vă e vouă teamă tot de mințile voastre a fost zămislit. Ai fi fost singur, înecat într-un ocean de singurătate. Ai fi rămas doar tu față-n față cu necurățenia din tine, frământat etern de lungul șir de fărădelegi la care ai participat și în care te-ai complăcut să-ți trăiești viața. Te-ai fi reîntors înapoi în întunericul din care te-am scos, chinuit de regrete și strigând după ajutor fără ca nimeni să te poată auzi, nici măcar eu. Și nimic nu-i mai chinuitor după moarte decăt să vă treziți singuri într-un ocean de indiferență. Căci dacă nu sunt eu, nimeni nu este, de-aici până-n adâncul veșniciei. Cât ai să poți rezista doar tu cu tine însuți? Un an? Un veac? După care ce-ai să faci? Vei începe să vorbești singur. Vei vorbi cu norii, cu stelele, cu întunericul din tine și din afara ta, vei vorbi cu tot ce se poate vorbi dar nu te poate asculta, după care vei înțelge că tot singur ești, și vei mai înțelege că eu am fost întotdeauna acolo gata să te-ascult dar m-ai tratat cu indiferență. Și-atunci se va petrece minunea. Te vei trezi că-mi pui primele întrebări și-mi vei cere primele sfaturi, ba chiar ajutorul, iar eu te voi asculta în tăcere și te voi lăsa să mă descoperi singur. Vă voi lăsa să înțelegeți că dacă ajungeți la niște concluzii o puteți face doar pentru că eu vă deschid mintea iar dacă concluziile voastre sunt greșite este doar pentru că nu v-ați curățat gândurile îndeajuns încât să primiți de la mine adevărul, căci trebuie să mă crezi, Fiule, că nimic din ce nu este pur și curat nu împărtășesc cu voi. Ceea ce face diferența dintre viața pe care o trăiți acum și cea pe care ați putea-o trăi de-ați gândi ca mine este doar în mintea voastră și nicăieri altundeva, căci tot ceea ce este în afara minții voastre sunt doar eu sau nu e nimic. Au fost oameni de-a lungul timpului cărora le-am intrat în ochi și nu m-au văzut, în timp ce au fost alții care nu au ținut să-mi vadă chipul și s-au trezit cu mine în sufletul lor. Cei ce nu mă caută cu ochii, ci cu puterea credinței lor, știu cumva că eu nu mă arăt lumii sub forma pe care lumea și-ar dori să mă vadă, ci sub forma pe care fiecare dintre voi și-a câștigat privilegiul de-a o vedea și de aceea este o mare încercare pentru fiecare dintre noi să ne pregătim pentru întâlnirea cea de pe urmă, căci de-ați crezut că eu sunt aici când veți avea nevoie de mine, deși voi n-ați fost acolo când eu am avut nevoie de voi, veți putea avea surpriza ca în locul meu să găsiți un gol fără de fund în care detașarea de mine să ia o formă dintre cele mai înspăimântătoare. Și de-asta vă spun: primiți lumina mea și luminați fiecare colț al vieții voastre căci dacă eu fără lumină nu exist, nici voi nu veți exista vreodată fără de ea. Unde cade o umbră aprindeți o lumânare, unde cade seara, aprindeți un foc de lemne, unde cade o stea, scrieți o poezie, și astfel veți avea lumină veșnic iar eu voi fi acolo, așa cum am fost și până acum, în tot și-n toate, pururea și-n vecii vecilor.