Sache are un idol contemporan, el se numește Cristian Tudor Popescu. CTP îi este model în viață și în scris, zilnic îi urmărește mișcările, e atent la tricourile și cămășile pe care le îmbracă, la grimasele feței, la freză, chelie, la totul. Îi citește articolele și proza și speră ca odată să scrie la fel ca el, să devină, aidoma domnului Popescu, un monstru sacru al jurnalismului, să fie căutat de televiziuni, de posturile de radio, să aibă lumea încredere în opiniile lui.

Și uite așa, viețile celor doi cetățeni se desfășurau normal, erau ca două râuri de stepă, paralele și echidistante, până în ziua în care Sache a scris un articol despre minciuni și denigrări. Era vorba despre o întâmplare petrecută câteva săptămâni înainte, până aici nimic neobișnuit o să spui și pe bună dreptate, numai că una din persoanele vizate în poveste era protejată de doi cavaleri, care după ce au citit, au sărit pe Sache, au făcut presiuni să șteargă imediat articolul, să nu se bage unde nu-i fierbe ciorba, că adevărul e fix la mijloc, că așa sunt femeile, astfel că până la urmă Sache a renunțat și a șters tot.

Dar în aceeași clipă, un gând pitic și pișicher a început să-l chinuiască, să-l streseze dimineața, la amiază și seara, ba în fiecare noapte nu îl lăsa să doarmă liniștit și îi provoca coșmaruri. Gândul ăsta era de fapt o întrebare pisăloagă: ce-ar fi făcut în locul lui, mult respectatul idol, CTP? Și uite așa, ideea asta neostoită s-a transformat în obsesie. Drept urmare, Sache a decis c-a sosit timpul să vorbească direct cu CTP, să îl întrebe personal ce este de făcut. Ușor de spus, greu de realizat, CTP fiind recunoscut drept taciturn și aspru cu toată flora și fauna înconjurătoare.

Dar Sache nu era omul care să renunțe atât de ușor. Își luă concediul de odihnă, se instală într-un copac mai solid din fața reședinței scriitorului Cristian Tudor Popescu și începu să-l pândească. După o săptămână îi știa fiecare mișcare, fiecare tabiet, de exemplu dacă maestrul trăgea perdeaua de la dreapta spre stânga era nervos, invers - era binedispus, dacă lâncezea în fotoliu însemna că nu-și primise cafeaua, de purta ochelarii colorați avea să vorbească la emisiuni televizate, dacă îi lua pe ceilalți, transmitea materiale pentru Gândul-Info și tot așa.

În condițiile date, Sache gândi că sosise momentul să facă pasul decisiv, drept urmare, duminică noapte, pe la ora unu, se strecură în curtea imobilului, fereastra de la birou era, ca de obicei, întredeschisă, intră în cameră și se băgă sub birou. Acolo se așeză comod și, în scurt timp, adormi.

La ora opt fix CTP intră în camera de lucru, ca de obicei cu o cană cu cafea în mână, era în halat de casă și papuci. Se așeză pe scaunul de la masă și deschise calculatorul. Când îl auzi sorbind a treia oară, Sache acționă și își drese încetișor vocea. Nu se petrecu nimic, CTP sorbea mai departe cafeaua, era îngândurat și nu reacționa în niciun fel. De sub birou, Sache tuși din nou, ceva mai tare de data asta, dar tot degeaba. Ciudată lipsă de reacție la un jurnalist de asemenea calibru, doar degetele picioarelor se mișcau vioaie în interiorul papucilor Betula, așa că Sache schimbă tactică:
- Domnule Popescu, vă rog să mă iertați, n-ați vrea să îmi acordați câteva minute?
- Nu, acum sunt ocupat.

La orice replică se aștepta Sache, numai la un refuz, nu. Căzu pe gânduri, stătea sub masa de lucru a idolului și socotea că maestrul era poate obișnuit cu astfel de abordări matinale. Ce nu știa, ei bine, habar n-avea ce trebuia să spună și să facă mai departe. Când deodată scaunul se trase în spate cu CTP cu tot și imediat zări fața ziaristului sub birou, aproape de fața lui
- Ce faci dumneata aici?
- Gândesc.
- Și de ce gândești sub biroul meu?
- La cum ar trebui să scriu o întâmplare reală fără să folosesc numele celor implicați.

CTP stătea mai departe încovoiat ca o scoabă și îl privea cu uimire și dispreț, parcă ar fi vrut să hipnotizeze un gândac de bucătărie, încurcat în moațele covorului. O clipă își închipui c-o să-l strivească cu papucii de casă Betula, dar CTP avea, contrar aparențelor, inimă bună.
- Spune cum te cheamă și cum te pot ajuta. Ieși te rog de sub masă, așează-te acolo, ia și o cafea. Orice ai zice, metoda dumitale de a dezbate o problemă este extrem de bizară.

Sache ieși de sub birou, își întinse oasele, se așeză pe scaunul din fața maestrului și sorbi cafea.
- Mă cheamă Sache. Întâmplarea pe care vreau să v-o spun se referă la o prietenă, lucrează la televiziune și a fost invitată de ziua ei la un club din București. O cheamă...
- Stop! Parcă ziceai că nu vrei să folosești nume.
- Are inițiala C.
- Uite ce sfat îți dau eu, spune povestea folosind denumiri de medicamente. De exemplu, în loc de Sache, spune Spirulina, în loc de C spune Codeina și tot așa.
- Bun, Codeina a fost invitată să-și serbeze ziua de naștere la clubul G...
- Gluconat de Calciu!
- La Gluconat de Calciu, unde amfitrionul evenimentelor era, până acum un timp, Plavix.
- Te-ai prins.
- Nu știu dacă ați fost vreodată în Gluconat de Calciu...
- Nu obișnuiesc să merg în cluburi de noapte.
- Plavix avea obiceiul de a pune pe afiș nume de artiști, numai că, în locul lor, cânta el. Când în sfârșit cobora de pe scenă și venea invitatul, anunța pauză de socializare.
- Ai divagat, ziceai de Codeina.
- În seara respectivă, Codeina a servit la toată lumea tort și șampanie, că bani de mai mult, ciu-ciu! pe timp de criză, așa că s-a cântat, s-a aplaudat, ca la un spectacol obișnuit. La final au plecat toți, au rămas doar Codeina și încă două fete. Și acum urmează surpriza: apar deodată patru tineri...
- Nu folosi cuvinte banale, spune și tu puțoi.
- Vin patru puțoi și îi cer Codeinei să achite consumația nu știu căror spectatori. Ea, cum spuneam, nu avea bani, că-i om de cultură și ăștia nu au căutare în România, așa că a plătit doar consumația personală și a ieșit din club. După ea a venit în pas alergător al cincilea puțoi care a început să se scuze. Zice: - Iartă-ne, Codeină, iartă-ne c-am vrut să te țepuim, a fost doar o glumă de ziua ta. Bun... aflu eu povestea, mă enervez și scriu un articol.
- Mi se pare o reacție normală și eu m-aș fi enervat.
- Atunci a intervenit Amoxicilina!
- Care Amoxicilină?
- Amoxicilina este o prietenă comună și, cum ziceam, a început să turuie verzi și uscate, cică a furat Codeina banii consumatorilor, că a țepuit clubul Gluconat de Calciu, c-a dat de dracu’ și că n-o s-o mai primească niciun local din București. Ba mai mult, l-a săpat pe amfitrionul Plavix, care a fost înlocuit de altul, care nu mai cântă în locul invitaților.
- Poți fi mai succint? Încep să pierd șirul...
- Pe scurt, m-am enervat și am scris un articol folosind în loc de nume și prenume, inițiale. Și cum l-am postat pe internet, cum m-au luat toți la refec, primul m-a contactat Hidrocortizonul!
- Hidrocortizonul?...
- Da, m-a sfătuit să șterg articolul, să las femeile să se păruiască în voie, să-și rezolve treburile între ele. Apoi mi-a scris Sicovitul de Bucovina, zice: orice dar nu te lua de Amoxicilina, e prietena mea și vreau s-o împac cu Codeina.
- Dragă Spirulină, m-ai amețit de mă doare capul cu atâtea medicamente.
- Dar dvs ați spus să folosesc medicamentele...
- Să trecem direct la pildă, la morala fabulei.
- N-am!
- Cum adică, n-ai?
- Păi eu nu scriu fabule și nu am pilde.
- Nici eu nu scriu fabule. Știi ce? Mai bine hai să facem o știre și o postez în Gândul, zicem așa: În clubul Gluconat de Calciu din București, unde cânta Plavixul în locul invitaților, s-a încercat țepuirea omului de cultură Codeina Fosfatică de către cinci puțoi, angajați sezonier. În urma acestei întâmplări, Amoxicilina a denigrat-o public pe Codeina, iar Spirulina a luat inițiativa și a scris pe internet un articol nervos. La rândul ei, Amoxicilina a fost apărată de cavalerii Sicovit și Hidrocortizon. În urma protestelor, Amoxicilina a fost înghițită, cu tot cu glazură, de un chelner mai prost și bolnav de gâlci și de conjunctivită. Ce zici, e bine?
- E perfect! În felul ăsta n-o să se prindă nimeni despre cine e vorba... Am o singură nedumerire, cine ați spus că este Codeina?