agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-27 | [This text should be read in romana] |
Era prea mult să reteze trunchiul lumii sale ascunse.
- Să-l tai, ceru bătrânul și spunea multe. Era cireșul din care căzuse. Rămas paralizat, îl ocrotea ca pe un tovarăș de suferință. Se bucura când rodea fructe viermănoase, când îi zărea în vârf ciorchinii de copii devoratori și când îi mesteca din cleiul crengilor ciuntite. Acum, poftea să se încălzească din lemnul său, să vadă pădurea prin golul lăsat între vișinii pitici și să nu mai audă graurii. Absența umbrei sale putea slobozi buruienile însetate de soare. Luă drujba, îi verifică uleiul de ungere și-i ascuți lanțul tăios, fără grabă, za cu za. La piciorul mărinimiei lui de altădată, îi măsură din ochi coroana, scurmă covorul semințelor uscate și așteptă. Când drujba cu șocul tras îi deveni grea în mână, se așeză pe stânca folosită drept prag în nenumărate urcușuri flămânde. Acolo sus, coroana îl ascundea de întreaga lume; citea și foșnetul era o bibliotecă de sunete. Se temea de bătrânele spoitorese; poposeau pe grămezile de vreascuri aduse din corhană și vorbeau despre el prefăcându-se că nu-i cunosc ascunzătoarea. Pe atunci, s-ar fi opus cu îndârjire acestei tăieri; acum, răzbunarea bătrânului părea mai puternică decât orice argument la care apela în gând. Își imagină traiectoria prăbușirii. Părea mai periculos în cădere decât umbrind falnic pomii din mica livadă ... ... Îi veghea somnul. Agitația slugilor prin cuhnii îl depărta de gândul că ea este moartă. Privind la ea, gândea doar la trecutul zbuciumat în care o simțise alături. Afară se auzeau glasuri cu o răutate fățișă și pași apăsați de oșteni. Se pregăti să iasă afară; priveghiul nu trebuia tulburat. Îl întâlni în ușă. În alte vremuri, ar fi luat aminte la semeția lui, gândindu-se la ambiția întipărită pe chip; contrasta în mod evident cu roșeața dată de vin. Buza de jos avea urme recente ale unor mușcături de furie. Moartea jupânesei Ilinca îi abătuse atenția de la primejdii. Acum, îi veneau în minte avertismente și glasuri șoptind îngrijorarea. Simțise de multe ori amenințarea deasupra capului său; venea ca un nor de lăcuste, întuneca și lăsa în urmă doar pustiul. În război, fusese în tabăra nepotrivită, dar se trezise prinsul unor prieteni care-l apreciau. Bătrânul și vătaful de aprozi își puseră în gardă privirile: - Poruncă domnească, boierule! Știa prea bine că trebuie să se teamă pentru viața sa; îndepărtarea de catafalcul jupânesei îl lipsea de sprijin. Realiză că zilele sale depind mai mult de acest om, prea simplu ca să șovăiască, decât de porunca celui care îi hotărâse moartea. Nevinovăția îi dădea puteri să lupte, să se agațe de viață prin rugăminți și argumente. Avea purtarea unui învins. Ceru să fie dus în fața domnului pentru a se dezvinovăți. Când i se permise să-și ia dulama și cușma, prinse un fir de speranță. Mai avea timp să-l înduplece pe domn, să-i amintească desele momente în care îi fusese alături și să demonteze, cu judecată, fiecare acuzație. Ieșiră în viscol. Ninsoarea li se așeza ca un văl în fața ochilor. Locurile cunoscute erau depărtate, străine și lipsite de importanță; dincolo de orizontul închpuit, era un hău. Caii plecau triști capetele, oamenii își ascundeau chipurile. Numai Macrei înfrunta vâltoarea fulgilor cu dulama descheiată, hotărât să îndeplinească porunca. Mergea în frunte, evitând rugămințile bătrânului. Pierdea prilejul de a-i studia chipul, de a se agăța de reperele uneltirilor sale; sigur era vinovat. Căutat din prundul râului, dincolo de crestele de zăpadă clădite peste povârnișul malului înalt, orașul părea ascuns. În vad, copitele cailor spărgeau capetele podului de gheață. Stropii zburau printre fulgii grăbind spre undele învăluite în aburi. Pe întinsul alb, se iveau doar măciulii uscate de pălămizi clătinate de vânt. La margini, târgul era pustiu. Casele se ascundeau sub pălării de zăpadă. La streșini viscolul învăluia trâmbele de fum; pufneau spastic dinspre ursoaice. Câinii însoțeau călăreții cu zăpăit ofticos. Chipuri buhoase se ițeau în urma lor; aveau același drum. În centru, biserica își înălța spre cer tentaculele turlelor. Preotul avea siguranța unui judecător încredințat de vinovăția condamnatului. Sfinții pictați pe cupolă erau la fel de amenințători. Pentru o clipă, tăie firul mărturisirii și se gândi să fugă. Avea în față singura piedică, dar se gândi cu teamă la frigul de afară și la mormântul săpat cu greu de groparii troieniți; aveau s-o astruce pe Ilinca singură. Chiar dacă avea să simtă pe grumaz ascuțișul de gheață al sabiei călăului, trebuia să se întoarcă alături de ea cât mai repede - Sunt gata, anunță stins. Afară, cortegiul era mai numeros decât își imaginase el. Erau înșirați până spre locul execuției. Cu sabia grea în mână, Macrei părea a fi călăul. Se temu ca hotărârea și asprimea vătafului de aprozi să nu fie suficiente pentru o singură lovitură. Apariția adevăratului călău îi dădu încredere. Își așeză pe zăpadă hainele, fără să uite că nu le va mai îmbraca. Ocoli ochii spectatorilor gândindu-se la neînduplecarea lor. Se așeză în genunchi tremurând de frig și ceru călăului să se grăbească. Simți mișcare în jur. Poate Macrei s-a răzgândit; poate hotărâse să-l înfățișeze domnului; mai era speranță. Nu. Chiar dacă sabia întârzâia să cadă, lovitura avea să vină. Își privi barba ninsă; ascundea zăpada. Nu va putea s-o vadă înroșindu-se. În jurul ei, urmele călăului erau șterse încet de viscol ... ... Drujba porni greu. Făcu semn în coaja lucioasă și să opinti să taie cât mai adânc, până când șanțul, din care izvora rumegușul cu miros de lemn verde, dădu semne de închidere. Trase lama cu greutate, apoi crestă pieziș sub tăietură. Scoase o pană de lemn ca o felie de pepene. Auzind pârâitul cedării, se feri din calea truchiului plecându-se îngreunat de ani. Se aștepta ca o durere ascuțită în piept să-l doboare și pe el. Simțea cum renunță la o parte din inocența acelor ani, când se ascundea de întreaga lume, când își cultiva singurătatea și confunda foșnetele paginilor, mirosind a secole, cu cele vii ale frunzelor protectoare. Motorul drujbei se opri. Se auzea doar zgomotul roții de lanț continuând să se învârtă. Pe cioata rămasă ca semn, nu putea număra inelele anilor. În inima trunchiului, putregaiul își făcuse loc; măcinase iernile bătrâneții cu dureri și nevoi. Se cinchi culcându-și capul pe genunchi... Bătrânul dădea semne de nerăbdare; aruncă în foc ultimile așchii uscate și se înveli în ogheal. Tremura. Când tânărul intră în casă cu brațul de lemne, se temu de privirea lui și întoarse să râcâie peretele coșcovit. Auzi trosnitura greoaie din fața vetrei, scormonitul anemic în jar și mocnitul umed al lodbelor. Apoi, un oftat și scârțâitul ușii... Se ridică și merse deculț, în fața sobei fără portiță, să prindă bufnitura primelor flăcări. Deasupra dogorii, capetele roșii de cireș musteau sevă; focul se încăpățâna să rămână stins. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy