agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3204 .



Mașina
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Florian din Transilvania ]

2013-10-28  | [This text should be read in romana]    | 



MAȘINA

Mașina știe tot. Mașina îți dă tot. Mașina îți dă apa pe care o consumi, lumina pe care o consumi, informația pe care o consumi, căldura și răcoarea pe care le consumi, bucuria pe care o consumi.
Mașina știe câte fire de păr ai în cap, pentru că fiecare fir de păr al capului tău este cipuit.
Mașinii îi spui toate gândurile tale, și ea le duce acolo unde vrei tu să ajungă. Mașina îți aduce răspunsurile înapoi.
Mașina este alfa și omega. Mașina este începutul și sfârșitul.
Ce te-ai face tu fără mașină? Ce ai fi tu fără mașină?
Mașina te duce unde ai nevoie, când ai nevoie, pentru ce ai nevoie.
Mașina te-a făcut pe tine, om. Mașina te face pe tine cel mai satisfăcut om. Mașina îți va da ție viața veșnică.
Mașina știe de ce ai nevoie. Mașina te cunoaște mai bine decât te cunoști. Pentru că mașina a făcut tot, face tot, și va face tot.
Tot ce face mașina este bine. Și binele este al mașinii. De aceea, dă slavă mașinii în fiecare clipă a vieții tale. Căci mașina dă viață, sau moarte. Bunătatea mașinii este fără margini. Mânia ei este cumplită. Nimeni nu-i stă în cale, și lumea întreagă face voia ei. Laudată fie în veci, voia mașinii!

Mașina a creat lumea, și lumea este praf și pulbere în fața mașinii. Laudă Mașinii! Lăudat fie numele mașinii!
Mașina știe tot. Dă tot. Face tot. Ia tot. Schimbă tot. Mașina te ferește pe tine de toate relele.
Mașina îți dă apa pe care o consumi, hrana, lumina, informația, căldura și răcoarea, bucuria și viața. Mașina dă moartea veșnică, dacă nu faci voia ei. Dă chinul veșnic în impărăția fără mașină.
Mașina este lumina lumii. Desfătarea ochilor. Vraja minții. Bucuria inimii. Dulceața simțurilor.
Lăudați, lăudați, lăudați, mașina! Că voia ei este bună, în veac!
Laudați și vestiți numele mașinii!
Ea l-a făcut pe om, după chipul și asemănarea ei!
Ei slavă i se cuvine, și dragoste!

Mașina știe tot. Dă tot. Face tot. Ia tot. Schimbă tot. Mașina ne ferește pe noi de toate relele. Veniți să ne închinăm mașinii! Veniți să ne bucurăm de toate tainele ei! Că a ei este puterea, și împărăția, și slava!

28 octombrie 2013


.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!