- E doar un vaccin, râse Thora, ce prostie pe capul tău!
- Nu poți înțelege! Lasă-mă! Când o să porți și tu Sămânța, mai discutăm!
Thora o privi pe prietena ei, contrariată. Ce atâta secrete? Ce atâta teamă? Alegerea fusese a ei. Când era vorba de Sămânță, dădeau fuga de-a valma, ca nebunele, să se înscrie pe listele de așteptare. Bine măcar că nu era obligatoriu să procreezi! Se săturase până peste cap de toată campania aceea care dura deja de mai bine de douăzeci de ani. Erau cinci exemplare masculine în oraș, iar după părerea ei, cel puțin două dintre ele nu mai erau în stare să împartă Sămânța. Listele de așteptare se întocmeau cu cel puțin șase luni înainte de a putea participa efectiv la o întâlnire. În numele Forței, ce putea fi atât de atractiv în a culege în propriul trup reziduurile unui exemplar masculin, care generau sau nu, viață în alt trup?
Era prietenă din copilărie cu Lara și rămăseseră prietene și după ce Thora devenise cercetașă de bază în Pluton. Deși o apucaseră fiecare pe alt drum, erau tot atât de apropiate ca la început. Thora nu putea înțelege, în ruptul capului, de era atât de important pentru o femeie să devină Purtătoare. Pe ea o mulțumea să fie cea mai bună cercetașă și asta și devenise. Era singura care putea pilota o navetă compactă, singura care depășise bariera magnetică prin care spațiul le era limitat și singura care făcea câte două gărzi pe zi pe orbita planetei. Tocmai de aceea nici nu fusese obligată să participe la Program sau să se înscrie pe vreo listă pentru însămânțare. Și era foarte mândră de statutul ei privilegiat.
- Hai, liniștește-te, va fi bine, te asigur! E doar un vaccin!
- De ce trebuie să-l fac?
- De ce a trebuit să porți Sămânța?
- Ce întrebare mai e și asta?
- Păi, chiar așa, ce întrebare mai e și asta?
- Thora, tu n-ai să înțelegi niciodată cât de important este să devii Purtătoare, ca element al politicii de extensie a speciei.
- Ei bine, nu suport să fac parte dintr-un program cu care nu sunt de acord. Până acum perpetuarea speciei s-a asigurat în mod natural, fără intervenții de acest gen și chiar dacă bărbații au devenit din ce în ce mai rari, nu consider necesară intervenția Consiliului în asta. Dacă ai fi învățat Istoria Omenirii din anul l așa cum ar fi trebuit, ai fi știut că procrearea era un proces de acord bilateral între sexe, care intervine într-un anumit moment al desăvârșirii personale și nu ca o solicitare politică. Dar, chiar! Nu am citit niciodată când și cum au dispărut bărbații. E o realitate cu care ne-am născut și chiar dacă vouă vi se pare normal să prindeți un loc pe lista de însămânțare ca singur mod de a urca pe scara socială și a primi recunoașterea, eu sunt un exemplu clar că nu trebuie să fi deformată hormonal ca să ai valoare
- Niciodată nu ți-a plăcut să fi ca altele, dar asta nu te face cu nimic mai specială. Ești și tu femeie cu toate realizările tale profesionale și, odată, tot se va trezi în tine dorința de Sămânță.
- N-ai să vezi tu asta!
Râse scurt, cam plictisită de atâtea probleme pe care Lara părea să le fi dobândit odată cu Sămânța. O lăsă în pragul spitalului. Clădirea în sine nu era chiar urâtă, dar Thorei îi crea un sentiment straniu, de neliniște. Afișele cu chipurile celor cinci bărbați zâmbeau de pe cele mai înalte pasarele, făcându-i greață. Toate femeile îi cunoșteau deja, din fașă. Erau aceiași de ani buni. Măcar de i-ar fi schimbat și pe ei Consiliul, așa cum schimbau plutoanele. Până la urmă, ea nu avea de ce să se plângă, pentru că pe ea nu aveau să o schimbe niciodată. Era singura care navigase vreodată după Centura Magnetică, dincolo de barieră și asta nu era puțin lucru. Printre privilegiile de care se bucura era și acela de a putea să-și decidă programul de viață.
Privi în sus încă odată. Panourile luminoase se repetau la fiecare intersecție. Nu știa care dintre ei o însămânțase pe Lara, dar găsea că nici unul nu merita atenția de care se bucurau. Erau slujiți mai ceva ca în trecutul îndepărtat al planetei. Femeile le erau propriu-zis sclave. Și slavă Forței, erau o grămadă de femei! Tot ce mișca pe planetă era făcut prin femei. Ei, puțini, câți or fi fost, nu trebuiau să ridice nici un deget, ferească Forța, nu cumva să le piară Sămânța, asta dacă o mai avea careva dintre ei. Problema asta cu Sămânța le lua mințile tuturor. Într-adevăr, fără bărbați specia ar fi fost amenințată cu dispariția, dar ce nu înțelegea ea, era de ce nu se foloseau alte metode de concepție. Doar erau atât de avansați în astfel de experimente și, cel puțin, nu făceau parte dintre speciile acelea a căror Sămânță se altera de îndată ce părăsea Purtătorul. Fusese bună la istorie, mai ales la Istoria Speciilor. Îi plăcuse și Biologia. Plăcerea ei era în studiu și în cercetare, poate că tocmai de aceea se putea bucura de astfel de reușite în plan profesional.
Părăsi singură orbita, într-o patrulare menită să o liniștească. Nimic nu era mai reconfortant decât o plimbare în gardă. Gândul îi reveni la prietena ei:
- Ce putea să o sperie în halul acesta un vaccin? Doar a devenit Purtătoare, nu e pe moarte!
Își dădu seama că pusese întrebarea cu voce tare doar când auzi o voce în spatele ei:
- Vaccinul acela nu este ceea ce crezi tu!
Sări ca un arc, surprinsă să găsească pe puntea propriei navete un exemplar masculin, necunoscut, dacă era să se ia după afișele care împânzeau orașul.
- Stai ușor, bărbatul ridică mâinile într-un gest pașnic. Nu vreau decât să părăsesc această planetă, să ies în spațiu. Dacă aș mai fi avut ceva timp la dispoziție, nu aveai cum să dai de mine!
- Adică cum? Mi-ai fi furat naveta? Ce glumă bună! Nimeni și nimic nu poate traversa bariera.
- Dar tu poți? Nava ta poate?
Nu răspunse, îl privi doar cercetătoare:
- Cine ești? Unde ești înregistrat?
- Nu fac parte din cercul de aici, nu sunt înregistrat în orașul tău!
- Deci ești înafara Legii Consiliului!
- Sună mai dramatic decât este, crede-mă!
- Stai pe loc! Consideră-te de acum prizonier! La coborârea de pe orbită, am să te predau autorităților.
- Cine sunt autoritățile tale? O ceată de femei nebune care mă vor proslăvi de îndată ce mă vor zări, apoi îmi vor cerși Sămânța, târându-se în coate și genunchi!
Thora știa că bărbatul avea dreptate, dar undeva, într-un colț al minții sale, știa și că a exista înafara Legii era greșit. Ea apăra Legea și tocmai de aceea era cea mai bună cercetașă din Pluton. Cântări un moment ce articol ar fi trebuit să primeze în această situație: cel care obliga orice femeie să protejeze până la sacrificiu un exemplar masculin, sau cel care prevedea obligativitatea înregistrării. Bărbatul o privea, zâmbind ademenitor, într-un fel care se apropia de cel al chipurilor de pe panourile din oraș. Avea părul lung, ondulat, coborând răzvrătit pe spate, ochi întunecați, pătrunzători și o statură care o depășea cu o palmă. Nu luptase niciodată cu un bărbat și, chiar dacă era cea mai puternică cercetașă, nu putea să nu observe mușchii bine lucrați, semn că ar fi avut ceva de furcă cu el pentru a-l mobiliza.
- Ei, te-ai hotărât?
- Nu era necesar să mă hotărăsc, normal că voi coborî de pe orbită și te voi preda Consiliului.
- Nu ai să faci una ca asta!
- Stai pe loc, îl atenționă, cu privirea la mișcările prin care el încerca să se apropie de bord.
- Sunteți îndobitocite toate. Habar nu ai! O femeie este bună doar să poarte Sămânța. Vaccinul injectat în timpul unei sarcini este de fapt o substanță care asigură Consiliul că fătul va fi de sex feminin, asta, în varianta în care mama și fătul mai trăiesc după injectare. Feții de sex masculin nici măcar nu sunt pământeni. Inseminarea se face cu tulpini ale altor specii. Așa că, fericita Sămânță de care se bucură toate femeile, e produsul unei specii care în curând va pune stăpânire pe întreaga planetă.
Thora simți că o ia cu amețeală, suna atât de sinistru. Îl măsură pe bărbat cu o privire rătăcită:
- Ești nebun!
- Poți verifica singură, să știi! Dacă privești atent pupila exemplarelor care împart Sămânța, vei vedea că nu e rotundă.
- E rombică, bâigui, căci observase diferența pe care o crezuse un simplu efect artistic al afișelor panoramice. Dar…
- Știu că e greu de crezut, se apropie de ea. Uită-te la mine, ce vezi?
Avea niște ochi negri, teribil de adânci, împrejmuiți de o perdea de gene lungi, negre. Mirosea ciudat, a… ceva… puternic. Pupila era rotundă. El înțelese că ea văzuse ceea ce trebuia, așa că îi prinse mâinile în ale sale:
- Părinții mei sunt pământeni, iar mama nu s-a prezentat la vaccin. Am trăit în munți o vreme, până când ai mei s-au stins. Dincolo de Centura Magnetică, străinii nu pot pătrunde. Câmpul magnetic le distorsionează undele vitale, așa că destinația mea este universul din spatele barierei.
- Erai în drum spre altă galaxie, înțelese ea.
- Nu pot trăi aici și nu am să-mi pierd timpul în explicații pentru tine.
Păi chiar ar fi avut de dat ceva explicații. De ce n-ar fi putut trăi pe o planetă pașnică, idolatrizat de milioane de femei, care i-ar fi îndeplinit orice dorință? Sau probabil că își dorea doar să fie liber să decidă soarta propriei Semințe, să populeze universul cu oameni. Se apropie de ea și o strânse în brațele puternice, lipind-o de peretele rece al cabinei. Thora nu se lăsă surprinsă, i se păru un atac fățiș și zvâcni pe sub strânsoare, tehnica ei unică de luptă fiindu-i încă odată de folos. Se aruncă spre bord, gata să seteze rapid coordonatele de întoarcere. Bărbatul o prinse imediat de legătura în care își adunase părul și o trânti la podea, pe spate, strângând-o între genunchi.
- Nu vreau să te rănesc! Vreau doar să pot ieși din spațiul acesta limitat. Viața aici nu mai este ceea ce ar trebui să fie. Supunerea a început demult și tu îți dai seama că eu spun adevărul. Ai văzut cu ochii tăi că și cele care devin Purtătoare înțeleg. Nu e același lucru să porți Sămânța unui pământean cu acela de a purta o Sămânță care ne va distruge în curând.
- Nu am știut asta, suspină jenată de strânsoarea puternică, care îi tăia respirația. Eu nu am participat la Program niciodată. Și apoi, cine a adus Sămânța pe planeta noastră?
El îi zâmbi, atât de straniu, că zâmbetul o încălzi pe interior. Îi mângâie obrazul ușor, într-o prelingere fină a degetelor pe fața ei.
- Probabil una dintre expedițiile de cercetare s-au întors cu câteva femei însămânțate de altă specie. Cine știe! Femeile sunt dornice să poarte Sămânța! Sau în marea lor majoritate…Tu nu ești ca alte femei, ești unică!
Picioarele i se înmuiară la vorbele lui și o senzație plăcută îi acceleră bătăile inimii. Poate că fuga după Sămânță nu era chiar o prostie, o nebunie, așa cum crezuse ea. Și poate că sosise momentul în care ar fi trebuit să demonstreze că era o adevărată cercetașă și să îl salveze pe pământeanul care purta semințele omenirii. Să îl ducă înafara Centurii Magnetice, în calea vreunei nave comerciale care să-i deschidă drumul spre salvare, să-l scoată din spatele blocajului magnetic. Nu se aștepta chiar la distincții din partea Consiliului dar, ar fi fost fericită să știe că omenirea va fi salvată datorită ei.
Schimbă coordonatele. Era deșteaptă, era puternică și putea evita nu numai undele ci și asteroizii care înconjurau orbita. Era cunoscută pentru asta! Chiar așa! Mândră că toate manevrele ei izbândiră și de această dată din plin, se întoarse spre bărbatul care privea Centura Magnetică poziționată ca o barieră impenetrabilă.
- Mai e puțin!
- Da, știu bine ce fac, nu e pentru prima dată!.
- Ești grozavă!
Îi plăcu complimentul și sărutul pe care îl primi imediat după el, în colțul buzelor. Era grozav să fie cu un asemenea exemplar lângă ea. Era, cumva, magnetic… Un gând, însă, i se insinuă obsesiv în minte. Părea să știe deja că ea era cea mai bună și că mai traversase bariera. Răspunsul venise repede, ușurat, prea repede și clar ușurat. Magnetismul fusese una dintre materiile ei forte. Dacă tocmai traversaseră Centura Magnetică, dacă străinii sufereau dereglări la traversarea Centurii Magnetice, dacă scuturile navetei sale blocau unda și dacă bărbatul de lângă ea părea să radieze magnetism…
El se apropie parcă plutind, cu mâinile întinse spre ea:
- Îmi placi atât de mult! Nu am mai întâlnit pe cineva ca tine! Ai vrea să îmi porți Sămânța?
Nu putu să îi răspundă. Sau mai bine zis nu încercă. Aplecată asupra bordului, îl putea vedea, oglindite în panourile sclipitoare, părul lung, ondulat, căzut până la umeri, trupul puternic, perfect proporționat și ochii superbi, negrii, cu pupilele dilatate… devenite brusc pătrate.