agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-13 | [This text should be read in romana] |
Dialoguri cu Ancuța ( 1 )
Trebuia să iau un interviu cu niște țânci de grădiniță. Stabilesc întâlnirea cu directoarea pentru ora zece. Ajung pe la unu . Sunt parolist, în general, dar un amic super zgârcit m-a invitat la o pizza, tipul fiind bucuros că bătuse Steaua. Motivul real era că zgârciobu’ ăsta de prieten avusese meciul pe un bilet de pariu și umflase vreo 3 milioane. M-a dus la cea mai nenorocită pizzerie din oraș, una dintr-alea cu prețuri sociale, cașcaval de vacă cu aromă de oaie, ciuperci potențial otrăvitoare și muște vii în atmosferă și moarte în aluat. Acceptasem invitația nu numai fiindcă mi-era foame ci și pentru faptul că ne cunoșteam de la cinci ani și era prima oară când făcea cinste. Și amândoi terminasem, între timp câte un master la stat. A, el se și însurase. Super nuntă! 9 invitați. Cu banii scoși s-a dus în luna de miere, 11 ore la Sinaia. Era cât p-aci să stea și a doua zi, noroc că a prins trenul de 8. Nu de alta dar și conservele cu fasole erau pe terminate. Economie pe toată linia, lucru apreciat de nevastă-sa din moment ce, la întoarcerea din Sinaia era încă însurat. Dar asta e altă poveste. Ajung la grădinița aflată în spatele unui liceu. Am simțit unde urma să intru. Nu trebuia să-mi zică nimeni că acolo era o asemenea instituție. M-am ghidat după gălăgie. Adică, mai bine zis, era un vacarm de nedescris. Aveam să aflu și motivul în mai puțin de 2 minute. -Săru’ mâna, doamna Defta, nu? -Eu sunt. De la radio, așa-i? Domnu’ reporter? -Da. -Aoleu, de când v-așteaptă copiii. La 8 le-am zis că veniți la 10. La 10.30 le-am zis că poate aveți vreo treabă, la 11 m-au întrebat dacă nu cumva i-am mințit ca să nu se mai scuipe și să stea fiecare pe scaunul lui. La 11.30 trebuiau să mănânce și am zis că să nu le dau masa până nu veniți. Mă gândeam că sunteți musafirul nostru și nu-i frumos să-i vedeți cu macaroanele în colțul gurii sau cu sos pe hăinuțe. Intru împreună cu doamna în sala unde erau copiii. Văd dintr-o privire cum trei dintre ei rod cu poftă câte un creion iar un altul, o gumă de șters, de-aia roz, cu gust de zmeură. De foame țipau săracii. Mă apucă mustrările de conștiință. Eu eram sătul, chiar dacă mâncasem pizza fără să o mestec, asta ca să nu-i simt gustul rânced. Plus de asta, dacă ar fi avut viermi, i-aș fi înghițit așa vii și nu mi-aș fi încărcat conștiința cu niște crime pentru care eram foarte puțin responsabil. N-apuc să-mi scot haina, că simt o mână moale dar fermă în mâna mea dreaptă. -Eu sunt Anca, tu? Îu! Mă uit în jos, foarte jos. Nu sunt prea înalt, dar nici 1,82 nu e puțin. Era brunetă cu ochi negri și fața exagerat de albă. Se uita fix în ochii mei. -Ce faci? -Bine. Ce vreți să mă întrebați? Întrebați-mă orice. -Câți ani ai? -Șase. -Grupa mare? -Nu, aia pregătitoare. -Aha, intri într-a-ntâia? -Dap. Atâta mă întebați? -Nuuu. -Vreau să mă întrebați multe. -Ai mâncat azi? -O eugenie, da’ era crema acră și i-am dat-o lu’ Sebi. Mâncam și pilaf cu paste și sos dar v-am așteptat să veniți, să vorbim. -Păi o să vorbim… -Suntem în direct? ( Va Urma )
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy