agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2578 .



străbătând ceața 60
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2015-05-12  | [This text should be read in romana]    | 



După două zile, s-au reluat cursele de pasageri pe brațul Sfântu-Gheorghe. Atunci a sosit și soldatul Irimie care trebuia să supravegheze circuitele telefonice și să intervină, cu depanarea, atunci când era cazul. Tot el era cel ce-l înlocuia pe Nuțu în serviciul lui de la centrala telefonică. O zi și o noapte, unul, apoi o zi și o noapte, celălalt. În zilele în care era la companie, Nuțu trebuia să participe și la activități gospodărești. Chiar în prima zi căpitanul Tuluc, care era de serviciu pe companie, l-a trimis împreună cu soldatul Filip, cel ce îngrijea cei doi cai și căruța , să aducă apă. Atunci și-a dat seama că apa pe care a băut-o cu cana din căldare, cea cu care se spăla dimineața și seara pe dinți, apa, care era folosită la bucătărie pentru prepararea hranei zilnice sau cea care era folosită pentru spălarea săptămânală a rufelor, era adusă cu butoaiele din Dunăre. E drept că cea folosită la bucătărie era lăsată o zi și o noapte în butoiul în care a fost adusă să se decanteze. Se vedea atunci că cea de deasupra era limpede și doar la fundul butoiului era mai tulbure conținând reziduurile. S-a mirat Nuțu. Oare să nu fie și o altă sursă de apă potabilă aici printre apele Deltei? Instantaneu i-a venit în minte Mihail Sadoveanu cu personajele sale din Nada Florilor. Cât de inventivi au fost acei necăjiți care scoteau cu sticla apa provenită din izvoarele reci de la fundul lacului! Dar de ce nu folosesc cei de la companie, dacă nu și sătenii, apa limpede curgătoare a unui izvor ce țâșnea din pământ la câțiva metri de gardul împrejmuitor al curții companiei? Era rece și, poate, bună la gust. L-a întrebat pe Filip în timp ce scoteau cu căldarea apa dintr-un butoi:
-Tu nu vezi de unde izvorăște?
Ba, da, vedea. De la poalele unui mic delușor ce părea mult mai înalt privit de unde se aflau ei, de la aproximativ un metru de la nivelul mării.
Erau pe acel delușor și câțiva copaci ce se deosebeau de sălciile din jur. Semănau, își spunea Nuțu, cu cei din Pădurea Letea. S-o fi format delușorul în aceeași eră geologică și în aceleași condiții ca și
solul pe care se afla acea pădure. Mica ridicătură de pământ ar merita, își zicea el, un studiu geologic.
-Ei, vezi de unde izvorăște?
-Da, de sub acel deal.
-Atunci cum să bem apă care vine printre morminte? Cei ce au gustat-o, și aceștia sunt puțini, spun că e rece, dar are un gust dulceag. Și cum să nu aibă dacă spală morții?
Într-adevăr, pe acea ridicătură de pământ, sigur cu mult mai veche decât uscatul din jur, erau mai multe cruci de lemn, câteva de metal, niciuna din piatră. De câteva generații, de când locuiesc prin acele locuri, lipovenii și, apoi, și alți venetici, își îngroapă morții pe acea ridicătură. Poate au dreptate cei ce zic că acea apă nu este bună de băut.
Se uita cu alți ochii, de la un timp, la mediul înconjurător. Și asta de când s-a hotărât să studieze și geografia. I-a trimis mama scrisoare că la examenele de admitere la facultăți s-a scos acea prevedere care spunea că doar douăzeci și cinci la sută din numărul celor intrați pot fi cei ce provin din rândul micii burghezii ori asimilații acesteia. Îi dădea exemplu pe fata doamnei Prodan, care în două sesiuni la rând, cu toate că a avut medie mare, n-a intrat, dar în vara asta, cu toate că a avut note mai mici, a fost declarată admisă. Deci va putea intra și el, dar să dea la o facultate nou înființată, de istorie-geografie la care, ea crede, se poate intra mai ușor. La început s-a gândit că n-ar mai trebui să încerce. A trecut atâta timp de când alte preocupări, în situația în care se afla, l-au îndepărtat de studiu. Și apoi are calificare destul de bună, va avea din ce trăi, este tehnician contabil. E drept a profesat puțin până acum, dar se poate descurca. Aici, în armată, a învățat să fie și depanator de radio, iar, la nevoie, va putea practica cu succes această meserie care este destul de bănoasă. Și apoi nu se va simți bine, chiar dacă va intra, va fi cu patru-cinci ani mai în vârstă decât eventualii săi colegi. Deci, cu tot sfatul bun primit de acasă, nu va mai da vreun alt examen de admitere, n-ar mai avea niciun rost. Totuși, până la urmă, s-a răzgândit după ce a primit o scrisoare de la vechiul său coleg, Nicu Tămaș. Acesta îi spunea despre Liviu Babeș, cel ce fusese arestat după ce intrase la Politehnica din Timișoara. Vestea era aproape cifrată pentru că n-a pomenit niciun nume, zicea doar Edmond Dantes al nostru, ca și cel a lui Dumas, este pe afară și, ca și deunăzi, tot în primul an de ucenicie
Deci, Liviu este din nou liber și tot student. Se gândea el că așa o să fie, deoarece era convins că acesta n-avea nicio vină. Uite că și Liviu a pierdut câțiva ani buni și, probabil, nu-și face probleme că este mai în vârstă decât colegii lui, de ce și-ar face el?
Odată convins, s-a dus cu prima ocazie la cooperativă și și-a cumpărat un caiet de o sută de file. S-a apucat, temeinic, să studieze manualul primit în dar de la tânăra bibliotecară. În curând capitolele au început să fie rezumate, pe o pagină, apoi pe o jumătate, așa cum făcuse și cu cartea lui Roller. Bine că a păstrat și acel caiet și-l are cu el.
Cu ochii țintă pe unul din caiete, sta și câte o oră repetând. Altceva tot n-avea ce face când nu suna telefonul. Într-una din zile, a fost surprins de căpitanul Tuluc care a intrat fără de veste în camera centralei.
- Ce faci tu acolo, soldat? Ia, dă, să văd!
Și a început să răsfoiască una câte una filele caietelor
- Interesant, interesant, dar la ce-ți trebuiește?
I-a spus, în câteva cuvinte, ce scop urmărea.
- Știi că n-ai voie ca în timpul serviciului militar să te ocupi de probleme personale? Dar, eu pot trece cu vederea, dacă, desigur, nu dăunează activităților ce le ai de îndeplinit. Ai Înțeles?
- Da, să trăiți!
- Lasă, lasă acum milităria. Cum îți zic cei de acasă și prietenii de pe aici ?
- Nuțu.
- Bă, Nuțule, și eu am unele probleme de care te preocupi tu.
- Ce probleme aveți, tovarășe căpitan?
- Nu-ți spusăi? Tot ca ale tale. Sunt în clasa a unsprezecea la fără frecvență la liceul din Tulcea. Tu m-ai putea ajuta, bă Nuțule, la niște referate că eu n-am timp chiar pentru toate.
Sigur, n-a putut să-l refuze. Și-a luat treaba asta destul de serios. De multe ori, chiar îl durea capul compilând de prin manuale fel de fel de teme care erau botezate referate. Se și mira cum de-l doare capul la temele căpitanului, iar la rezumatele și zecile de repetări la geografie și istorie nu. Noroc că lucra la referate mai mult în zilele când era la companie, căpitanul scutindu-l de unele treburi gospodărești. Zilele și nopțile, când era de serviciu, erau numai ale lui și se putea pregăti.
De multe ori, când se întorcea bucuros de la Tulcea, îi spunea ce note a luat, cum i-a făcut praf pe unii profesori. Îi dezvăluia chiar și ce gânduri are după ce va termina liceul și, apoi, după ce va obține, în urma unui examen, gradul de maior. Nici cum planurile lui nu erau legate de frontieră ci de funcții de comandă la brigăzi, regimente, state majore și chiar M.AN ori MAI. Nu i-a spus însă niciodată cum de ajunsese la Sfântu-Gheorghe. Experiența îl învățase că, numai dacă faci ceva foarte grav, ajungi aici.

Într-o z, era liniște prin companie, căpitanul Tuluc era dus la treburile lui prin Tulcea. Nuțu era de serviciu la centrală. Fără să vrea auzi, începutul unei convorbire telefonice. I se păru interesantă așa că ascultă până la sfârșit. Plutonierul Hanță vorbea cu omologul său de la Sulina:
- Cu plutonierul Hanță doresc. Sunt plutonierul Găurici de la Sulina.
- Da, Găurici. Hanță la telefon. Ce mai faci, bătrâne? Nu te-am mai văzut de un car de ani.
- Măi Hanță! Îți mai vezi vârfurile cizmelor? Hă...hă...hă.
- Lasă-te, bă, de glume proaste. N-am timp! Ce vrei?
- Zi-i mă. Le vezi ori ba?
Și-i râse în receptor.
(Nuțu știa de la alții mai vechi că era o poveste cu cizmele lui Hanță. Gurile rele ziceau că atunci când se prezintă la comandantul Brigăzii, ori al Statului major poartă la el, în port-hart, învelită într-un ziar, o perie de ghete. Înainte de a intra, întreabă plantonul: Bă, am cizmele curate au ba? Dacă răspunsul era negativ, îi dădea peria să i le șteargă. Hanță nu-și putea vedea cizmele de burtă.)
- Fii atent aici la mine. Acum vorbesc serios. Tovarășul căpitan Găvan de la aprovizionare mi-a telefonat că, din greșeală, a trimis materialele pe care tu le aștepți, la noi, la Sulina. M-a rugat să facem cumva să nu se afle la regiment.
- Știi cum facem, Găvane? Vorbești tu cu un Comandant de V.G.-u, care are drum spre Constanța ori Mangalia, că știu eu că mulți d-ăștia îți sunt îndatorați, să le ia și să facă o escală la noi. Și cu asta am terminat povestea. Simplu.
- Ba, nu-i simplu deloc. Nu încap. Ai douăzeci de pachete de untură a câte cinci kilograme fiecare, cinci sute de conserve de iahnie de fasole cu costiță afumată, o mie de pachete de porții de cafea împachetate și tot cam atâtea de ceai. Astea ar mai fi cum ar mai fi. Dar ai și o sobă de tuci pentru bucătăria companiei. Cea veche au casat-o.
- Păi, trimite-le cu căruța companiei voastre, cu vizitiul și cu un însoțitor de la magazie. Și gata.
- Nu-i gata, măi Hanță. Tu nu știi că bacul de la Gârla Împuțită îi stricat? Nu mai are deloc stabilitate pentru o căruță. Acum vreo două săptămâni era să se răstoarne în apa gârlei căruța cu câțiva soldați din compania noastră. S-a auzit până la șeful cel mare care a interzis, până la noi ordine, trecerea peste gârlă.
- Da, așa-i!
- Uite cum facem. Vii cu atelajul vostru și cu câțiva băieți până la gârlă, treceți gârla cu bacul, descărcați căruța noastră, cu materialele trimise de mine, treceți-le gârla și le încărcați în atelajul vostru. Nu se poate întâmpla nimic. Pe bac vor fi numai oameni și materiale fără atelaj. Simplu!
- Da. Dar ordinul nu e numai pentru atelaje.
- Lasă, măi, fii tu băiat deștept că țara geme de ăialalți.
Urmarea convorbirii telefonice a trăit-o și Nuțu. Fiind în ziua treburilor gospodărești, l-a luat și pe el plutonierul la Gârla Împuțită.

Sufla pe plajă un vânt subțire spre marea agitată . Căruța companiei lăsa pe nisipul umed urme destul de adânci, dar care erau întrerupte, din loc în loc, de câte un val mai îndrăzneț. Plutonierul stătea pe jilț de-a dreapta soldatului Filip care mâna caii. În spate, pe o scândură, pe post de scaun, stăteau zgribuliți el, soldații Șiu Constantin și Crăciun Vasile. Aceștia doi fuseseră luați din misiune pe când executau paza frontierei, în calitate de patrulă post-pândă. La protestele lor că nu pot părăsi postul decât la un contraordin venit de la superiorul, care li l-au dat pe primul, plutonierul zise:
- Fiți liniștiți, bă, eu răspund. Dar numai dacă va veni un infractor să treacă granița în timpul serviciului vostru. Până atunci nu vă faceți probleme, nu vedeți că și vântul bate dinspre patrie?
Mergeau tăcuți. Nici pașii cailor nu se auzeau. Liniștea fu întreruptă de soldatul Șiu:
- Acesta-i un vânticel cald. Se vede că vine primăvara.
Nu-i răspunse nimeni. Soldatul insistă:
- Vine primăvara, nu-i așa, tovarășe plutonier?
Acesta de abia catadicsi să-i răspundă:
- Vine pe dracu, de-abia am trecut de jumătatea lui februarie.
Au lăsat în urmă pichetul Câșla Vădanei, iar, după încă un ceas și jumătate, au ajuns la malul gârlei. Era un fir de apă ce se vărsa în mare, mărginit de trestii ce se aplecau și foșneau ușor în bătaia vântului. Bacul, o plută de scânduri plutitoare, agățată cu un lanț de un cablu întins între doi pociumpi, unul pe un mal și altul pe celălalt, era pe partea unde se aflau ei .Dincolo se vedea căruța companiei din Sulina.
- Filipe, tu rămâi aici! Vei trage de cablu ca să ne readuci pe malul acesta după ce încărcăm. Dacă n-o să reușești, te ajuți și de cai. Ãștialalți, veniți cu mine!
S-au urcat pe bac, au apucat de cablul ce unea cele două maluri și, în câteva minute, au fost dincolo. Au încărcat, apoi, materialele din căruță pe bac. Cu soba a fost mai greu, dar până la urmă au reușit. I-au ajutat și cei doi soldați care au venit împreună cu plutonierul Găurici de la Sulina. Soba au potrivit-o să fie cât mai la mijloc. De departe se vedea ca o ambarcațiune cu aburi. De o parte a sobei țineau soldații, de cealaltă, plutonierul.
Deodată, s-a auzit o hurducătură . Hanță avu timp doar să strige:
- Þineți, mă! Ce mama dracului faceți?
În momentul următor, pluta, ce forma bacul, s-a întors, pleoscăind, cu fața în jos, făcând să dispară materialele și cei trei oameni de pe ea. Niciunul nu-și mai amintea cum au reușit să se prindă cu mâinile de scândurile din margine. După nici un minut toți patru erau pe uscat. De fapt unul din colțurile plutei era deja înfipt în pământ. Catastrofa se produsese chiar la mal. Plutonierul a făcut de aici încolo cu succes față situației. Nu i-a lăsat pe soldați să mai urce în căruță și n-a urcat nici el. Drumul până la pichetul Cîșla Vădanei l-au făcut în pas alergător pe lângă căruță. E drept că se țineau, din când în când, de câte o margine a ei. În felul acesta nu s-a îmbolnăvit nimeni.
În următoarele zile, cei care făceau paza frontierei de stat a R.P.R , în acel sector, precum și mult mai departe, au găsit pe malul mării, aduse de valuri, pachete de untură. N-au fost recuperate toate, deoarece pe câteva le-au găsit pescarii din zonă. Mai târziu, spre sfârșitul primăverii, s-au mai găsit câteva cutii de conserve. Cafeaua și ceaiul nu le-a mai văzut nimeni niciodată. Soba a fost recuperată peste câteva săptămâni, când au mai scăzut apele gârlei, dar n-a putut fi folosită din cauza ruginii care a năpădit-o.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!