Partidul află totul. Nu era necesar să îi spună nimeni acest lucru, îl știau cu toții, de la ultimul îngrijitor de grajduri și până la contabilul-șef. Problema lui era că furturile, începute odată cu numirea lui în funcție, nu încetaseră nici după ce mai angajase doi paznici. Îl vedeau tânăr, îl credeau fără experiență și îi puneau bețe-n roate cu toții. O simțea pe pielea lui de fost student eminent și proaspăt director de fermă. Ferma era a partidului. Totul era proprietatea partidului: animalele, pășunile, clădirile… angajații erau ai partidului. El apăruse deasupra tuturor, fluturând o repartiție de pe care nu se uscase bine cerneala și începuse să le dea ordine. Ba chiar să schimbe oameni, reguli și obiceiuri bine încetățenite în fermă. Îi călca pe bătături cum era mai rău și unde durea mai tare. Își băga nasul în cele mai mici detalii ale mecanismului după care era administrată îngrășătoria de bovine, fără a ține cont de nemulțumirile celor obișnuiți cu traiul lejer de până atunci.
- Dacă eu îți spun să speli cel puțin odată pe zi balega, o speli, se răstise într-o zi la Nea Ion, care moțăia cu furca la picior, urmărind zborul muștelor grase din grajd. Sunt prea multe animale bolnave aici și voi atâta știți, să dați din umeri!
Înșfăcase furtunul, îl derulase în nervi de-a lungul grajdului și rotise robinetul la maxim, împroșcându-l pe îngrijitor cu apa încărcată de mizerie. Nea Ion sărise în spate câțiva pași, surprins de gesturile viguroase ale noului director. Flăcăul nu glumea deloc. Nu glumise nici cu celălalt îngrijitor, pe care-l găsise în spatele grajdului, vrăjind-o pe Lucreția de la Lăptărie.
- Pune mâna pe mătură și, până la sfârșitul zilei, să nu mai văd urmă de pânze de păianjen prin grajduri! De mâine, veți răspunde cu capul și dacă nu schimbați apa zilnic. Nu cred că voi ați fi dispuși să beți o apă murdară, plină de urină și de fecale. Să tratați animalele astea cu respect, sau o să vă pară rău!
Cui avea să îi pară rău, rămânea de văzut. Partidul avea să afle în curând că în ferma încredințată lui, începuseră să dispară constant cantități semnificative de carne. Aceasta era o motivație suficientă pentru ca Mihai Man, proaspătul director, să înceapă a urmări pas cu pas programul tăierilor, lucru nu tocmai confortabil pentru măcelari. Trăiseră o perioadă cu impresia că tinerelul nu avea să se lege de randament și de pierderi. Cel puțin, Ilie, contabilul-șef, era sigur că hârtiile erau un teritoriu pe care nu avea ce căuta un inginer agronom. Iluzia se destrămă în ziua în care Man îi chemase în biroul lui, luându-i la întrebări:
- De ce s-a depășit planul de tăieri din această lună?
- Erau câteva exemplare bolnave, tehnicianul a semnat actele, răspunsese curajos Marin, cel mai versat dintre măcelari.
- Începând de azi, eu voi aproba fiecare tăiere. Înainte de sacrificiul unui exemplar bolnav, vreau să văd hârtiile aduse de la veterinar și abia după ce mă conving că diagnosticul e corect dăm drumul la sacrificare, s-a înțeles?
După îngrijitori și măcelari, urmase contabilul-șef. Ilie Preda era un bărbat corpolent, bine înfipt în fermă. Trecuseră doi directori peste el, Man era al treilea, dar el rămăsese neclintit în biroul spațios, aflat față în față cu biroul directorului. Nu îl speria un tânăr inginer cu caș la gură care se trezise peste noapte șef, fără să știe cu ce se mânca producția, așa că se prezentase gata să-i explice nou-venitului cum stătea treaba cu acea îngrășătorie de bovine. Înainte de a deschide gura, Man îi ceruse documentele privind efectivul de animale. Preda zâmbise în colțul buzelor:
- Dacă aș știi ce te interesează…
- Nu țin minte să vă fi dat acceptul să mă tutuiți. Clarificând acest prim aspect, să trecem la următoarele: vreau să cunosc modul în care se ține evidența efectivelor intrate în îngrășătorie, nașterile, vânzările, tăierile, vreau să stabilesc cu exactitate producerea fiecărui eveniment care a afectat numărul de animale și, nu în ultimul rând, vreau să văd toate documentele legate de furajarea animalelor. Vorbesc aici de compoziție, cantitate, aprovizionare și consum. Apoi, pentru evoluția pe cap de animal, vreau să urmăresc graficul cântăririlor și periodicitatea lor.
- Ce legătură are cu…
- Eu stabilesc acum cine și cu ce are legătură, sper că acesta e un lucru clar!
Man se ridicase și se proptise cu ambii pumni în tăblia biroului impunător. Preda simțise că pământul îi aluneca încet de sub picioare. Hârtiile lui urmau să intre la puricat? Se descurcase mereu cu secretarul de partid atât în ceea ce privea raportările cât și în ceea ce privea planul. Nici unul dintre ceilalți doi directori nu se străduise prea mult să înțeleagă cifrăraia care acoperea cearceafurile de hârtie pe care le completa el conștiincios la sfârșitul fiecărei luni.
- A, și doresc să cunosc cu exactitate suprafața de teren alocată fermei, cantitatea de furaj colectată de pe pășune și tipul de culturi care s-au realizat pe această suprafață în ultimii trei ani.
Preda ieșise amețit din birou, iar Man îl urmărise cu privirea până ce închisese ușa în urma lui.
Avea un plan, un plan măreț, acum că o întreagă îngrășătorie de bovine era la dispoziția lui. Proiectase să crească animale sănătoase, viguroase, multe, ba chiar să se implice în ameliorarea rasei. Pentru asta, avea nevoie de o evidență clară, de un contabil priceput și care să-i fie un sprijin de nădejde în toate demersurile. Nu avea nevoie de furturi! Partidul urma să-i sufle-n ceafă, să îl ancheteze, sau, cine știe, să considere că acțiunile sale ca director fuseseră îndreptate în mod voit împotriva avutului obștesc. Trebuia să-l găsească pe hoțul care îi punea în pericol cariera, cu orice preț.
Câteva zile urmări cu atenție întreaga activitate din fermă, de la primele ore ale dimineții când soseau îngrijitorii și până la ultimele ore ale zilei, când soseau paznicii. Începuse să cunoască fiecare animal după culoare, forma greabănului, a capului sau a urechilor. Într-una din zile fusese vândut un lot de animale unei firme străine, iar el închisese ochii când sesizase cum îngrijitorii strecuraseră în seara dinaintea vânzării bulgări de sare în grajd. Dimineața, animalele se năpustiseră asupra apei și băuseră în neștire. La cântar, greutatea animalelor vândute o întrecuse ușor pe cea din evidența lui Preda. În altă zi, dăduse peste un cioban care își adusese oile pe pășunea fermei. Îl alungase, cu toate că bărbatul îi promisese o cantitate apreciabilă de aur în schimbul dreptului de pășunat o săptămână. A doua zi, secretarul de partid îl sunase cu indicații clare să lase turma la pășunea fermei, pentru că turma reprezenta tot un avut obștesc. Man se îndoia de acest lucru, dar nu putea să se opună unor dispoziții de partid. Observarea tuturor acelor aspecte îi lăsase un gust amar. De pe băncile facultății, văzuse producția cu alți ochi. Avusese anumite așteptări, anumite idealuri. Nu se vedea renunțând prea ușor la ele. Apoi, veniseră studenții de la Economie agrară în practică. Două fete și doi băieți, împiedicându-l cu curiozitatea și cu solicitările lor. Îi plasă în biroul lui, le dădu să studieze cărțile de specialitate pe care le avea în bibliotecă, sperând să scape de o astfel de îndatorire, cu toate că nu demult fusese și el student și participase la astfel de ore de practică.
- Este o fermă frumoasă, îl surprinse într-o zi una dintre studente, în timp ce el peria cu mâna furajul abia turnat în spațiile de ciment.
Nu găsi nici un cuvânt suficient de potrivit pentru a-i răspunde. O privi o clipă cum stătea la intrarea în grajd, cu halatul alb apretat și călcat atent, un gând răutăcios făcându-l să se destindă: până la sfârșitul zilei avea să fie ca scoasă dintr-un furnal.
- Raluca Radu, anul trei.
De ce s-ar fi străduit să-i țină minte numele? El fusese un altfel de student, își băgase mâna și în fundul animalelor la nevoie, rânise în grajduri și ajutase la împerechere cu o emoție mult mai mare decât o încercase alături de o fată. Îi strânse totuși mâna întinsă, doar pentru a-i vedea reacția când se murdărea cu praful rămas pe degetele lui de pe furajul uscat. Ea nici nu clipi. Respiră fără efort aerul încărcat cu miros de balegă proaspătă și se avântă de-a lungul șirului de animale, mângâind câte un exemplar pe frunte. Ochii verzui îi străluceau ca luminați de o bucurie lăuntrică. Interesant.
- Ne-ați spus să folosim baia din vestiar, se întoarse la un moment dat spre el, nu merge apa la toalete!
În ferma lui totul trebuia să meargă, că era vorba de un afurisit de robinet sau o instalație de muls. Petrică, administratorul, nu avea altă treabă decât să verifice ca totul să meargă uns. Nu cedă impulsului de a o trimite la administrație pe Raluca Radu - anul trei. Se întoarse pe călcâie și porni spre vestiare. Studenta veni în urma lui. Mirosul pătrunzător de clor care îl lovi la intrarea în vestiar, îi înfundă instant sinusurile. Toaletele arătau jalnic. Pe pereții vopsiți în verde, se întindeau pete maronii de la nivelul bazinelor vechi cu pârghii strâmbe și lanțuri mâncate de rugină. Man trase de un lanț, apoi de celelalte două. Într-adevăr, apa nu curgea pentru a spăla mizeria depusă pe vasele de faianță. Se urcă pe marginea unei toalete și băgă mâna în bazin. Recipientul nu avea apă, dar în interior, degetele lui atinseră un obiect învelit în plastic. Îl apucă bine și îl ridică de sub pârghie.
- E carne!
Asta vedea și el. Carnea care era furată constant din ferma lui, era împachetată în două straturi de folie, închisă în pungi și depozitată în bazinele toaletelor din vestiar. Trei bazine, trei pachete a câte cinci kilograme fiecare, aprecie Man. Cincisprezece kilograme pe zi, cel puțin trei sute de kilograme pe lună, dacă ținea cont de zilele libere. Se întoarse spre studentă:
- Rămâne între noi…
Fata dădu din cap, ajutându-l să adune pachetele și să le închidă într-unul dintre dulapurile din vestiar. Acum avea nevoie să știe cine avea să vină după pachete. Își privi ceasul. În mod normal, mai rămâneau două ore din programul de lucru. Cel mai probabil, pachetele fuseseră strecurate în baie la orele amiezii, după ce încetase treaba la abator și aveau să fie ridicate înainte ca oamenii să năvălească la vestiare pentru a se pregăti de plecare. În autobuzul-convenție cu care circulau majoritatea angajaților nu aveai cum să ascunzi trei pachete de o asemenea dimensiune. Rămâneau suspecți angajații care veneau la fermă cu mașina, adică medicul veterinar, tehnicianul, contabilul-șef și inginerul. Să se posteze în ușa vestiarelor cât timp oamenii se schimbau, nu era o soluție. Să ceară portarului să oprească ieșirea mașinilor până se golea ferma de angajați?
Nu fu nevoie de măsuri extreme. Îl zări pe contabilul-șef puțin înainte de încheierea programului de lucru, ieșind din vestiar de-a dreptul disperat.
- S-a întâmplat ceva? Man îi ieși în cale cu brațele încrucișate la piept și privirea crâncenă. Mai precis, ați pierdut ceva?
- Nu înțeleg…
- Pot să vă fac eu să înțelegeți! Îl împinse pe Preda în biroul de contabilitate, închizând ușa în urma lor. Avem un caz de furt în fermă! Așteptă ca bărbatul să înțeleagă că fusese descoperit. Poate că avea nevoie de puțin imbold pentru a recunoaște… După ce vor fi prelevate amprentele de pe pachete…
Contabilul căzu în genunchi, împreunându-și palmele în fața pieptului:
- Tovarășe director, nu mă nenoroci! Am familie, am copii, băiatul cel mic e bolnav! Vă rog, vă implor, am să vă rămân dator întreaga mea viață! Am să fiu ca un sclav pentru dumneavoastră!
Trăsăturile schimonosite îl făceau de nerecunoscut. Aroganța dispăruse, fiind înlocuită de o umilință dezgustătoare. Man nu și-ar fi imaginat că Preda putea fi capabil să atenteze la avutul obștesc. De fapt, ar fi fost curios ce părere ar fi avut despre acest lucru secretarul de partid, care îl asigurase la numirea în funcție că în Ilie Preda avea să găsească cel mai de nădejde colaborator. Dacă pe de-o parte era tentat să pună mâna pe telefon și să-l sune pe Galiț, gândul la închisoare fu suficient pentru a-l opri. Nu era un nenorocit de informator și nici un distrugător de familii, chiar dacă avea suficientă afurisenie în el încât să jubileze la mătăniile pe care Preda le făcea neostoit la picioarele lui. Până la urmă, important era să nu se mai fure în firma lui și să nu mai fie privit ca un fraier ușor de dus de nas. Îl mai lăsă câteva minute pe contabil să se târască în fața lui pe linoleumul zgâriat, după care îi făcu semn să se ridice și să iasă din biroul său.
În ziua următoare, Ilie Preda se înființă cu un fazan împăiat, poate chiar o captură obținută într-una din partidele la care participa și secretarul de partid, Galiț. Trofeul era extraordinar de bine realizat, culorile păsării fiind frumos conservate, iar poziția trufașă, cu capul dat pe spate, ciocul ridicat și coada țeapănă, aminteau ușor de poziția lui Mihai Man când intrase prima dată în fermă. Directorul refuză cadoul, dar nu avu nimic împotrivă ca pasărea să împodobească peretele din fața biroului său, spre entuziasmul gălăgios al celor patru studenți care își petreceau mare parte din timp redactându-și lucrările la masa lungă de protocol. Raluca Radu – anul trei, făcuse o remarcă interesantă la un moment dat:
- Știați că pe dealurile din spatele grajdurilor trăiesc fazani? Uneori, dimineața, se aude cântecul masculului chemând femela. E un cântec ascuțit, ca un țipăt poruncitor, sigur l-ați auzit și voi. Când colegii ei dădură din cap râzând, fata se întinse pentru a atinge penele de un verde metalic care acopereau capul și gâtul exemplarului împănat. Acesta este un mascul, se întoarse spre ceilalți surâzând enigmatic. Nu sunt păsări sociabile, încheie făcând câțiva pași spre locul ei de la masă.
Mihai Man trase adânc aer în piept. Intuind acum cât de cât personalitatea lui Ilie Preda, ar fi zis că fazanul reprezenta un simbol și aducea cu el un mesaj. Dacă luai în considerare că Preda era un cunoscut vânător de fazani, mai rămânea să stabilești cine era fazanul din această fermă.
*
Aerul era încărcat de particulele de praf ridicate în vânzoleala taurului. Fixase vaca cu picioarele din față și se împingea în ea, mugind asurzitor. Nea Ion îi striga vorbe de îmbărbătare fără perdea, iar Man îl urmărea concentrat, gata să intervină dacă împerecherea nu avea să se desfășoare în parametrii urmăriți de el. Studenții asistau cu un interes depășindu-l pe cel arătat de regulă în sălile de curs. Fuseseră avertizați să nu se apropie de țarc și respectaseră cerința directorului.
- Clasă, nici o picătură de lichid seminal nu a fost risipită, se apropie de ei Man, după ce animalele fură lăsate să se întoarcă în grajd.
Îl asaltară cu întrebările, chiar în momentul în care o mașină de teren intră în curtea fermei. Oamenii partidului coborâră unul după altul, cu pălăriile de fetru trase pe frunte și mâinile afundate adânc în buzunarele hainelor lungi din fâș de culoare bej. În liniștea grea, se auzi clar strigătul fazanului care se înălță într-un zbor zgomotos de pe dealul din spatele grajdurilor. Man nu își putu alunga imediat din minte fraza care i se năpustise către buzele crispate fără voie: începe vânătoarea. Îi trimise pe toți la treburile lor, îi mută pe studenți în biroul lui Preda și îi invită pe oaspeți la masa de protocol din biroul lui. Trepădușii se așezară admirând fazanul împăiat. Se legă o conversație ușoară despre vânat și armele folosite în vânarea fazanilor. Mihai Man aștepta, încercând să-și alunge scenariile negre din minte. Nu participă la discuțiile preliminare. Era conștient nu numai de statutul lui, ci și de responsabilitățile uriașe pe care le căra în spate odată cu funcția. Avea în mână o parte importantă din avutul obștesc.
- Am fost informați…
Așa începea orice anchetă. Se așeză în fotoliul său înalt, cu o ținută demnă de un ministru și își prinse palmele una de alta, într-o atitudine liniștită.
- … că nu s-au respectat directivele de partid în mai multe sensuri la această fermă. Pășunile sunt folosite în alte interese decât cele de partid, utilajele alocate nu sunt întreținute și sunt casate înainte de a-și împlini durata normală de activitate, producția de lapte și cea de carne au scăzut de când ați fost numit director.
- Adică de o lună și jumătate?
- Vom solicita toate documentele de la contabilitate și vom întocmi un raport…
Man ar fi băgat mâna în foc că Preda nu dăduse curs, cel puțin în ultima săptămână, indicațiilor pe care le primise de la el. De la incidentul cu furtul cărnii, căuta să îl evite sau se eschiva rapid de la orice sarcină care îl viza în mod direct și îi solicita prezența în biroul lui. Părea ușurat că scăpase cu o mustrare și diminuarea veniturilor salariale pe o perioadă determinată, dar încă nu-l putea privi pe Man în față. Directorul se simțea încolțit și nu-i plăcea atmosfera creată de activiștii de partid. Urmau zile grele pentru el și pentru activitatea din fermă. Dacă-l lăsau naibii în pace să-și vadă de animale, n-aveau decât să lingă hârtiile până dădeau în icter negru.
În a treia zi, apăru un milițian alături de cei trei activiști. Nu era semn bun.
- Aveți probleme, domnule director?
Raluca Radu – anul trei, își băga nasul unde nu-i fierbea oala. Dădu să o repeadă, dar lumina îngrijorată din privirea ei verde îl reținu. Dădu din umeri fără a se opri din drumul său spre grajduri pentru a verifica starea celor doi vitei nou-născuți cu care se îmbogățise ferma de curând. Fata veni după el, cum ar fi venit vițelul după ugerul vacii.
- N-am timp de întrebări!
- Voiam doar să vă arăt proiectul, l-am terminat!
Fără să arunce vreo privire către dosarul voluminos, Mihai Man pătrunse în aerul încins al spațiului destinat maternității. Nu avea timp de prostiile lor. El era într-o anchetă, avea treburi mai importante de rezolvat.
- Am câteva grafice frumoase pe care le-am realizat folosind exact datele din această îngrășătorie de bovine. Am și un studiu de caz, vă rog doar să aruncați o privire.
Îl apucă de mână. Pe el. Se întoarse ca electrocutat, gata să-i trântească dosarul direct în găleata cu apă de lângă ușă. Apoi văzu foaia pe care o ține în mână, îmbujorată. Era schița silozurilor în care se păstrau furajele și sub ea, un grafic al periodicității aprovizionărilor, ordonat așezat lângă graficul cantităților eliberate către consumul animalelor.
- Am și câteva tabele periodice pentru întreaga lună în care ne-am făcut practica. Efectivul de animale, cântăririle, sacrificiile, însămânțările, nașterile. Am rezervat un capitol întreg complexului furajer…
O opri, smulgându-i dosarul din brațe. Îl trânti pe masa alunecoasă, direct lângă biberoanele cu lapte și îl răsfoi febril. Sfinte Sisoe! Îi venea să o sărute de să-i taie tot aerul. Fata asta… salvarea lui. Un proiect de practicant, salvarea lui. Se liniști greu, abia după ce găsi marea majoritate a informațiilor cerute de activiștii de partid.
- Am să te ajut să îți completezi proiectul și să îl finalizezi, dar am nevoie de o copie, ca să îl pot studia în amănunt.
Studenta îi zâmbi, iar el înțelese că ea știa cât de vital era întregul proiect pentru cariera lui, dar îi lăsase o portiță pentru a-și păstra demnitatea funcției. Cândva, nu prea demult, fusese și el un student eminent, terminase primul din an, cu nota zece. Trebuia totuși să recunoască că nu avusese proiecte atât de strălucite cum era cel din fața lui. Poate că avea să îi dăruiască fetei niște flori după ce se termina ancheta cu bine.
Zâmbea când puse la dispoziția anchetatorilor copia proiectului.
- Ne apropiam de finalul investigațiilor, am primit toate documentele de la contabilitate, dădu din cap reticent cel care conducea întregul grup.
- Trebuie să luăm în considerare toate probele, se întinse milițianul după pachetul întins de Man.
Urma să le lase o zi-două să analizeze și să compare, gândi directorul, după care avea să atace. Trebuia să afle cine formulase sesizarea și care fusese motivul pentru care Galiț nu îl chemase ca să îl confrunte. Nu se putea gândi la îngrijitori sau la măcelari. Aceștia erau oameni simpli, care începuseră să se obișnuiască cu noile standarde și chiar să îl caute când apărea o problemă de rezolvat. Nu se putea gândi nici la veterinar. Bărbatul părea de-a dreptul încântat că ieșise din banalul activității sale și i se dăduse o temă de rezolvat cu ameliorarea rasei și selectarea atentă a materialului seminal. Preda îi era dator, tehnicianul era mai mult plecat pe câmp să supravegheze culturile… chiar nu putea raționa corect din acest punct de vedere.
Rămase surprins văzându-l pe milițian așteptându-l la poartă după ce angajații plecaseră iar paznicii își împărțeau sectoarele de supraveghere. I se strânse inima ghem și îi coborî în stomac, cu toate că omul părea destul de pașnic. Opri mașina în dreptul lui și îi făcu semn să urce. Milițianul părea că tocmai acest lucru îl aștepta. Se așeză comod în dreapta.
- Ancheta aceasta nu-și avea rostul, începu brusc. Urăsc să-mi pierd timpul cu astfel de cazuri.
Man nu răspunse. Anticipa importanța informațiilor pe care milițianul avea să i le ofere.
- Sesizarea a fost făcută de Ilie Preda, contabilul șef. Având o astfel de vechime în fermă și o asemenea legătură cu secretarul de partid, i s-a acordat credit. Nejustificat. Cred că e potrivit să cunoașteți acest aspect, pentru că nimeni nu are să vi-l comunice. Nu mă pricep cine știe ce la creșterea animalelor, dar nu e prima fermă în care intru și am fost cu adevărat impresionat de cum vă îngrijiți de animale. Urmă un moment de liniște. Nu mă cunoașteți, nu am discutat împreună nimic legat de anchetă! Vă rog să opriți și să mă lăsați în stația de autobuz.
Cuvintele îl urmăriră un timp pe Mihai Man. Furia îi trecu abia după câteva zile, când, odată cu plecarea trepădușilor, un plan interesant îi încolți în minte. Îi ceru lui Marin, măcelarul, să-i facă un pachet frumos de carne, îl cântări, îi ceru lui Preda să-i dea chitanță pentru contravaloarea mărfii la achitarea ei, după care se prezentă în fața lui Galiț. Secretarul de partid părea uimit și nu tocmai încântat de vizită.
- Ce te-aduce la mine directore? Tocmai mă pregăteam să plec!
Mihai Man puse ușor pachetul pe masă, ca și când ar fi fost un gest firesc și lipsit de importanță, după care se așeză pe primul scaun din fața biroului încărcat de ornamente.
- A fost o anchetă la fermă, poate că știți! Am ieșit bine! Nici nu aveam cum să nu ieșim bine! Ilie Preda este un contabil foarte competent, ați avut dreptate în ceea ce îl privește.
Galiț își adună ușor ochii, cercetând atent expresia de pe fața lui Man. Acesta știa că masca lui nu avea nici o fisură, așa că zâmbi, părând în culmea încântării:
- Am vrut să vă mulțumesc și să vă spun că l-am recomandat călduros pentru un post la Direcția Agricolă Județeană. Merită să își expună talentul și competența în oraș, alături de familia sa. Am înțeles că are și probleme cu copilul cel mic. Trebuie să aibă cale de acces la promovare, iar eu sprijin din tot sufletul persoanele devotate politicii partidului.
Galiț clipi de câteva ori, după care apucă hârtia pe care Man se grăbise să i-o întindă și care purta semnătura directorului Direcției Agricole Județene.
- Te-ai mișcat repede, tovarășe!
- Nu am putut lăsa un om valoros și devotat partidului, nerăsplătit. I se va potrivi mănușă postul de la Serviciul Plan. Este așteptat cu brațele deschise, pentru că e mare nevoie de oameni competenți în Direcție.
- Preda ce spune?
- Am vrut să-i fac o surpriză. Am venit întâi la dumneavoastră, să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați arătat-o și să vă arăt cum pot să răsplătesc eu sprijinul care mi se acordă, după care îl voi informa și pe Ilie Preda.
Secretarul de partid izbucni în râs, un râs nervos și sacadat:
- Mare șulfă ești, directore!
Mihai Man nu căută să înțeleagă sensurile în care fusese folosit cuvântul „șulfă”. Se mulțumi să părăsească sediul clădirii cenușii, construind în minte scenariul după care își va juca rolul în fața contabilului-șef. Galiț avea să îl sune și să îl informeze despre mișcare, asta era clar. Se întoarse în fermă liniștit, își luă halatul și porni agale spre abator. Măcelarii așteptau să își înceapă treaba, în timp ce zilierii încărcau mașina fabricii de nasturi, aruncând sacii cu oase colectați în cursul săptămânii, unii peste alții, într-un zgomot sinistru.
- Să-i dăm bătaie, băieți!
Preda rezistă exact până la pauza de masă. El, care de obicei își servea prânzul în propriul birou, închis cu sufertașele lui, apăru în cantină desfigurat, rotindu-și capul în căutarea directorului. Man își continuă dialogul început în sala de mese cu medicul veterinar, părând să nu-l observe.
- Tovarășe director, aș dori să vorbesc cu dumneavoastră…
- Dă-i drumul!
- … între patru ochi, dacă se poate.
- Þi-e teamă de Alecu?
Medicul veterinar începu să râdă ușor, dar se ridică de la masă, mutându-și farfuria în sectorul în care mâncau cele patru femei de la Lăptărie. Preda se așeză, cu ochii în farfuria din care Man continua să se servească.
- Poate ar fi mai bine să vorbim după ce terminați…
- Oricare ar fi subiectul pentru care v-ați deranjat, puteți fi sigur că nu îmi va tăia pofta de mâncare.
- … voiam… despre transfer…
Mihai Man se opri pentru câteva secunde cu furculița în aer:
- Care transfer?
- Al meu!
- Dorești să te transferi?
- Păi, am înțeles…
- Ce ai înțeles și de la cine?
- Mai bine discutăm după ce luați masa, se ridică șovăind contabilul-șef.
- Bine, dacă țineți morțiș să discutăm, o vom face după cântărirea vițeilor.
Urma să-l fiarbă pe Preda încă câteva ore. Își văzu de treburi așa cum o făcea de obicei, implicat, sistematic și cu mare grijă pentru fiecare detaliu. Inocența din ochii mari și umezi ai vițeilor proaspăt înțărcați, îi limpezi și mai tare gândurile. Depindeau atât de multe de el! Putea demonstra atât de multe! Avea nevoie doar să fie lăsat naibii să-și facă treaba și să nu i se pună bețe-n roți. Aproape de sfârșitul programului, intră în biroul lui Preda. Contabilul-șef se înecă cu lichidul din paharul pe care tocmai îl dusese la buze. Man îl așteptă să își potolească tusea, așezându-se comod pe scaunul de lângă ușă, de unde putea observa detaliile întregii scene.
- Deci, tovarășe Ilie Preda, a sosit momentul să fiți promovat pentru întreaga activitate depusă la îngrășătoria de bovine.
Direct.
- Tovarășe Man, nu vreau să părăsesc ferma, lucrez aici de peste zece ani!
- Tocmai pentru că ați lucrat atât de bine, meritați o promovare și să vă desfășurați activitatea rodnică în slujba partidului la oraș, nu într-o fermă de la marginea unui sat dintre dealuri.
- Mi-am cerut scuze, am implorat, dacă are legătură cu carnea…
- Nu are legătură decât cu ancheta, cu care v-ați descurcat nemaipomenit de bine!
Contabilul se lăsă să alunece înapoi pe scaun, fără să mai poată scoate un cuvânt. Își cuprinse tremurând capul între mâini și începu să plângă. Mihai Man simți valul de greață urcându-i direct în gât. Înainte de a părăsi biroul, aruncă nepăsător peste umăr:
- Nu uitați să vă luați fazanul, poate că n-o să mai aveți ocazia să vânați!
*
Fusese prea multă liniște. Chiar începuse să creadă că partidul avea alte probleme și că informațiile despre fermă reușiseră să convingă cum că avutul obștesc încăpuse pe mâini bune. Angajații trecuseră peste frământările de personal, peste schimbările impuse de el, iar rezultatele înregistrate, pozitive și vizibile chiar și pentru neprofesioniști, erau suficiente pentru a-și atrage respectul cuvenit. Când Galiț îl convocă la sediul partidului, Mihai Man avu o ușoară reacție de dezamăgire. Sperase ca secretarul de partid să treacă cu buretele peste frământările începutului, măcar de dragul performanței care își arăta capul la îngrășătoria de bovine.
- Directore, îi întinse mâna imediat ce îl văzu intrând în biroul său, nu te-am mai văzut de multă vreme! Ești prins până peste cap cu ameliorarea rasei! Am auzit numai lucruri bune despre fermă.
Începutul suna destul de sinistru. În partid, de regulă, laudele precedau cutremurele. Man zări cu coada ochiului dosarul deschis de pe masa secretarului și știu instinctiv că era dosarul lui. Îi fusese verificat la sânge înainte de numire.
- Știai că partidul vede în familie celula de bază a societății?
Cum naiba să nu știe? Părinții lui erau în regulă, nu avea frați sau surori, așa că nu înțelese într-o primă fază unde bătea Galiț. Dădu din cap afirmativ.
- Ești împotriva căsătoriei? Văd că nu ești o persoană sociabilă!
Asta era! Mihai Man scormoni în minte, inventariindu-și puținele și scurtele relații.
- Știi că, de obicei, posturile de conducere, cele care contează cu adevărat, sunt deținute de persoane care au o familie și care prezintă garanții pentru stabilitate socială. Între un pretendent cu familie și unul holtei, are prioritate cel cu familie!
Man reuși să schițeze un zâmbet:
- Sigur că da, cunosc reperele valorice promovate de către partid și le apreciez. Chiar anul acesta voi avea și eu nuntă.
Galiț căscă ochii. Se concentră câteva momente asupra dosarului, îi frunzări ultimele file, după care ieși din spatele mesei:
- Nu deținem informații despre viitoarea ta soție. Se află în câmpul muncii? De când vă întâlniți?
Man depuse ceva efort pentru a-și aminti numele, dar, odată ce și-l aminti, acesta se scurse lejer de pe buzele lui, de parcă l-ar fi repetat adeseori.
- Raluca Radu, am cunoscut-o în practică, este încă studentă la Economia agriculturii.
- Perfect, deci te interesează o repartiție pentru viitoarea ta soție la ferma pe care o conduci.
Totul se desfășura prea repede. Galiț avea să o verifice pe fată și familia ei. Man trebuia să anticipeze mișcările secretarului și să acționeze în așa fel încât partidul să nu aibă motive să îi retragă funcția. Nu fu o problemă pentru el să se intereseze de datele fetei la secretariatul facultății. Cartea lui de vizită deschidea uși, mai ales pe cele care aveau legătură cu agronomia. Îi află ușor orarul cursurilor și își alese ziua în care avea să o abordeze. Balanța priorităților i se dezechilibrase destul de mult de la vizita la sediul partidului, așa încât era necesar să o echilibreze de urgență.
Nu se prefăcu că se afla în preajma facultății din întâmplare. Se desprinse de trunchiul pomului sub care o așteptase mai bine de douăzeci de minute, abordând-o direct:
- Raluca Radu, ai câteva minute libere?
Obrajii fetei se îmbujorară de surpriză. Își luă rămas bun de la colege și îi permise să o însoțească în parcul din apropierea facultății, strângând la piept mapa voluminoasă din vinilin albastru.
- Ce notă ai luat pe proiect?
- A, proiectul de practică! Zece.
- Eram sigur!
- Mulțumesc.
Man își făcuse un discurs elevat, care i se părea că suna destul de convingător, dar acum nu își mai găsea cuvintele.
- Uite, aș vrea să formez împreună cu tine o celulă de bază a societății!
Raluca Radu nu izbucni în râs și nu îl repezi, deși era surprins el însuși de ce putuse debita. Se ridică doar pe vârfuri și îi mângâie cu degetele fine cutele de pe frunte.
- Accept să formez împreună cu tine o celulă de bază a societății, dar nu pentru că vreau să urmez pas cu pas directivele de partid sau pentru că mi-ar păsa de avantajele unei astfel de poziții, ci pur și simplu pentru că m-am îndrăgostit de tine în practică și pentru că te apreciez extraordinar de mult din punct de vedere profesional.
Pe Mihai Man îl lovi o senzație stranie, de beție, fără să fi consumat nici o picătură de alcool. Cu un astfel de partener de viață și de profesie, putea foarte bine să-l anunțe pe Galiț că tocmai se închisese sezonul de vânătoare.